Acţiune civilă. Asigurător de răspundere civilă
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Regulile de bază și acţiunile în procesul penal. Acţiunea penală și acţiunea civilă în procesul penal
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- acţiune civilă
- asigurător de răspundere civilă
C. proc. pen., art. 14
În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 136/1995, instanţa dispune obligarea asigurătorului de răspundere civilă, în mod direct, în limita obligaţiei sale contractuale, la plata despăgubirilor către partea civilă.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 3405 din 23 octombrie 2012
Curtea de Apel Pitești, Secţia penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentinţa nr. 39/F din 29 martie 2012, a condamnat pe inculpaţii:
- F.L., la un an și 6 luni închisoare pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută în art. 184 alin. (2) și (4) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni, stabilit conform art. 82 C. pen.;
- M.M., la 2 ani închisoare pentru aceeași infracţiune prevăzută în art. 184 alin. (2) și (4) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 4 ani, stabilit potrivit art. 82 C. pen.
Pe latură civilă, s-a admis, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă S.E., inculpatul F.L., în solidar cu inculpatul M.M., acesta și în solidar cu asigurătorul societatea comercială G. fiind obligaţi să-i plătească 14.000 lei daune materiale și 80.000 lei daune morale.
Totodată, s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Argeș, inculpatul F.L., în solidar cu inculpatul M.M., acesta și în solidar cu asigurătorul societatea comercială G. fiind obligaţi să plătească, cu titlu de despăgubiri civile, suma de 6.465,52 lei.
Acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Clinic de Ortopedie Traumatologie TBC Osteoarticular București a fost admisă, inculpatul F.L., în solidar cu inculpatul M.M., acesta și în solidar cu asigurătorul societatea comercială G. fiind obligaţi să plătească, cu același titlu, suma de 5.322,43 lei.
Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa a reţinut următoarele:
În jurul orei 13.30 din ziua de 19 februarie 2010, F.L., aflat la volanul autoturismului V., ocupant pe locul stânga faţă fiind S.E., rula pe DN 7, direcţia Pitești - Topoloveni. Pe aceeași direcţie de deplasare, în spatele autoturismului, rula un autoturism L. și un altul, conduse de S.G. și, respectiv, de S.M.
În spatele acestora, pe aceeași direcţie, rula autoturismul C., condus de M.M.
În perimetrul km 106+500m, șoseaua avea două sensuri, despărţite de linie continuă simplă. În acea zonă, F.L. a redus viteza autoturismului până la aproximativ 15-20 km, astfel intenţionând să intre în curtea unui imobil, locuinţa ocupantei stânga faţă, aceasta antrenând formarea unei coloane de vehicule. După reducerea vitezei, autoturismul a virat stânga, a trecut peste linia continuă și a intrat astfel pe contrasens, modalităţi considerate necesare pentru încadrarea pe un podeţ de 2,80 m, calea de acces în curtea imobilului menţionat.
Depășind autovehiculul L., după aceea coloana formată, autoturismul C. condus de M.M., viteză 78 km/h, a trecut peste linia continuă, nu a sesizat desprinderea din coloană a mașinii condusă de F.L. și a lovit cu partea dreaptă faţă partea lateral stânga a autoturismului condus de F.L.
Ca atare, autoturismul C. s-a oprit cu partea stângă faţă în șanţ, direcţia Pitești - Topoloveni, iar autoturismul V., pe acostament și parţial pe carosabil după ce s-a mai deplasat, prin împingere laterală, aproximativ 12 m de la locul impactului.
Raportul de expertiză medico-legală din 24 noiembrie 2010 a înscris că S.E. a avut nevoie de 120 zile de îngrijiri medicale.
Coroborând materialul probator, judecătorul fondului a reţinut că starea de pericol a fost generată de ambii inculpaţi, aceștia încălcând prevederile actului normativ special privind circulaţia pe drumurile publice, culpa în producerea accidentului rutier existând în ce-i privește pe ambii.
Referitor la latura civilă, partea civilă S.E. s-a constituit în această calitate procesuală, cu suma de 200.000 euro daune morale și 30.000 despăgubiri materiale, reprezentând cheltuielile suportate cu spitalizarea sa și recuperare. Ulterior, S.E. a cerut, numai în ce-l privește pe inculpatul M.M., suma de 300.000 euro.
