High Court of Cassation and Justice

Recunoașterea sancțiunilor pecuniare. Comportamente care încalcă reglementările privind traficul rutier. Instanța competentă. Domeniul de aplicare

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce sancțiunilor pecuniare

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- recunoașterea sancțiunilor pecuniare

Legea nr. 302/2004, art. 187³⁴ - art. 187⁴⁸

            În procedura reglementată în Secțiunea a 4-a a Capitolului II din Titlul VII al Legii nr. 302/2004 - secțiune care cuprinde „dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce sancțiunilor pecuniare” - judecătoria este instanța competentă, în temeiul art. 25 C. proc. pen., să recunoască hotărârea pronunțată într-un stat membru al Uniunii Europene prin care s-a aplicat o pedeapsă pecuniară pentru comportamente care încalcă reglementările privind traficul rutier.

            În conformitate cu dispozițiile art. 187⁴⁰ alin. (1) pct. 33 din Legea nr. 302/2004, comportamentele care încalcă reglementările privind traficul rutier, dacă se pedepsesc în statul membru al Uniunii Europene emitent, dau loc la recunoașterea și executarea hotărârii, fără a fi necesară verificarea dublei incriminări. Prin urmare, comportamentele care încalcă reglementările privind traficul rutier, incriminate într-un stat membru al Uniunii Europene, dau loc la recunoașterea și executarea hotărârii, conform Secțiunii a 4-a a Capitolului II din Titlul VII al Legii nr. 302/2004, chiar dacă, potrivit legislației române, acestea constituie contravenții.  

I.C.C.J., Secția penală, încheierea nr. 664 din 29 aprilie 2011

l. a. Judecătoria Sector 4 București, prin sentința penală nr. 2514 din 9 decembrie 2010, în baza art. 39 C. proc. pen. raportat la art. 117 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de judecată în primă instanță a cererii formulate de autoritățile olandeze de recunoaștere și executare a amenzii în cuantum de 95 euro aplicată intimatului G.I., cetățean român, cerere însoțită de certificatul prevăzut de Decizia-cadru 2005/214/JAI - în favoarea Curții de Apel București, Secția penală, căreia i-a înaintat dosarul cauzei.

Hotărând astfel, judecătorul cauzei a constatat și argumentat justificativ următoarele:

Prin Legea nr. 222/2008 a fost introdusă o nouă secțiune în cuprinsul Legii nr. 302/2004, secțiune conținând dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce sancțiunilor pecuniare. Art. 187³⁴ alin. (2) din Legea nr. 302/2004 definește „pedeapsa pecuniară” ca fiind, între altele, „obligația de a plăti o sumă de bani drept condamnare pentru o infracțiune”, aceasta fiind situația în cazul cererii privind pe intimatul G.I., iar art. 187⁴⁰ alin. (1) pct. 33 din Legea nr. 302/2004 prevede faptul că în cazul comportamentelor care încalcă reglementările privind traficul rutier nu este necesară verificarea dublei incriminări. Totodată, în art. 187³⁵ alin. (2) din Legea nr. 302/2004 se prevede faptul că autoritățile române competente să execute o hotărâre sunt instanțele judecătorești, fără ca textul menționat să atribuie competența unei instanțe specifice (judecătorie, tribunal sau curte de apel).

În conformitate cu dispozițiile art. 25 C. proc. pen., „Judecătoria judecă în primă instanță toate infracțiunile, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe. Judecătoria soluționează și alte cazuri anume prevăzute de lege”; or, art. 187³⁵ alin. (2) din Legea nr. 302/2004 nu atribuie competența de soluționare a cererilor de recunoaștere și executare a sancțiunilor pecuniare în favoarea judecătoriei, nefiind astfel îndeplinite cerințele prevăzute în art. 25 alin. (2) C. proc. pen. pentru a fi atrasă competența acestei instanțe; în plus, Legea nr. 302/2004 atribuie competență de judecată în primă instanță judecătoriei doar în ceea ce privește cererile de recunoaștere a hotărârilor penale și a actelor judiciare la solicitarea persoanei condamnate sau a procurorului (art. 118) și solicitările de comunicare a actelor de procedură (art. 184).

În ceea ce privește competența de recunoaștere a hotărârilor de condamnare sau a altor acte judiciare la cererea unui stat străin, Legea nr. 302/2004 instituie competența curții de apel în circumscripția căreia domiciliază sau își are reședința condamnatul (art. 117). Textul menționat nu face nicio diferențiere între cazul în care prin hotărârea de condamnare s-a aplicat o pedeapsă cu închisoarea sau o pedeapsă cu amenda penală, cum este cazul cererii formulate de autoritățile olandeze cu privire la intimatul G.I., care privește o amendă penală aplicată acestuia pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul rutier; totodată, în cadrul Titlului V, Capitolul I, în care este cuprins art. 117 care prevede competența curții de apel în cazul cererilor de recunoaștere a hotărârilor de condamnare sau a actelor judiciare la cererea unui stat străin, este inclus și art. 120 referitor la executarea hotărârilor pronunțate în proceduri administrative (cum este cea care a dus la sancționarea intimatului), fără a fi menționate norme derogatorii în materie de competență.

b. Învestită, în condițiile procesuale sus-menționate, Curtea de Apel București, Secția a ll-a penală, prin sentința nr. 52 din 31 ianuarie 2011, s-a declarat la rândul său necompetentă material, trimițând cererea spre judecată în primă instanță instanței inițial sesizată, Judecătoria Sector 4 București.

