Sentinţă pronunţată de tribunalul militar înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010. Căi de atac. Instanţa competentă
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Competenţa. Felurile competenţei. Competenţă după materie și după calitatea persoanei
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- sentinţă pronunţată de tribunalul militar înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010
Legea nr. 202/2010, art. XXIV
Potrivit dispoziţiilor art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a acestei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. În temeiul dispoziţiilor art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, sentinţele pronunţate de tribunalul militar înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 sunt supuse apelului la tribunalul militar teritorial, iar deciziile instanţelor de apel sunt supuse recursului la Curtea Militară de Apel.
În consecinţă, în cazul în care tribunalul militar teritorial a admis apelul declarat împotriva sentinţei pronunţate de tribunalul militar înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 și a dispus rejudecarea cauzei de către tribunalul militar, iar Curtea Militară de Apel a casat decizia pronunţată de tribunalul militar teritorial și a dispus judecarea apelului de către această instanţă, tribunalul militar teritorial este instanţa competentă să soluţioneze apelul.
I.C.C.J., Secţia penală, încheierea nr. 967 din 26 iunie 2012
Prin sentinţa penală nr. 1 din 31 ianuarie 2012 a Tribunalului Militar Teritorial București a fost admisă excepţia de necompetenţă materială și funcţională a Tribunalului Militar Teritorial București, iar în temeiul art. 42 alin. (1) raportat la art. 282 C. proc. pen., a fost declinată competenţa de soluţionare a căilor de atac declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpatul colonel (rez.) N.T. și părţile civile M.F. și E.G. împotriva sentinţei nr. 48 din 6 noiembrie 2009 a Tribunalului Militar Timișoara, în favoarea Curţii Militare de Apel.
S-a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa nr. 48 din 6 noiembrie 2009 a Tribunalului Militar Timișoara, inculpatul colonel (rez.) N.T. a fost condamnat la pedepsele de: 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii prevăzută în art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c), art. 76 alin. (1) lit. c) și art. 41 alin. (2) C. pen.; 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracţiunii prevăzută în art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c), art. 76 alin. (1) lit. e) și art. 41 alin. (2) C. pen. și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracţiunii prevăzută în art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c), art. 76 alin. (1) lit. e) și art. 41 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, dispunându-se suspendarea condiţionată a executării acesteia pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
Potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea a două infracţiuni prevăzute în art. 25 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Prin decizia nr. 3 din 22 februarie 2011 a Tribunalului Militar Teritorial București au fost admise apelurile declarate în cauză de inculpatul colonel (rez.) N.T., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie și părţile civile M.F. și E.G., s-a desfiinţat hotărârea atacată și s-a dispus rejudecarea cauzei de către aceeași instanţă.
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.
Prin decizia nr. 30 din 5 octombrie 2011, Curtea Militară de Apel a admis recursul procurorului, a casat hotărârea atacată și a dispus rejudecarea apelurilor de către Tribunalul Militar Teritorial București.
Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Militar Teritorial București la data de 16 decembrie 2011.
Examinând excepţia necompetenţei materiale și funcţionale a Tribunalului Militar Teritorial București, invocată din oficiu, această instanţă a reţinut că, anterior modificărilor aduse art. 28 C. proc. pen. prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, potrivit competenţei materiale și funcţionale, tribunalul militar teritorialul judeca în primă instanţă, ca instanţă de apel (apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunalele militare, cu excepţia infracţiunilor contra ordinii și disciplinei militare, sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani) și ca instanţă de recurs.
S-a constatat că, potrivit art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, numai hotărârile pronunţate înainte de data intrării în vigoare a acestei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de lege sub care a început procesul și, prin urmare, hotărârile pronunţate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 sunt supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de dispoziţiile Codului de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin această lege, fiind lipsită de relevanţă data sesizării instanţei de judecată.
În speţă, hotărârea primei instanţe a fost pronunţată înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.
