Asupra recursului în anulare de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Mangalia, prin sentința penală nr. 410 din 13 iulie 1998 a condamnat, pe inculpatul A.S. la 3 ani și 8 luni închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1), lit. a) și i), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 39 alin. (1) și (2) din același cod, a contopit restul neexecutat de 23 ani, 7 luni și 16 zile închisoare din pedeapsa de 25 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 71 din 24 iulie 1989, a Tribunalului București, cu pedeapsa stabilită în cauză, urmând ca inculpatul să execute sancțiunea cea mai grea, de 23 ani, 7 luni și 16 zile închisoare.
S-a reținut că, la 17 august 1997, inculpatul împreună cu un alt făptuitor au sustras din locuința părții vătămate A.E., bani și bijuterii din aur, în valoare de 24.200.000 lei.
Tribunalul Constanța, prin decizia penală nr. 1147 din 3 noiembrie 1998 a respins apelul.
Decizia a rămas definitivă prin nerecurare.
În baza art. 409 și a art. 410 alin. (1) partea I pct. 4 Teza a doua C. proc. pen., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a declarat recurs în anulare, susținând că pedeapsa aplicată este în alte limite decât cele prevăzute de lege. Astfel, s-a dispus ca inculpatul să execute 23 ani, 7 luni și 16 zile închisoare, deși, acesta, în urma executării în prevenție, a unei perioade totale de 3 ani, 11 luni și 24 zile închisoare, acesta mai avea de executat din pedeapsa principală, 21 ani și 6 zile închisoare, la care se adaugă pedeapsa complementară de 7 ani interzicerea unor drepturi.
Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a solicitat, prin procurorul general, admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor și rejudecarea cauzei.
Recursul în anulare este fondat.
Într-adevăr, hotărârile instanțelor au fost pronunțate cu încălcarea legii.
Conform art. 39 alin. (1) Teza I C. pen., în cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. a) C. pen., pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită ulterior și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea anterioară se contopesc, potrivit dispozițiilor art. 34 și art. 35, iar în alin. (2) se prevede că, dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită ulterior, cu aplicarea unui spor.
Potrivit art. 35 alin. (1) din același cod, dacă pentru una din pedepsele concurente s-a stabilit și o pedeapsă complementară, aceasta se execută alături de pedeapsa închisorii.
Din examinarea actelor dosarului, rezultă că, prin sentința penală nr. 71 din 24 iulie 1989 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin decizia nr. 458 din 18 aprilie 1990, a Curții Supreme de Justiție, secția penală, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare și 7 ani interzicerea unor drepturi, pentru infracțiunile de omor deosebit de grav și tâlhărie, prevăzută de art. 174, art. 176 lit. d) și art. 211 alin. (1), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.
Totodată, din actele dosarului rezultă că inculpatul a fost arestat de la 8 iulie 1992, la 17 decembrie 1992, când s-a dispus întreruperea executării pedepsei pe timp de un an, până la 16 decembrie 1993.
În continuare, inculpatul a fost reîncarcerat de la 17 decembrie 1993, la 30 iunie 1997, când s-a dispus întreruperea executării pedepsei, pe o perioadă de 4 luni, respectiv, până la 14 noiembrie 1997, când a fost reîncarcerat.
Așadar, din datele prezentate, rezultă că inculpatul a comis fapta dedusă judecății, la 19 august 1997, în perioada întreruperii executării pedepsei.
Ca atare, constatând că inculpatul a comis fapta în stare de recidivă postcondamnatorie, instanțele în mod corect, au făcut aplicarea art. 39 alin. (2) C. pen., dar au greșit la stabilirea restului neexecutat din pedeapsa anterioară, de 25 ani închisoare și 7 ani interzicerea unor drepturi.
Astfel, anterior comiterii infracțiunii de la 19 august 1997, inculpatul a executat fracțiunile de pedeapsă de la 8 iulie 1992, la 17 decembrie 1992 (5 luni și 9 zile) și de la 17 decembrie 1993, la 30 iunie 1997(3 ani, 6 luni și 15 zile), în total, 3 ani, 11 luni și 24 zile închisoare.
În consecință, constatând că din pedeapsa anterioară, inculpatul a executat 3 ani, 11 luni și 24 zile închisoare, instanțele trebuia să contopească restul neexecutat de 21 ani și 6 zile închisoare, din pedeapsa de 25 ani închisoare și 7 ani interzicerea unor drepturi, cu pedeapsa aplicată în cauză (3 ani și 8 luni închisoare) urmând ca inculpatul să execute, în total, 21 ani, 6 zile închisoare, rezultat prin scăderea perioadei de un an, 4 luni și 14 zile, reprezentând durata întreruperii executării pedepsei.
În raport cu cele arătate, recursul în anulare fiind întemeiat, va trebui admis, ca atare, casându-se hotărârile atacate, cu privire la greșita stabilire a cuantumului pedepsei rezultante.
Se va constata că, restul neexecutat de inculpat din pedeapsa de 25 ani închisoare și 7 ani interzicerea unor drepturi, aplicată prin sentința penală nr. 71 din 24 iulie 1989, a Tribunalului București, este de 21 ani și 6 zile închisoare și nu de 23 ani, 7 luni și 16 zile închisoare.
În baza art. 39 alin. (1) și (2) C. pen., se va contopi restul neexecutat de 21 ani și 6 zile închisoare, din pedeapsa de 25 ani închisoare și 7 ani interzicerea unor drepturi cu pedeapsa aplicată în cauză, de 3 ani și 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 21 ani și 6 zile închisoare și 7 ani interzicerea unor drepturi.
Se vor menține restul dispozițiilor hotărârii.
Văzând și reglementarea plății onorariului pentru apărarea asigurată inculpatului, din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva sentinței penale 410 din 13 iulie 1998, a Judecătoriei Mangalia și deciziei penale nr. 1147 din 3 noiembrie 1998, a Tribunalului Constanța, privind pe inculpatul A.S.
Casează hotărârile sus-menționate numai cu privire la greșita stabilire a cuantumului pedepsei rezultante.
Constată că restul neexecutat de inculpat, din pedeapsa de 25 ani închisoare și 7 ani interzicerea unor drepturi, aplicată prin sentința penală nr. 71 din 24 iulie 1989 a Tribunalului București, este de 21 ani și 6 zile închisoare și nu de 23 ani 7 luni și 16 zile închisoare.
În baza art. 39 alin. (1) și (2) C. pen., contopește restul neexecutat de 21 ani și 6 zile închisoare, din pedeapsa de 25 ani închisoare și 7 ani interzicerea unor drepturi, cu pedeapsa aplicată în cauză de 3 ani și 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 21 ani și 6 zile închisoare și 7 ani interzicerea unor drepturi.
Menține celelalte dispoziții.
Onorariul de avocat în sumă de 300.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 mai 2003.