Plângere în
fața judecătorului împotriva rezoluțiilor procurorului de
neîncepere a urmăririi penale. Denunțător
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială.
Urmărirea penală. Plângerea împotriva măsurilor și actelor
de urmărire penală
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- plângere în fața judecătorului
împotriva rezoluțiilor procurorului de neîncepere a urmăririi penale
- denunțător
C. proc.
pen., art. 2781
Plângerea
în fața judecătorului împotriva rezoluției procurorului de
neîncepere a urmăririi penale poate fi formulată, în conformitate cu
dispozițiile art. 2781 alin. (1) C. proc.
pen., numai de persoana vătămată
și persoanele ale căror interese legitime sunt vătămate. În
consecință, plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a
urmăririi penale, întemeiată pe dispozițiile art.
I.C.C.J.,
Secția penală, sentința nr. 889 din 20 iunie 2011
Prin
cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și
Justiție, Secția penală, la data de 19 ianuarie 2011, petentul
S.D., în calitate de părinte al inculpatului S.V., a formulat plângere
împotriva magistraților M.C. și S.P., solicitând începerea
urmăririi penale față de cei doi procurori pentru
infracțiunile prevăzute în art. 246, art. 247, art. 266, art. 289
și art.
În
fapt, se arată că s-a adresat Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție cu plângere împotriva
magistraților M.C. - procuror
În
urma actelor premergătoare efectuate, prin rezoluția nr. 856/P/2010 a
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
- Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, s-a
dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi
magistrați.
Înalta
Curte de Casație și Justiție, examinând plângerea petentului, constată
următoarele:
La
data de 5 august
Prin
rezoluția nr. 856/P/2010 din 10 noiembrie 2010, Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de
Urmărire Penală și Criminalistică a dispus neînceperea
urmăririi penale față de magistrații M.C. și S.P. pentru
infracțiunile prevăzute în art. 246, art. 247, art. 266, art. 289
și art.
Împotriva
acestei rezoluții petentul a formulat plângere la procurorul șef al
Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din
cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, care, prin rezoluția din 7 ianuarie 2011, dată în
dosarul nr. 10699/4685/II-2/2010, a respins plângerea ca neîntemeiată
și a dispus comunicarea soluției, apreciind ca fiind legală
și temeinică soluția de neîncepere a urmăririi penale.
Nemulțumit
de modul în care a fost soluționată plângerea, petentul a formulat,
în baza art.
La
termenul de judecată din 16 iunie 2011, instanța, din oficiu, a
invocat excepția lipsei calității procesuale a petentului.
În
raport cu această excepție, instanța constată că plângerea
petentului este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
În
conformitate cu dispozițiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., după respingerea
plângerii făcute conform art. 275-
Din
examinarea acestor prevederi legale rezultă că titularul plângerii
este persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale
căror interese legitime sunt vătămate.
În
acest sens sunt și dispozițiile art. 275 alin. (1) C. proc. pen. referitoare la
„dreptul de a face plângere”, potrivit cărora „orice persoană poate
face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire
penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor
sale legitime.”
Rezultă,
neîndoielnic, că o condiție necesară care justifică
calitatea procesuală de petent într-o astfel de cauză este aceea ca
exclusiv autorului plângerii să-i fi fost adusă o vătămare
intereselor sale legitime.
În
cauză, această calitate procesuală o poate avea doar fiul
petentului, numitul S.V., persoană majoră căreia i s-a adus o
presupusă vătămare intereselor legitime prin actele efectuate de
cei doi magistrați intimați, care l-au vizat în mod direct.
Petentul
S.D. are calitatea de denunțător, conform art. 223 alin. (1) C. proc. pen., nu este parte
vătămată, în sensul art. 24 din același cod, nu a invocat
și nici nu a dovedit că prin soluția procurorului de neîncepere
a urmăririi penale față de persoanele menționate în denunț
i-ar fi fost vătămate interesele legitime private, personale.
Împrejurarea
că după efectuarea actelor premergătoare procurorul a ajuns la
concluzia inexistenței faptelor denunțate nu constituie, pentru
denunțător, o vătămare a intereselor sale legitime, în
sensul textului evocat, care să-i confere accesul la procedura
atacării în justiție a rezoluției de neîncepere a urmăririi
penale, cu atât mai mult cu cât cele reclamate nu-l vizau pe petent, ci pe fiul
acestuia, care este major și care niciun moment nu și-a exprimat
dorința de a formula plângere penală împotriva celor doi
intimați.
Constatând
că petentul nu a justificat un interes legitim în a formula plângere în
temeiul dispozițiilor art.