Revizuirea în cazul deciziilor Curţii Constituţionale. Instanţa competentă
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Revizuirea
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- revizuirea în cazul deciziilor Curţii Constituţionale
C. proc. pen., art. 4082
Cererea de revizuire împotriva hotărârilor definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate se introduce, conform dispoziţiilor art. 4082 alin. (3) C. proc. pen., la instanţa care a pronunţat hotărârea rămasă definitivă a cărei revizuire se cere. În temeiul acestor dispoziţii, coroborate cu dispoziţiile art. 4082 alin. (6) C. proc. pen. - potrivit cărora hotărârea instanţei de revizuire este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea supusă revizuirii -, instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire în cazul deciziilor Curţii Constituţionale este instanţa care a judecat cauza în primă instanţă.
I.C.C.J., Secţia penală, sentinţa nr. 935 din 20 iunie 2012
I. Prin decizia nr. 3219 din 23 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Secţia penală s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.R. împotriva deciziei nr. 44/A din 14 februarie 2011 a Curţii de Apel București, Secţia I penală.
Pentru a decide în acest sens, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
1. Prin sentinţa nr. 829/F din 26 noiembrie 2010 a Tribunalului București, Secţia a ll-a penală, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a fost condamnată inculpata C.R., la o pedeapsă de 10 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatei pe o durată de 5 ani exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a condamnat-o pe aceeași inculpată la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit cele două pedepse, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatei pe o durată de 5 ani exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.
2. Prin decizia nr. 44/A din 14 februarie 2011 a Curţii de Apel București, Secţia I penală, s-a admis apelul declarat de inculpata C.R. împotriva sentinţei nr. 829/F din 26 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul București, Secţia a ll-a penală, s-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată și, în fond, rejudecând:
S-a descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor.
În temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpată la pedeapsa principală de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
În temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpată la pedeapsa principală de un an închisoare, pentru săvârșirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consumul propriu.
În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatei și a dispus ca aceasta să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și b) C. pen., după executarea pedepsei închisorii.
În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei închisorii, drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.
3. Împotriva deciziei, în termen legal, s-a exercitat calea de atac a recursului de către inculpată, care a solicitat reindividualizarea pedepsei.
Ca și caz de casare prevăzut de pct. 172 de la art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., a solicitat a se reţine atitudinea procesuală manifestată de inculpată în prezent, iar împrejurarea că nu a recunoscut fapta de la început se datorează faptului că a fost sfătuită în acest sens. Așadar, a apreciat că poate beneficia de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., reducându-i-se pedeapsa așa încât să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., cu stabilirea de obligaţii și a unui termen de încercare.
Instanţa de recurs a reţinut că inculpata, în faţa instanţei de apel, a recunoscut faptele, așa cum au fost reţinute în actul de sesizare. Inclusiv în faţa instanţei de recurs aceasta a înţeles a reitera poziţia juridică de recunoaștere.
Ca și aspect procesual, recunoașterea faptelor așa cum au fost reţinute fiind făcută în apel, deci după începerea cercetării judecătorești, nu mai poate constitui temei al aplicării efective a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Cu toate acestea, instanţa de fond, la individualizarea pedepsei, a avut în vedere o serie de împrejurări, respectiv lipsa antecedentelor penale, vârsta inculpatei, conduita sa anterioară comiterii acesteia, preocuparea pentru pregătirea sa profesională, dar și nesinceritatea acesteia pe parcursul cercetărilor, împrejurări care au avut ca efect aplicarea unei pedepse la minimul special prevăzut de lege. În apel, s-au depus înscrisuri în circumstanţiere, inculpata arătând că are loc de muncă și urmează tratamente de dezintoxicare, manifestând dorinţa evidentă de a se reeduca și a se reintegra în societate. O situaţie asemănătoare pozitivă inculpatei s-a constatat a fi funcţională și în calea de atac a recursului.
În aceste împrejurări, declaraţia de recunoaștere a faptelor, cu arătarea motivului nerecunoașterii de la început, declaraţie care face parte din aceeași conduită de dorinţă de îndreptare, a dobândit o eficacitate concretă și efectivă.
În astfel de circumstanţe concrete, instanţa de recurs a constatat că pedepsele au fost just calibrate de către prima instanţă de control judiciar, iar în ceea ce privește modalitatea de executare, în contextul faptic dat, s-a constatat că regimul de detenţie asigură atingerea scopului prevăzut în art. 52 C. pen., suspendarea executării solicitată nefiind întemeiată.
II. La data de 29 februarie 2012, condamnata C.R. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 4082 C. proc. pen., având în vedere că art. 3201 a fost declarat neconstituţional în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit deciziei Curţii Constituţionale nr. 1470 din 8 noiembrie 2011 publicată în M. Of. nr. 853 din 2 decembrie 2011.
În motivarea cererii de revizuire, condamnata a arătat că și-a recunoscut vinovăţia în faza de apel, însă cererea de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., formulată inclusiv în faţa instanţei de recurs, a fost respinsă cu motivarea că a fost depășit stadiul procesual în care se putea face o astfel de recunoaștere.
Examinând cererea de revizuire formulată de condamnata C.R., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 4082 C. proc. pen.: „Hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluţia pronunţată în cauză s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.
Pot cere revizuirea:
a) oricare parte din proces, în limitele calităţii sale procesuale;
b) soţul și rudele apropiate ale condamnatului, chiar și după moartea acestuia;
c) procurorul.
Cererea de revizuire se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea rămasă definitivă a cărei revizuire se cere.
Cererea de revizuire se poate face în termen de 3 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curţii Constituţionale.
Dispoziţiile art. 4081 alin. (5) - (11) se aplică în mod corespunzător.
Hotărârea instanţei de revizuire este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea supusă revizuirii.”
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciază că prezenta cerere de revizuire întrunește cerinţele art. 4082, respectiv vizează o hotărâre definitivă pronunţată într-o cauză în care s-a invocat dispoziţia legală declarată neconstituţională și a fost formulată de inculpată în termen de 3 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei Curţii Constituţionale.
În ceea ce privește instanţa competentă, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că formularea alin. (3) al textului de lege invocat nu este suficient de clară, referirea la instanţa care a pronunţat hotărârea rămasă definitivă a cărei revizuire se cere trebuind coroborată cu dispoziţiile alin. ultim, potrivit cărora hotărârea instanţei de revizuire este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea supusă revizuirii. Ca atare, având în vedere și considerentul de a nu priva partea de gradele de jurisdicţie de care ar fi beneficiat dacă s-ar fi judecat după procedura reglementată de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciază că instanţa competentă este Tribunalul București, care a soluţionat cauza în fond.
De asemenea, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că nu sunt incidente dispoziţiile art. 399 C. proc. pen., întrucât, în cauză, nu se impune efectuarea actelor de cercetare de către procuror, nefiind vorba de o cerere de revizuire întemeiată pe motivele de la art. 394, unde este necesară verificarea temeiniciei cererii.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în temeiul art. 4082 alin. (3) C. proc. pen., a trimis cererea de revizuire formulată de revizuenta C.R. la Tribunalul București spre competentă soluţionare.