. Hotărâre de condamnare pronunțată în primă
instanță. Menținerea arestării preventive
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Judecata în
primă instanță
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- menținerea arestării preventive
C. proc. pen., art.
140 alin. (1) lit. a), art. 160b,
art. 350 alin. (1)
În conformitate cu dispozițiile art. 350 alin. (1)
C. proc. pen., prima instanță, dispunând condamnarea inculpatului,
are obligația ca prin hotărâre să se pronunțe, între
altele, asupra menținerii arestării preventive. În cazul în care
prima instanță a amânat pronunțarea și a dispus prin
hotărâre atât condamnarea inculpatului, cât și menținerea
arestării preventive înainte de expirarea termenului de 60 de zile
prevăzut în art. 160b C. proc. pen. pentru verificarea
legalității și temeiniciei arestării preventive, iar
instanța de apel a dispus menținerea arestării preventive în
interiorul termenului de 60 de zile, calculat de la data pronunțării
hotărârii de către prima instanță, nu operează
încetarea de drept a arestării preventive, prevăzută în art. 140
alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
I.C.C.J., secția penală, decizia
nr. 1870 din 20 mai 2009
Prin încheierea din 22 aprilie 2009, Curtea de Apel Cluj,
Secția penală și de minori - ca instanță de apel,
învestită cu soluționarea apelurilor declarate de inculpați - în
baza art. 160b raportat la art. 3002 C. proc. pen. a
menținut starea de arest a inculpaților P.V. și C.A.
În motivarea acestei măsuri instanța a
arătat că cei doi inculpați au fost arestați preventiv în
baza art. 143 raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.,
reținând că sunt indicii temeinice din care rezultă că
aceștia, în noaptea de 30 decembrie 2000, în jurul orelor 4,30, s-au
deplasat la Casa de schimb valutar aparținând societății
comerciale P., unde inculpatul C.A. a tras două focuri de armă asupra
părții vătămate K.I., casieră, cauzându-i leziuni care
au necesitat peste 60 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și care
i-au pus în primejdie viața, după care inculpatul P.V. a pătruns
în interiorul casei de schimb valutar de unde a sustras diferite sume de bani
în lei și valută.
Indiciile temeinice avute în vedere constau în
procesul-verbal de cercetare la fața locului, raportul de expertiză
balistică, declarațiile părții vătămate K.I.,
recunoașterea de către partea vătămată a inculpatului
C.A. din planșa foto și din grup, precum și a inculpatului P.V.
după voce de pe caseta audio, declarațiile unor martori și
concluziile raportului de expertiză medico-legală.
Cât privește temeiul arestării preventive,
respectiv art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., pericolul concret ce ar
rezulta pentru ordinea publică dacă inculpații ar fi
lăsați în libertate este dedus de instanță din gravitatea
deosebită a faptelor imputate inculpaților, modul și
împrejurările de comitere a acestora, care le conferă
făptuitorilor un ridicat grad de periculozitate socială.
Deși inculpații sunt arestați preventiv de
4 ani și 6 luni, caracterul rezonabil al duratei măsurii - arată
instanța - nu este încălcat, fiind apreciat, conform practicii
Curții Europene a Drepturilor Omului, și în raport cu gravitatea
infracțiunilor, indiciile cu privire la vinovăție și alte
criterii, cum ar fi pericolul pe care inculpații l-ar prezenta,
sustrăgându-se procedurilor judiciare sau riscul de a comite alte
infracțiuni.
A fost înlăturată și critica privind
neverificarea legalității și temeiniciei arestării
preventive în termenul de 60 zile, respectiv în intervalul 6 ianuarie - 22
aprilie 2009, cu observarea că, prin sentința penală nr. 109 din
27 februarie 2009, Tribunalul Cluj, soluționând ca instanță de
fond cauza, în conformitate cu dispozițiile art. 350 alin. (1) C. proc.
pen., a menținut arestarea preventivă a inculpaților.
Împotriva acestei încheieri inculpații au declarat
recurs.
Criticile privesc nelegalitatea încheierii, constând în
existența cauzei de încetare de drept a măsurii arestării,
prevăzută în art. 140 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., aceasta fiind
menținută după expirarea termenului de 60 zile, prevăzut în
art. 160b din același cod, de la ultima verificare.
Astfel, se susține că la 6 ianuarie 2009
Tribunalul Cluj, instanță de fond, a menținut prin încheiere
măsura arestării, pentru ca la 3 februarie 2009 să aibă loc
dezbaterile, pronunțarea, amânată succesiv, având loc la 27 februarie
2009, când, odată cu condamnarea, a fost menținută și
arestarea preventivă. Această măsură, însă, este
nelegală, fiind luată în lipsa inculpaților, care nici nu au
fost ascultați în acest scop.
