Hearings: January | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 232/2003

Pronunțată în ședință publică, azi 17 ianuarie 2003.

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 87 din 15 mai 2001, Tribunalul Militar Teritorial București a condamnat pe inculpatul T.E. la 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen. și la pedeapsa de un an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 333 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 33 și art. 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 861 C. pen. A fost dedusă prevenția de la 25 mai 2000, la 7 iunie 2000.

Inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente M.Ap.N. la 50.000.000 lei daune morale către partea civilă P.M.

Instanța, pentru a pronunța această hotărâre a reținut în fapt următoarele:

În data de 24 mai 2000, în jurul orelor 18,00, inculpatul se afla în serviciul de santinelă în Postul nr. 2 la U.M. 01107 M. Brașov.

Înainte de intrarea în post inculpatul a fost instruit cu privire la desfășurarea gărzii, iar pentru efectuarea serviciului era înarmat cu pistolul mitralieră seria G.R. nr. 0070/1976 având atașat un încărcător cu 10 cartușe de război.

Executarea serviciului de santinelă se efectua având arma asigurată și fără cartuș pe țeavă.

În apropierea zonei în care acesta își desfășura misiunea o grupă de militari desfășura activități administrative (împrăștia pietriș pe alee). Datorită faptului că a început ploaia grupul de militari s-a încolonat pe două rânduri în frunte fiind fruntaș T.L. și P.S.B. îndreptându-se către cazarmă.

Când s-au apropiat la o distanță de 20-25 m inculpatul a ridicat arma la șold și după ce a dezasigurat-o, a manevrat închizătorul introducând cartuș pe țeavă.

Arma a îndreptat-o către grupul de militari, însă, în scurt timp a asigurat-o și a trecut-o în poziția inițială, respectiv având cureaua petrecută pe umăr și cu țeava în jos.

În momentul în care grupul de militari s-a apropiat și mai mult de el a ridicat din nou arma prinzând-o din nou cu ambele mâini și a îndreptat-o către grupul de militari, după care a dezasigurat-o, a țintit cu arma la piept către frt. P.S.B., moment în care acesta a făcut câțiva pași spre stânga, inculpatul având în continuare arma îndreptată tot pe direcția acestuia.

Aproape concomitent T.E. a acționat trăgaciul, împușcându-l mortal pe frt. P.S.B.

Împotriva hotărârii au declarat apel Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București, partea civilă P.M. și inculpatul.

Apelul Parchetului Militar vizează încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpat.

Se apreciază că a fost săvârșită infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen. și nu de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., se arată că instanța a interpretat eronat prevederile art. 19 C. pen.

Prin apelul declarat de partea civilă P.M., mama victimei, se solicită majorarea cuantumului daunelor morale, iar prin apelul inculpatului se cere achitarea acestuia pentru infracțiunea de călcare de consemn prevăzută de art. 333 alin. (1) C. pen., deoarece e absorbită de infracțiunea prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen.

Curtea Militară de Apel prin decizia nr. 38 din 4 aprilie 2002, a admis apelurile declarate de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București și de către partea civilă P.M. împotriva sentinței penale nr. 87 din 15 mai 2001, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București.

S-a desființat sentința atacată și în baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. penultim C. pen. și condamnă pe inculpatul T.E. la 3 ani și 4 luni închisoare. Înlătură în temeiul art. 76 alin. final C. pen., pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi.

Face aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

Înlătură aplicarea art. 861 C. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată prevenția de la 25 mai la 7 iunie 2000.

Majorează daunele morale acordate părții civile P.M. la 100.000.000 lei.

Obligă pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente Ministerul Apărării Naționale la plata daunelor morale către partea civilă.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii.

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpat.

În termenul legal, nemulțumiți și de această decizie au declarat recurs, partea civilă P.M. și inculpatul.

