Asupra recursurilor de față,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1549 din 26.07.2001, Judecătoria Arad, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpații S.L.O. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b), e) C. pen. și pe L.W. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la tâlhărie, prevăzută de art. 25 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), b) și e) C. pen.
În baza art. 189 alin. (2) cu aplicarea art. 74 lit. a) și c), raportat la art. 76 lit. b) C. pen., aceeași instanță a dispus condamnarea ambilor inculpați: S.L.O. la un an și 8 luni închisoare și L.W. la un an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate.
În baza art .179 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) raportat la art. 76 lit. d) inculpatul L.W. a mai fost condamnat la 4 luni închisoare pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate acestui inculpat, în pedeapsa cea mai grea pe care a sporit-o cu 2 luni, rezultând o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 și art. 82 C. pen., a fost suspendată condiționat executarea pedepselor aplicate ambilor inculpați pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 8 luni pentru inculpata S.L. și de 4 ani pentru inculpatul L.W. Li s-au pus în vedere inculpaților prevederile art. 83 C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-au dedus din pedepse durata arestării preventive pentru inculpata S.L.O., de la 5 iunie 2001 la zi, iar pentru inculpatul L.W., de la 1 iunie 2001 la zi.
În baza art. 109 C. proc. pen., s-a dispus restituirea sumei de 2.392.000 lei către inculpatul L.W., depusă și confirmată la C.E.C., cu recipisa 6/253306101 din 4 iunie 2001, precum și suma de 400 de mărci germane depuse la B.N.R., sucursala A.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a ambilor inculpați.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad și ambii inculpați.
Prin decizia penală nr. 181 din 6 martie 2002, Tribunalul Arad și-a declinat competența de soluționare a apelurilor menționate în favoarea Curții de Apel Timișoara, căreia i-a trimis dosarul pentru soluționare.
În considerentele deciziei, tribunalul a invocat prevederile art. II2 din Legea nr. 456/2001, pe care le-a interpretat în sensul că modificând competența materială se modifică și competența instanțelor de a soluționa o astfel de cauză, în căile ordinare de atac, ceea ce înseamnă că o sentință pronunțată de judecătorie cu respectarea competenței pentru o faptă dată în competența tribunalului prin legea nouă, urmează a fi soluționată în apel de instanța competentă potrivit legii noi, respectiv de curțile de apel, câtă vreme pentru o astfel de infracțiune competența revine în primă instanță tribunalelor.
Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 255/A din 19 iunie 2002, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații L.W. și S.L. împotriva sentinței penale nr. 1549 din 26 iulie 2001 a Judecătoriei Arad și a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva aceleiași sentințe și, rejudecând, a condamnat pe inculpatul L.W. la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la tâlhărie prevăzută de art. 25 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), b) și e) C. pen.
Prin înlăturarea art. 74 și art. 76 C. pen., a condamnat pe același inculpat la 6 ani închisoare, în baza art. 189 alin. (2) C. pen. și la 6 luni închisoare, în baza art. 279 alin. (1) C. pen.
În baza art. 33 și art. 34 C. pen., a contopit pedepsele aplicate acestui inculpat în pedeapsa cea mai grea pe care a sporit-o cu un an, urmând ca inculpatul L.W. să execute pedeapsa de 8 ani închisoare. S-a dedus din pedeapsă arestul preventiv de la 1 iunie 2001 până la 26 iulie 2001.
În baza art. 211 alin. (2) lit. a), b) și e) C. pen., a fost condamnată inculpata S.L.O. la 5 ani închisoare. La aceeași pedeapsă a fost condamnată și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen., urmând ca în temeiul art. 33 și art. 34 C. pen., inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare sporită cu un an, în total pedeapsa de 6 ani închisoare. A fost dedus din pedeapsă arestul preventiv de la 5 iunie 2001 până la 26 iulie 2001. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpații S.L.O. și L.W.
Parchetul a invocat ca motive de recurs: greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatei S.L.O. omisiunea instanței de apel de a aplica dispozițiile art. 118 lit. b) și e) C. pen., cu privire la cele 58 cartușe pentru arma de vânătoare, suma de 2.392.000 lei și 400 de mărci germane găsite asupra inculpatului și restituite inculpatului de prima instanță, precum și nesoluționarea cererii privind măsura interzicerii de a părăsi România, dispusă față de inculpați prin încheierea din 14 mai 2002 a Curții de Apel Timișoara.
