Circumstanţe reale. Instigator
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Infracţiunea. Participaţia
Indice alfabetic: Drept penal
- circumstanţe reale
- instigator
C. pen., art. 28 alin. (2)
În conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (2) C. pen., circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng asupra participanţilor, numai în măsura în care aceștia le-au cunoscut sau le-au prevăzut. Prin urmare, dacă instigatorul a determinat patru persoane să săvârșească acte de agresiune împotriva victimei și, în acest scop, le-a pus la dispoziţie obiecte apte de a produce moartea, acesta a prevăzut posibilitatea comiterii tentativei la infracţiunea de omor de către coautori și, în consecinţă, va răspunde pentru instigare la tentativa la infracţiunea de omor.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2303 din 28 iunie 2012
Prin sentinţa nr. 87/F din 4 februarie 2011 a Tribunalului București, Secţia a II-a penală, a fost condamnat inculpatul C.C. la 6 ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., cu referire la art. 74 alin. (1) lit. c), art. 76 C. pen. și art. 80 C. pen.
În baza art. 61 C. pen., a fost revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă de 589 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1577 din 26 septembrie 2001 a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin decizia penală nr. 258 din 21 februarie 2002 a Curţii de Apel București, rest de pedeapsă care a fost contopit cu pedeapsa aplicată în cauză.
Inculpatului i s-a dat spre executare pedeapsa de 6 ani închisoare, care a fost majorată la 6 ani și 5 luni închisoare.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., i s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicate.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. în referire la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.V. la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru instigare la tentativă la săvârșirea infracţiunii de omor calificat.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., i s-a interzis aceluiași inculpat exerciţiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicate.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 260 alin. (1) C. pen. în referire la art. 260 alin. (3) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., art. 76 C. pen., a fost condamnată inculpata G.G. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
În baza art. 264 alin. (1) C. pen. în referire la art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., art. 76 C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de favorizare a infractorului.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, și anume 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 81 și art. 82 C. pen., a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 260 alin. (1) C. pen. în referire la art. 260 alin. (3) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., art. 76 C. pen., cu aplicarea art. 80 C. pen., a fost condamnată inculpata C.A. la o pedeapsă de un an închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
În baza art. 264 alin. (1) C. pen. în referire la art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., art. 76 C. pen. și art. 80 C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de favorizare a infractorului.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, și anume un an închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 81 și art. 82 C. pen., a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei rezultante aplicate, pe o durată de 3 ani termen de încercare.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
La data de 21 ianuarie 2006, în jurul orei 21.00, inculpatul C.C., împreună cu martorii G.P., M.S. și S.C., acţionând ca urmare a activităţii de instigare exercitată de inculpatul B.V., au lovit pe partea vătămată P.V., în mod repetat și cu mare intensitate, în cap, trunchi și membre, folosind obiecte contondente (bâte din lemn), cauzându-i astfel leziuni grave, care au pus în primejdie viaţa părţii vătămate.
Instanţa de judecată a reţinut că inculpatele C.A. și G.G., audiate fiind în calitate de martor în dosarul penal nr. 455/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, au dat declaraţii mincinoase, relatând aspecte neconforme cu adevărul și omiţând, cu știinţă, să declare aspecte cunoscute de ele care ar fi dus la identificarea și dovedirea vinovăţiei autorilor infracţiunii de tentativă la omor calificat. Instanţa de judecată a mai reţinut că cele două inculpate au revenit, ulterior, asupra declaraţiilor, dar după ce a intervenit arestarea preventivă a autorilor infracţiunii de tentativă la omor calificat.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel, în termen legal, între alţii, inculpaţii B.V., C.A. și G.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia nr. 224/A din 22 iunie 2011 a Curţii de Apel București, Secţia a II-a penală, s-au admis apelurile declarate de inculpatele C.A. și G.G. împotriva sentinţei nr. 87/F din 4 februarie 2011 a Tribunalului București, Secţia a II-a penală, s-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată și, rejudecând:
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de un an închisoare aplicată apelantei inculpate C.A. în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitată inculpata C.A. sub aspectul săvârșirii infracţiunii de favorizare a infractorului prevăzută în art. 264 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 260 alin. (1) cu referire la art. 260 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., a fost condamnată inculpata C.A. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
În temeiul art. 71 C. pen., s-au interzis drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În temeiul art. 81 și art. 82 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 8 luni, iar în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare aplicată apelantei inculpate G.G. în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost achitată inculpata G.G. sub aspectul săvârșirii infracţiunii de favorizare a infractorului prevăzută în art. 264 alin. (1) C. pen.
