Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

Pornografie infantilă. Art. 18 din Legea nr. 678/2001. Pornografie infantilă prin sisteme informatice. Art. 51 din Legea nr. 161/2003

 

 Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Pornografie infantilă. Pornografie infantilă prin sisteme informatice

Indice alfabetic: Drept penal

- pornografie infantilă

- pornografie infantilă prin sisteme informatice

        

Legea nr. 678/2001, art. 18

Legea nr. 161/2003, art. 51

 

            Infracţiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice prevăzută în art. 51 din Legea nr. 161/2003 se diferenţiază de infracţiunea de pornografie infantilă prevăzută în art. 18 din Legea nr. 678/2001 sub următoarele aspecte: infracţiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice prevăzută în art. 51 din Legea nr. 161/2003 se poate realiza prin simpla procurare sau deţinere fără drept de materiale pornografice cu minori, în timp ce în cazul infracţiunii de pornografie infantilă prevăzută în art. 18 din Legea nr. 678/2001 este incriminată numai deţinerea unor astfel de materiale în vederea răspândirii; infracţiunea prevăzută în art. 51 din Legea nr. 161/2003 se săvârșește exclusiv prin sisteme informatice; noţiunea de materiale pornografice cu minori definită în art. 35 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 161/2003 este mai extinsă decât ipotezele la care se referă art. 18 din Legea nr. 678/2001.

            În consecinţă, fapta de a procura și deţine, fără drept, materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic, materiale vizionate împreună cu alte persoane prin intermediul aceluiași sistem informatic, se încadrează numai în prevederile art. 51 din Legea nr. 161/2003 (norma specială), iar nu și în prevederile art. 18 din Legea nr. 678/2001 (norma generală).  

 

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 974 din 2 aprilie 2012

 

Prin sentinţa penală nr. 42 din 21 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Vaslui s-a dispus, în baza art. 198 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnarea inculpatului C.J. la pedeapsa de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și lit. e) C. pen.; 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și lit. e) C. pen., pentru săvârșirea infracţiunii de pornografie infantilă prevăzută în art. 18 alin. (1) din Legea nr. 678/2001; 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și lit. e) C. pen., pentru săvârșirea infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice prevăzută în art. 51 din Legea nr. 161/2003; 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și lit. e) C. pen., pentru săvârșirea infracţiunii de corupţie sexuală prevăzută în art. 202 alin. (1) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului și a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și lit. e) C. pen.

Pe durata executării pedepsei rezultante a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și lit. e) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.

A admis acţiunea civilă formulată de B.M. și a obligat pe inculpat să plătească aceste părţi civile, prin reprezentant legal, suma de 2.000 euro sau echivalentul în monedă naţională la data executării, reprezentând daune morale.

A luat act că părţile vătămate C.V. și P.R. nu s-au constituit părţi civile în cauză.

Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut în fapt următoarele:

La data de 21 august 2010 reprezentantul legal al părţii vătămate C.V. - respectiv C.R. - a formulat plângere la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui, că fiul său, C.V., în vârstă de 9 ani, a plecat de la domiciliu din 20 august 2010 și nu s-a mai întors.

Urmare a investigaţiilor efectuate de organele de poliţie în data de 21 august 2010, în jurul orelor 21.30, a fost depistat în trafic autocamionul condus de inculpatul C.J.

În cabina autocamionului au fost identificaţi minorii C.V. și P.R., inculpatul afirmând că i-a luat pe cei doi copii în data de 20 august 2010 din municipiul Vaslui și i-a plimbat până la Brașov și retur. În aceeași cabină au fost identificate și ridicate un laptop, un DVD player și 5 DVD-uri.

Procedându-se la audierea minorilor, în prezenţa părinţilor și a apărătorului din oficiu, aceștia au declarat faptul că inculpatul Ie-a oferit sume de bani, dar și mâncare și băuturi alcoolice, vizionând împreună filme pe laptop care conţineau scene erotice cu minori și majori, precum și faptul că au întreţinut, cu inculpatul, acte sexuale orale.

Racolarea minorilor s-a produs la 19 august 2010, inculpatul C.J. propunându-le celor două victime să-l însoţească la o plimbare în municipiul lași, propunerea fiind acceptată doar de victima P.R.

