Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 308 din 5 aprilie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-au dispus următoarele:
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat calificarea infracțiunii, prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. e), g) și i) și alin. (2), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în art. 208 și art. 209 lit. e), g) și i) alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., (3 infracțiuni) cu art. 13 C. pen.
În baza art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.C., la 3 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 13 C. pen., a condamnat inculpatul la 3 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
În baza art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i), cu aplicarea art. 13 și art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe același inculpat la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai mare de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
A obligat inculpatul în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., la 4.000.000 lei părții civile L.N. și la 308.657.438 lei, despăgubiri civile către SC D. SA, cu aplicarea indicelui de inflație de la data rămânerii definitive a sentinței, până la achitarea totală.
În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la 12 noiembrie 1999, la zi (5 aprilie 2002).
A făcut aplicarea art. 350 C. proc. pen.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul la 5.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la data de 30 august 1999, inculpatul D.C. a sustras din autoturismul părții civile L.N. bunuri în valoare de 4.000.000 lei (borsetă, telefon mobil, permis de conducere, 200 dolari SUA), bunuri ce s-au descoperit asupra sa.
La data de 30 octombrie 1999, inculpatul a pătruns prin spargerea geamului de la portieră în autoturismul, proprietatea SC M.2000, de unde a sustras acte ale firmei, ce s-au găsit în autoturismul proprietatea sa.
La data de 4 noiembrie 1999, același inculpat a sustras autobasculanta, aparținând SC D. SA București, pe care a încercat să o pornească, fiind surprins de martori, care l-au reținut.
Situația de fapt a fost reținută pe baza proceselor verbale de constatare încheiate de organele de cercetare penală, declarațiile părților vătămate, ale martorilor și ale inculpatului.
La individualizarea pedepselor, instanța de fond a avut în vedere pericolul social concret al infracțiunilor comise și persoana inculpatului care este recidivist și a avut o conduită nesinceră.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul D.C.
Printr-un prim motiv de apel, parchetul a criticat sentința pentru greșita individualizare a pedepselor aplicate, spre minimul prevăzut de lege, deși inculpatul este recidivist cu multiple condamnări anterioare tot pentru fapte de același gen, a avut o comportare total nesinceră, ceea ce demonstrează o anumită perseverență infracțională.
Parchetul a mai criticat hotărârea primei instanțe și pentru omisiunea de a se pronunța cu privire la infracțiunea, prevăzută de art. 271 alin. (4) C. pen., având în vedere că printr-o hotărâre penală anterioară i s-a interzis inculpatului de a se mai afla pe raza municipiului București, încălcând această măsură de siguranță.
Printr-un ultim motiv de apel, parchetul a solicitat să se aplice față de inculpat măsura de siguranță a interzicerii de a se mai afla în municipiul București o anumită perioadă de timp.
Prin concluziile orale, reprezentantul Ministerului Public a declarat că, renunță la cel de-al doilea motiv de apel.
La rândul său, inculpatul D.C. a criticat sentința, pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că nu este autorul furturilor și a făcut această dovadă cu probele care s-au administrat în cauză.
Prin decizia penală nr. 485 din 9 august 2002, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat sentința penală în parte și rejudecând:
Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani și repune pedepsele aplicate în individualitatea lor.
1. Conform art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică dată faptei din infracțiunea, prevăzută de art. 108 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. e) și i) și alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. e) și i) și alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., texte de lege în baza cărora îl condamnă pe inculpatul D.C. la 5 ani închisoare (fapta din 30 august 1999).
2. Conform art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică dată faptei din infracțiunea, prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., texte de lege în baza cărora îl condamnă pe același inculpat la 5 ani închisoare (fapta din 30 octombrie 1999).
3. Conform art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică dată faptei din infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea, prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 13 C. pen., texte de lege în baza cărora îl mai condamnă pe inculpat, la 8 ani închisoare (fapta din 4 noiembrie 1999).
În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
Conform art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen., contopește pedeapsa aplicată astfel că, în final, inculpatul execută pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. și 5 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile art. 65 C. pen.
În baza art. 116 C. pen., interzice inculpatului dreptul de a se afla pe raza municipiului București, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Respinge ca nefondat apelul inculpatului.
Comută prevenția, pentru inculpat de la 12 noiembrie 1999, la 9 august 2002.
Obligă pe apelantul inculpat să plătească 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300.000 lei, onorariu avocat oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul, susținând în principal nevinovăția în săvârșirea infracțiunilor, referitor la prima infracțiune, se arată că se afla la acel moment la Bingo Ploiești.
Referitor la celelalte două fapte se susține că nu se face vinovat de săvârșirea acestora, neavând cunoștință de bunurile sustrase. Se arată că instanța a nu a analizat și coroborat declarațiile date de O.C. și Ș.V., motiv pentru care se impune achitarea inculpatului, potrivit art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În subsidiar, se solicită reducerea pedepsei față de circumstanțele personale ale inculpatului.
În sfârșit, se invocă nulitatea absolută, prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., întrucât lipsește încheierea din 7 august 2002 premergătoare pronunțării deciziei penale și ca atare se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:
Curtea, luând în examinare excepția nulității absolute invocată în apărare de inculpat, motivat de lipsa încheierii de ședință din data de 7 august 2002, prin care s-a dispus amânarea pronunțării în cauză, constată că aceasta se află anexată la fila din dosar, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 197 C. proc. pen., susținerea fiind nefondată.
Analizând, susținerile în opinia inculpatului care vizează nevinovăția acestuia, Curtea constată următoarele:
Referitor la fapta de sustragere din 30 august 1999, pe care inculpatul o contestă că ar fi săvârșit-o aceasta este probată, prin declarația părții vătămate L.N. De altfel, la percheziția corporală efectuată la data de 6 noiembrie 1999, a fost găsită asupra sa legitimația eliberată, pe numele plutonierului L.N.
Referitor la cea de a doua infracțiune săvârșită în seara zilei de 5 noiembrie 1999, apărarea inculpatului este infirmată de recunoașterea acestuia de către partea vătămată P.E., cât și de declarațiile martorilor O.C. și Ș.V.
De asemenea, este infirmată și apărarea inculpatului, privind săvârșirea celei de a treia fapte prin recunoașterea inculpatului de către martora C.D., care descrie în mod amănunțit persoana inculpatului.
De altfel, bunurile sustrase prin săvârșirea celor trei infracțiuni au fost găsite cu ocazia percheziției corporale și a autoturismului acestuia.
Ca atare, apărările inculpatului sub aspectul nevinovăției sale sunt nefondate și neexistând alte temeiuri care să conducă la o soluție favorabilă, recursul acestuia va fi respins, ca nefondat.
Sub aspectul individualizării pedepselor, se constată că, instanța a dat semnificația cuvenită criteriilor de individualizare judiciare a pedepsei aplicându-i inculpatului recidivist – autor a trei infracțiuni de furt calificat, pedepse orientate spre minim.
Trebuie reținut de asemenea că, inculpatul a mai fost condamnat, pentru infracțiunile de furt calificat și tâlhărie în perioada 1989 – 1998, comportamentul vădit nesincer cât și atitudinea de obstrucționare a înfăptuirii justiției, nu justifică reducerea cuantumului pedepselor, necesare pentru reeducarea și prevenirea făptuirii altor infracțiuni.
Pentru considerentele arătate, Curtea în temeiul prevederilor art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.C., pe care-l va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D. C., împotriva deciziei penale nr. 485 din 9 august 2002, a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 100.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 mai 2003.