Asupra recursului de față;

            In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin sentința penală nr.57 din 1 aprilie 2003, Tribunalul Teleorman, în baza  art.211 alin. (2) lit. b) și c),  alin. (2¹) lit. b)  C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.G.M. la 7 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie.

            S-a făcut aplicarea art. 64 și 71 C. pen.

            In baza art. 61 C. pen. a fost revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 702 zile rămas neexecutat din pedeapsa  aplicată  prin sentința nr.58 din 10 februarie 1998 a Judecătoriei Tr.Măgurele și contopit cu pedeapsa aplicată prin sentința menționată, inculpatul urmând să execute 7 ani închisoare.

            A fost dedusă prevenția și inculpatul obligat la plata  cheltuielilor judiciare.

            Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că, în noaptea de 27 octombrie 2002 în jurul orelor 23,00, inculpatul s-a hotărât să-și însușească pe nedrept bunuri dintr-un  chioșc de difuzare a presei.

            In acest scop, după ce cu ajutorul unui cuțit ce-l avea asupra sa a forțat cele două lacăte, care asigurau ușa, inculpatul a  pătruns în interior de unde a luat mai multe bunuri pe care le-a ascuns în boscheții din apropiere.

            După ce a intrat a doua oară în chioșc, fiind surprins de paznic inculpatul l-a atacat cu  cuțitul, însă acesta ferindu-se nu a fost lovit.

            Valoarea bunurilor furate a fost de 3.606.400 lei.

            Apelul declarat de inculpat a fost respins prin decizia  nr.319 din 12 iunie 2003 a Curții de Apel București – Secția I penală.

            Impotriva acestor soluții, inculpatul a declarat recurs.

            Apărătorul recurentului reiterând motivul invocat de inculpat în apel a criticat soluțiile sub aspectul legalității, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în cea de furt calificat, prevăzută de art.208 – 209 C. pen., considerând că lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) C. pen. și anume latura subiectivă, deoarece inculpatul nu a avut  intenția să comită o asemenea faptă penală.

            Recursul nu este fondat.

            Analizând motivul invocat, instanța constată că  hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice sub  toate aspectele.

            Astfel, pe baza probelor care au fost complet administrate și  bine interpretate, instanțele au reținut o corectă situație  de fapt pe care au încadrat-o, din punct de vedere juridic în textul de lege corespunzător.

            Susținerea inculpatului că în momentul când a fost surprins în interiorul chioșcului, i-a căzut cuțitul, fără a-l folosi, nu este întemeiată și bine au procedat instanțele când au  respins-o cu o motivare convingătoare.

            In acest sens, martorii audiați au  relatat că inculpatul a încercat să lovească cu cuțitul pe paznicul care l-a surprins furând, cuțit ce a fost găsit la locul faptei.

            Instanța reține că declarațiile acestor martori corespund adevărului, deoarece din dosar nu rezultă că aceștia ar fi interesați să-l acuze pe nedrept, pe inculpat, întrucât ei nu s-au cunoscut anterior  comiterii faptei, iar depozițiile lor se  coroborează cu recunoașterea recurentului  în sensul că la acea dată a avut asupra sa un cuțit și cu planșele fotografice existente la dosar.

            Pedeapsa aplicată a fost bine individualizată, instanțele ținând seama de pericolul social concret al faptei comise determinat de natura ei, de caracterul calificat al infracțiunii precum și de valoarea bunurilor furate.

            Totodată, s-a avut în vedere persoana făptuitorului, care fiind recidivist a dovedit perseverență infracțională și că executarea pedepsei anterioare până la liberarea sa condiționată nu și-a atins scopul ei educativ.

            Ca atare, încadrarea juridică fiind corectă și respectate prevederile art. 72 C. pen. și 52 C. pen., recursul urmează  să fie respins.

            Întrucât inculpatul a fost judecat în stare de arest,  urmează ca din pedeapsa aplicată să se compute durata prevenției.

            Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluționării cauzei  în care se  include și onorariul apărătorului din  oficiu, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției, vor fi restituite de către inculpat.

  PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

Respinge recursul  declarat de inculpatul  Sima Grigore Emanuel împotriva  decizei nr.319 din 12 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală,  ca nefondat.

Compută din pedeapsa aplicată, durata reținerii preventive de 1 zi (28 octombrie 2002) și a arestării preventive de la 26 noiembrie 2002, la zi.

            Obligă pe  recurentul inculpat, să plătească statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 400.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

            Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 15 ianuarie 2004.