Organe de cercetare ale poliţiei judiciare. Instanţa competentă
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Competenţa. Felurile competenţei. Competenţă după materie și după calitatea persoanei
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- organe de cercetare ale poliţiei judiciare
C. proc. pen., art. 281 pct. 1 lit. d)
Legea nr. 218/2002, art. 27 alin. (3) lit. b)
Infracţiunile săvârșite de către poliţiștii cu gradul profesional de inspector de poliţie - între momentul desemnării ca organe de cercetare ale poliţiei judiciare, prin ordin al ministrului administraţiei și internelor, cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcţionarea poliţiei judiciare, și momentul eliberării din această calitate, prin ordin al ministrului administraţiei și internelor, cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - se judecă în primă instanţă de curţile de apel, conform art. 281 pct. 1 lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002. Calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare nu încetează prin mutarea poliţistului într-o altă structură, cum este Poliţia de Frontieră Română, în cadrul căreia poliţistul are atribuţii de constatare a infracţiunilor.
I.C.C.J., Secţia penală, încheierea nr. 552 din 11 aprilie 2012
I. A. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, nr. 257/P/2010 din 18 mai 2011, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timișoara, au fost trimiși în judecată inculpaţii:
1) B.V., B.I., C.O., C.C., D.I., H.I., J.A., M.S., I.D., M.C., Ț.O., R.A., P.S., C.A., T.M., P.C., E.A., D.S., N.I., V.G., L.C., B.G., C.S., M.V., N.F., B.C., B.B., S.I., D.D., C.V., N.G., C.M., S.Ș., N.V., U.D., B.A., C.D., F.F., I.V., P.Z., T.A., R.L., H.S. și C.C. pentru săvârșirea infracţiunilor de luare de mită, în formă continuată, prevăzută în art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și aderare la un grup infracţional organizat, prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
2) D.R. și N.B. pentru săvârșirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
3) P.V., R.M., L.S. și I.C. pentru săvârșirea infracţiunilor de luare de mită, prevăzută în art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și aderare la un grup infracţional organizat, prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
4) B.I., B.N., S.S. și B.O. pentru săvârșirea infracţiunilor de dare de mită, prevăzută în art. 255 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 și aderare la un grup infracţional organizat, prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
5) I.S., pentru săvârșirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută în art. 255 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, că, în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, la nivelul Punctului de Trecere a Frontierei Naidăș din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Caraș-Severin a existat un grup infracţional organizat format din poliţiști de la punctul de trecere a frontierei anterior menţionat și de la alte structuri poliţienești de pe raza aceluiași judeţ, lucrători vamali și persoane implicate în activităţi de trafic ilegal cu ţigări provenite din Serbia, membrii acestei grupări infracţionale acţionând coordonat, fiecare dintre ei asumându-și anumite sarcini, astfel încât aportul individual să se coreleze cu acţiunile celorlalţi, scopul urmărit fiind comiterea unor infracţiuni de corupţie și de contrabandă, pentru a obţine beneficii materiale.
Prin încheierea din 6 octombrie 2011, Curtea de Apel Timișoara a respins excepţia necompetentei materiale a Curţii de Apel Timișoara invocată de inculpaţii M.V. și S.I. Excepţia s-a întemeiat pe susţinerea că inspectorul de poliţie S.I. nu a deţinut calitatea de lucrător de poliţie judiciară, deoarece, începând cu data de 1 august 2010, când acesta a fost mutat în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiș - Poliţia de Frontieră Naidăș, acesta și-a pierdut calitatea de lucrător de poliţie judiciară. Instanţa a motivat respingerea excepţiei prin aceea că avizul procurorului general prin care i se retrage inculpatului gradul de lucrător cu atribuţii judiciare poartă data de 2 octombrie 2010, fiind eliberat din funcţia de lucrător cu atribuţii specifice prin ordinul ministrului din data de 5 noiembrie 2010, iar prima faptă care se reţine pe seama inculpatului S.I. în cadrul presupuselor activităţi infracţionale descrise în actul de acuzare este din data de 4 noiembrie 2010, anterior emiterii ordinului de către ministrul administraţiei și internelor prin care i se retrage calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare.
