Admiterea unui
apel inexistent. Îndreptarea erorilor materiale. Inaplicabilitatea procedurii.
Omisiunea instanței de a se pronunța prin decizie asupra unuia dintre
apelurile declarate în cauză
Cuprins pe materii:
Drept procesual penal. Partea generală. Actele
procesuale și procedurale comune. Îndreptarea erorilor materiale
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- îndreptarea erorilor materiale
C. proc. pen., art. 195, art. 3859 alin.
(1) pct. 10
1. Pronunțarea, în mod greșit,
de către instanța de apel asupra unui apel inexistent, în sensul
admiterii acestuia, nu constituie o eroare materială, care poate fi
îndreptată conform art. 195 C. proc. pen., ci o eroare de conținut,
care a implicat o deliberare a membrilor completului de judecată asupra
hotărârii atacate, precum și asupra soluției ce urma a fi
adoptată în rezolvarea cauzei.
Pentru a fi supuse procedurii de
îndreptare prevăzută în art. 195 C. proc. pen., erorile trebuie
să fie materiale și evidente. Constituie erori materiale evidente
numai acele greșeli scriptice, făcute în cazul scrierii numelui sau
prenumelui unei persoane, a unei sume, a unor date calendaristice la care se
referă actul procedural sau a datei întocmirii actului, evidența
erorii traducându-se în lipsa oricărui dubiu cu privire la aceasta,
certitudinea ei fiind manifestă, neimpunându-se deliberarea, reaprecierea
ori exprimarea unei convingeri.
2. Omisiunea instanței de a se pronunța, prin
decizie, asupra unuia dintre apelurile declarate în cauză, soluția
referitoare la acesta fiind consemnată numai într-o încheiere, atrage
incidența cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin.
(1) pct. 10 C. proc. pen., cu consecința trimiterii cauzei spre
rejudecare, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) din același
cod.
I.C.C.J., secția
penală, decizia nr. 1916 din 25 mai 2009
Prin sentința nr. 41 din 6 mai
2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman, Secția penală:
I.În
baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001,modificată,
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.M. la o
pedeapsă de 8 ani închisoare; în baza art. 13 alin. (1) și (3) din
Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 13 C. pen., a fost
condamnat același inculpat la o pedeapsă de 10 ani închisoare; în
baza art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., la o pedeapsă de 6 ani
închisoare, iar în baza art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, la o
pedeapsă de 6 ani închisoare.
Conform art. 33 lit. a) raportat la
art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul T.M. să
execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare.
II. În
baza art. 26 C. pen. raportat la art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din
Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a
fost condamnat inculpatul T.C. la o pedeapsă de 6 ani închisoare, iar în
baza art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, a fost condamnat
același inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
Conform art. 33 lit. a) raportat la
art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul T.C. să
execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare.
III. În baza art. 26 C. pen. raportat
la art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001,
modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnată
inculpata M.L. la o pedeapsă de 7 ani închisoare; în baza art. 26 C. pen.
raportat la art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001,
modificată, cu aplicarea art. 13 C. pen., a fost condamnată
aceeași inculpată la o pedeapsă de 8 ani închisoare; în baza
art. 328 C. pen., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, iar în baza art. 323
alin. (1) și (2) C. pen., la o pedeapsă de 6 ani închisoare.
Potrivit art. 33 lit. a) raportat la
art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata M.L. să execute
pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare.
IV. În baza art. 12 alin. (1) și
(2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, au fost condamnați
inculpații N.F. și D.A. la câte o pedeapsă de 5 ani închisoare.
Potrivit art. 65 C. pen., s-a aplicat
inculpaților T.M., T.C., M.L., N.F. și D.A. pedeapsa
complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin.
(1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, după
executarea pedepsei principale.
Totodată, s-a aplicat
inculpaților T.M., T.C., M.L., N.F. și D.A. pedeapsa accesorie a
interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1)
lit. a) și b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute
în art. 71 C. pen.
V. În
baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată,
a fost condamnat inculpatul P.S. la o pedeapsă de 5 ani închisoare, iar în
baza art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu
aplicarea art. 13 C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă
de 5 ani închisoare.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002
s-au constatat grațiate integral și condiționat cele două
pedepse aplicate inculpatului.
În baza art.65 C. pen., s-a aplicat
inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării
drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe
o perioadă de 5 ani.
A fost obligat
inculpatul T.M. să plătească următoarele sume de bani,
reprezentând daune morale către părțile civile, după cum
urmează: 20.000 euro părții civile S.E.; 20.000 euro
părții civile P.C.; 20.000 euro părții civile N.M.; 20.000
euro părții civile G.L.; 20.000 euro părții civile L.F.;
15.000 euro părții civile T.V.; 20.000 euro părții civile
U.M.
