Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 850 din 30 noiembrie 2001, Tribunalul Timiș a condamnat pe inculpații B.M. și S.V.M. la 2 pedepse de câte 135 zile închisoare fiecare, pentru două infracțiuni de lovire, prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din două infracțiuni de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate și a dispus, ca fiecare inculpat să execute pedeapsa de 135 zile închisoare.
A dedus arestul preventiv de la 19 iulie 2001, la zi, pentru ambii inculpați.
A constatat executate pedepsele și a dispus punerea în libertate de îndată a inculpaților dacă nu sunt arestați în altă cauză.
Inculpații au fost obligați în solidar la echivalentul în lei la data plății sumei de 100 mărci germane, reprezentând daune morale către partea civilă C.G.
A constatat că partea vătămată O.I. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, au fost trimiși în judecată inculpații B.M. și S.V.M., pentru comiterea a două infracțiuni de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), b) și e) C. pen.
S-a reținut că în noaptea de 20 iunie 2001, partea vătămată O.I., s-a deplasat în jurul orelor 1,00, împreună cu prietenul său C.G., pe str. Comuna din Paris, din Timișoara.
La un moment dat doi tineri ce s-au dovedit a fi B.M. și S.V.M., și care aveau cu ei un câine negru, i-au atacat pe cei doi, lovindu-i cu pumnii și picioarele, trântindu-i la pământ. Lui O.I., cei doi i-au luat 150 mărci germane și actele de identitate, iar lui C.G. suma de 300 mărci germane, pe care acesta o avea asupra sa, ceasul de la mână și telefonul mobil. Cele două părți vătămate au rămas întinse pe jos în stare de inconștiență, fiind ulterior transportate la Spitalul Județean, pentru a li se acorda îngrijiri medicale. O.I. a suferit leziuni ce au necesitat 2 zile îngrijiri medicale, tot așa și partea vătămată C.G.
Cei doi agresori au oprit autoturismul martorului B.A.V., ce îl cunoștea pe inculpatul S.V.M. Acesta a acceptat să-i transporte pe cei doi inculpați, de frică, știindu-l violent pe S.V.M. Cei trei s-au deplasat până pe strada Lămâiței. La coborâre inculpații i-au oferit spre vânzare martorului B.A.V., telefonul mobil, după ce în prealabil îl și uitase în mașină. Martorul nu a fost de acord să cumpere telefonul, după care s-a despărțit de inculpați. Martorul B.A.V. era însoțit de prietenul său S.G.O., care a confirmat în totalitate cele susținute de B.A.V., precum și faptul că cei doi inculpați l-au amenințat la plecare.
Altercația dintre părțile vătămate și inculpați, ca și violențele exercitate de aceștia au fost observate de martorul N.T.C., care a arătat amănuntele legate de oprirea autoturismului și prezența câinelui.
Ulterior, în aceeași noapte, pe baza reclamațiilor părților vătămate, poliția i-a depistat pe inculpați și i-a amendat, dar nu a mai găsit asupra lor bunurile sustrase.
Dovadă că partea vătămată C.G. poseda un telefon mobil, a reieșit din declarațiile martorului I.V., care îi vânduse acestuia telefonul.
Atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței, inculpații au recunoscut că au lovit părțile vătămate, însă nu au recunoscut deposedarea acestora de bunuri.
Ambii inculpați au susținut că s-au bătut cu părțile vătămate întrucât acestea au lovit câinele care îi însoțea.
În urma administrării probelor, instanța a stabilit că nu se poate reține în sarcina inculpaților, sustragerea bunurilor (telefon, ceas, bani) de către inculpați, din probe rezultând doar faptul că aceștia au agresat pe cele două părți vătămate, care în urma loviturilor au suferit leziuni care au necesitat câte 2 zile îngrijiri medicale.
În aceste condiții, instanța a reținut că faptele săvârșite de inculpați întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., în care sens a dispus schimbarea încadrării juridice.
Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
În motive se invocă nelegalitatea, în sensul încălcării art. 334 C. proc. pen. și netemeinicia în sensul unei greșite aprecieri a probelor, care a dus la schimbarea încadrării juridice, din art. 211, în art. 180 C. pen.
Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 99/ A din 7 martie 2003, a admis apelul parchetului și a schimbat încadrarea juridică a faptelor în două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen. și în baza acestui text de lege, a condamnat pe inculpații B.M. și S.V.M. la câte două pedepse de 5 ani închisoare, dispunând, în baza art. 33 și art. 34 C. pen., ca fiecare inculpat să execute 5 ani închisoare, în condițiile art. 71 și art. 64 C. pen.
S-a motivat că prima critică nu este fondată, deoarece, pe de altă parte, situația inculpaților s-a ușurat, iar, pe de altă parte, este vorba de o nulitate relativă, pe care inculpații nu au înțeles să o invoce, apreciind că nu le-au fost încălcate drepturile procesuale.
Referitor la cea de a doua critică, s-a motivat că aceasta este fondată, întrucât, contrar celor reținute de prima instanță, din probele administrate în cauză, rezultă că violențele au fost exercitate, ca infracțiune mijloc și nu în afara unei conexiuni cu sustragerea (infracțiunea scop), așa întrucât faptele imputate inculpaților constituie tâlhărie, iar nu lovire.
Așa fiind s-a dispus admiterea apelului parchetului și condamnarea inculpaților, în temeiul art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen.
Împotriva deciziei curții de apel, inculpații au declarat recurs, solicitând reducerea pedepsei, având în vedere că sunt tineri și că nu sunt cunoscuți cu antecedente penale.
Recursurile declarate sunt nefondate.
Din examinarea hotărârii atacate și a lucrărilor dosarului, rezultă că, instanța de apel a făcut o corectă individualizare a pedepselor stabilite inculpaților, pentru infracțiunile de tâlhărie, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
Situațiile favorabile invocate de inculpați în recursul lor au fost avute în vedere de instanța de apel la individualizarea pedepselor, care au fost fixate la nivelul minimului special.
În cauză nu se impune recunoașterea și aplicarea de circumstanțe atenuante cu consecința reducerii pedepselor, ținând seama de pericolul social faptelor, de circumstanțele aparținând faptelor, cât și ale făptuitorilor, care au avut o comportare nesinceră pe parcursul procesului penal.
Deci, se impune a se menține pedepsele în cuantumul fixat, pentru reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii unor fapte așa de grave.
Neconstatându-se nici motive care se iau în considerare din oficiu, recursurile urmează să fie respinse ca nefondate, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.M. și Ș.V.M., împotriva deciziei penale nr. 99/ A din 7 martie 2002, a Curții de Apel Timișoara.
Obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de câte 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 mai 2003.