Prin sentinţa penală nr. 336 din 2 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timișoara s-au admis cererile inculpaţilor I.S. și D.I. privind judecarea potrivit procedurii simplificate prevăzute în art. 3201 C. proc. pen., iar cauza a fost soluţionată pe fond faţă de acești inculpaţi și disjunsă în privinţa celorlalţi 53 de inculpaţi.
B. În urma disjungerii, cauza privind pe ceilalţi 53 de inculpaţi a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timișoara, Secţia penală.
Prin încheierea penală din 5 decembrie 2011 a fost admisă cererea de abţinere formulată de președintele completului de judecată care a soluţionat cauza privitor la inculpaţii I.S. și D.I.
Deliberând asupra excepţiei de necompetenţă materială, invocată din oficiu, Curtea de Apel Timișoara a reţinut următoarele:
La termenul de judecată din 16 decembrie 2011, văzând că în rechizitoriu se reţine că sesizarea curţii de apel urma a fi făcută în considerarea calităţii inculpatului S.I. de organ de cercetare al poliţiei judiciare, instanţa a ridicat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Timișoara, respectiv aplicabilitatea și în cazul poliţiștilor de frontieră a normelor de competenţă după calitatea persoanei cuprinse în Legea poliţiei române.
Analizând excepţia prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel Timișoara a constatat că este fondată.
Curtea de Apel Timișoara a fost sesizată avându-se în vedere dispoziţiile art. 281 pct. 1 lit. d) C. proc. pen. și ale art. 27 din Legea nr. 218/2002, în raport cu calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare deţinută de către inculpatul S.I.
S-a observat, însă, că temeiul de drept invocat nu este aplicabil în cauză, deoarece Legea nr. 218/2002 este o lege specială ce privește organizarea și funcţionarea Poliţiei Române, iar inculpatul S.I. făcea parte, la momentul săvârșirii infracţiunilor reţinute în sarcina sa, din structurile Poliţiei de Frontieră Române, ale cărei organizare și funcţionare sunt reglementate de altă lege specială, O. U. G. nr. 104/2001, act normativ care nu cuprinde dispoziţii speciale de competenţă materială sau în funcţie de calitatea persoanei în cazul săvârșirii de infracţiuni de către poliţiștii de frontieră.
Nu a putut fi primit argumentul procurorului în sensul că li s-ar aplica și poliţiștilor de frontieră dispoziţiile speciale de competenţă din Legea nr. 218/2002 întrucât, conform art. 76 din Legea nr. 360/2002, prevederile statutului poliţistului se aplică în mod corespunzător și personalului Poliţiei de Frontieră Române. Este adevărat că, potrivit art. 76 din Legea nr. 360/2002, prevederile statutului poliţistului se aplică în mod corespunzător și personalului Poliţiei de Frontieră Române, iar conform art. 10 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcţionarea poliţiei judiciare, lucrătorilor poliţiei judiciare li se aplică prevederile Statutului poliţistului și ale celorlalte acte normative în vigoare care reglementează activitatea structurilor din care fac parte. Dar, trebuie remarcat faptul că dispoziţiile amintite trimit nu către Legea nr. 218/2002 (unde, într-adevăr, există norme speciale de competenţă), ci către statutul poliţistului, act normativ care nu cuprinde dispoziţii speciale de competenţă în funcţie de calitatea persoanei.
În acord cu distincţia de mai sus sunt și dispoziţiile art. 207 și art. 208 C. proc. pen., care deosebesc între organele de cercetare ale poliţiei judiciare ca organe de drept comun și organele de cercetare speciale, printre care s-au enumerat expres la lit. d) a alin. (1) din art. 208 ofiţerii poliţiei de frontieră anume desemnaţi.
Pe lângă împrejurarea că poliţiștilor de frontieră nu le sunt aplicabile dispoziţiile speciale de competenţă prevăzute pentru cadrele din Poliţia Română, s-a constatat că în cauză nu ar fi îndeplinite nici condiţiile cerute de lege pentru calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare.
Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) și (3) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcţionarea poliţiei judiciare, poliţia judiciară este constituită din ofiţeri și agenţi de poliţie, anume desemnaţi de ministrul administraţiei și internelor, cu avizul favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, specializaţi în efectuarea activităţilor de constatare a infracţiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de cercetare penală.
