Revizuire. Cerere de revizuire împotriva hotărârilor judecătorești având ca obiect plângeri împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Cerere de revizuire adresată direct instanţei
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Revizuirea
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- revizuire
- cerere de revizuire adresată direct instanţei
C. proc. pen., art. 397 alin. (1)
Cererea de revizuire adresată direct instanţei se trimite procurorului competent, potrivit art. 397 alin. (1) C. proc. pen., prin sentinţă, care poate fi atacată cu recurs, inclusiv în cazul în care cererea de revizuire a fost formulată împotriva hotărârii judecătorești având ca obiect o plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, pronunţată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen. În acest sens, în considerentele Deciziei nr. 16 de la 6 aprilie 2009, publicată pe pagina de internet a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, Secţiile Unite, respingând recursul în interesul legii, au reţinut că reglementările cuprinse în art. 397 alin. (1) și art. 399 alin. (1), (2) și (5) C. proc. pen. nu sunt susceptibile de interpretare, precum și că însuși ansamblul dispoziţiilor cuprinse în art. 402, 403, 404, 405 și 406 C. proc. pen., prin care sunt reglementate măsurile premergătoare ce trebuie luate după primirea lucrărilor trimise de procuror, procedura admiterii în principiu a cererii de revizuire, măsurile ulterioare admiterii ei în principiu și soluţiile ce se pot adopta în cadrul rejudecării, nu îngăduie presupunerea că o asemenea cerere ar putea fi adresată și direct instanţei, fără parcurgerea etapei prealabile de efectuare a actelor de cercetare de către procuror, căruia îi revine obligaţia să înainteze întregul material de verificare împreună cu concluziile sale.
I.C.C.J., Secţia penală, sentinţa nr. 255 din 18 februarie 2010
Prin cererea înregistrată pe rolul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie la 22 decembrie 2009, M.C. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei penale nr. 4020 din 2 decembrie 2009, în dosarul nr. 658/42/2009, pe care o consideră netemeinică și nelegală, fără a arăta în concret motivele de revizuire.
La termenul din 18 februarie 2010, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia de inadmisibilitate a cererii de revizuire raportată la natura hotărârii atacate și a solicitat să se procedeze conform deciziei pronunţate în recursul în interesul legii.
Examinând cererea de revizuire formulată de revizuientul M.C. împotriva deciziei nr. 4020 din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, Secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 658/42/2009, cerere adresată direct Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, prin prisma dispoziţiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că a fost învestită cu o cerere de revizuire greșit îndreptată la instanţa de judecată, pentru următoarele considerente:
Din analiza cauzei rezultă că prin sentinţa nr. 136 din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploiești, Secţia penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunţată în dosarul nr. 658/42/2009, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea petentului M.C. împotriva rezoluţiilor nr. 165 din 19 iunie 2009 și nr. 829/II/2/2009 din 10 iulie 2009 dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, menţinându-se rezoluţiile atacate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul M.C., care a fost soluţionat prin decizia nr. 4020 din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, Secţia penală.
Prin decizia mai sus arătată, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.C. împotriva sentinţei nr. 136 din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploiești, Secţia penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Împotriva acestei decizii pronunţate în recurs de către Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, revizuientul M.C. a formulat cerere de revizuire, pe care a adresat-o direct acestei instanţe, în condiţiile menţionate și care face obiectul prezentei cauze.
Legiuitorul, în conţinutul art. 397 C. proc. pen., referitor la cererea de revizuire a prevăzut, în mod expres, în alin. (1) al normei indicate, că „cererea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa care a judecat cauza în primă instanţă.”
Totodată, în dispoziţiile art. 399 din același cod privind efectuarea actelor de cercetare, în alin. (5), se stipulează că „după efectuarea cercetărilor, procurorul înaintează întregul material împreună cu concluziile sale instanţei competente.”
Așa cum rezultă, pe calea interpretării gramaticale a sintagmelor folosite de legiuitor în conţinutul dispoziţiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen. („se adresează”) și, respectiv, art. 399 alin. (5) din același cod („înaintează întregul material împreună cu concluziile sale instanţei competente”), are loc o delimitare accesibilă și previzibilă a modalităţii de sesizare a instanţei competente cu privire la o cerere de revizuire, în sensul că aceasta are loc numai prin înaintea de către procuror a materialului și concluziilor sale și nicidecum prin sesizarea pe calea cererii de revizuire adresată direct instanţei.