Au fost
obligați inculpații T.M. și M.L., în solidar, la plata sumei de
30.000 euro, cu titlu de daune morale către partea civilă A.G.
A fost obligat inculpatul
N.F. la plata sumei de 5.000 euro, daune morale către partea civilă
S.I.
A fost obligat
inculpatul D.A. la plata sumei de 5.000 euro, daune morale către partea
civilă S.I.
A fost
respinsă, ca nefondată, cererea de obligare a inculpatului T.M. la
plata sumei de 225.000 euro către partea civilă G.A.
Prin aceeași
sentință a fost confiscat în folosul statului, între altele,
autoturismul marca V., înmatriculat în România pe numele lui N.C., asupra
căruia s-a instituit sechestrul asigurător, prin ordonanța nr.
43/D/P/2006 din 9 noiembrie 2006 a Biroului Teritorial Teleorman din cadrul
Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate
Organizată și Terorism.
Împotriva acestei
hotărâri, în termen legal, au declarat apel inculpații T.M., M.L.,
T.C., D.A. și N.F., părțile civile S.E. și G.L., precum
și contestatorul N.C.
Prin decizia nr. 254/A din 6
noiembrie 2008, modificată prin încheierea de îndreptare eroare
materială din 7 noiembrie 2008 (sub aspectul înlăturării
mențiunii privind admiterea apelului declarat de Parchetul de pe
lângă Tribunalul București), Curtea de Apel București,
Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,
a admis apelurile declarate de inculpații T.M., M.L., T.C., D.A. și
N.F., de apelantele părți civile S.E. și G.E. și de
apelantul contestator N.C.
În baza art. 334 C. proc. pen., a
fost schimbată încadrarea juridică a faptelor săvârșite de
inculpații T.M., M.L. și P.S., după cum urmează:
- pentru inculpații T.M. și
P.S. din infracțiunea prevăzută în art. 13 alin. (1) și (3)
din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen., în infracțiunea
prevăzută în art. 13 alin. (1), (3) și (4) din aceeași lege,
cu aplicarea art. 13 C. pen.;
- pentru inculpata M.L. din
infracțiunea prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 13
alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen., în
infracțiunea prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 13
alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen.
Au fost înlăturate
dispozițiile art. 33 raportat la art. 34 C. pen. pentru inculpații
T.M. și M.L. și au fost repuse pedepsele în individualitatea lor.
1.
În baza art. 13 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 678/2001, modificată,
cu aplicarea art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul T.M. la o
pedeapsă de 8 ani închisoare.
Potrivit art. 33 raportat la art. 34
C. pen., a fost contopită această pedeapsă cu celelalte pedepse
aplicate inculpatului de prima instanță și s-a dispus ca
inculpatul T.M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare.
2. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 12 alin. (1)
și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art.
41 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata M.L. la o pedeapsă
de 5 ani închisoare, iar în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1),
(3) și (4) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 13
C. pen., la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
A fost redusă pedeapsa
aplicată inculpatei pentru infracțiunea prevăzută în art.
323 alin. (1) și (2) C. pen., de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare.
Potrivit art. 33 raportat la art. 34
C. pen., au fost contopite aceste pedepse, cu pedeapsa de 2 ani închisoare
aplicată inculpatei prin sentința apelată pentru
infracțiunea prevăzută în art. 328 C. pen. și s-a dispus ca
inculpata M.L. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.
3. În baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din
Legea nr. 678/2001, modificată, a fost condamnat inculpatul P.S. la o
pedeapsă de 5 ani închisoare, iar în baza art. 13 alin. (1), (3) și
(4) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 13 C. pen., la o
pedeapsă de 5 ani închisoare.
Potrivit art. 33 raportat la art. 34
C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate acestuia și s-a dispus ca
inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa
accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64
alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe durata și în condițiile
prevăzute în art. 71 C. pen.
A fost înlăturată
grațierea dispusă de prima instanță cu privire la acest
inculpat.
4. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 12 alin. (1)
și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art.
41 alin. (2) C. pen. și art. 74 raportat la art. 76 C. pen., a fost
condamnat inculpatul T.C. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, iar în baza
art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 74 raportat
la art. 76 C. pen., la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
Potrivit art. 33 raportat la art. 34
C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul
T.C. să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.
5. În baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din
Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 19 din Legea nr.
682/2002, a fost condamnat inculpatul N.F. la o pedeapsă de 2 ani și
6 luni închisoare.
