Contopirea pedepselor. Hotărâre definitivă pronunţată de o instanţă română. Hotărâre definitivă pronunţată de o instanţă străină. Instanţa competentă
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Executarea hotărârilor penale. Alte dispoziţii privind executarea
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- contopirea pedepselor
C. proc. pen., art. 449 alin. (2)
În conformitate cu Decizia nr. 34 din 14 decembrie 2009 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, precum și în temeiul art. 449 alin. (2) C. proc. pen., cererea de contopire a pedepselor aplicate printr-o hotărâre definitivă pronunţată de o instanţă română și printr-o hotărâre definitivă pronunţată de o instanţă străină, formulată de persoana condamnată aflată în stare de deţinere, se judecă de tribunalul în a cărui circumscripţie se află locul de deţinere, dacă ultima hotărâre definitivă a fost pronunţată de instanţa străină, pentru infracţiuni care, potrivit legii române, se judecă în primă instanţă de tribunal, chiar dacă hotărârea definitivă pronunţată de instanţa străină a fost recunoscută de Curtea de Apel București în procedura transferării persoanei condamnate.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1529 din 11 mai 2012
La data de 29 noiembrie 2011 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, Secţia penală, cererea formulată de condamnatul B.E., având ca obiect contopire, motivându-se în esenţă că se impune contopirea pedepselor de 10 ani și respectiv de 11 ani închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 27 din 21 ianuarie 2000 pronunţată de Tribunalul Dolj și sentinţa penală nr. 284 din 1 iulie 2011 pronunţată de Curtea de Apel București, prin care s-a recunoscut sentinţa din 14 mai 2007 pronunţată în dosarul nr. 2 KLs 400Js10467/96 de Tribunalul Gorlitz.
Prin sentinţa nr. 8 din 11 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Dolj, Secţia penală, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii de contopire formulată de condamnatul B.E., în favoarea Curţii de Apel Craiova. Tribunalul a reţinut că petentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 27 din 21 ianuarie 2000 pronunţată de Tribunalul Dolj la 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracţiunilor prevăzute în art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen. și art. 217 C. pen., iar prin sentinţa penală nr. 284 din 1 iulie 2011 pronunţată de Curtea de Apel București a fost recunoscută sentinţa penală din 14 mai 2007 pronunţată în dosarul nr. 2 KLs 400Js10467/96 de Tribunalul Gorlitz, același petent fiind condamnat la pedeapsa de 11 ani închisoare.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 449 alin. (2) C. proc. pen., s-a apreciat că, în speţă, competentă să dispună asupra cererii de contopire este instanţa de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul când cel condamnat se află în stare de deţinere, instanţa corespunzătoare, în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere.
Primind cauza spre competenta soluţionare a cererii de contopire formulată de petentul B.E., Curtea de Apel Craiova, Secţia penală și pentru cauze cu minori, a înregistrat-o la data de 23 ianuarie 2012.
Din analiza actelor și lucrărilor existente la dosarul cauzei, curtea de apel a apreciat că cererea formulată de petent este întemeiată.
Astfel, prin sentinţa penală nr. 27 din 21 ianuarie 2000 pronunţată de Tribunalul Dolj, definitivă prin decizia nr. 4640 din 22 noiembrie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, Secţia penală, B.E. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 400 din 12 octombrie 2000 pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeș, B.E. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea unei infracţiuni de furt calificat, la data de 30 septembrie 1998, hotărârea rămânând definitivă prin neapelare la 7 noiembrie 2000.
Ulterior, prin sentinţa penală nr. 454 din 7 iunie 2004 a Tribunalului Dolj, s-a admis cererea formulată de condamnatul B.E. având ca obiect contopirea pedepselor la care a fost condamnat prin sentinţele penale menţionate; s-a descontopit pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 27 din 21 ianuarie 2000 a Tribunalului Dolj, în pedepsele de 4 ani închisoare, 5 ani închisoare, 4 ani închisoare, un an închisoare, 4 ani închisoare și respectiv 10 ani închisoare (pentru fapte săvârșite în perioada februarie - septembrie 1998); în baza art. 36 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele menţionate cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 400 din 12 octombrie 2000 a Judecătoriei Curtea de Argeș pentru infracţiunea prevăzută în art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (faptă săvârșită la 30 septembrie 1998), dispunându-se ca B.E. să execute pedeapsa cea mai grea - respectiv 10 ani închisoare.
