Transferarea persoanelor condamnate. Recunoașterea hotărârilor penale străine. Soluţii
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Transferarea persoanelor condamnate
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- transferarea persoanelor condamnate
- recunoașterea hotărârilor penale străine
Legea nr. 302/2004, art. 162
În procedura transferării persoanelor condamnate, în cazul în care după pronunţarea sentinţei de către prima instanţă persoana condamnată este pusă în libertate în statul de condamnare, cererea privind transferarea rămânând fără obiect, instanţa de recurs respinge cererea privind transferarea persoanei condamnate, conform art. 162 din Legea nr. 302/2004, fără a dispune recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare, întrucât, într-un astfel de caz, recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare s-ar fi realizat pe cale incidentală, dacă ar fi fost îndeplinite condiţiile pentru admiterea cererii principale privind transferarea persoanei condamnate.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2280 din 27 iunie 2012
Prin sentinţa nr. 294 din 26 octombrie 2009, Curtea de Apel București, Secţia I penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
A recunoscut hotărârea nr. 7557/2003 a Curţii de Apel din Roma, prin care persoana transferabilă B.C. a fost condamnată la 4 ani închisoare și 10.329,34 euro.
A dispus transferarea condamnatului B.C. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.
În baza art. 65 C. pen., a interzis condamnatului drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin sesizarea din 2 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a solicitat recunoașterea hotărârii nr. 7557/2003 din 21 noiembrie 2003 a Curţii de Apel din Roma, privind pe persoana condamnată B.C. și punerea în executare a acesteia, în procedura cererii de transferare într-un penitenciar din România, în vederea continuării pedepsei de 3 ani, 6 luni și 25 de zile închisoare.
S-a reţinut că prin adresa din 25 septembrie 2008, Ministerul Justiţiei a transmis către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București cererea Ministerului Justiţiei din Italia prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate B.C. într-un penitenciar din România.
Din actele dosarului a reieșit că prin sentinţa pronunţată la 23 iunie 2000 de Tribunalul Penal din Roma, Secţia a 9-a, B.C. a fost condamnat la 4 ani și 6 luni închisoare pentru introducerea clandestină a două minore în Italia și favorizarea și exploatarea prostituţiei. Prin aceeași sentinţă, s-a mai aplicat pedeapsa de 22 milioane lire (11.362,25 euro), a unei pedepse accesorii de interzicere a executării funcţiilor publice pe o perioadă de 5 ani, precum și măsura de siguranţă a expulzării.
La data de 21 noiembrie 2003, Curtea de Apel din Roma a dispus reducerea pedepsei principale cu 6 luni și 1.032,91 euro prin sentinţa nr. 7557/2003.
S-a reţinut în fapt că, în perioada decembrie 1998 - septembrie 1999, în baza aceleiași rezoluţii infracţionale, B.C. a organizat introducerea clandestină a două minore în Italia, după care a exploatat și favorizat desfășurarea, de către acestea și de către încă o persoană de sex feminin, a prostituţiei.
Conform relaţiilor Ministerului Justiţiei al Italiei, pedeapsa urma să fie considerată executată la 21 august 2010, întrucât din pedeapsa de 4 ani închisoare s-a dedus perioada de la 4 octombrie 1999 la 31 decembrie 1999 și de la 4 ianuarie 2007 la 15 februarie 2007, având astfel un rest de executat de 3 ani, 6 luni și 25 de zile închisoare.
Persoana condamnată nu și-a exprimat acordul de transferare, astfel că au fost aplicabile prevederile Acordului dintre România și Italia asupra transferării persoanelor condamnate cărora li s-a aplicat măsura expulzării, acord ratificat de România prin Legea nr. 83/2006.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care a criticat sentinţa sub următoarele aspecte de nelegalitate:
- omisiunea de a recunoaște hotărârea pronunţată de Tribunalul din Roma și de a menţiona în dispozitiv pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare și incidenţa actului de graţiere;
- greșita aplicare a pedepsei complementare constând în interzicerea dreptului prevăzut în art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată următoarele:
Potrivit art. 142 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, obiectivul transferării persoanelor condamnate constă în faptul că o persoană condamnată definitiv pe teritoriul României poate fi transferată pe teritoriul statului al cărui resortisant este, în vederea executării pedepsei. În temeiul reciprocităţii convenţionale, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător în cazul în care un cetăţean român a fost condamnat în alt stat. Totodată, articolul menţionat prevede că persoana condamnată se poate adresa statului de condamnare ori statului de executare, pentru a fi transferată în vederea executării pedepsei, iar transferarea poate fi cerută fie de către statul de condamnare, fie de către statul de executare.
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală prevede în art. 157 efectele transferării pentru statul de condamnare. Astfel, autorităţile competente ale statului român sunt obligate: fie să continue executarea condamnării imediat sau în baza unei hotărâri judecătorești, fie să schimbe condamnarea, printr-o hotărâre judecătoreasca, „înlocuind astfel pedeapsa aplicată în statul de condamnare cu o pedeapsă prevăzută de legislaţia română pentru aceeași infracţiune, în condiţiile prevăzute la art. 159.”
În prezenta cauză, după pronunţarea sentinţei penale atacate, Ministerul Justiţiei român - Serviciul de cooperare judiciară internaţională în materie penală, prin adresa din 23 februarie 2012, a informat instanţa de fond că, prin adresa înregistrată la Ministerul Justiţiei la data de 20 februarie 2012, Ministerul Justiţiei italian a comunicat faptul că la 14 decembrie 2009 cetăţeanul român B.C. a fost eliberat din penitenciar ca efect al executării pedepsei.
Prin urmare, având în vedere cele anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că cererea formulată de autorităţile competente ale statului de condamnare a rămas fără obiect, din moment ce persoana transferabilă, cetăţeanul român B.C., a fost pusă în libertate, iar obiectivul transferării persoanelor condamnate se referă la transferarea pe teritoriul statului al cărui resortisant este condamnatul, în vederea executării pedepsei.
În acest cadru procesual, dat de dispoziţiile speciale privind transferarea persoanelor condamnate, prevăzute în Legea nr. 302/2004, nu se poate dispune numai recunoașterea hotărârii de condamnare a intimatului persoană transferabilă B.C., întrucât obiectul acestei cauze constă în transferarea unei persoane condamnate, iar recunoașterea hotărârii de condamnare pronunţate de autorităţile judiciare ale statului italian s-ar fi realizat numai pe cale incidentală, dacă ar fi fost îndeplinite condiţiile pentru admiterea cererii principale de transferare a condamnatului B.C.
Prin art. 133 și art. 134, Legea nr. 302/2004 reglementează procedura recunoașterii pe cale principală, respectiv pe cale incidentală, a hotărârilor penale pronunţate de instanţele judecătorești din străinătate sau a altor acte judiciare străine.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 162 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinţei penale nr. 294 din 26 octombrie 2009 a Curţii de Apel București, Secţia I penală, a casat sentinţa recurată și, rejudecând, a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind transferul persoanei condamnate B.C. în vederea executării pedepsei aplicată prin hotărârea nr. 7557/2003 din 21 noiembrie 2003 a Curţii de Apel din Roma.