Pe timpul nopţii, inculpatul a parcat autocamionul într-o parcare amenajată, întreţinând cu victima mai multe acte sexuale orale.

A doua zi, 20 august 2010, în jurul orelor 12.00, inculpatul a revenit cu autocamionul în municipiul Vaslui împreună cu victima P.R., parcând în spatele Motelului P., momentul fiind perceput de victima B.M., care l-a însoţit pe inculpat în cabina camionului cu scopul de a obţine bani și alimente.

În cabina autocamionului, inculpatul i-a pus minorului P.R. filme pornografice cu minori și majori, între timp întreţinând cu minorul raporturi sexuale orale.

Victima P.R. s-a întâlnit pe strada cu minorul C.V., căruia i-a povestit ce se întâmplase în seara anterioară, primind pentru raporturile sexuale întreţinute cu inculpatul suma de 30 lei, o sticlă de suc și un sandvici.

În aceste împrejurări, victima C.V. i-a propus minorului P.R. să meargă din nou la inculpat pentru a-i cere bani și alimente, inculpatul propunându-le celor doi minori să-l însoţească la Brașov. Minorii au acceptat propunerea inculpatului, plecând spre municipiul Brașov, iar în după amiaza zilei de 20 august 2010, pe traseu, inculpatul Ie-a cumpărat mâncare, sucuri, oferindu-le spre vizionare filme pornografice cu adulţi, dar și cu minori. În apropierea municipiului Brașov, inculpatul a parcat mașina într-o parcare unde a întreţinut raporturi sexuale orale.

A doua zi inculpatul a revenit în municipiul Vaslui, iar seara, 21 august 2010, au fost depistaţi de organele de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

Prin decizia nr. 181 din 17 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel lași, Secţia penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus admiterea apelului declarat de inculpatul C.J., a fost desfiinţată sentinţa penală nr. 42 din 21 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Vaslui și, în rejudecare, s-a dispus descontopirea și repunerea în individualitatea lor a pedepselor aplicate inculpatului C.J. prin sentinţa apelată și reducerea cuantumului pedepselor aplicate inculpatului astfel:

- de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare și de la 4 ani la 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și lit. e) C. pen., pentru săvârșirea infracţiunii de act sexual cu un minor prevăzută în art. 198 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen.;

- de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare și de la 2 ani la un an interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și lit. e) C. pen., pentru săvârșirea infracţiunii de pornografie infantilă prevăzută în art. 18 alin. (1) din Legea nr. 678/2001;

- de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare și de la 2 ani la un an interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și lit. e) C. pen., pentru săvârșirea infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice prevăzută în art. 51 din Legea nr. 161/2003;

- de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare și de la 2 ani la un an interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și lit. e) C. pen., pentru săvârșirea infracţiunii de corupţie sexuală prevăzută în art. 202 alin. (1) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului și a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și lit. e) C. pen.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs, între alţii, inculpatul C.J.

Recurentul inculpat a invocat, în principal, cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 17 și 18 C. proc. pen.

Înalta Curte de Casaţie șl Justiţie, examinând hotărârile atacate atât prin prisma criticilor invocate, cât și din oficiu cauza conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul inculpatului C.J. este fondat în parte, pentru următoarele considerente:

Starea de fapt reţinută de instanţa de fond este corectă și constă în aceea că, în cursul lunii august 2010, inculpatul C.J., în mod repetat și în baza aceleiași rezoluţii infracţionale, a întreţinut acte sexuale orale cu minorii C.V. în vârstă de 9 ani, P.R. în vârstă de 12 ani și B.M. în vârstă de 13 ani, în schimbul unor sume de bani și produse alimentare.

În aceeași perioadă, inculpatul a vizionat, împreună cu cei trei minori, pe un laptop, filme cu caracter pornografic în care apăreau scene în care erau implicaţi minori și majori.

Vinovăţia inculpatului C.J. rezultă, fără dubiu, din probele administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești.