Prin sentinţa penală din 14 mai 2007 statuată în dosarul nr. 2 KLs 400Js10467/96 pronunţată de Tribunalul Gorlitz din Germania, definitivă la 5 iunie 2007, numitul B.E. a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei prevăzută în art. 249 raportat la art. 251 C. pen. german, faptă săvârșită la data de 27 februarie 1996. În această cauză, condamnatul a fost arestat la data de 24 februarie 2005.
Prin rezoluţia din 7 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus sesizarea Curţii de Apel București, Secţia I penală, în vederea recunoașterii sentinţei penale menţionate, pronunţată de Tribunalul Gorlitz la data de 14 mai 2007, condamnatul solicitând transferarea într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei de 11 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală pronunţată de autoritatea germană.
Curtea de Apel București, Secţia I penală, prin sentinţa nr. 284 din 1 iulie 2011, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a recunoscut sentinţa pronunţată de Tribunalul Gorlitz din Germania, din 14 mai 2007, statuată în dosarul nr. 2 KLs 400Js10467/96, definitivă la 5 iunie 2007, a dispus transferarea condamnatului B.E., deţinut în Penitenciarul Bautzen, Landul Saxonia, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 11 ani închisoare, deducând durata arestării preventive și a perioadei executate de la 24 februarie 2005, la zi.
Analizând actele menţionate, s-a constatat că cererea de contopire formulată de condamnat B.E. este întemeiată, astfel încât se impune admiterea cererii, descontopirea pedepselor aplicate, respectiv de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 400 din 12 octombrie 2000 pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeș, definitivă prin neapelare (infracţiune săvârșită la 30 septembrie 1998) și de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 27 din 21 ianuarie 2000 a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia penală nr. 4640 din 22 noiembrie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, care, la rândul ei, va fi descontopită în pedepsele componente de: 4 ani închisoare (fapte săvârșite în 21/22 februarie 1998 și 9/10 septembrie 1998); 5 ani închisoare (fapte săvârșite la 11/12 septembrie 1998); 4 ani închisoare (fapte săvârșite la 29/30 august 1998), un an închisoare (faptă săvârșită la 29/30 august 1998); 4 ani închisoare (faptă săvârșită la 4/5 septembrie 1998); 10 ani închisoare (faptă săvârșită la 27 septembrie 1998).
Întrucât se constată că infracţiunile pentru care petentul a fost condamnat de instanţele naţionale prin hotărârile menţionate mai sus - respectiv: sentinţa penală nr. 400 din 12 octombrie 2000 a Judecătoriei Curtea de Argeș și sentinţa penală nr. 27 din 21 ianuarie 2000 a Tribunalului Dolj - sunt concurente cu infracţiunea pentru care acesta a fost condamnat de Tribunalul Gorlitz din Germania prin sentinţa din 14 mai 2007, toate infracţiunile fiind săvârșite de B.E. înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, aflându-se astfel în concurs real de infracţiuni, cererea acestuia a fost considerată ca întemeiată, așa încât, în baza art. 36 alin. (2) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor menţionate cu pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală din 14 mai 2007 a Tribunalului Gorlitz în dosarul nr. 2 KLs 400Js10467/96, definitivă la 5 iunie 2007, hotărâre recunoscută prin sentinţa nr. 284 din 1 iulie 2011 a Curţii de Apel București, Secţia I penală (faptă săvârșită la 27 februarie 1996), astfel încât B.E. va executa pedeapsa cea mai grea - de 11 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an și 6 luni închisoare, petentul urmând să execute pedeapsa de 12 ani și 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 36 alin. (3) C. pen.
Pe calea unei încheieri din data de 21 februarie 2012, aceeași instanţă a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul minutei dosarului, întrucât din eroare s-a tastat un spor de 1 an și 6 luni închisoare, în loc de 2 ani și 6 luni închisoare și, respectiv, pedeapsa care se execută de către petent este de 13 ani și 6 luni, în loc de 12 ani și 6 luni.
Împotriva acestei hotărâri, sentinţa penală nr. 37 din 20 februarie 2012 a Curţii de Apel Craiova, s-a exercitat calea de atac a recursului de către procuror.