Așa fiind, se conchide că în intervalul 6
ianuarie 2009 - 22 aprilie 2009 măsura arestării preventive nu a fost
verificată, încetând de drept.
Alte critici privesc, între altele, încălcarea
termenului rezonabil de soluționare a cauzei, inculpații fiind
arestați preventiv de peste 4 ani și 6 luni.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor
și lucrărilor de la dosar, sub toate aspectele, în conformitate cu
dispozițiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de
Casație și Justiție constată că recursurile nu sunt
fondate.
Critica referitoare la nelegalitatea încheierii atacate
pentru motivul verificării arestării preventive a inculpaților
după expirarea celor 60 de zile, contrar art. 160b alin. (1) C.
proc. pen., cu efectul încetării de drept a măsurii preventive,
conform dispozițiilor art. 140 alin. (1) lit. a) din același cod,
este neîntemeiată.
Din conținutul prevederilor art. 160b
alin. (1) C. proc. pen. și cel al art. 23 alin. (6) din Constituția
României rezultă, în interpretarea logică a normelor, că în
cursul judecății instanța este obligată să verifice,
nu mai târziu de 60 zile de la luarea măsurii ori de la ultima
menținere a acesteia, legalitatea și temeinicia arestării
preventive.
Încălcarea acestui termen are ca efect, potrivit
art. 140 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., încetarea de drept a măsurii
arestării preventive.
Ultima dispoziție luată de instanță
în legătură cu legalitatea și temeinicia arestării
preventive a inculpaților a fost cea prin sentința penală nr.
109 din 27 februarie 2009 a Tribunalului Cluj, de menținere a
arestării preventive, odată cu pronunțarea hotărârii
și asupra fondului cauzei, respectiv de condamnare a inculpaților
P.V. și C.A., fiecare, pentru săvârșirea infracțiunilor
prevăzute și pedepsite de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art.
176 alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 211 alin. (2) lit. b), c) și
alin. (21) lit. a), b) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., la
pedeapsa rezultantă de 17 ani și 6 luni închisoare.
De la această dată - 27 februarie 2009 - se
calculează termenul de „nu mai târziu de 60 zile”, prevăzut de lege
pentru verificarea legalității și temeiniciei arestării
preventive în cauză și, în raport cu acesta, verificarea și
dispoziția luată prin încheierea din 22 aprilie 2009 a Curții de
Apel Cluj sunt în termen.
Argumentele aduse de apărare în susținerea
tezei încetării de drept a măsurii arestării preventive au
caracter speculativ și privesc instituția arestării preventive
izolat, desprinsă de celelalte activități procesual-penale ce
alcătuiesc faza judecății.
Hotărârea instanței și deliberarea ce o
precedă privesc mai mult decât chestiunea legalității și
temeiniciei arestării dar, în orice caz, o implică cu necesitate,
conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen., și pe aceasta.
Împrejurarea că pronunțarea în cauză a
fost amânată nu are relevanță în problema în discuție,
pentru că părțile nu se citează, potrivit legii, pentru
termenul la care s-a amânat pronunțarea hotărârii, iar
inculpații și apărătorii lor au pus concluzii la dezbaterea
fondului cu privire la toate aspectele, de fapt și de drept, ale cauzei.
În altă ordine, este adevărat că
inculpații recurenți P.V. și C.A. au fost arestați
preventiv de la data de 25 decembrie 2004, iar, potrivit art. 5 și art. 6
din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, au dreptul să le
fie examinată situația în mod echitabil și într-un termen
rezonabil.
Durata acestui termen este, însă, în relație
directă cu complexitatea cauzei, dată de natura și gravitatea
infracțiunilor, felul, natura și diversitatea probelor, unele cu
caracter științific, care necesită timp pentru examene de
laborator, altele, constând în mărturii, confruntări ș.a., care,
de asemenea, se administrează în timp și nu în ultimul rând
apariția unor chestiuni, cum sunt cereri de recuzare, de sesizare a Curții
Constituționale cu soluționarea unor excepții de
neconstituționalitate.
Toate aceste influențe asupra duratei de
soluționare se regăsesc în cauza aflată în prezent pe rolul
Curții de Apel Cluj.
Prin urmare, Înalta Curte de Casație și
Justiție apreciază că nu s-a încălcat dreptul inculpaților
la judecată într-un termen rezonabil.
În sfârșit, nici din examinarea din oficiu a
încheierii atacate nu se constată existența vreunui motiv de
nelegalitate sau netemeinicie. Temeiurile avute în vedere la luarea
măsurii preventive față de inculpați se mențin și
în prezent, justificând menținerea acesteia.
Față
de cele ce preced, recursurile inculpaților P.V. și C.A. au fost
respinse, ca nefondate.