Astfel, părţile vătămate C.V. și B.M., audiaţi în faza de cercetare judecătorească, au afirmat că împreună cu inculpatul C.J. au vizionat filme porno pe calculatorul inculpatului. Inculpatul a întreţinut cu cei trei minori raporturi sexuale orale, primind în schimb diferite sume de bani, precum și mâncare. În filme erau prezentate „scene erotice, obscene, cu minori și majori.”

Partea vătămată P.R. arată că împreună cu ceilalţi doi minori au vizionat filme porno, laptopul fiind „deschis și manevrat de minorul B., inculpatul dându-le bani la toţi trei.”

Declaraţiile părţilor vătămate se coroborează cu declaraţiile martorilor M.N., M.I. și l.S. Aceștia au văzut când părţile vătămate C.V. și P.R. s-au urcat în mașina inculpatului plecând spre Brașov, aflând ulterior că minorii au vizionat, împreună cu inculpatul, filme porno.

Probele testimoniale administrate în cauză se completează cu percheziţia informatică a mediului de stocare - laptop (percheziţie efectuată în baza autorizaţiei emisă de judecător), fiind identificate mai multe filme și fotografii cu conotaţii sexuale, în care sunt prezentaţi minori care întreţin relaţii sexuale, scrierea fișierelor respective având loc în perioada 18-21 august 2010 și în aceeași perioadă au avut loc și accesările. De asemenea, au fost expertizate 5 DVD-uri găsite asupra inculpatului, constatându-se că acestea sunt originale și conţin filme porno cu adulţi.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciază, în raport cu probele administrate, că inculpatul a săvârșit faptele cu vinovăţia cerută de lege, astfel că solicitarea sa de a se pronunţa o hotărâre de achitare - urmare a unei grave erori de fapt - nu poate fi însușită.

Hotărârile pronunţate în cauză sunt, însă, criticabile în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei.

Nu se impun a fi evidenţiate elemente care conturează infracţiunea de act sexual cu un minor în formă continuată, faptă incriminată prin dispoziţiile art. 198 alin. (1) și (3) C. pen., care a fost reţinută, în mod corect, de instanţa de fond, ci numai aspecte ce ţin de elementele constitutive ale infracţiunii de pornografie infantilă.

Pentru o corectă încadrare juridică a faptei se impune a se stabili dacă infracţiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice, prevăzută în art. 51 din Legea nr. 161/2003, poate fi considerată o infracţiune specială raportat la infracţiunea de pornografie infantilă, prevăzută în art. 18 din Legea nr. 678/2001.

Se observă că infracţiunea prevăzută în Legea nr. 161/2003 prezintă anumite nuanţări care nu se regăsesc în infracţiunea prevăzută în art. 18 din Legea nr. 678/2001, modificată parţial prin intrarea în vigoare a Legii nr. 196/2003 privind prevenirea și combaterea pornografiei.

Ceea ce diferenţiază cele două infracţiuni sunt latura obiectivă, respectiv obiectul material.

Astfel, sub aspectul laturii obiective, spre deosebire de infracţiunea de pornografie infantilă prevăzută în art. 18 din Legea nr. 678/2001, infracţiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice, prevăzută în art. 51 din Legea nr. 161/2003, se poate realiza doar prin simpla „procurare” sau „deţinere fără drept” a unor astfel de materiale cu conţinut pornografic, în timp ce prima infracţiune există doar dacă „deţinerea” se face în vederea răspândirii lor.

Sub aspectul obiectului material al celor două infracţiuni - elementul ce constituie principalul criteriu de diferenţiere - pornografia infantilă reglementată de legea nouă nu se poate săvârși decât prin sisteme informatice.

Termenul de „sisteme informatice” este definit în art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, în care se arată că „prin sistem informatic se înţelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relaţie funcţională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unul program informatic.”

Termenul de „prelucrare automată a datelor” respectiv „program informatic” sunt definite în art. 35 alin. (1) lit. b) și c) din aceeași lege.

Potrivit art. 35 alin. (1) lit. b), „prin prelucrarea automată a datelor se înţelege procesul prin care datele dintr-un sistem informatic sunt prelucrate prin intermediul unui program informatic”, iar prin „program informatic” se înţelege un ansamblu de instrucţiuni care pot fi executate de un sistem informatic în vederea obţinerii unui rezultat determinat.