S-a reţinut, totodată, că în caz de desfiinţare sau casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile tranzitorii din alin. (1) al art. XXIV din Legea nr. 202/2010 trebuie interpretate prin raportare la dispoziţiile alin. (3) al aceluiași articol, în conformitate cu care, în aceste cazuri, dispoziţiile respectivei legi privitoare la competenţă erau aplicabile, o atare interpretare fiind în spiritul Legii nr. 202/2010, acela de a se ajunge la o accelerare a soluţionării proceselor; dispoziţiile art. XXIV alin. (2) din Legea nr. 202/2010 nu se referă la căile de atac, ci la competenţa instanţelor cu privire la procesele în curs de judecată, în care instanţele au fost sesizate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 și nu au pronunţat hotărâri până la data intrării în vigoare a acestei legi, în materia căilor de atac fiind aplicabile numai dispoziţiile art. XXIV alin. (1), iar în caz de desfiinţare sau casare cu trimitere spre rejudecare, ca în speţă, dispoziţiile art. XXIV alin. (3).
Din interpretarea prevederilor art. 27 și art. 28, respectiv art. 281 și art. 282 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, s-a concluzionat că, în ceea ce privește competenţa de soluţionare a apelului în materie penală, curtea de apel a dobândit o competenţă exclusivă, iar în ceea ce privește competenţa de soluţionare a recursului în materie penală, curtea de apel are competenţă generală, iar tribunalul are competenţă specială, limitată strict la cazurile prevăzute în art. 27 pct. 3 și în art. 28 pct. 3 C. proc. pen.
S-a mai apreciat că hotărârea instanţei de recurs prin care s-a casat decizia instanţei de apel cu trimitere spre rejudecare a fost pronunţată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, instanţa de rejudecare trebuind însă să fie legal sesizată și impunându-se deci să verifice regularitatea sesizării sale atât sub aspectul respectării dispoziţiilor legale care prevăd sesizarea originară, cât și sub aspectul respectării dispoziţiilor legale care prevăd sesizarea cu trimitere, această cerinţă rezultând din specificul nulităţii absolute (art. 197 alin. 2 C. proc. pen.) de a nu putea fi înlăturată în niciun mod și de a putea fi invocată în orice stare a procesului, chiar și din oficiu.
Având în vedere normele care, ulterior datei de 25 noiembrie 2010, reglementau competenţa tribunalului militar teritorial (judecata în primă instanţă și ca instanţă de recurs) și faţă de excepţiile prevăzute în art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, s-a concluzionat că, începând cu data de 25 noiembrie 2010, tribunalul militar teritorial nu mai putea fi sesizat cu rejudecarea unor apeluri, întrucât pct. 2 al art. 28 C. proc. pen. era abrogat prin art. XVIII pct. 6 din Legea nr. 202/2010; competentă să soluţioneze, în rejudecare, căile de atac formulate în speţă împotriva sentinţei penale nr. 48 din 6 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Militar Timișoara este Curtea Militară de Apel care, în ceea ce privește competenţa de soluţionare a apelului în materie penală, a dobândit o competenţă exclusivă, iar în ceea ce privește competenţa de soluţionare a recursului are competenţă generală (art. 282 pct. 2 și 3 C. proc. pen.), Tribunalul Militar Teritorial București având competenţă specială, limitată strict la cazurile prevăzute în art. 28 pct. 3 C. proc. pen., obiectul cauzei neregăsindu-se printre cele expres și limitativ prevăzute de lege.
Cauza a fost înregistrată la 6 februarie 2012 la Curtea Militară de Apel.
În faţa acestei instanţe, inculpatul, prin apărătorul său, a ridicat excepţia necompetenţei materiale a Curţii Militare de Apel, susţinând că, întrucât hotărârea primei instanţe a fost pronunţată mai înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, aceasta este supusă căilor de atac prevăzute de Codul de procedură penală până la apariţia acestei legi.
Prin decizia nr. 4 din 18 aprilie 2012 pronunţată de Curtea Militară de Apel a fost admisă excepţia de necompetenţă invocată de inculpatul N.T. și declinată competenţa de soluţionare a apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpat și părţile civile M.F. și E.G. în favoarea Tribunalului Militar Teritorial București. S-a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă între Curtea Militară de Apel și Tribunalul Militar Teritorial București, cauza fiind trimisă Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, Secţia penală pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
Examinând excepţia ridicată, Curtea Militară de Apel a constatat că aceasta este întemeiată, având în vedere dispoziţiile art. XXIV din Legea nr. 202/2010, cauza fiind soluţionată în primă instanţă prin sentinţa nr. 48 din 6 noiembrie 2009 a Tribunalului Militar Timișoara, anterior datei de 25 octombrie 2010, la care a intrat în vigoare Legea nr. 202/2010, hotărârea instanţei de fond rămânând, deci, supusă apelului și recursului, căi de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.
