Transferarea persoanelor condamnate. Concurs de infracţiuni
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Transferarea persoanelor condamnate
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- transferarea persoanelor condamnate
Legea nr. 302/2004, art. 146
Potrivit Deciziei nr. 23 din 12 octombrie 2009 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, publicată în M. Of. nr. 850 din 8 decembrie 2009, pronunţată în interpretarea art. 146 din Legea nr. 302/2004, în soluţionarea cererii având ca obiect conversiunea condamnării, instanţa trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracţiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu legislaţia română, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzută de Codul penal român.
Nu este incompatibilă cu legislaţia română pedeapsa rezultantă a închisorii aplicată prin cumul aritmetic în statul de condamnare, a cărei durată nu depășește nici totalul pedepselor stabilite de instanţă pentru infracţiunile concurente, fiind conformă cu art. 34 alin. (2) C. pen., și nici limita maximă generală a pedepsei închisorii de 30 de ani, prevăzută în art. 53 pct. 1 lit. b) C. pen.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2852 din 11 august 2010
Prin sentinţa nr. 174 din 8 iunie 2010 a Curţii de Apel București, Secţia I penală, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a recunoscut sentinţa penală nr. 411-05 din 1 iulie 2005 pronunţată de Instanţa Provincială Secţia a Doua Alicante și s-a dispus transferarea condamnatului P.M. din Regatul Spaniei într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 24 de ani închisoare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 411-05 din 1 iulie 2005 pronunţată de Instanţa Provincială Secţia a Doua Alicante, rămasă definitivă conform ordinului executoriu nr. 101/2006 din 21 februarie 2007 emis de Instanţa Provincială Secţia a Doua Alicante, s-a dispus condamnarea inculpatului P.M. la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea unui delict împotriva cetăţenilor străini prevăzut în art. 318 bis alin. (1), (2) și (3) C. pen. spaniol, la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru comiterea unui delict de agresiune sexuală prevăzut în art. 178 și art. 179 C. pen. spaniol și la o pedeapsă de 9 ani închisoare pentru săvârșirea unui delict de agresiune sexuală în formă continuată prevăzut în art. 178, art. 179 și art. 74 C. pen. spaniol, cu o penalizare de o lună, cu o cotă zilnică de 2,10 euro pentru comiterea unei vătămări corporale prevăzută în art. 617 alin. (1) C. pen. spaniol, în final prin aplicarea sistemului cumulului aritmetic al pedepselor prevăzut în art. 75 C. pen. spaniol stabilindu-se ca inculpatul să execute pedeapsa de 24 de ani închisoare.
În fapt, s-a reţinut că în perioada decembrie 2003 - ianuarie 2004, împreună cu o altă persoană, inculpatul P.M. a lipsit de libertate două persoane de sex feminin pe care le-a obligat să practice prostituţia și a întreţinut prin constrângere cu una dintre victime un raport sexual, iar cu cealaltă victimă a întreţinut în mod repetat relaţii sexuale, aceasta suferind în urma loviturilor aplicate de inculpat leziuni corporale ce nu au necesitat, însă, zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
În raport cu situaţia de fapt reţinută în hotărârea definitivă de condamnare, se constată îndeplinită condiţia dublei incriminări, prevăzută în art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 222/2008, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, precum și în art. 3 paragraf 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, faptele care au atras condamnarea numitului P.M. având corespondent în legislaţia penală română.
Astfel, faptele reţinute în sarcina inculpatului P.M. se regăsesc incriminate și în legislaţia penală română, acestea realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor de viol - două fapte - prevăzute în art. 197 alin. (1) C. pen. și respectiv art. 197 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pedepsite cu închisoare de la 3 la 10 ani), lipsire de libertate în mod ilegal - două fapte - prevăzute în art. 189 alin. (1), (2) și (3) C. pen. (pedepsite cu închisoare de la 7 la 15 ani), loviri sau alte violenţe - o faptă - prevăzută în art. 180 alin. (1) C. pen. (pedepsită cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă) și trafic de persoane prevăzută în art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane (articol reprodus astfel cum era în vigoare la momentul săvârșirii faptei), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În prezent, condamnatul P.M. este deţinut în Centrul Penitenciar Castellon din Spania, iar la data de 12 februarie 2008 și, ulterior, la 14 august 2009 (printr-o declaraţie dată la Consulatul României din Castellon de la Plana - Spania), acesta și-a exprimat consimţământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei în ţara de origine.