Prin urmare, nu este suficient ca un lucrător de poliţie să fie desemnat ca organ de cercetare al poliţiei judiciare, ci este necesar ca acesta să desfășoare efectiv activităţi specifice poliţiei judiciare. Or, din fișa postului rezultă că, printre sarcinile, îndatoririle și responsabilităţile postului se numără doar constatarea și întocmirea actelor de constatare a infracţiunilor descoperite, nu și strângerea datelor în vederea începerii urmăririi penale și cercetarea penală.
Cum în cauză nu sunt aplicabile normele speciale de competenţă după calitatea persoanei, competenţa materială se stabilește în funcţie de natura infracţiunilor de care sunt acuzaţi inculpaţii. Întrucât printre infracţiunile cu care a fost sesizată instanţa de judecată se numără și cele de luare de mită, dare de mită și iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui astfel de grup, competenţa materială aparţine tribunalului.
Referitor la competenţa teritorială, aceasta aparţine Tribunalului Caraș-Severin, conform criteriilor stabilite prin art. 30 alin. (1) lit. a), b) și c) C. proc. pen.
Ca atare, în baza art. 42 alin. (1) raportat la art. 27 pct. 1 C. proc. pen. și la art. 11 din Legea nr. 39/2003 s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.
C. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Caraș-Severin.
La termenul de judecată din 17 ianuarie 2012, tribunalul a invocat din oficiu și a pus în discuţia părţilor excepţia de necompetenţă după calitatea persoanei a Tribunalului Caraș-Severin.
Analizând excepţia invocată în raport cu actele și lucrările aflate la dosar - care dovedesc calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare a inculpatului S.I., tribunalul a constatat că excepţia este admisibilă pentru următoarele motive:
Potrivit art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002, infracţiunile săvârșite de ofiţeri de poliţie care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare, cu gradul profesional de la comisarul șef de poliţie la subinspector de poliţie, se judecă în primă instanţă de către curtea de apel.
Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că inculpatul S.I. a fost desemnat organ de cercetare al poliţiei judiciare la data de 1 decembrie 2004, fiind eliberat din această calitate la data de 5 noiembrie 2010, urmare a avizului procurorului nr. 3157/C/A din 2 octombrie 2010, împrejurare în raport cu care se reţine că, la data săvârșirii de către inculpat a faptelor ce fac obiectul prezentului dosar, acest inculpat avea calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare.
În cazul mutării unui ofiţer de poliţie dintr-o structură în alta, acesta nu își pierde calitatea de organ al poliţiei judiciare, eliberarea din poliţia judiciară putând fi făcută doar în cazul reţinerii în sarcina ofiţerului a unor abateri, infracţiuni sau alte motive întemeiate.
Potrivit Legii nr. 360/2002, poliţistul este funcţionar public cu statut special și își exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română. Poliţistul are atribuţii generale de constatare a infracţiunilor, atribuţii care se suprapun cu activităţile de poliţie judiciară.
Potrivit art. 76 din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, prevederile acestei legi se aplică în mod corespunzător și personalului Poliţiei de Frontieră Române. Astfel, poliţistului de frontieră, ca și celorlalţi poliţiști, li se aplică statutul poliţistului.
În ceea ce privește O. U. G. nr. 104/2001, aceasta cuprinde doar reglementări ce vizează organizarea și funcţionarea Poliţiei de Frontieră.
Așa fiind, s-a reţinut că singura lege care reglementează competenţa de cercetare a poliţiștilor care au și calitatea de organe ale poliţiei judiciare este Legea nr. 218/2002, care prin art. 27 alin. (3) lit. b) stabilește în competenţa curţilor de apel judecarea în primă instanţă a infracţiunilor comise de ofiţerii de poliţie ce au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare cu grad profesional de la comisar șef de poliţie la subinspector de poliţie.
În condiţiile în care inculpatul S.I., deși a făcut parte din poliţia de frontieră, și-a menţinut calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare, s-a apreciat că revine curţii de apel competenţa soluţionării cauzei.
Prin art. V din Legea nr. 281/2003 a fost abrogat expres art. 64 din Legea nr. 360/2002, iar prin art. 27 din Legea nr. 218/2002, modificat și completat prin art. IV din Legea nr. 281/2003, au fost stabilite norme de desemnare a poliţiștilor care au calitatea de organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare, precum și competenţa de urmărire penală și judecată a acestora, în funcţie de gradele lor profesionale.