S-au înlăturat dispoziţiile art. 33 și art. 34 C. pen. pentru ambele inculpate.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.V. împotriva aceleiași sentinţe penale.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
1. Referitor la critica inculpatul B.V., curtea de apel a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea de către prima instanţă, respectiv, ale infracţiunii de instigare la tentativă la săvârșirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută în art. 25 C. pen. raportat la art. 20 C. pen., în referire la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., atât sub aspectul laturii subiective, cât și sub aspectul laturii obiective.
Forma de participaţie a instigării la tentativă la infracţiunea de omor calificat s-a reţinut corect în sarcina inculpatului B.V., chiar dacă din probatoriile administrate rezultă că acesta a și ajutat, în mod concret, la comiterea faptei, săvârșind acte de complicitate, respectiv, a pus la dispoziţia inculpatului C.C. și martorilor participanţi la comiterea faptei (care au fost cercetaţi și condamnaţi deja în altă cauză separată) mașina și obiectele contondente folosite la comiterea faptei, le-a furnizat informaţii unde se afla partea vătămată P.V. și le-a oferit propria locuinţă ca refugiu imediat după comiterea faptelor pentru a nu fi depistaţi de organele de poliţie, având în vedere că, sub aspectul participaţiei, forma instigării este cea mai gravă.
Cu privire la inculpatul B.V. există probe care dovedesc împrejurarea că acesta, pentru a se răzbuna pe partea vătămată P.V. care făcea parte dintr-o familie rivală familiei inculpatului și, între care, anterior, au avut loc conflicte similare, partea vătămată P.V. agresându-l pe inculpat în cursul anului 2005, l-a determinat pe inculpatul C.C. și ceilalţi martori participanţi să-l răzbune, oferindu-le participanţilor informaţii cu privire la locul unde se află partea vătămată, obiectele contondente pe care aceștia urmau să le folosească, iar imediat după comiterea faptei le-a oferit participanţilor un loc unde să stea pentru nu fi depistaţi de organele judiciare.
Susţinerile inculpatului B.V., că acesta nu l-a determinat pe inculpatul C.C. și martorii participanţi să comită o faptă atât de gravă, ci doar a dorit să-i aplice părţii vătămate o corecţie fizică în semn de răzbunare pentru agresiunea la care acesta a fost supus în anul 2005 din partea lui P.V., nu au un corespondent în realitate și sunt infirmate de probatoriile administrate.
Într-adevăr, prin dispoziţiile art. 28 alin. (2) C. pen. se prevede că circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng asupra participanţilor, numai în măsura în care aceștia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.
Astfel cum sunt definite de doctrină, circumstanţele reale sunt legate de împrejurări anterioare, concomitente sau posterioare săvârșirii faptei și privesc conţinutul atenuat sau agravat al faptei legat de mijloacele folosite, de împrejurările de loc, de timp în care fapta s-a săvârșit, de rezultatul produs.
Sunt circumstanţe reale, a căror cunoaștere de către participanţi rezultă din însuși modul în care a fost pregătită executarea, cele privitoare la mijloacele de săvârșire, de pregătire, locul și timpul comiterii faptei, situaţia sau starea persoanei împotriva căreia se săvârșește fapta.
Inculpatul B.V., atunci când a determinat participanţii direcţi la agresarea fizică a părţii vătămate P.V., le-a oferit acestora și obiectele contondente (bâte) pe care urmau să le folosească la comiterea faptei, dându-le informaţii asupra programului părţii vătămate și locului unde aceasta se afla, astfel că obiectele oferite pentru a fi folosite de participanţi la lovirea părţii vătămate, obiecte apte să suprime viaţa - bâte, numărul persoanelor determinate de inculpat să-l răzbune, conflictul mai vechi existent între clanul G. din care făceau parte participanţii și clanul H. din care face parte P.V. constituie elemente suficiente pentru a aprecia că inculpatul B.V. avea posibilitate de a cunoaște și prevedea circumstanţele care privesc fapta ce se va săvârși, respectiv, suprimarea vieţii părţii vătămate.
2. În ceea ce privește critica apelantei inculpate C.A., privind greșita reţinerea în sarcina sa și a infracţiunii de favorizare a infractorului, prevăzută în art. 264 C. pen., constând în aceea că, prin aceeași acţiune de ascundere a adevărului, i-a ajutat în mod direct pe participanţii la comiterea infracţiunii, în sensul tergiversării tragerii la răspundere penală a autorilor tentativei la omor calificat asupra părţii vătămate P.V., curtea de apel a constatat că este întemeiată.
