Asupra recursului de față,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 211 din 14.11.2002, Judecătoria Caraș-Severin, în baza art. 174 C. pen., a condamnat pe inculpatul A.S. la pedeapsa de 17 ani închisoare și la pedeapsa complementară, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe o perioadă de 8 ani, după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a fost confiscată de la inculpat o bâtă, corp delict.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive începând cu 8 noiembrie 2001 la zi, menținându-se starea de arest.
Tribunalul a reținut că în noaptea de 7/8 noiembrie 2001, inculpatul A.S. a lovit de mai multe ori cu o bâtă victima H.L. în zona capului, după care a sugrumat-o, cauzându-i decesul, motivul fiind refuzul victimei de a întreține raport sexual cu inculpatul.
Prin decizia penală nr. 40/A din 6 februarie 2003, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
În considerentele deciziei, Curtea a reținut că inculpatul este vinovat de săvârșirea faptei de omor, astfel cum el însuși a recunoscut la urmărirea penală și cum rezultă și din procesul verbal de reconstituire a faptei. De asemenea, raportul psihologic de constatare tehnico-științifică a comportamentului simulat, confirmă modificări semnificative la întrebări relevante ale cauzei, care reprezintă indicii ale comportamentului simulat. Curtea reține că pedeapsa a fost corect individualizată.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul, invocând în principal nevinovăția sa, iar în subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei.
Recursul este întemeiat doar sub aspectul cazului prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., respectiv al individualizării greșite a pedepsei în raport cu prevederile art. 72 C. pen., și a celui prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen. (când hotărârea este contrară legii sau s-a făcut o greșită aplicare a legii).
Sub aspectul nevinovăției inculpatului, Curtea reține netemeinicia susținerilor inculpatului, în raport cu probele efectuate în cauză, începând cu recunoașterea inculpatului încă de la primele cercetări, cu constatările cuprinse în procesul verbal de reconstituire a faptei. Astfel, martorii asistenți reaudiați de prima instanță, au declarat că inculpatul de bună voie a relatat modul de săvârșire a faptei, cu prilejul reconstituirii, iar nu constrâns fizic de polițiști, cum a susținut recurentul. Totodată, se constată că și din celelalte probe (declarații de martori, planșe foto, raport de constatare medico-legală ș.a.) rezultă vinovăția inculpatului, iar condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de omor este justificată.
Cu privire la pedeapsa aplicată, Curtea constată că, în raport cu prevederile art. 72 C. pen., a fost greșit individualizată, atât sub aspectul pedepsei principale, cât și sub aspectul pedepsei complementare, care încalcă prevederile art. 64 C. pen.
Astfel, potrivit art. 174 C. pen., uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Instanțele au aplicat inculpatului pedeapsa de 17 ani închisoare și 8 ani interzicerea tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.
Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor, trebuie să se țină seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului, precum și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Or, instanțele stabilind o pedeapsă orientată spre maximul de pedeapsă prevăzut de textul incriminator, nu au avut în vedere persoana inculpatului, infractor primar, în raport cu care trebuia aplicat un regim sancționator orientat spre minimul special de pedeapsă.
Hotărârile atacate sunt contrare legii, sub aspectul modului în care au fost aplicate prevederile art. 64 C. pen.
Astfel, potrivit art. 64 C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora din drepturile prevăzute în acest text.
Dispunând, ca pedeapsă complementară, interzicerea tuturor drepturilor prevăzute de art. 64, și nu numai a unuia sau unora din drepturi, ambele instanțe au încălcat prevederile acestui text, motiv pentru care se va stabili și pedeapsa complementară legală, și pe o perioadă redusă, în raport cu lipsa de antecedente penale a inculpatului.
Conform art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsă tipul arestării preventive începând cu 8 noiembrie 2001 la zi.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul de avocat, în sumă de 300.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul A.S. împotriva deciziei penale nr. 40/A din 6 februarie 2003 a Curții de Apel Timișoara.
Casează decizia penală susmenționată și sentința penală nr. 211 din 14 noiembrie 2002 a Tribunalului Caraș-Severin, cu privire la individualizarea pedepsei principale și a celei complementare.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatul pentru infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., de la 17 ani închisoare la 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 8 noiembrie 2001 la 16 mai 2003.
Onorariul de avocat în sumă de 300.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 mai 2003.