Ca motiv de casare prioritar s-a invocat că instanţa competentă să soluţioneze cererea de contopire este Tribunalul Dolj, care și-a declinat greșit competenţa.
S-a mai invocat, între altele, că în mod greșit s-a aplicat un spor de 2 ani și 6 luni închisoare potrivit unei încheieri de îndreptare a erorii materiale.
Instanţa de recurs va constata incident cazul de casare privind competenţa de soluţionare a cererii, aspect ce face de prisos orice abordare, detaliată a cauzei, de către aceeași instanţă.
În acest sens este de făcut trimitere la Decizia de recurs în interesul legii nr. 34 din 14 decembrie 2009, prin care s-a statuat că: „Admit recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie și sesizările Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Se stabilește că:
1. Curtea de Apel București este instanţa competentă exclusiv, teritorial și material, să soluţioneze procedura de schimbare a condamnării, procedură care are loc după transferarea persoanei condamnate, în condiţiile art. 146 alin. (3) din Legea nr. 302/2004.
2. Instanţa competentă să soluţioneze cererea de contopire a pedepselor aplicate de instanţele naţionale cu pedepsele aplicate de instanţele străine, prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel București, în cadrul procedurii transferării persoanei condamnate este instanţa corespunzătoare instanţei de executare a ultimei hotărâri, în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere a persoanei condamnate.
În cazul în care ultima hotărâre definitivă a fost pronunţată de o instanţă străină, competenţa de a judeca cererea de modificare a pedepsei revine instanţei corespunzătoare celei care, potrivit legii române, ar fi judecat cauza în primă instanţă și în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere a persoanei condamnate.”
În detaliu, se redă că singura instanţă învestită cu competenţă teritorială și materială de soluţionare a procedurii de schimbare a condamnării după transferarea în România a persoanei condamnate, prevăzută în art. 149 cu referire la art. 146 alin. (3) din Legea nr.302/2004, cu modificările și completările ulterioare (pentru momentul emiterii recursului în interesul legii), este Curtea de Apel București.
Dar, această competenţă, reglementată în dispoziţiile menţionate, prin derogare de la regulile generale referitoare la executarea hotărârilor penale, nu poate opera, în lipsa unei prevederi legale exprese, în alte segmente ale executării, între care cele privind schimbările în executarea unor hotărâri, amânarea sau întreruperea executării pedepsei, înlăturarea ori modificarea pedepsei, pentru ele fiind aplicabile dispoziţiile referitoare la competenţă existente în art. 449 alin. (2) C. proc. pen.
Așadar, pentru toate situaţiile în care se formulează cereri de contopire a pedepselor aplicate de instanţele din România cu pedepse pronunţate de instanţe străine, prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel București, în cadrul procedurii transferării persoanei condamnate în străinătate, instanţa competentă să soluţioneze astfel de cereri nu poate fi decât cea corespunzătoare instanţei de executare a ultimei hotărâri, în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere a persoanei condamnate. Ca urmare, și în ipoteza în care ultima hotărâre definitivă a fost pronunţată de o instanţă străină se impune, pentru identitate de raţiune, să revină competenţa de judecată a cererii de modificare a pedepsei tot instanţei corespunzătoare celei care, potrivit legii române, ar fi trebuit să judece cauza în primă instanţă, evident, cu respectarea condiţiei ca locul de deţinere a persoanei condamnate să se afle în circumscripţia teritorială a acelei instanţe.
Raportat la speţă, instanţa corespunzătoare care ar fi trebuit să judece cauza în primă instanţă, potrivit legii române, pentru infracţiunea prevăzută în art. 211 alin. (3) C. pen. era Tribunalul Dolj, iar petentul la momentul formulării cererii de contopire era încarcerat la Penitenciarul Craiova, astfel încât soluţia în recursul de faţă este cea de casare a sentinţei și trimitere spre competentă soluţionare a cauzei la Tribunalul Dolj.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva sentinţei nr. 37 din 20 februarie 2012 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul B.E., a casat sentinţa penală atacată și a trimis cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Dolj.
Notă: În urma republicării Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală în M. Of. nr. 377 din 31 mai 2011, dispoziţiile art. 146 se regăsesc în art. 159, iar dispoziţiile art. 149 se regăsesc în art. 162.