Probele aduse de partea civilă au dovedit numai suma de 14.000 lei despăgubiri materiale, iar aprecierea privind despăgubirile morale s-a orientat la 80.000 lei, motivată de consecinţele aduse de spitalizare, intervenţiile chirurgicale, convalescenţa îndelungată, tratamentele psihiatrice, schimbarea locului de muncă, vârsta, imposibilitatea ducerii unei vieţi private fără ajutor în gospodărie sau în ce privește persoana sa.
Constatând că autoturismul condus de inculpatul M.M. era asigurat pentru răspundere civilă la societatea comercială G., cel condus de coinculpat neavând, la momentul producerii accidentului, o asigurare obligatorie, judecătorul fondului a motivat că solidaritatea funcţionează în cadrul răspunderii civile, atât între inculpaţi, cât și între inculpatul M.M. și asigurător.
Împotriva sentinţei, în termen legal, au declarat recursuri cei doi inculpaţi, partea civilă S.E. și asigurătorul de răspundere civilă societatea comercială G.
La termenul de judecată din 19 iunie 2012, partea civilă S.E. a depus în dosar un înscris, prin acesta aducând la cunoștinţă că s-a împăcat cu inculpatul F.L., nu are pretenţii civile de la acesta și își menţine plângerea numai împotriva inculpatului M.M.
Aceeași parte civilă, prezentă personal și asistată de avocatul ales, la termenul de dezbateri din 18 septembrie 2012, prezent fiind și inculpatul F.L., de asemenea asistat de avocat ales, a susţinut că s-a împăcat cu acesta.
Recursurile declarate de inculpaţi de către asigurătorul de răspundere civilă societatea comercială G. sunt fondate pentru considerentele ce se vor dezvolta.
Recursul declarat de partea civilă S.E. nu este fondat.
În prealabil, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie amintește că, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sentinţa recurată nefiind atacabilă cu apel, instanţa de recurs este obligată ca, în afara temeiurilor invocate, să examineze cauza sub toate aspectele.
Cu referire la despăgubirile materiale acordate, judecătorul fondului, aplicând atât normele procesuale penale cât și pe cele civile privind răspunderea delictuală, raportate la probatoriul administrat pentru cuantificarea daunelor materiale, a stabilit corect că a fost probată numai suma ce reprezintă prejudiciul material ca urmare a săvârșirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, acţiunea civilă avându-și izvorul în fapta care a format obiectul acţiunii penale, încălcarea, de către inculpaţi, a normelor circulaţiei rutiere cu consecinţa vătămării din culpă antrenând răspunderea civilă proporţional cu culpa inculpaţilor și numai în măsura în care acestea au fost dovedite cert, acordarea, precum și cuantumul fiind în funcţie de raportul de cauzalitate existent între prejudiciul suferit și suferinţele provocate de activitatea infracţională.
În ce privește daunele morale, acestea, spre deosebire de cele materiale, care se stabilesc pe bază de probe, se orientează pe baza evaluării instanţei. Ca atare, pentru a nu fi pur subiectivă sau a nu tinde către o îmbogăţire fără just temei, trebuie să ţină seama de suferinţele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta inculpaţilor, precum și de toate consecinţele acesteia, relevate de actele medicale ori de alte probe administrate.
În cauză, judecătorul fondului a apreciat că, în contextul circumstanţelor în care s-a petrecut accidentul rutier, fără a minimaliza în vreun mod suferinţa reală a victimei parte civilă, suma reprezentând daune morale reprezintă o satisfacţie echitabilă, o majorare mai accentuată a acesteia reprezentând o sarcină disproporţională și excesivă ce i-ar reveni numai inculpatului M.M. în raport cu traumele suportate de victimă, numărul zilelor de îngrijiri medicale, vârsta și preocupările specifice vârstei părţii civile. Ca atare, examinând toate actele medicale și celelalte probe administrate, motivat, judecătorul fondului a evaluat la 80.000 lei daunele morale.
