Competenţă teritorială. Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Birou teritorial
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Competenţa. Felurile competenţei. Competenţă teritorială
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- competenţă teritorială
- Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
C. proc. pen., art. 30 alin. (1) și (3)
Legea nr. 508/2004, art. 1 alin. (1)
În cazul în care urmărirea penală se efectuează de un birou teritorial al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - structură specializată care funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004 - sunt incidente dispoziţiile art. 30 alin. (3) C. proc. pen. și, în consecinţă, procurorul, prin rechizitoriu, stabilește căreia dintre instanţele prevăzute în art. 30 alin. (1) lit. a) - d) din același cod îi revine competenţa de a judeca, ţinând seama ca, în raport cu împrejurările cauzei, să fie asigurată buna desfășurare a procesului penal.
I.C.C.J., Secţia penală, încheierea nr. 537 din 9 aprilie 2012
Prin sentinţa nr. 131/F din 23 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul București, Secţia a II-a penală, a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială a acestei instanţe și s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe inculpaţii G.G., C.S. și N.D. în favoarea Tribunalului Vâlcea.
În considerentele hotărârii s-a arătat, în esenţă, că urmărirea penală a fost efectuată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Vâlcea, caz în care, potrivit art. 30 alin. (2) C. proc. pen., competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Vâlcea.
Tribunalul Vâlcea, Secţia penală, astfel sesizat, a dispus, însă, prin sentinţa penală nr. 56 din 28 martie 2012, declinarea în favoarea Tribunalului București a competenţei de soluţionare a cauzei privind pe inculpaţii G.G., C.S. și N.D. și, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 43 alin. (1) C. proc. pen., a sesizat Înalta Curte de Casaţie și Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Vâlcea a reţinut, în esenţă, că, în speţă, nu își găsesc aplicabilitatea dispoziţiile art. 30 alin. (2) C. proc. pen., ci cele ale art. 30 alin. (3) din același cod, în condiţiile în care urmărirea penală a fost efectuată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, prin structura sa, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Vâlcea, apreciindu-se că, în mod legal, a fost sesizat cu soluţionarea cauzei Tribunalul București.
Fiind sesizată, în temeiul art. 43 alin. (7) C. proc. pen., cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că, prin rechizitoriul nr. 27/D/P/2011 din 26 ianuarie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Vâlcea, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor G.G., C.S. și N.D. pentru săvârșirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reţinându-se, în esenţă, în fapt, că, în luna decembrie 2011, inculpatul G.G. a vândut la reședinţa sa din București mai multor consumatori cannabis și rezină de cannabis, cumpărate de la inculpatul C.S., iar, la percheziţia domiciliară efectuată la locuinţa acestuia, au fost găsite cantităţile de 26,27 g de cannabis și 34,65 g de rezină de cannabis, destinate vânzării. S-a mai reţinut că, în datele de 2 iunie 2011 și 16 iunie 2011, investigatorul sub acoperire M.A. a cumpărat de la inculpatul N.D. cantitatea de 2,52 g de cannabis, achiziţionată de la inculpatul C.S., iar, la percheziţia domiciliară efectuată la locuinţa acestuia din urmă, situată în București, au fost găsite cantitatea de 89,49 g de cannabis, destinată vânzării și un cântar electronic, în timp ce în autoturismul acestuia au fost găsite cantităţile de 6,86 g de cannabis și 27,57 g de rezină de cannabis, destinate vânzării, precum și un cântar electronic.
Potrivit art. 30 alin. (1) C. proc. pen., competenţa teritorială pentru infracţiunile săvârșite în ţară este determinată de locul unde a fost săvârșită infracţiunea, locul unde a fost prins făptuitorul, locul unde locuiește făptuitorul și locul unde locuiește persoana vătămată.
De asemenea, alin. (2) al aceluiași articol prevede că judecarea cauzei revine aceleia dintre instanţele competente potrivit alin. (1), în a cărei rază teritorială s-a efectuat urmărirea penală, iar, în conformitate cu alin. (3), când urmărirea penală se efectuează de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, procurorul, prin rechizitoriu, stabilește căreia dintre instanţele prevăzute în alin. (1) îi revine competenţa de a judeca, ţinând seama ca, în raport cu împrejurările cauzei, să fie asigurată buna desfășurare a procesului penal.
Se observă, așadar, că, atât în ipoteza reglementată în alin. (2) al art. 30 C. proc. pen., cât și în situaţia la care se referă alin. (3), trimiterea pe care respectivele dispoziţii legale o fac la alin. (1) al aceluiași articol menţine în competiţia de competenţă, în mod obligatoriu, una dintre instanţele situate în raza teritorială a criteriilor fixate pentru această formă de competenţă, nefiind admisă sesizarea unui alt organ judiciar în afara celor prevăzute în mod limitativ în art. 30 alin. (1) C. proc. pen.
În cauză, dosarul a fost instrumentat în faza de urmărire penală de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Vâlcea, astfel încât sunt incidente dispoziţiile art. 30 alin. (3) C. proc. pen., care instituie un drept al procurorului de a opta între instanţele enumerate în alin. (1) al aceluiași articol și de a aprecia în cadrul cărei instanţe se asigură buna desfășurare a judecăţii, drept necenzurabil de către instanţa de judecată. În virtutea acestui drept și ţinând seama de împrejurarea că, în speţă, locul săvârșirii presupuselor infracţiuni și al prinderii inculpaţilor este municipiul București, unde și locuiesc inculpaţii G.G. și C.S., în timp ce inculpatul N.D. domiciliază în judeţul Ilfov, procurorul a dispus, în mod întemeiat, sesizarea Tribunalului București în vederea judecării cauzei, fiind incidente prevederile art. 30 alin. (1) lit. a), b) și c) C. proc. pen.
Sub acest aspect, mai trebuie avut în vedere și faptul că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este organizată și funcţionează ca structură specializată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, astfel încât, indiferent dacă urmărirea penală a fost efectuată de structura centrală sau de structurile teritoriale ale respectivei Direcţii, competenţa teritorială a acestora coincide cu cea a unităţii Ministerului Public din care fac parte, și anume Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie.
În consecinţă, având în vedere aceste considerente, precum și dispoziţiile art. 30 alin. (3) raportat la art. 30 alin. (1) lit. a), b) și c) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că, în speţă, instanţa competentă să soluţioneze cauza este cea în mod legal sesizată prin rechizitoriul procurorului, respectiv Tribunalul București, care ar fi putut refuza judecata, cu consecinţa declinării competenţei teritoriale, numai în situaţia în care organul de urmărire penală ar fi învestit o altă instanţă decât cele la care se referă art. 30 alin. (1) C. proc. pen., deși acestea ar fi fost cunoscute, situaţie care nu se regăsește în speţă.
Pe de altă parte, este de menţionat că, în raport cu criteriile de competenţă teritorială cuprinse în art. 30 C. proc. pen., Tribunalul Vâlcea nu se încadrează în niciuna dintre instanţele enumerate în alin. (1) al articolului amintit și la care fac trimitere și prevederile art. 30 alin. (2) și (3) C. proc. pen., nefiind competent din punct de vedere teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii, motiv pentru care nici nu putea fi sesizat în acest caz de către procuror.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în temeiul art. 43 C. proc. pen., a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpaţii G.G., C.S. și N.D., trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 27/D/P/2011 din 26 ianuarie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Vâlcea în favoarea Tribunalului București, instanţă căreia i s-a trimis dosarul.