Favorizarea infractorului este o infracţiune comisivă, care se realizează prin ajutorul dat unui infractor, fără o înţelegere prealabilă sau în timpul săvârșirii infracţiunii, fie pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei, fie pentru a-i asigura folosul sau produsul respectiv.
Infracţiunea de favorizare a infractorului poate fi comisă în concurs cu alte infracţiuni, dacă mijlocul folosit de favorizator constituie prin el însuși o infracţiune, situaţie în care se aplică regulile de la concursul de infracţiuni.
În doctrină și practica judiciară, s-a reţinut că nu există infracţiunea de favorizare a infractorului, dacă făptuitorul nu a comis acte concrete de ajutorare, ci a dat numai declaraţii mincinoase la organul de urmărire penală, afirmând că nu a avut cunoștinţă de săvârșirea infracţiunii.
S-a mai reţinut în doctrină că fapta de favorizare a infractorului are caracterul unei incriminări generale și subsidiar, iar ajutorul dat unui infractor constituie această infracţiune numai dacă faptele care o definesc nu sunt incriminate prin dispoziţii speciale, cum este și infracţiunea de mărturie mincinoasă. În argumentare soluţiei s-a avut în vedere și faptul că pentru a fi subiect al infracţiunii trebuie ca făptuitorul să săvârșească fapte (acţiuni sau inacţiuni) care definesc elementul material al laturii obiective a acesteia, însă declaraţiile mincinoase date în faţa organului de urmărire penală nu definesc elementul material al laturii obiective al infracţiunii de favorizarea a infractorului.
Raportat la situaţia din prezenta cauză, curtea de apel a reţinut că, prin atitudinea sa procesuală de a face declaraţii mincinoase în faţa organului de urmărire penală în sensul că nu poate furniza nicio informaţie cu privire la autorii agresiunii, inculpata C.A. nu a comis acte concrete de ajutare a participanţilor în sensul celor care constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii de favorizare a infractorului, astfel că se impune admiterea apelului și achitarea inculpatei sub aspectul săvârșirii infracţiunii de favorizare a infractorului prevăzută în art. 264 alin. (1) C. pen., întrucât, în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.
În ceea ce privește infracţiunea de favorizare a infractorului, prevăzută în art. 264 C. pen., reţinută și în sarcina inculpatei G.G., constând în aceea că, prin aceeași acţiune de ascundere a adevărului, i-a ajutat în mod direct pe participanţii la comiterea infracţiunii, în sensul tergiversării tragerii la răspundere penală a autorilor tentativei la omor calificat asupra părţii vătămate P.V., curtea de apel a constatat, întemeiat pe aceleași argumente juridice expuse la analizarea criticilor formulate de apelanta inculpată C.A., că nu se poate reţine infracţiunea de favorizare a infractorului, întrucât inculpata nu a comis acte concrete de ajutorare care să constituie elementul material al laturii obiective a acestei infracţiuni, ci a dat numai declaraţii mincinoase la organul de urmărire penală, afirmând că nu a avut cunoștinţă de săvârșirea infracţiunii.
Împotriva deciziei nr. 224/A din 22 iunie 2011 a Curţii de Apel București, Secţia a II-a penală, în termen legal, a declarat recurs, între alţii, inculpatul B.V.
Inculpatul B.V. critică decizia atacată pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
1. Instanţele nu au realizat o corectă încadrare juridică a faptei comise, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută în art. 25 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. cu referire la art. 182 C. pen., întrucât din materialul probator administrat rezultă că acesta a acţionat cu intenţia de a determina vătămarea victimei și nu uciderea acesteia, fiind incidente dispoziţiile art. 28 alin. (2) C. pen.
2. În mod greșit nu s-au reţinut în favoarea inculpatului dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., faţă de decizia nr. 1470/2011 a Curţii Constituţionale.
În drept, inculpatul și-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 și 17 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat în cauză prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie retine că recursul declarat de inculpatul B.V. este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta:
Referitor la prima critică formulată de inculpatul B.V. și care vizează greșita încadrare juridică a faptei, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciază că dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză pentru a atrage casarea hotărârii atacate.
Potrivit art. 28 alin. (2) C. pen., circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng asupra participanţilor, numai în măsura în care aceștia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.