Recursul declarat de partea civilă P.M. nu a fost motivat în scris. În raport însă, de declarația acestei părți, făcută în ședința publică de astăzi, în sensul că înțelege să-și retragă recursul formulat, Curtea, potrivit art. 3854 alin. (2) C. proc. pen., urmează a lua act de această manifestare de voință a părții civile, îndeplinite fiind și cerințele art. 369 C. proc. pen.

Prin recursul formulat de inculpat decizia este criticată pentru eronata schimbare a încadrării juridice din art. 178 alin. (2) C. pen., în art. 174 C. pen. și astfel se cere revenirea la încadrarea juridică a instanței de fond, dar să se mențină aplicarea circumstanțelor atenuante acordate în apel și în plus se solicită și suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Cu privire la cea de a doua infracțiune, prevăzută de art. 333 alin. (1) C. pen., inculpatul recurent solicită a se dispune achitarea sa, în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., ca fiind dovedită intenția sa infracțională.

Recursul inculpatului este nefondat.

Verificându-se actele și probele dosarului în raport de criticile aduse, dar și din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (4) C. proc. pen., Curtea reține următoarele:

Faptele comise de inculpat, recunoscute de altfel de către acesta și care declarații se coroborează și cu depozițiile martorilor audiați; concluziile raportului de constatare tehnico-științifică balistică și din procesul verbal de instruire prealabilă a începerii gărzii de către acesta, temeinic și legal s-a reținut că, soldat T.E. a manevrat cu știință pistolul mitralieră, încărcat, luând poziția de tragere „în picioare”, ținând arma îndreptată pe direcția victimei, a acționat în cele din urmă trăgaciul.

Așa fiind, inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii rezultatului letal.

Toate probele dovedind fără dubiu că inculpatul (militar în termen) cu încălcarea regulilor serviciului de gardă și cu încălcarea consemnului general și particular al postului de santinelă, a manevrat pistolul mitralieră din dotare, provocând în acest mod, cu intenție indirectă, moartea prin împușcare a frt. P.S.B. (victima din cauză) pe deplin justificat în fapt și drept s-a reținut vinovăția sa, cu privire la săvârșirea celor două infracțiuni prevăzute de art. 174 C. pen. și art. 333 alin. (1) C. pen., în concurs ideal, astfel cum e prevăzut de art. 33 lit. b) C. pen.

În consecință, vor fi respinse ca nefondate, apărarea și susținerile inculpatului recurent în sensul că, nu a avut intenția să încalce consemnul general și particular, iar acționarea trăgaciului a făcut-o „din glumă” (motiv pentru care a cerut și schimbarea încadrării în infracțiunea de ucidere din culpă).

În acest context nu poate fi omisă nici împrejurarea deosebit de importantă în sensul că inculpatul a comis aceste fapte, la sfârșitul stagiului militar și nu la începutul acestuia.

Pentru aceste considerente, recursul declarat de inculpat, urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În urma verificării și din oficiu, a deciziei pronunțate în apel și prin care se desființează sentința, rejudecând se dă o hotărâre deficitară prin aceea că, deși s-au recunoscut și motivat circumstanțele atenuante personale acordate numai pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen. și nu și pentru cea de a doua infracțiune prevăzută de art. 333 alin. (1) C. pen. În continuare se impunea ca cele două pedepse, să se recontopească, pedeapsa rezultantă fiind alta.

Desigur, toate aceste nereguli și încălcări ale legii, nu pot fi îndreptate de către instanța de recurs, din oficiu, pentru că aceasta este sesizată doar de către inculpat și i s-ar agrava situația, în propria cale de atac, contrar dispozițiilor art. 3858 C. proc. pen., ci numai pe cale promovării unui recurs în anulare.

Văzând și prevederile art. 192 C. proc. pen.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.E. împotriva deciziei nr. 38 din 4 aprilie 2002 a Curții Militare de Apel.

Ia act de retragerea recursului declarat de partea civilă P.M. împotriva deciziei sus-menționată.

Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe recurenta parte civilă la plata sumei de 100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 ianuarie 2003.