În aplicarea acestor texte de lege, ministrul administraţiei și internelor a emis iniţial Ordinul nr. 617 din 29 decembrie 2003, înlocuit prin Ordinul nr. 484 din 14 ianuarie 2005, modificat și completat prin Ordinul nr. 581 din 4 aprilie 2005, ulterior cu Ordinul nr. 1504 din 17 noiembrie 2006, fiind desemnaţi nominal, în 43 de anexe, cei 20.413 poliţiști ce funcţionează ca organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare. În art. 27 alin. (2) din Legea nr. 218/2002 se prevede că urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror în cazul infracţiunilor săvârșite de poliţiști care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare, după distincţiile arătate în alin. (3) al aceluiași articol.
Așadar, textul de lege menţionat instituie norme exprese de competenţă după calitatea persoanei atât în ceea ce privește urmărirea penală, cât și judecarea în primă instanţă, fără a distinge în raport cu natura infracţiunii săvârșite.
Având în vedere aceste motive, tribunalul a apreciat că aceste reglementări stabilesc competenţa de a judeca în primă instanţă cauzele privind infracţiunile săvârșite de ofiţerii de poliţie care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare, în sensul că această competenţă aparţine curţilor de apel, potrivit art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002.
Tribunalul a concluzionat că este competentă de a judeca prezenta cauză Curtea de Apel Timișoara, având în vedere calitatea inculpatului S.I. de ofiţer de poliţie, cu unul din gradele profesionale prevăzute în art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002 și atribuţii de constatare a infracţiunilor, având deci calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare, potrivit art. 2 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcţionarea poliţiei judiciare.
În baza art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 281 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timișoara, iar în baza art. 43 alin. (1) și (3) C. proc. pen., a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă dintre Tribunalul Caraș-Severin și Curtea de Apel Timișoara.
II. Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, asupra conflictului negativ de competenţă, constată că în mod corect a fost învestită cu soluţionarea cauzei Curtea de Apel Timișoara, competenţa de judecare a faptelor aparţinând acestei instanţe, deoarece calitatea de ofiţer de poliţie judiciară fusese dobândită de inculpatul S.I. conform legii, iar această calitate nu încetase prin mutarea sa la Punctul de Trecere a Frontierei Naidăș.
Astfel, prin art. V din Legea nr. 281/2003 a fost abrogat expres art. 64 din Legea nr. 360/2002, iar prin art. 27 din Legea nr. 218/2002, modificat și completat prin art. IV din Legea nr. 281/2003, au fost stabilite norme de desemnare a poliţiștilor care au calitatea de organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare, precum și competenţa de urmărire penală și judecată a acestora, în funcţie de gradele lor profesionale. În aplicarea dispoziţiilor legale sus-menţionate, ministrul administraţiei și internelor a emis iniţial Ordinul nr. 617 din 29 decembrie 2003, înlocuit prin Ordinul nr. 484 din 14 ianuarie 2005, modificat și completat prin Ordinul nr. 581 din 4 aprilie 2005, ulterior cu Ordinul nr. 1504 din 17 noiembrie 2006, în care au fost desemnaţi nominal, în 43 de anexe, cei 20.413 poliţiști ce funcţionează ca organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare.
Faptele de care este acuzat inculpatul S.I., aderare la un grup infracţional organizat și luare de mită, în formă continuată, au legătură cu atribuţiile sale de serviciu, ce includeau competenţe specifice poliţiei judiciare, de constatare a infracţiunilor, chiar dacă inculpatul își desfășura activitatea la un punct de frontieră. Atribuţiile agenţilor de poliţie de frontieră, între care și inculpatul S.I., după mutarea acestuia la Punctul de Trecere a Frontierei Naidăș, presupun competenţe de poliţie judiciară, conform art. 215 C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât inculpatul menţionat avea calitatea de șef de tură al poliţiștilor din respectivul punct de trecere a frontierei. Ca atare, nu sunt incidente dispoziţiile art. 3 din Ordinul nr. 1504 din 17 noiembrie 2006, conform cărora calitatea de organ de cercetare al poliţie judiciare încetează la numirea în funcţii care nu presupun desfășurarea activităţilor prevăzute în art. 4 din același ordin.
