Extrădare pasivă. Predare amânată. Hotărâre privind amânarea predării. Recurs. Inadmisibilitate
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Extrădarea
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- extrădare pasivă
- predare amânată
Legea nr. 302/2004, art. 60
Recursul declarat împotriva hotărârii prin care instanţa se pronunţă asupra amânării predării, în conformitate cu dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 302/2004, este inadmisibil, întrucât în dispoziţiile menţionate nu este prevăzută nicio cale de atac ordinară împotriva unei astfel de hotărâri, amânarea predării face parte din faza de executare a extrădării pasive, iar prevederile art. 56 din Legea nr. 302/2004 conţin o normă de trimitere la dispoziţiile legale care reglementează calea ordinară de atac a recursului numai în cazul hotărârii prin care instanţa se pronunţă asupra amânării extrădării, admiterii sub condiţie a extrădării, consimţământului extinderii obiectului extrădării și reextrădării către un stat terţ, iar nu și în cazul hotărârii prin care instanţa se pronunţă asupra amânării predării.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 860 din 4 martie 2010
Prin sentinţa nr. 1/F/E din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Brașov, Secţia penală și pentru cauze cu minori, în temeiul dispoziţiilor art. 60 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de către persoana solicitată extrădată B.I. relativă la amânarea predării în vederea extrădării sale către autorităţile judiciare ale Republicii Moldova, extrădare dispusă prin sentinţa penală nr. 95/F/2008 a Curţii de Apel Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 3280/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie.
S-a constatat că persoana extrădată se află în stare de arest provizoriu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul instanţei, persoana extrădată B.I. a solicitat a se constata incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 60 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, pe considerentul că bolile de care este în prezent suferind, în special tumoră malignă pancreatică, i-ar putea pune viaţa în pericol, impunându-se astfel amânarea predării sale către autorităţile Republicii Moldova și intrarea în vigoare a mandatului de arestare provizorie în vederea extrădării abia la data încetării motivelor care au justificat amânarea.
Prin sentinţa penală nr. 95/F/2008 a Curţii de Apel Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 3280/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 54 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă cererea formulată de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova și s-a dispus extrădarea numitului B.I. către autorităţile judiciare ale Republicii Moldova în vederea executării pedepsei privative de libertate aplicată acestuia prin sentinţa penală din 17 ianuarie 2007 a Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.
Prin urmare, s-a dispus, pe de-o parte, în baza art. 54 alin. (3) raportat la art. 45 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, arestarea sa provizorie în vederea extrădării pe o durată de 29 de zile, începând cu data punerii în executare a măsurii ordonate, iar, pe de altă parte, predarea sa către autorităţile judiciare solicitante în temeiul prevederilor art. 58 din Legea nr. 302/2004.
Mandatul de arestare provizorie al Curţii de Apel Brașov emis în baza sentinţei nr. 95/F/2008 a fost pus în executare abia la data de 9 septembrie 2009, când persoana solicitată B.I. a fost adusă la sediul Curţii de Apel Brașov în scopul ascultării de către judecătorul care a emis mandatul de arestare provizorie.
Extrădarea practic nu s-a materializat, întrucât au fost înregistrate succesiv două cereri de amânare a predării, prima fiind respinsă prin sentinţa penală nr. 1/F/E/2009 a Curţii de Apel Brașov, dispunându-se prin încheieri motivate, periodic, prelungirea arestării provizorii în vederea extrădării.
Dacă la soluţionarea primei cereri de acest gen s-au luat în calcul menţiunile raportului de expertiză medicală al Serviciului judeţean de medicină legală, care a concluzionat în sensul că persoana extrădată suferă doar de boli cu caracter cronic, nereprezentând boli cu caracter acut sau supraacut ce să facă parte din urgenţele medico-chirurgicale, în prezenta cauză s-a dispus internarea sa pentru efectuarea unei noi expertize medico-legale, de această dată de către Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” București, pe baza tuturor consultărilor medicale de specialitate.
Urmare a realizării tuturor investigaţiilor amănunţite axate pe toate aspectele cu caracter medical ridicate în cauză, Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” București a concluzionat în sensul că afecţiunile de care suferă persoana solicitată nu îi pun în pericol viaţa, în sensul că patologia acestuia este una cronică și nu implică un tratament medico-chirurgical în regim de urgenţă, prin C.T. abdomino-pelvin infirmându-se leziunea malignă pancreatică.