Circumstanţele reale ale comiterii faptei demonstrează că inculpatul B.V. a prevăzut posibilitatea săvârșirii unei fapte mai grave, astfel că încadrarea juridică realizată de instanţe, în dispoziţiile art. 25 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. cu referire la art. 174 alin. (1) lit. i) C. pen., este cea corectă.
Din probele administrate, respectiv declaraţiile inculpaţilor B.V., C.C., ale martorilor A.C., M.M., M.V., G.P., S.C., M.S., G.M., G.V. și N.I. rezultă că inculpatul B.V. i-a determinat pe C.C. și pe martorii G.P., M.S. și S.C. să-l agreseze pe P.V., scop în care le-a pus la dispoziţie o mașină și obiecte contondente, le-a furnizat informaţii despre locul unde se află partea vătămată, iar după comiterea faptei le-a pus la dispoziţie participanţilor o locuinţă pentru a nu putea fi depistaţi de către organele de poliţie.
Inculpatul B.V. a oferit autorilor tentativei la infracţiunea de omor calificat obiecte contondente, apte să producă moartea, respectiv bâte din lemn cu dimensiunea de aproximativ 40-50 cm și grosimea de cea 2-3 cm, gen cozi de diferite unelte, după cum rezultă din declaraţiile martorilor S.C. și G.M.
De asemenea, inculpatul le-a cerut acestora să-l agreseze pe P.V., „să-l bată rău și să-l lovească direct în cap”, aspect confirmat de martora M.M., iar din actele medico-legale rezultă că partea vătămată a prezentat leziuni la nivelul capului, feţei, toracelui, piciorului drept și mâinii stângi, leziuni grave ce au necesitat pentru vindecare un număr de 75-80 zile îngrijiri medicale și care au pus în primejdie viaţa victimei.
Inculpatul C.C. a arătat că a fost primul care l-a lovit pe P.V. cu bâta în cap, deoarece așa i-a solicitat inculpatul B.V., aspect confirmat și de martorul G.P.
Martorul G.P. a declarat că, după circa trei săptămâni de când partea vătămată P.V. a ieșit din spital, inculpatul B.V. le-a reproșat că nu „l-au bătut bine”, cerându-le din nou să o agreseze pe aceasta, lucru care însă nu s-a mai întâmplat.
Nu este lipsită de importanţă nici împrejurarea că inculpatul a determinat un număr de patru persoane să agreseze partea vătămată, raportul de forţe fiind vădit disproporţionat, părţii vătămate fiindu-i paralizată astfel orice încercare de apărare.
Faţă de toate aceste aspecte, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciază că fapta inculpatului B.V. a fost încadrată corespunzător în drept, astfel că această critică este neîntemeiată.
Al doilea motiv de recurs este, însă, întemeiat.
La data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 cercetarea judecătorească era deja începută și la termenul din 20 ianuarie 2011 și, ulterior, la 4 aprilie 2012 inculpatul B.V. a recunoscut în totalitate săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată.
Prin decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011 a Curţii Constituţionale s-a admis excepţia de neconstituţionalitate și s-a constatat că dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. sunt neconstituţionale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile.
Ulterior, prin art. XI din O. U. G. nr. 121 din 22 decembrie 2011 s-a prevăzut că, în cauzele aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească în primă instanţă începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător la primul termen de judecată cu procedura completă imediat următor intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Inculpatul B.V. a recunoscut comiterea faptelor încă din data de 20 ianuarie 2011, astfel că, în raport și cu prevederile legale invocate, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că sunt aplicabile dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. inculpatului B.V., motiv pentru care se va admite recursul acestuia sub acest aspect și se va proceda la reducerea pedepsei în raport cu limitele stabilite în condiţiile art. 3201 C. proc. pen.
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a admis recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva deciziei nr. 224/A din 22 iunie 2011 a Curţii de Apel București, Secţia a II-a penală, a casat în parte decizia penală recurată și sentinţa nr. 87/F din 4 februarie 2011 a Tribunalului București, Secţia a II-a penală și, rejudecând: a făcut aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. și a redus de la 8 ani la 6 ani și 6 luni închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului B.V. pentru săvârșirea infracţiunii prevăzută în art. 25 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. cu referire la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.; a redus de la 5 ani la 4 ani pedeapsa complementară aplicată aceluiași inculpat, constând în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.; a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.
Notă: Potrivit Legii nr. 2/2013, dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. se abrogă, iar dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. se modifică după cum urmează: „14. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”.