Se observă astfel că, inclusiv sub aspectul noţiunii de material pornografic, Legea nr. 161/2003 dă o interpretare mult mai largă, care acoperă situaţii pe care Legea nr. 678/2001 nu le prevede.

În fine, în ceea ce privește noţiunea de materiale pornografice cu minori, aceasta este definită în art. 35 alin. (1) lit. i) din lege, arătându-se că: „prin material pornografic cu minori se înţelege orice material care prezintă un minor având un comportament sexual explicit sau o persoană majoră care este prezentată ca un minor având un comportament sexual explicit ori imagini care, deși nu prezintă o persoană reală, simulează, în mod credibil, un minor având un comportament sexual explicit.”

Cum, în speţă, faptele de pornografie infantilă au fost săvârșite prin sisteme informatice, inculpatul vizionând filme pornografice împreună cu cei trei minori, pe laptopul său, ridicat ulterior de organele de anchetă, acestea întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice prevăzută în art. 51 din Legea nr. 161/2003, aceasta fiind o normă specială în raport cu norma generală prevăzută în art. 18 din Legea nr. 678/2001.

Raportat la considerentele expuse anterior, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va dispune admiterea recursului declarat de inculpatul C.J.

În temeiul art. 334 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptelor din infracţiunile prevăzute în art. 18 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și art. 51 din Legea nr. 161/2003 în infracţiunea prevăzută în art. 51 din Legea nr. 161/2003.

La individualizarea judiciară a pedepsei se va avea în vedere gravitatea deosebită a faptei, inculpatul profitând de starea dificilă a victimelor care, pentru obţinerea unor sume infime și pentru mâncare - copiii provenind din familii dezorganizate, parte din ei fiind daţi într-un centru de plasament de unde au fugit întreţinându-se din cerșit - au acceptat (fără să conștientizeze, datorită vârstei, pericolul la care se expun) să-l însoţească pe inculpat în cabina tirului pe care acesta îl conducea, să întreţină relaţii sexuale și să vizioneze, împreună, filme interzise minorilor.

Materialele pornografice cu copii constituie un act de exploatare sexuală a minorilor care nu numai că nu are nicio legitimitate etică, ci constituie o infracţiune în toate legislaţiile, fie prin intermediul infracţiunilor specifice, create în acest scop, fie prin intermediul incriminărilor tradiţionale, referitoare la morala sexuală.

În faţa acestui fenomen trebuie reacţionat într-o manieră fermă, consecinţele asupra victimelor minore, asupra dezvoltării lor psihice fiind incomensurabile.

Acestea sunt și considerentele pentru care, la nivel internaţional, au fost adoptate instrumente de natură a lupta împotriva acestui flagel (Protocolul facultativ la Convenţia cu privire la drepturile copilului, referitor la vânzarea de copii, prostituţia copiilor și pornografia infantilă, semnat la New York în 6 septembrie 2000; Convenţia privind criminalitatea informatică, încheiată la Budapesta în 23 noiembrie 2001; Decizia Consiliului din 29 mai 2000 privind combaterea pornografiei infantile pe Internet).

Ca atare, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie va aplica inculpatului pentru infracţiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice prevăzută în art. 51 din Legea nr. 161/2003 o pedeapsă de 3 ani închisoare și un an pedeapsa complementară prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și lit. e) C. pen.

Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a admis recursul declarat de inculpatul C.J. împotriva deciziei nr. 181 din 17 noiembrie 2011 a Curţii de Apel lași, Secţia penală și pentru cauze cu minori, a casat decizia penală atacată numai în ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor și individualizarea pedepselor și, rejudecând, a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracţiunile prevăzute în art. 18 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și art. 51 din Legea nr. 161/2003 în infracţiunea prevăzută în art. 51 din Legea nr. 161/2003.

În baza art. 51 din Legea nr. 161/2003, a condamnat pe inculpatul C.J. la pedeapsa 3 ani închisoare și un an interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b) și lit. e) C. pen. pentru săvârșirea infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului și a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen., menţinând celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.