Sub un alt aspect, Legea nr. 281/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale a modificat Legea privind organizarea și funcţionarea Politiei Române, nr. 218/2002, prevăzând că infracţiunile săvârșite de poliţiștii care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare se judecă în primă instanţă de către curtea de apel, în cazul poliţiștilor prevăzuţi în art. 14 alin. (2) pct. I lit. e) - j) din Legea nr. 360/2002: comisar-șef de poliţie, comisar de poliţie, subcomisar de poliţie, inspector principal de poliţie, inspector de poliţie, subinspector de poliţie (art. 27 alin. 3 lit. b din Legea nr. 218/2002, astfel cum a fost modificată).
Inculpatul S.I. avea gradul profesional de inspector principal de poliţie și calitatea de șef de tură al poliţiștilor din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiș - Punctul de Trecere a Frontierei Naidăș, din înscrisurile aflate la dosar rezultând că inculpatul a fost desemnat ca organ de cercetare al poliţiei judiciare la data de 1 decembrie 2004, fiind eliberat din această calitate prin ordinul ministrului administraţiei și internelor din data de 5 noiembrie 2010, cu avizul procurorului general nr. 3157/C/A din 2 octombrie 2010. În calitate de șef de tură al poliţiștilor din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiș - Punctul de Trecere a Frontierei Naidăș, inculpatul avea atribuţii ce ţineau și de competenţele poliţiei judiciare, respectiv în ceea ce privește constatarea infracţiunilor, aceste competenţe ale poliţiei de frontieră fiind stabilite și în conformitate cu dispoziţiile din Codul de procedură penală. Astfel, conform art. 215 C. proc. pen., agenţii de poliţie de frontieră au obligaţiile și drepturile prevăzute în art. 214 alin. (1) și (2) C. proc. pen., respectiv luarea de declaraţii de la făptuitor și de la martorii care au fost de faţă la săvârșirea unei infracţiuni, întocmirea procesului-verbal despre împrejurările concrete ale săvârșirii acesteia, reţinerea corpurilor delicte, evaluarea pagubelor, precum și efectuarea oricăror alte acte, când legea prevede aceasta.
De asemenea, conform Legii nr. 360/2002, poliţistul este funcţionar public cu statut special și își exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română. Poliţistul are atribuţii generale de constatare a infracţiunilor, ce se suprapun cu activităţile de poliţie judiciară. Totodată, O. U. G. nr. 104/2001 cuprinde reglementări ce vizează organizarea și funcţionarea Poliţiei de Frontieră, ce includ activitatea de constatare a infracţiunilor, specifică și poliţiei judiciare.
Cum în calitate de șef de tură al poliţiștilor din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiș - Punctul de Trecere a Frontierei Naidăș, inculpatul avea atribuţii ce ţineau și de competenţele poliţiei judiciare, respectiv în ceea ce privește constatarea infracţiunilor, nu se poate susţine că, prin mutare, și-a pierdut calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare, aceasta încetând doar la data ordinului emis în acest sens de către ministrul administraţiei și internelor - 5 noiembrie 2010.
Pe de altă parte, pierderea calităţii de organ de cercetare al poliţiei judiciare după această dată, respectiv împrejurarea că, la sesizarea instanţei, inculpatul nu mai avea această calitate, nu este de natură a determina schimbări în ceea ce privește instanţa competentă, având în vedere dispoziţiile art. 40 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv că faptele de luare de mită, în formă continuată, prevăzută în art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și aderare la un grup infracţional organizat, prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, au legătură cu atribuţiile sale de serviciu ce includeau, la momentul comiterii faptelor de care este acuzat, atribuţii specifice de ofiţer al poliţiei judiciare.
Faţă de toate aceste considerente, având în vedere că inculpatul S.I. a făcut parte din poliţia judiciară și că și-a menţinut această calitate după mutare, prin atribuţiile ce îi reveneau în cadrul poliţiei de frontieră, că faptele pentru care este acuzat au legătură cu aceste atribuţii, că potrivit dispoziţiilor legale poliţiștii de frontieră se supun Statutului poliţistului și Legii nr. 218/2002, iar competenţa de soluţionare a infracţiunilor săvârșite de ofiţerii având calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare revine curţilor de apel chiar și în cazul în care, ulterior comiterii faptei care avea legătură cu atribuţiile de serviciu, calitatea de ofiţer de poliţie judiciară încetează, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în baza art. 43 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 29 pct. 5 lit. a) din același cod, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timișoara, instanţă căreia i-a trimis dosarul.