Executarea mandatului european de
arestare. Hotărâre prin care instanţa
ia act de consimţământul persoanei solicitate la predare. Recurs. Inadmisibilitate
Cuprins pe materii:
Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european
de arestare
Indice alfabetic:
Drept procesual penal
- executarea mandatului european de arestare
Legea nr. 302/2004, art. 90
alin. (6), art. 941
Potrivit art. 90 alin. (6) din Legea
nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.
222/2008, în cazul în care persoana solicitată consimte la predare, dacă nu
este incident vreunul din motivele de refuz al executării prevăzute în art. 88,
instanţa se poate pronunţa prin sentinţă atât asupra arestării persoanei
solicitate, cât și asupra predării acesteia, iar în conformitate cu
dispoziţiile art. 941 alin. (2) teza a II-a din Legea nr.
302/2004, în cazul în care persoana solicitată consimte la predare, hotărârea
este definitivă. Prin urmare, recursul declarat împotriva hotărârii prin care,
luând act de consimţământul persoanei solicitate la predare, instanţa dispune
atât arestarea, cât și predarea, este inadmisibil, inclusiv în ceea ce privește
controlul judiciar asupra arestării persoanei solicitate. Arestarea persoanei
solicitate, în aceste condiţii, nu poate forma obiectul controlului judiciar
distinct, întrucât arestarea și predarea se dispun în scopul executării
mandatului european de arestare și au un caracter subsecvent consimţământului
dat.
I.C.C.J.,
secţia penală, decizia nr. 317 din 29 ianuarie 2009
Prin sentinţa nr. 9/P din 21 ianuarie
S-a dispus predarea persoanei solicitate M.E. către autorităţile judiciare
solicitante, în baza mandatului european de arestare nr. 831/08 emis la data de
1 octombrie 2008 de către autorităţile judiciare din Spania, respectiv
Judecătoria de Instrucţie nr. 2 Carlet Valencia - Regatul Spaniei, sub rezerva principiului
specialităţii predării.
S-a dispus arestarea persoanei solicitate M.E. pe o perioadă de 29 zile, cu
începere de la 21 ianuarie 2009 până la 18 februarie 2009, inclusiv.
S-a emis mandatul de arestare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, la data de
20 ianuarie 2009, la instanţă a fost înregistrată sesizarea Parchetului de pe
lângă Curtea de Apel Constanţa, privind executarea mandatului european de
arestare nr. 831/08 emis de Judecătoria de Instrucţie nr. 2 Carlet
Valencia - Regatul Spaniei privind persoana
solicitată M.E.
După identificarea și reţinerea acestuia, persoana solicitată a fost
prezentată instanţei.
Întrebat fiind, acesta a declarat în mod expres, în formalităţile prevăzute
de lege, că este de acord să fie predat autorităţii judiciare spaniole în baza
instrumentului de cooperare judiciară internaţională sus menţionat, fără a
renunţa la aplicarea principiului specialităţii.
Ca atare, luând act de consimţământul persoanei solicitate la predare, cu
rezervarea principiului specialităţii predării, curtea de apel a dispus
executarea mandatului european de arestare și predarea persoanei solicitate
către autoritatea judiciară spaniolă.
În vederea garantării executării hotărârii de predare, prima instanţă a apreciat
că se impune privarea de libertate prin arestare pe o perioadă de 29 de zile a
persoanei solicitate, neaflându-se în vreuna din situaţiile prevăzute de Legea
nr. 302/2004, modificată, care permit, în vederea garantării executării
predării, dispunerea unei alte măsuri restrictive de libertăţi.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs persoana solicitată M.E., fără
a arătat în scris motivele.
La termenul din 29 ianuarie 2009, fiind întrebat de către instanţă,
recurentul a învederat că a declarat recurs numai împotriva măsurii arestării
preventive.