Inculpații L.W. și S.L.O. au declarat recurs, fără a indica în scris motivele pentru care au exercitat această cale de atac. În ședința de astăzi, 16 mai 2003, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurenți a invocat nelegalitatea deciziei atacate, nelegalitate rezultând din soluționarea apelului de către o instanță necompetentă, curtea de apel în loc de tribunal, instanță competentă conform art. 27 pct. 2 C. proc. pen.
Recursurile declarate de parchet și de către inculpați sunt întemeiate sub aspectul cazului prevăzut de art. 3859 pct. 1 și pct. 171 C. proc. pen., decizia instanței de apel fiind pronunțată fără competență materială, printr-o greșită aplicare a legii (Legea nr. 456/2001) și cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 281 pct. 2 și art. 27 pct. 2 C. proc. pen.
Totodată, Curtea constată și nelegalitatea deciziei penale nr. 181 din 6 martie 2002 a Tribunalului Arad, prin care a fost declinată competența de soluționare a apelurilor declarate de parchet și de către inculpați, în favoarea Curții de Apel Timișoara, fiind încălcate aceleași dispoziții legale.
Astfel, potrivit art. 28 pct. 2 C. proc. pen., tribunalul, ca instanță de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în primă instanță, cu excepția celor privind infracțiunile menționate în art. 279 alin. (2) lit. a).
În cauză, hotărârea (sentința penală nr. 1549 din 26 iulie 2001) a fost pronunțată în primă instanță de Judecătoria Arad, iar potrivit textului menționat, text care nu a fost modificat prin Legea nr. 456/2001, instanța competentă să soluționeze apelurile declarate împotriva acestei hotărâri este tribunalul, iar nu curtea de apel.
Conform art. 281 pct. 2 C. proc. pen., text care, de asemenea, nu a fost modificat prin Legea nr. 456/2001, Curtea de Apel, ca instanță de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunțate în primă instanță de tribunale.
Or, în speță, hotărârea penală nefiind pronunțată în primă instanță de tribunal, ci de judecătorie, în mod evident curtea de apel nu era competentă să soluționeze apelurile declarate. Primind cauza spre soluționare, conform deciziei penale nr. 181 din 6.03.2002 a Tribunalului Arad, de asemenea nelegală, curtea de apel trebuia să-și decline competența la același tribunal și să sesizeze Curtea Supremă de Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit, iar nu să judece, contrar legii, apelurile declarate.
Dispozițiile art. II2 din Legea nr. 456/2001, potrivit cărora „hotărârile pronunțate înainte de data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență sunt supuse căilor de atac ordinare prevăzute în această lege”, nu pot fi interpretate ca fiind dispoziții procedurale noi care să modifice prevederile art. 27 pct. 2 și art. 281 pct. 2 C. poc. pen., respectiv să modifice competența materială a instanțelor de control judiciar și ierarhia în soluționarea unei căi legale de atac. Aceste dispoziții se referă doar la căile de atac, care sunt prevăzute în ordonanța de urgență, și, respectiv, în legea de aprobare, dar nu schimbă competența materială a tribunalului de a judeca apelurile împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de judecătorie, ori a curții de apel de a judeca apelurile împotriva hotărârilor pronunțate, în primă instanță, de tribunale.
Curtea de Apel nu putea soluționa apelul împotriva hotărârii pronunțate de judecătorie în primă instanță, ci doar un eventual recurs împotriva deciziei pronunțate de tribunal, ca instanță de apel.
Acest motiv de nulitate a deciziei face imposibilă examinarea celorlalte motive de recurs invocate de parchet, motive care se referă la soluționarea în fond a cauzei.
În consecință, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., constatând că au fost încălcate dispozițiile procedurale relative la competența materială, sancționate cu nulitatea absolută de prevederile art. 197 alin. (2) din același cod, Curtea va admite recursurile declarate, va casa decizia atacată, precum și decizia penală nr. 181 din 6 martie 2002 a Tribunalului Arad. Cauza va fi trimisă la Tribunalul Arad, pentru soluționarea apelurilor declarate de parchet și inculpați împotriva sentinței penale nr. 1549 din 26 iulie 2001 a Judecătoriei Arad.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariile de avocat, în sumă de câte 300.000 lei pentru apărarea din oficiu, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de inculpații L.W. și S.L.O. împotriva deciziei penale nr. 255/A din 19 iunie 2002 a Curții de Apel Timișoara.
Casează decizia penală susmenționată și decizia penală nr. 181 din 6 martie 2002 a Tribunalului Arad și trimite cauza la Tribunalul Arad pentru judecarea apelurilor declarate.
Onorariile de avocat în sumă de câte 300.000 lei pentru apărarea din oficiu, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 mai 2003.