Curtea de apel a constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru transferarea în România a condamnatului P.M., astfel cum sunt prevăzute în art. 129 din Legea nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 222/2008 și în art. 3 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996, întrucât acesta este cetăţean român, hotărârea prin care i-a fost aplicată pedeapsa închisorii cu durata de 24 de ani este definitivă și executorie, la data primirii cererii de transferare - înaintată de către autorităţile spaniole la 5 mai 2008 - mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepsei, a consimţit în mod liber la transfer, iar faptele care au atras condamnarea sa constituie infracţiuni și potrivit legii penale a statului român.
Apărarea condamnatului a solicitat ca odată cu hotărârea de transferare să se dea eficienţă dispoziţiilor art. 146 din Legea nr. 302/2004, în sensul de a se stabili pedeapsa pe care o are de executat condamnatul prin cumul juridic, potrivit legii române.
Această solicitare nu a fost primită de prima instanţă, care a apreciat că pedeapsa rezultantă aplicată condamnatului de autorităţile spaniole este compatibilă cu legea română din perspectiva ambelor criterii instituite prin art. 146 din Legea nr. 302/2004.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs condamnatul persoană transferabilă P.M., care a solicitat ca odată cu recunoașterea hotărârii de condamnare să se dea eficienţă dispoziţiilor art. 146 din Legea nr. 302/2004, în sensul de a se stabili pedeapsa rezultantă prin cumul juridic, așa cum prevede legea română, cumulul aritmetic aplicat de autorităţile spaniole fiind incompatibil cu legislaţia statului român.
Recursul este neîntemeiat.
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, analizând sentinţa primei instanţe din perspectiva criticilor formulate de recurent, dar și conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică.
În mod corect prima instanţă a respins cererea de conversiune a pedepselor formulată de persoana transferabilă, aplicând judicios dispoziţiile art. 146 din Legea nr. 302/2004, în acord cu Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 dată de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Secţiile Unite în soluţionarea unui recurs în interesul legii.
Conform deciziei evocate și prevederilor art. 146 alin. (1) și (3) din Legea nr. 302/2004, schimbarea condamnării prin conversiune poate avea loc numai dacă felul pedepsei aplicate în statul de condamnare sau durata acesteia este incompatibilă cu legislaţia română, fără a se putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzută de Codul penal român.
Din această perspectivă, în mod corect a constatat prima instanţă că pedeapsa stabilită spre executare în cazul de faţă de către autorităţile spaniole nu este incompatibilă cu legislaţia română, așa cum susţine recurentul persoană transferabilă.
În acest sens, cu privire la „felul” pedepsei, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie observă că, în art. 53 pct. 1 lit. b) C. pen., legea penală română prevede o pedeapsă de același fel cu cea aplicată persoanei transferabile de către instanţele din Spania, respectiv pedeapsa închisorii.
Totodată, pedeapsa rezultantă de 24 de ani închisoare stabilită prin hotărârea de condamnare pronunţată în Spania pentru un concurs de infracţiuni nu depășește limita maximă a pedepsei rezultante admisă în legea penală română.
Astfel, potrivit art. 34 alin. (2) C. pen., pedeapsa rezultantă în cazul unui concurs de infracţiuni nu poate depăși totalul pedepselor stabilite de instanţă pentru infracţiunile concurente și nici limita maximă generală a pedepsei închisorii de 30 de ani, prevăzută în art. 53 pct. 1 lit. b) C. pen.
Raportându-se la aceste exigenţe pe care legea penală română le instituie în privinţa duratei maxime pe care o poate atinge o pedeapsă rezultantă stabilită pentru un concurs de infracţiuni, se constată că pedeapsa rezultantă de 24 de ani închisoare aplicată în cazul de faţă de către autorităţile judiciare spaniole prin cumularea aritmetică a pedepselor de 7, 8 și respectiv 9 ani închisoare nu depășește totalul pedepselor stabilite de instanţă pentru infracţiunile concurente și nici limita maximă generală a pedepsei închisorii de 30 de ani, prevăzută în art. 53 pct. 1 lit. b) C. pen., fiind deci conformă exigenţelor instituite de art. 34 alin. (2) C. pen.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă.