Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. Contradictorialitate
Instanţa a considerat că pretenţia reclamantului la profitul minim garantat
este prescrisă prin trecerea termenului de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul
nr.167/1958 dar nu a pus în discuţia părţilor această excepţie încălcând
principiul contradictorialităţii care guvernează procesul civil.
Secţia comercială, decizia nr.2367 din 2 aprilie 2002
Prin sentinţa civilă nr.1791 din 22 martie 2000, Tribunalul București – a admis parţial acţiunea reclamantului Municipiul București reprezentat de Primarul General și a obligat pe pârâta RA „R” București să-i plătească: majorări de întârziere la plata taxei de concesionare a terenului aferent blocului din Ansamblul Mărășești, cotă de profit minim garantat și majorări pentru neplata cotei de profit.
Reclamantul a declarat apel cerând daunele pentru depășirea termenului de finalizare a blocului și penalităţi la aceste sume, iar pârâta a declarat apel solicitând înlăturarea obligaţiei de a plăti cota de profit minim și majorările respective.
Curtea de Apel București, Secţia comercială, prin decizia civilă nr.3218 din 10
noiembrie 2000, a respins apelul reclamantului ca nefondat și a admis
apelul pârâtei, schimbând parţial sentinţa primei instanţe, prin înlăturarea
obligaţiei pârâtei la plata sumelor reprezentând cota de profit minim garantat
și majorările aferente.
Reclamantul a declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art.304 pct.8 și 11 C.proc.civ., și a solicitat desfiinţarea sentinţei și în fond admiterea acţiunii.
În motivare, a arătat că potrivit prevederilor Cap.IX, art.19 din contractul de asociere încheiat în aprilie 1993, pârâta s-a obligat să-i achite profitul minim garantat indexat cu rata inflaţiei și cu penalităţi de 1% și 2% iar instanţa a reţinut în mod greșit că nu sunt dovedite pretenţiile în acest sens și, a admis excepţia precripţiei dreptului la acţiune.
În ceea ce privește daunele care i-au fost produse prin depășirea termenului de finalizare a lucrărilor la blocul din litigiu, reclamantul a arătat că acestea constau în chiriile pe care nu le-a încasat datorită nefinalizării blocului la termenul fixat cât și penalităţile calculate la aceste chirii, conform hotărârii Consiliului General al Municipiului București.
Recursul reclamantului este fondat.
Din examinarea actelor dosarului, se constată că, prima instanţă a admis obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând profitul minim garantat pe anii 1995-1998 inclusiv, luând în considerare modul de calcul al reclamantului.
Deși art.19 din contractul de asociere prevede că partea va plăti reclamantului anual suma reprezentând profitul minim garantat, indexată cu rata inflaţiei, în calculul efectuat de reclamant se aplică indicele de inflaţie la suma totală rezultată.
La sumele stabilite pentru fiecare an în modul arătat, reclamantul a calculat și majorări de întârziere prin aplicarea unor coeficienţi de 0,12%, 0,16% și 0,25% pe zi.
Instanţa de apel, fără a pune în discuţiea părţilor excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a considerat că pentru anii 1995 și 1996 pretenţiile reclamantului la profitul minim garantat sunt prescrise prin trecerea termenului de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, iar pentru anii 1997 și 1998 pretenţiile sunt nefondate întrucât nu sunt dovedite cu acte, astfel că implicit nu se pot acorda nici majorări de întârziere la plata profitului. Pentru acest motiv recursul reclamantului a fost admis, decizia a fost casată cu trimiterea cauzei aceleiași instanţe pentru rejudecarea cauzei în privinţa capătului de cerere privind profitul minim garantat și majorările de întârziere la plata acestui profit, urmând a fi puse în discuţia părţilor atât problemele privind aplicarea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune cât și cele legate de modul de stabilire și de calcul a sumelor pretinse.