Transferarea persoanelor condamnate. Consimţământul persoanei condamnate. Retragerea consimţământului
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Transferarea persoanelor condamnate
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- transferarea persoanelor condamnate
- consimţământul persoanei condamnate
Legea nr. 302/2004, art. 129
Protocolul adiţional la Convenţia europeană
asupra transferării persoanelor condamnate, art. 3
1. Condiţiile transferării persoanei condamnate în vederea executării pedepsei, prevăzute în art. 129 din Legea nr. 302/2004, inclusiv condiţia prevăzută în art. 129 lit. d) din legea menţionată, ca transferul să fie consimţit de către persoana condamnată, trebuie îndeplinite cumulativ. Consimţământul persoanei condamnate, exprimat în mod liber și în deplină cunoștinţă de cauză asupra consecinţelor juridice care decurg din transferarea persoanei condamnate în România, conform art. 142 din Legea nr. 302/2004, este irevocabil. Nici dispoziţiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, nici cele de drept procesual penal, nu prevăd posibilitatea retragerii consimţământului persoanei condamnate.
2. Dacă statul de condamnare a luat măsura interdicţiei de ședere pe teritoriul său faţă de persoana condamnată și sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 129 lit. a), b), c), e) și f) din Legea nr. 302/2004, statul român poate dispune transferarea persoanei condamnate în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România, în conformitate cu art. 3 paragraful 1 din Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, fără a necesar consimţământul persoanei condamnate.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 507 din 10 februarie 2010
Prin sentinţa penală nr. 245 din 30 septembrie 2009, Curtea de Apel București, Secţia I penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și, de urmare, a recunoscut efectele sentinţei penale nr. 423 Hv 4/07 din 4 februarie 2008 a Tribunalului pentru cauze penale din Viena și nr. 54 Hv 59/05 h din 16 ianuarie 2006 a Tribunalului pentru cauze penale din Viena și a dispus transferarea persoanei condamnate D.O. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 8 ani închisoare.
A dedus din pedeapsă perioada executată începând cu data de 4 septembrie 2007 la zi.
Instanţa a reţinut că Ministerul Justiţiei a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cererea formulată de Ministerul Justiţiei din Republica Austria, prin care solicită transferarea persoanei condamnate D.O. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani și 8 luni închisoare aplicată de către instanţele din statul solicitant.
Prin sentinţa penală nr. 423 Hv 4/07 din 4 februarie 2008, Tribunalul pentru cauze penale din Viena l-a condamnat pe D.O. la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunilor de furt calificat, tâlhărie și tentativă la tâlhărie, dispunând totodată și revocarea suspendării condiţionate a unei părţi de pedeapsă, respectiv 8 luni, din pedeapsa de 1 an, la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 54 Hv 59/05 din 16 ianuarie 2006 a Tribunalului pentru cauze penale din Viena, pentru săvârșirea infracţiunii de tentativă la furt calificat.
Hotărârea este definitivă.
Condamnatul, prin declaraţia din data de 26 mai 2009, și-a dat consimţământul, în faţa reprezentantului Ambasadei României din Viena, de a fi transferat într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.
Instanţa a constatat că sunt întrunite toate condiţiile cerute de lege atât pentru recunoașterea hotărârii penale pronunţate în străinătate, prevăzută în art. 116 din Legea nr. 302/2004, cât și pentru transferarea persoanei condamnate, prevăzută în art. 129 din aceeași lege.
Împotriva acestei hotărâri, condamnatul D.O. a declarat recurs, unicul motiv comunicat fiind acela că s-a răzgândit asupra consimţământului la transfer, dorind să continue executarea pedepsei în Austria.
Verificând hotărârea atacată atât pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, cât și a noilor înscrisuri depuse, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că recursul nu este fondat.
Așa cum corect a reţinut instanţa de fond, cererea Ministerului Justiţiei din Republica Austria de transferare a persoanei condamnate D.O. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 8 ani și 8 luni închisoare întrunește condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
În esenţă, s-a constatat că hotărârea prin care a fost aplicată pedeapsa, în executarea căreia se află condamnatul, este definitivă, a fost aplicată pentru fapte care constituie infracţiuni și potrivit legii din România, există atât consimţământul statului de condamnare, cât și consimţământul persoanei condamnate.
Cât privește acest din urmă consimţământ, acesta a fost luat condamnatului D.O. în conformitate cu prevederile art. 142 din Legea nr. 302/2004, respectiv de reprezentantul Ambasadei României din Viena.
Un astfel de consimţământ, care, potrivit art. 142 din Legea nr.302/2004, este „... exprimat în mod liber și în deplină cunoștinţă de cauză asupra consecinţelor juridice care decurg din transferarea condamnatului în România”, este de natură, dacă sunt întrunite și celelalte cerinţe legale, să declanșeze procedurile în cadrul cooperării judiciare internaţionale în materia penală, de recunoaștere a hotărârii penale și de transferare a persoanei condamnate în vederea executării pedepsei și este irevocabil.
Nici dispoziţiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, nici cele de drept procesual penal, nu prevăd posibilitatea retragerii declaraţiei de consimţământ.
Pe de altă parte, se constată că, prin decizia din 19 martie 2008, Direcţia Federală de Poliţie Viena a aplicat interdicţie pe termen nelimitat a aflării condamnatului D.O. pe teritoriul Austriei și în raport cu care, potrivit art. 3 paragraf 1 din Protocolul aprobat prin O. G. nr. 92/1999, nu este necesar acordul persoanei condamnate la transferarea sa în vederea continuării executării pedepsei, aplicate în străinătate, într-un penitenciar din România.
În sfârșit, deși se constată neconcordanţă între pedeapsa de executat - de 8 ani și 8 luni închisoare - aplicată prin sentinţa penală nr. 423 Hv 4/07 din 4 februarie 2008 a Tribunalului pentru cauze penale din Viena și pedeapsa de executat - de 8 ani închisoare - recunoscută și pentru a cărei executare Curtea de Apel București a dispus, prin sentinţa penală nr. 245 din 30 septembrie 2009, transferarea persoanei condamnate, această chestiune nu poate fi analizată în recursul persoanei condamnate D.O., având în vedere limitele prevăzute în art. 3858 alin. (1) C. proc. pen.
Faţă de considerentele ce preced, recursul persoanei condamnate D.O. a fost respins, ca nefondat.