Contract de credit. Procedura de recuperare a debitului restant.Dobânzi
Dacă debitorul rambursează creditul cu
întârziere și în rate, determină creditorul la continuarea procedurii de
recuperare a debitului restant, astfel că în această situaţie debitorul
datorează nu numai sumele prevăzute în dispozitivul sentinţei rămasă definitivă
dar și dobânzile care curg de la pronunţarea sentinţei și până la achitarea
totală, ceea ce determină intentarea unei acţiuni separate având acest
obiect, neputându-se invoca autoritatea de lucru judecat, chiar dacă ambele
acţiuni au la bază același contract de credit.
Secţia
comercială, decizia nr.1666 din 6 martie 2002
Tribunalul Teleorman prin sentinţa civilă nr.996 din 13 decembrie 1999 a respins acţiunea reclamantei SC „B.P.” SA Teleorman în contradictoriu cu pârâta SC „R.S.” SRL, reţinând că în cauză există autoritate de lucru judecat, același contract de credit nr.1130 din 30 septembrie 1996 formând și obiectul sentinţei civile nr.423 din 8 septembrie 1998.
Apelul reclamantei a fost respins prin decizia nr.2098 din 1 septembrie 2000 de Curtea de Apel București-Secţia comercială, care, a reţinut de asemenea, că există
în cauză autoritate de lucru judecat.
Invocând dispoziţiile art.304 pct.8 și 9 C.proc.civ., reclamanta a declarat
recurs susţinând că instanţele, în mod greșit, au apreciat că în cauză există
autoritate de lucru judecat pentru dobânzile care au făcut obiectul
cererii, dobânzi care au curs de la pronunţarea sentinţei nr.423 din 8
septembrie 1998 până la data introducerii prezentei cereri.
În contextul unui prim motiv de recurs, se arată că pârâta a rambursat cu întârziere foarte mare și în trei rate obligaţia reţinută în dispozitivul sentinţei nr.423/1998, fapt ce a determinat banca reclamantă, cu respectarea normelor interne ale BNR, să continue procedura de recuperare a debitului restant.
Printr-un al doilea motiv de recurs se arată că instanţa în mod greșit a reţinut în dispozitivul sentinţei achitarea integrală a sumelor de către pârâţi.
Recursul este fondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, cu privire la modul de repartizare a sumelor acordate prin sentinţa civilă nr.423/1998 se constată că aceasta nu are nici-o relevanţă juridică, pentru că instanţa nu a menţionat că sumele respective reprezintă datoriile până la 16.03.1998 și nici nu a rezervat reclamantei, dreptul de a formula o acţiune separată pentru sumele eventual datorate de către pârâtă și giranţi, după data de 16 martie 1998.
În consecinţă, pârâta și giranţii nu datorează reclamantei numai sumele
prevăzute în dispozitivul sentinţei civile nr.423/1998 rămasă definitivă la
data de 17.03.1999.
După pronunţarea sentinţei pârâta a făcut plăţi și datorează dobânzi
pentru perioada de la 17.03.1999 data rămânerii definitive a sentinţei și până
la data plăţilor.
În consecinţă, se constată că nu există autoritate de lucru judecat, întrucât prezenta acţiune are alt obiect, decât cel stabilit prin sentinţa civilă nr.423/1998, respectiv plata unor dobânzi pentru sumele stabilite definitiv și până la achitare.În consecinţă, s-a admis recursul, s-a modificat decizia recurată în sensul admiterii apelului reclamantei, sentinţa primei instanţe a fost desfiinţată și cauza trimisă aceluiași tribunal pentru rejudecarea în fond, cu privire la dobânzile datorate la sumele stabilite prin sentinţa rămasă definitivă și irevocabilă.