Reprezentantul Ministerului Public, în concluziile orale, în dezbateri a
invocat excepţia inadmisibilităţii recursului declarat, în raport cu
dispoziţiile art. 941 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, care statuează
expres, în situaţia consimţământului la predare, că sentinţa este definitivă,
norma arătată nedistingând asupra tipurilor de măsuri dispuse, în cauză nefiind
incident alin. (3) al aceluiași text de lege, care se referă la caracterul nesuspensiv al recursului declarat împotriva acelor tipuri
de hotărâri recurabile.
Examinând recursul declarat de recurenta persoană solicitată M.E. împotriva
sentinţei pronunţată de prima instanţă, în raport cu excepţia invocată de
reprezentantul Ministerului Public, faţă de dispoziţiile art. 941
alin. (2) din Legea nr. 302/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr.
222/2008, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că recursul persoanei
solicitate este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Legiuitorul român a prevăzut expres în conţinutul dispoziţiilor art. 941
alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, că
„Hotărârea prevăzută la art. 94 alin. (1) poate fi atacată cu recurs în termen
de 5 zile de la pronunţare, cu excepţia cazului în care persoana solicitată
consimte la predare, când hotărârea este definitivă.”
În alin. (3) al aceluiași articol se statuează că „Recursul declarat
împotriva hotărârii prin care s-a dispus predarea persoanei solicitate este
suspensiv de executare, cu excepţia dispoziţiilor privind măsura arestării.
Dosarul va fi înaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore.”
Din examinarea reglementării mai sus
arătate referitoare la căile de atac împotriva hotărârilor privind predarea
persoanei solicitate atunci când a fost emis un mandat european de arestare,
rezultă că legiuitorul a avut în vedere cazuri diferite, și anume cel din alin.
(2) teza a II-a, când persoana solicitată a consimţit la predare, iar în alin.
(3), când s-a dispus predarea persoanei solicitate.
Așadar, în cazul existenţei consimţământului la predare al persoanei
solicitate, acesta constituind manifestarea unilaterală de voinţă prin care
și-a dat acordul de a fi predată autorităţilor statului solicitant, judecătorul
are posibilitatea de a se pronunţa prin sentinţă asupra arestării și predării
persoanei solicitate, acestea constituind măsuri concrete, în vederea
executării efective a mandatului european de arestare emis, așa cum stipulează
prevederile art. 90 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr.
222/2008.
Hotărârea pronunţată în primă instanţă, prin care se ia act de
consimţământul persoanei solicitate și se dispune arestarea și predarea
persoanei solicitate, este definitivă potrivit art. 941 alin. (2)
teza a II-a din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008,
deoarece legiuitorul a reglementat, în mod expres, imposibilitatea atacării
acesteia prin exercitarea căilor ordinare de atac prevăzute de lege, situaţie
determinată tocmai de consecinţele pe care le produce acordul persoanei
solicitate de a fi predată, măsurile de arestare și predare dispunându-se în
scopul aducerii la îndeplinire a mandatului european de arestare, având un
caracter subsecvent consimţământului dat, ceea ce nu poate atrage o verificare distinctă
pe calea controlului judiciar.
Or, în contextul cauzei a fost emis de autorităţile spaniole un mandat
european de arestare, iar persoana solicitată M.E. și-a dat consimţământul la
predare, așa cum rezultă din procesul-verbal existent la dosar, prima instanţă,
luând act de consimţământul acestuia, a dispus prin hotărârea pronunţată asupra
arestării persoanei solicitate și predării sale, făcând aplicarea condiţiilor
prevăzute în art. 90 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea
nr. 222/2008.
Astfel, hotărârea pronunţată de prima instanţă în condiţiile menţionate nu
este supusă controlului judiciar, fiind definitivă, ceea ce atrage
inadmisibilitatea recursului declarat.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de
Casaţie și Justiţie, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a respins, ca
inadmisibil, recursul declarat de recurenta persoană solicitată M.E.