Pentru acest considerente, recursul declarat de partea civilă S.E. nefiind fondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va fi respins.
Cu referire la recursul declarat de asigurătorul de răspundere civilă societatea comercială G., acesta este fondat, pentru considerentul ce urmează:
Sub aspectul naturii juridice a răspunderii civile a asigurătorului în procesul penal în ipoteza asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, în cauză, legal, judecătorul fondului a constatat calitatea de asigurător a societăţii de asigurare, inculpatul M.M. având încheiat contract în acest sens.
Angajarea răspunderii asigurătorului în baza contractului de asigurare intervine după stabilirea vinovăţiei asiguratului, sens în care a statuat decizia nr. l din 28 martie 2005 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie. Conform acesteia, societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă, iar decizia nr. 29 din 16 noiembrie 2009 a stabilit că societatea de asigurare nu are calitatea de parte responsabilă civilmente sau garant al plăţii despăgubirilor civile în procesul penal.
În reglementarea actuală a Legii nr. 136/1995, art. 54 alin. (1), modificat, prevede posibilitatea exercitării drepturilor persoanelor păgubite împotriva asigurătorului de răspundere civilă, repararea pagubei făcându-se potrivit dispoziţiilor legii civile, conform art. 14 alin. (3) C. proc. pen.
Asigurătorul, neavând calitatea de parte responsabilă civilmente sau de garant, obligaţia asumată de el derivă din contract, art. 54 din Legea nr. 136/1995 relevând limitarea poziţiei procesuale la calitatea de asigurător.
Decizia nr. I/2005, amintită, a statuat că în cazul producerii unui accident de circulaţie, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală bazată pe art. 998 C. civ. (în vigoare Ia data faptelor), a celui care, prin faptă, a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare, încheiat în condiţiile reglementate prin Legea nr. 136/1995, iar societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă.
O. U. G. nr. 61 din 23 iunie 2005, în vigoare după pronunţarea deciziei nr. I/2005, a clarificat, relativ, modul de angajare a răspunderii asigurătorului, dar faţă de conţinutul de ansamblu al legii, s-au instituit aceleași principii de guvernare a relaţiilor dintre asigurător și asigurat, dar și dintre acesta și cel păgubit sau răspunzător de paguba produsă prin accidente de autovehicule. Totodată, în această materie, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1000 alin. (1) și (3) C. civ. privind răspunderea pentru fapta altuia sau a comitenţilor pentru prejudiciul ocazionat de prepușii lor, care constituie temeiurile răspunderii civile în procesul penal, pentru faptele acestora.
Ca atare, asigurătorul nu poate fi obligat la despăgubiri civile în solidar cu inculpatul vinovat de producerea accidentului, el răspunzând în temeiul contractului de asigurare și în limita asigurării.
Pentru acest considerent, recursul declarat de asigurător fiind fondat, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va fi admis.
Referitor la recursul declarat de inculpatul F.L., acesta este fondat.
Probatoriul cauzei a stabilit, fără dubiu, situaţia de fapt și vinovăţia inculpatului, sentinţa recurată fiind temeinic și legal motivată. Astfel, acesta, la 19 februarie 2010, din culpă, angajându-se în executarea unor manevre fără să ţină cont de linia continuă simplă, dorind să vireze stânga, a încălcat-o, a nesocotit dispoziţiile art. 35 alin. (1), art. 54 din O. U. G. nr. 195/2002, art. 77 alin. (2) și art. 120 alin. (1) lit. i) din Regulamentul de aplicare a ordonanţei și, ca atare, a fost lovit în dreptul unui imobil, cu consecinţa vătămării corporale grave a părţii civile S.E., ocupantă a locului dreapta faţă din autoturismul condus de el.
În cauză, însă, având în vedere că partea civilă S.E., prezentă personal în instanţa de recurs și asistată de apărător ales, verbal și în scris, a încunoștinţat că s-a împăcat cu inculpatul F.L. și nu are nicio pretenţie civilă de la acesta, art. 184 alin. (6) C. pen. statuând că pentru faptele arătate la alin. (2) și (4) împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, potrivit art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., se va înceta procesul penal pornit împotriva sa, constatându-se, astfel cum s-a hotărât și prin decizia nr. XXVII/2006 publicată în M. Of. nr. 190 din 20 martie 2007, că există acordul de voinţă al inculpatului F.L. și al persoanei vătămate de a se împăca total, necondiţionat și definitiv, exprimat în ședinţa de judecată de ambele părţi atât personal, cât și în scris.