Astfel, adresarea de către vreuna din persoanele care poate formula o cerere de revizuire, direct, instanţei de judecată și nicidecum procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa care a judecat cauza în primă instanţă - iar cu ocazia verificării modului de sesizare, instanţa constată inexistenţa concluziilor procurorului, ca urmare a neparcurgerii etapei obligatorii a cercetărilor efectuate de către procuror -, echivalează cu o cerere greșit îndreptată la un organ necompetent, având drept consecinţă trimiterea cererii la organul judiciar competent.
În contextul concret al cauzei, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că petiţionarul M.C. a adresat cererea de revizuire a deciziei penale nr. 4020 din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, direct, acestei instanţe, nefiind parcursă procedura obligatorie prevăzută în art. 399 C. proc. pen., referitoare la efectuarea de cercetări, iar numai după aceasta procurorul urma să înainteze întregul material al cauzei împreună cu concluziile sale instanţei de judecată.
Parcurgerea acestei proceduri este obligatorie și cu ocazia formulării unei cereri de revizuire a hotărârii judecătorești având ca obiect plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 16 de la 6 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, Secţiile Unite, ce se află afișată pe site-ul instanţei supreme.
Prin decizia mai sus menţionată a fost respins recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 397 - 399 C. proc. pen., în ipoteza soluţionării cererilor de revizuire a hotărârilor judecătorești având ca obiect plângeri împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.
În considerentele deciziei arătate a fost în mod concret evidenţiat conţinutul dispoziţiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen., făcându-se referire și la condiţii prevăzute în alin. (1), alin. (2) și alin. (5) ale art. 399 din același cod.
De asemenea, s-a reţinut că: „Aceste reglementări nu sunt susceptibile de interpretare. Însuși ansamblul dispoziţiilor cuprinse în art. 402, 403, 404 și 406 C. proc. pen., prin care sunt reglementate măsurile premergătoare ce trebuie luate după primirea lucrărilor trimise de procuror, procedura admiterii în principiu a cererii de revizuire, măsurile ulterioare admiterii ei în principiu și soluţiile ce se pot adopta în cadrul rejudecării, nu îngăduie presupunerea că o asemenea cerere ar putea fi adresată și direct instanţei, fără parcurgerea etapei prealabile de efectuare a actelor de cercetare de către procuror, căruia îi revine obligaţia să înainteze întregul material de verificare împreună cu concluziile sale. În astfel de condiţii, este evident că textele de lege enunţate, prin claritatea și lipsa lor de echivoc, nu pot fi interpretate decât în sensul că legiuitorul a voit să instituie, prin reglementarea adoptată, obligativitatea parcurgerii de către fiecare cerere de revizuire a procedurii prealabile de efectuare a actelor de cercetare, de către procuror, necesare verificării ei sub aspectul temeiniciei, dat fiind că în practica judiciară s-au observat tendinţe de aglomerare a instanţelor cu cereri vădit lipsite de obiect, informe sau depășind cadrul legal specific. Așa fiind, nu se poate considera că chestiunea de drept supusă examinării este susceptibilă de a fi soluţionată diferit de instanţele judecătorești cât timp dispoziţiile art. 397 - 399 C. proc. pen. reglementează cu claritate neinterpretabilă obligativitatea parcurgerii, de fiecare cerere de revizuire, a etapei efectuării de către procuror a actelor de cercetare prealabilă necesare verificării temeiniciei acesteia.”
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că în prezenta cauză cererea de revizuire formulată de revizuientul M.C. vizează o decizie penală prin care a fost soluţionat recursul declarat împotriva unei hotărâri al cărei obiect a fost o plângere împotriva unei rezoluţii a procurorului de netrimitere în judecată, și cum nu a fost parcursă procedura prealabilă obligatorie, se impune trimiterea cererii de revizuire la procurorul de la parchetul de pe lângă instanţa care a judecat cauza în primă instanţă.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., va trimite cererea de revizuire la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, având în vedere că acest parchet este competent, cauza fiind judecată în primă instanţă la Curtea de Apel Ploiești.
Astfel, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie se va desesiza, ca urmare a trimiterii cererii de revizuire la organul judiciar competent, iar felul hotărârii prin care dispune această măsură este sentinţa, ce este supusă numai căii de atac a recursului, ca și hotărârile de trimitere a plângerilor greșit îndreptate reglementate în art. 222 alin. (7), art. 2781 alin. (13) și art. 285 teza I C. proc. pen.
În consecinţă, în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a trimis cererea de revizuire formulată de revizuientul M.C. împotriva deciziei nr. 4020 din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, Secţia penală, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pronunţându-se prin sentinţă, cu recurs.