Relativ la afecţiunile depistate, s-a precizat că asistenţa medicală îi poate fi asigurată și în cadrul reţelei sanitare a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, considerent faţă de care, văzând că nu este îndeplinită condiţia prevăzută în art. 60 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, că nu există niciun impediment de ordin medical care să facă imposibilă predarea extrădatului, curtea de apel a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată privind amânarea predării sale către autorităţile judiciare din Republica Moldova.
Împotriva acestei sentinţe a declarat oral, după pronunţare, recurs persoana extrădată B.I., prin avocat.
Reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia de inadmisibilitate a recursului declarat raportat la dispoziţiile art. 56 cu referire la art. 54 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, care prevăd o cale de atac în materia hotărârilor pronunţate în procedura extrădării, însă în cererea având ca obiect predarea, operaţie subsecventă extrădării, această cale de atac nu este permisă.
Examinând recursul declarat de recurentul persoană extrădată B.I. împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă, în raport cu excepţia invocată de către reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată recursul recurentului persoană extrădată ca fiind inadmisibil, pentru următoarele considerentele:
Legiuitorul român a prevăzut în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, așa cum a fost modificată, norme ce au un conţinut concret cu privire la extrădarea pasivă, iar în cadrul acestei instituţii au fost reglementate expres, în art. 54 din legea menţionată, soluţiile asupra cererii de extrădare, calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunţate cu privire la soluţiile dispuse în primă instanţă. De asemenea, în prevederile art. 56 din aceeași lege, pe calea unei norme de trimitere, sunt arătate dispoziţiile legale ce se aplică corespunzător și în cazurile în care instanţa se pronunţă cu privire la amânarea extrădării, admiterea sub condiţie a extrădării, consimţământul extinderii obiectului extrădării și reextrădarea către un stat terţ.
În sensul celor mai sus menţionate, în art. 54 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 se prevede că:
„După examinarea cererii de extrădare, a materialului probator și a concluziilor prezentate de partea extrădabilă și de procuror, curtea de apel poate:
a) să dispună, în cazul concursului de cereri prevăzut la art. 41, conexarea dosarelor, chiar dacă se referă la fapte diferite sau sunt înregistrate la curţi de apel diferite, competenţa teritorială aparţinând curţii de apel celei dintâi sesizate;
b) să dispună, în cazul necesităţii de a primi informaţii suplimentare de la statul solicitant potrivit art. 53, amânarea soluţionării cererii de extrădare pentru un termen de 2 luni, cu posibilitatea reiterării cererii, și acordarea unui ultim termen de încă 2 luni;
c) să constate, prin sentinţă, dacă sunt sau nu sunt întrunite condiţiile extrădării.”
În alin. (8) al art. 54 din legea mai sus menţionată se stipulează că: „Hotărârea asupra extrădării poate fi atacată cu recurs de procurorul general competent și de persoana extrădabilă, în termen de 5 zile de la pronunţare, la Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie. Procurorul general competent poate declara recurs din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei.”
Totodată, în dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 302/2004 sunt statuate condiţiile privind predarea amânată, astfel:
„(1) Existenţa unui proces penal în faţa autorităţilor judiciare române împotriva persoanei extrădabile sau faptul că persoana extrădabilă se află în executarea unei pedepse privative de libertate nu împiedică extrădarea.
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1), predarea extrădatului poate fi amânată. În caz de amânare, extrădarea poate deveni efectivă numai după ce procesul penal a luat sfârșit, iar în caz de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, numai după ce aceasta a fost executată sau considerată ca executată.
(3) Predarea extrădatului poate fi amânată și atunci când se constată, pe baza unei expertize medicale, că acesta suferă de o boală care i-ar putea pune viaţa în pericol.
(4) În cazul amânării predării persoanei a cărei extrădare a fost aprobată, instanţa emite un mandat de arestare provizorie în vederea extrădării. În cazul în care persoana extrădată se află, la momentul admiterii cererii de extrădare, sub puterea unui mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de autorităţile judiciare române, mandatul de arestare provizorie în vederea extrădării intră în vigoare de la data încetării motivelor care au justificat amânarea.”
Pe calea interpretării sistematice a normelor mai sus menţionate, rezultă că legiuitorul a prevăzut calea ordinară de atac a recursului numai împotriva soluţiilor ce se pot pronunţa de către instanţa competentă cu privire la cererile de extrădare, printre acestea fiind și cea prevăzută la art. 54 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 - referitoare la amânarea soluţionării cererii de extrădare pentru un termen de 2 luni, cu posibilitatea reiterării cererii, și acordarea unui ultim termen de încă 2 luni -, în raport cu prevederile art. 56 din aceeași lege, care pe calea unei norme de trimitere statuează expres că dispoziţiile art. 54 alin. (8) se aplică în mod corespunzător și în cazurile în care instanţa se pronunţă cu privire la amânarea extrădării.
Predarea persoanei extrădate reprezintă efectul concret ce decurge din soluţia pozitivă, respectiv de admitere a cererii de extrădare pasivă, legiuitorul reglementând această instituţie de drept într-o secţiune distinctă a actului normativ menţionat, și anume în Secţiunea a 3-a, intitulată „Efectele extrădării din România.”
Astfel, normele prevăzute în secţiunea mai sus menţionată cuprind dispoziţii privind operaţiunea efectivă a predării extrădatului, cum sunt cele referitoare la termenele pentru predare, predarea amânată, predarea temporară sau sub condiţie, tranzitul, reextrădarea către un stat terţ, acestea vizând faza ulterioară judecării cererii de extrădare pasivă, și anume aceea a executării extrădării.
În prevederile art. 60 din Legea nr. 302/2004 au fost reglementate, în mod expres, cazurile de amânare a predării persoanei extrădate, la alin. (3) prevăzându-se că predarea extrădatului poate fi amânată și atunci când se constată, pe baza unei expertize medicale, că acesta suferă de o boală care i-ar pune viaţa în pericol.
Din examinarea normelor referitoare la predarea persoanei extrădate, în general, și a dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 302/2004, în special, nu rezultă existenţa vreunei dispoziţii exprese referitoare la calea de atac ordinară a recursului ce s-ar fi putut exercita în ipotezele arătate.
Așa cum se poate observa din examinarea dispoziţiilor art. 63 din Legea nr. 302/2004 privind reextrădarea către un stat terţ, legiuitorul a prevăzut o normă de trimitere la alin. (2) al cărei conţinut statuează că dispoziţiile art. 54 (soluţionarea cauzei) și art. 55 (judecarea recursului și comunicarea hotărârii) se aplică în mod corespunzător, aceasta având un caracter special, întrucât vizează o ipoteză specială de extrădare, conferindu-i-se un caracter jurisdicţional.
Așadar, cum în dispoziţiile art. 60 din actul normativ menţionat nu se prevede nicio dispoziţie privind existenţa vreunei căi de atac ordinare împotriva hotărârii instanţei care poate dispune amânarea predării extrădatului ce suferă de o boală care i-ar putea pune viaţa în pericol, instituţia predării amânate vizând faza de executare a extrădării pasive, iar prevederile art. 56 din aceeași lege conţinând o normă de trimitere cu privire la exercitarea căii de atac a recursului și în cazul amânării extrădării, care constituie o soluţie ce se poate pronunţa cu ocazia judecării cererii de extrădare pasivă, aceasta fiind anterioară și distinctă de faza executării, rezultă că voinţa legiuitorului a fost aceea de a nu prevedea nicio cale de atac împotriva hotărârii pronunţate în ipoteza de la art. 60 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, având în vedere caracterul special al reglementării instituţiilor privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, printre care figurează și extrădarea și necesitatea executării cu celeritate a cererilor admise, prin predarea extrădatului.
În raport cu cele menţionate, se constată că persoana extrădată B.I. a exercitat calea ordinară de atac a recursului împotriva sentinţei primei instanţe, prin care în temeiul art. 60 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea relativă la amânarea predării persoanei solicitate extrădate către autorităţile judiciare ale Republicii Moldova, extrădare dispusă prin sentinţa penală nr. 95/F/2008 a Curţii de Apel Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 3280/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, însă această cale de atac nu este prevăzută de nicio dispoziţie legală, ceea ce se circumscrie accepţiunii unui act pe care legea nu-l îngăduie și îl sancţionează cu inadmisibilitatea.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul persoană extrădată B.I. împotriva sentinţei nr. 1/F/E din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Brașov, Secţia penală și pentru cauze cu minori.