S-a reţinut, totodată, că ulterior modificărilor aduse Codului de procedură penală, curţile de apel judecă, ca instanţe de apel, numai apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă de tribunale.
S-a concluzionat că hotărârea instanţei de fond a rămas supusă apelului chiar și după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, neavând relevanţă împrejurarea că hotărârea instanţei de recurs, prin care s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Militar Teritorial București, a fost pronunţată după intrarea în vigoare a acestei legi și că instanţa Curţii Militare de Apel nu este competentă să judece apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă de tribunalele militare, competenţa de soluţionare a apelurilor declarate în cauză revenind Tribunalului Militar Teritorial București.
Constatându-se ivit un conflict negativ de competenţă între această instanţă și Tribunalul Militar Teritorial București, cauza s-a trimis la Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Secţia penală, pentru rezolvarea conflictului.
Asupra conflictului negativ de competenţă ivit între Curtea Militară de Apel și Tribunalul Militar Teritorial București, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată următoarele:
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. XXIV alin. (1) și (2) din Legea nr. 202/2010, hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, iar procesele pendinte la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite continuă să se judece de respectivele instanţe.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 282 C. proc. pen., Curtea Militară de Apel judecă, ca instanţă de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunalele militare teritoriale.
Raportând consideraţiile teoretice anterior expuse speţei de faţă se constată că, în cauză, procesul penal a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, iar soluţionarea în primă instanţă a cauzei s-a realizat prin sentinţa nr. 48 din 6 noiembrie 2009 a Tribunalului Militar Timișoara.
Ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, prin decizia nr. 3 din 22 februarie 2011 a Tribunalului Militar Teritorial București, au fost admise apelurile declarate, a fost desfiinţată sentinţa apelată și s-a dispus rejudecarea cauzei de aceeași instanţă.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva acestei ultime decizii a fost ulterior admis, prin decizia nr. 30 din 5 octombrie 2011 pronunţată de Curtea Militară de Apel, a fost casată decizia atacată și s-a dispus judecarea apelurilor de către Tribunalul Militar Teritorial București.
Prevederile tranzitorii ale art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 își găseau aplicabilitatea în speţă; astfel, ulterior judecării în primă instanţă, instanţa de apel a apreciat că se impune rejudecarea cauzei în fond (pentru nepronunţarea de către prima instanţă asupra unor fapte), hotărâre ce a fost însă casată de instanţa de recurs care a dispus judecarea apelurilor de instanţa de apel, Tribunalul Militar Teritorial București. Așadar, în speţă, nu a avut loc o rejudecare a cauzei, cursul judecăţii fiind practic întrerupt la momentul ivirii conflictului negativ de competenţă în soluţionarea apelurilor.
Rezultă, deci, că judecata era în mod evident guvernată de normele de competenţă în vigoare anterior modificărilor aduse prevederilor Codului de procedură penală prin dispoziţiile Legii nr. 202/2010.
Astfel, sentinţa pronunţată în primă instanţă de către Tribunalul Militar Timișoara era supusă apelului - a cărui competenţă de judecată revine Tribunalului Militar Teritorial București, decizia instanţei de apel fiind supusă recursului (de competenţa Curţii Militare de Apel).
O concluzie contrară, în sensul că, în speţă, competenţa de soluţionare a apelurilor declarate ar reveni Curţii Militare de Apel, iar nu Tribunalului Militar Teritorial București, nu poate fi primită, având în vedere dispoziţiile exprese ale art. 282 pct. 2 C. proc. pen., ce prevede competenţa Curţii Militare de Apel ca instanţă de apel în cauze având ca obiect hotărâri pronunţate în primă instanţă de tribunalele militare teritoriale, ceea ce nu este cazul în speţă.
Așa fiind, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a constatat întrerupt cursul justiţiei și, cu motivarea ce precede, a stabilit că, în cauză, competenţa de soluţionare a apelurilor declarate împotriva sentinţei nr. 48 din 6 noiembrie 2009 a Tribunalului Militar Timișoara revine Tribunalului Militar Teritorial București, potrivit dispoziţiilor art. 28 pct. 2 C. proc. pen. raportat la art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, instanţă căreia i s-a trimis cauza în vederea soluţionării apelurilor.