Totodată, avându-se în vedere, pe latura civilă privind-o pe această parte civilă și pe inculpatul menţionat, că S.E. a declarat că nu are pretenţii materiale și nici morale de la inculpatul F.L., declaraţia primei constituie o manifestare a dreptului de a dispune, cu efecte juridice.
În ce privește, însă, latura civilă referitoare la părţile civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Argeș și Spitalul Clinic de Ortopedie Traumatologie TBC Osteoarticular București, inculpatul F.L., prin fapta penală săvârșită, aducând prejudicii sănătăţii părţii civile S.E., aceasta fiind spitalizată, el va fi obligat să plătească sumele reprezentând cheltuielile necesitate de spitalizare, cu titlu de despăgubiri, unităţilor spitalicești care au acordat asistenţă medicală, în solidar cu coinculpatul M.M., temeiul constituindu-l dispoziţiile art. 14 C. proc. pen. și art. 1003 C. civ. în vigoare la acea dată.
Referitor la recursul declarat de inculpatul M.M., acesta este fondat numai în ce privește latura civilă a cauzei, cu referire la părţile civile S.E., Spitalul Judeţean de Urgenţă Argeș și Spitalul Clinic de Ortopedie Traumatologie TBC Osteoarticular București, asigurătorul de răspundere civilă societatea comercială G., cum s-a detaliat deja.
Privind latura penală vizându-l pe acest inculpat, situaţia de fapt și vinovăţia sa în săvârșirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută în art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. au fost corect și fără dubiu stabilite. Inculpatul, rulând cu autoturismul C. la 19 februarie 2010, depășind un vehicul aflat în mers în faţa sa, s-a angajat și în depășirea coloanei formată pe tronsonul de drum km 106+500m, viteza de rulare 78 km/h, a trecut peste linia continuă simplă, nu a sesizat manevra de virare stânga efectuată de coinculpat, lovirea autoturismului V. având loc cu partea dreaptă faţă, partea lateral stânga faţă a vehiculului tamponat, cu consecinţa vătămării corporale grave a părţii civile S.E.
Procedând în modalitatea expusă, inculpatul a încălcat dispoziţiile art. 35 alin. (1), art. 48 și art. 49 alin. (1) din O. U. G. nr. 195/2002, art. 77 alin. (2), art. 120 alin. (1) lit. i) și k) și art. 121 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a ordonanţei, expertiza tehnică auto evidenţiind culpa comună a celor doi inculpaţi.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a admis recursurile declarate de inculpaţii F.L., M.M. și asigurătorul de răspundere civilă societatea comercială G. împotriva sentinţei nr. 39/F din 29 martie 2012 a Curţii de Apel Pitești, Secţia penală și pentru cauze cu minori și de familie, a casat sentinţa numai sub aspectul condamnării inculpatului F.L. și cu privire la latura civilă.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului F.L. pentru infracţiunea prevăzută în art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., în cauză intervenind împăcarea cu partea civilă S.E.
A modificat latura civilă privind pe părţile civile S.E., Spitalul Judeţean de Urgenţă Argeș și Spitalul Clinic de Ortopedie Traumatologie TBC Osteoarticular București, după cum urmează:
- a obligat asigurătorul de răspundere civilă societatea comercială G. (pentru inculpatul M.M.) Ia plata sumelor de 7.000 lei despăgubiri materiale și 40.000 lei despăgubiri morale cuvenite părţii civile S.E.;
- a obligat asigurătorul de răspundere civilă sus-indicat (pentru inculpatul M.M.), în solidar cu coinculpatul F.L., la plata sumelor de 6.465,52 lei și, respectiv, 5322,43 lei, la acestea adăugându-se dobânda legală.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate și a respins, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă S.E. împotriva aceleași sentinţe.