S-a constatat ivit în cauză conflictul negativ de competență materială, fiind sesizată cu soluționarea acestuia, potrivit art. 43 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție.

Referitor la admiterea excepției de necompetență materială cu consecința declinării cauzei către judecătorie, curtea de apel a constatat și argumentat justificativ, la rândul său, următoarele:

Obiectul prezentei cauze îl constituie recunoașterea și punerea în executare a sancțiunilor pecuniare aplicate de autoritățile olandeze cetățeanului român G.I., în cadrul procedurii reglementate de dispozițiile Secțiunii a 4-a, Titlul VII din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală. Această procedură cuprinde dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene, în aplicarea Deciziei-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce sancțiunilor pecuniare.

Potrivit dispozițiilor art. 187³⁵ alin. (2) din Legea nr. 302/2004, „autoritățile române competente să execute o hotărâre (în cadrul acestei proceduri) sunt instanțele judecătorești.” Legea nu prevede așadar, în mod expres, care anume dintre instanțele judecătorești sunt competente material a soluționa o sesizare cu acest obiect. Or, în tăcerea legii, devin aplicabile dispozițiile art. 25 C. proc. pen., potrivit cărora judecătoria este instanța care are competență materială generală în materie penală.

Ori de câte ori voința legiuitorului a fost aceea de a atribui în competența curții de apel anumite tipuri de cauze, acest lucru a fost prevăzut în mod expres, ceea nu este cazul în speță.

Cât privește dispozițiile art. 117 din legea specială privind procedura de recunoaștere a unei hotărâri penale străine la cererea unui stat străin, la care a făcut referire judecătoria în motivarea hotărârii sale, curtea de apel constată că acestea fac parte din Titlul V al legii - „Recunoașterea și executarea hotărârilor penale și a actelor judiciare”, pe când procedura prevăzută în dispozițiile art. 187³⁴ - art. 187⁴⁸ este reglementată distinct și este cuprinsă în cadrul altui titlu, respectiv Titlul VII al legii, ce vizează „Asistența judiciară în materie penală.”

II. Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit dispozițiilor art. 43 alin. (1) C. proc. pen., va soluționa conflictul negativ ivit între cele două instanțe, stabilind competența de judecată în primă instanță a cererilor de natura aceleia în speță în favoarea judecătoriei, pentru următoarele considerente:

Cererea pendinte are ca obiect recunoașterea și punerea în executare a sancțiunilor pecuniare aplicate de autoritățile olandeze cetățeanului român G.I., în cadrul procedurii reglementate în dispozițiile Secțiunii a 4-a, Titlul VII din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Prin Legea nr. 222/2008 a fost introdusă o nouă secțiune în cuprinsul Legii nr. 302/2004, secțiune conținând dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce sancțiunilor pecuniare. Art. 187³⁴ alin. (2) din Legea nr. 302/2004 definește „pedeapsa pecuniară” ca fiind, între altele, „obligația de a plăti o sumă de bani drept condamnare pentru o infracțiune”, aceasta fiind situația în cazul cererii privind pe intimatul G.I., iar art. 187⁴⁰ alin. (1) pct. 33 din Legea nr. 302/2004 prevede faptul că în cazul comportamentelor care încalcă reglementările privind traficul rutier nu este necesară verificarea dublei incriminări. Totodată, în art. 187³⁵ alin. (2) din Legea nr. 302/2004 se prevede faptul că autoritățile române competente să execute o hotărâre sunt instanțele judecătorești, fără ca textul menționat să atribuie competența unei instanțe specifice (judecătorie, tribunal sau curte de apel).

Or, în tăcerea legii, devin aplicabile dispozițiile art. 25 C. proc. pen., potrivit cărora judecătoria este instanța care are competență materială generală în materie penală.

În plus, infracțiunea rutieră comisă de inculpat pe teritoriul olandez constituie în România contravenția prevăzută în art. 99 alin. (1) pct. 1 din O. U. G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Executarea silită a amenzii contravenționale în România este reglementată prin art. 39 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, ce prevede că punerea în executare a sancțiunii amenzii contravenționale se face de către organul din care face parte agentul constatator ori de către instanța judecătorească. Instanța judecătorească în asemenea situații este judecătoria în a cărei rază de competență se desfășoară executarea silită, respectiv aceea de la domiciliul contravenientului, conform art. 172 - art. 174 C. proc. fiscală.

Cât privește dispozițiile art. 117 din legea specială privind procedura de recunoaștere a unei hotărâri penale străine la cererea unui stat străin, la care a făcut referire judecătoria în motivarea hotărârii sale, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea fac parte din Titlul V al legii - „Recunoașterea și executarea hotărârilor penale și a actelor judiciare”, pe când procedura prevăzută în dispozițiile art. 187³⁴ - art. 187⁴⁸ este reglementată distinct și este cuprinsă în cadrul altui titlu, respectiv Titlul VII al legii, ce vizează „Asistența judiciară în materie penală.”

Ca atare, cauza va fi trimisă pentru judecare în primă instanță, potrivit competenței după materie, Judecătoriei Sector 4 București, pe a cărei rază teritorială își are domiciliul intimatul G.I.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționarea a cauzei privind pe intimatul G.I. în favoarea Judecătoriei Sector 4 București, instanță căreia i s-a trimis dosarul.

Notă: În urma republicării Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală în M. Of. nr. 377 din 31 mai 2011, dispozițiile art. 187³⁴ - art. 187⁴⁸ se regăsesc în art. 233 - art. 247, iar dispozițiile art. 187⁴⁰ alin. (1) pct. 33 se regăsesc în art. 239 alin. (1) pct. 33.