Contract de închiriere. Lipsa înscrisului. Raporturi contractuale comerciale
Când între locator și locatar nu a existat un contract scris și semnat de ambele părţi, este în afara oricărui dubiu că prin folosirea spaţiului comercial de către locatar și prin achitarea chiriei, între părţi au existat raporturi comerciale.
Secţia
comercială, decizia nr.876 din 12 februarie 2002
Reclamanta SC „S” SA Aleșd a chemat în judecată pe pârâta B.C.R. Filiala Aleșd, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, aceasta să fie obligată la plata sumei reprezentând chiria restantă.
Tribunalul Bihor – Oradea, prin sentinţa civilă nr.208/LC din 2 martie 2000 a respins acţiunea și a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei reţinând că reclamanta în calitate de locator a emis un proiect de contract de închiriere pentru un spaţiu comercial în care locatarul este pârâta, actul juridic nefiind semnat de reprezentanţii pârâtei și neperfectat și în consecinţă nu produce efecte juridice între părţi.
Prin decizia nr.454 din 17 octombrie 2000, Curtea de Apel Oradea, Secţia comercială și de contencios administrativ, a respins apelul reclamantei ca nefondat, reţinând, că între părţi nu a fost perfectat nici un contract, motiv pentru care în mod corect a fost respinsă acţiunea.
Reclamanta a declarat recurs susţinând că problema nu o constituie existenţa sau inexistenţa raporturilor contractuale, deoarece pârâta a folosit imobilul și a achitat chiria, ci diferenţa de chirie rămasă de plătit.
Recursul este fondat.
Din examinarea actelor dosarului, se constată că prima instanţă, în mod greșit, a considerat că între părţi nu au existat raporturi contractuale și că acţiunea este nefondată.
Este adevărat că în cauză instanţa a unit excepţia cu fondul și s-a pronunţat deopotrivă asupra lor, conform art.137 alin.2 C.proc.civ., numai că motivul avut în vedere în soluţionarea acestora nu este întemeiat.
Astfel, chiar dacă relaţiile comerciale existente între părţi nu au îmbrăcat forma unui contract scris, semnat de ambele părţi, este în afara oricărui dubiu că între părţi au existat raporturi contractuale, comerciale, pentru că pârâta a folosit spaţiul aparţinând reclamantei și a achitat chiria.
Ca atare, instanţa trebuia să crceteze cauza în fond și să dea relevanţă dispoziţiilor art.46 C.com., privind administrarea probelor, să soluţioneze cauza având ca obiect plata diferenţei de chirie restantă.
În consecinţă, recursul și apelul reclamantei au fost admise, decizia curţii de apel și sentinţa tribunalului au fost desfiinţate, cu trimiterea cauzei primei instanţe.