6. A fost disjunsă cauza cu
privire la inculpatul D.A., fiind trimis dosarul sub acest aspect spre
rejudecare la prima instanță, respectiv la Tribunalul Teleorman.
Au fost obligați inculpații
T.M. și M.L. să plătească părții civile S.E. suma
de 1.000 lei (reprezentând onorariu avocat) și echivalentul în lei la data
efectuării plății a sumei de 785,61 euro (reprezentând
contravaloare bilete de avion), iar părții civile G.E. suma de 1.500
lei (reprezentând onorariu avocat).
S-a dispus ridicarea sechestrului
asigurător instituit asupra autoturismului marca V. aparținând
contestatorului N.C. și restituirea bunului către acesta, menținându-se
celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
Împotriva acestei decizii, în termen
legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
București, partea civilă S.E., părțile vătămate
G.L. și G.A., precum și inculpații T.M., T.C., M.L., N.F.
și P.S.
Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel București a invocat, între altele, cazul de casare prevăzut în
art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. și a criticat decizia
pronunțată de instanța de apel sub următoarele aspecte:
- în mod greșit, instanța
de prim control judiciar s-a pronunțat - în sensul admiterii - asupra unui
apel al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, apel care de
fapt nu fusese declarat în cauză;
- în mod nelegal, instanța de
apel a uzitat, pentru înlăturarea dispoziției vizând admiterea
apelului declarat de parchet (apel inexistent în cauză) de instituția
prevăzută în art. 195 C. proc. pen., pronunțând încheierea de
îndreptare eroare materială din 7 noiembrie 2008, o astfel de modificare
nereprezentând eroare materială în sensul legii procesual penale;
- omisiunea instanței de apel de
a se pronunța asupra apelurilor declarate de părțile civile G.L.
(apel care a vizat atât latura penală, cât și latura civilă a
cauzei) și G.A.
Înalta Curte de Casație și
Justiție, examinând atât motivele de recurs invocate, cât și din
oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin.
(3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) și art. 3857
alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:
În mod greșit, instanța de
apel s-a pronunțat - în sensul admiterii - asupra unui apel al Parchetului
de pe lângă Tribunalul București, apel care de fapt nu fusese
declarat în cauză. Totodată, se constată că, în mod
nelegal, instanța de prim control judiciar a uzitat, pentru
înlăturarea dispoziției vizând „admiterea apelului declarat de
parchet” de instituția prevăzută în art. 195 C. proc. pen.,
pronunțând încheierea de îndreptare eroare materială din 7 noiembrie
2008, o astfel de modificare nereprezentând eroare materială în sensul
legii procesual penale.
Aceasta deoarece, pentru a fi supuse
procedurii de îndreptare prevăzută în art. 195 C. proc. pen., erorile
trebuie să fie materiale și evidente.
Constituie erori materiale evidente
doar acele greșeli scriptice, făcute în cazul scrierii numelui sau
prenumelui unei persoane (ex.: Pop în loc de Popa; Ion în loc de Ioan), a unei
sume (100 lei în loc de 10 lei), a unor date calendaristice la care se
referă actul procedural sau a datei întocmirii actului, evidența
erorii traducându-se în lipsa oricărui dubiu cu privire la aceasta,
certitudinea ei fiind manifestă, neimpunându-se deliberarea, reaprecierea
ori exprimarea unei convingeri.
Eroarea materială evidentă
nu trebuie dovedită, nefiind necesară administrarea de probe sau
recurgerea la alte mijloace, respectiv stabilirea ei ca urmare a unei
deliberări și ca exprimare a unei convingeri.
În speță, menționarea
greșită de către instanța de apel în dispozitivul deciziei
a admiterii unui apel inexistent (al Parchetului de pe lângă Tribunalul
București) nu poate constitui o eroare materială, ci una de
conținut, care a implicat o deliberare a membrilor completului de
judecată asupra hotărârii atacate, cu privire la toate aspectele
dezvoltate, precum și asupra soluției ce urma a fi adoptată în
rezolvarea cauzei.
Înalta Curte de Casație și
Justiție apreciază că o astfel de modificare a dispozitivului
deciziei pronunțate de instanța de apel nu putea fi efectuată
decât prin exercitarea căii ordinare de atac a recursului.
În mod corect, Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel București a atacat odată cu decizia
recurată și încheierea de îndreptare eroare materială din 7
noiembrie 2008, întrucât, potrivit art. 3851 alin. (3) C. proc.
pen., recursul declarat împotriva deciziei se socotește făcut și
împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după
pronunțarea hotărârii.
Înalta Curte de Casație și
Justiție constată, de asemenea, că instanța de apel a omis
să se pronunțe asupra apelurilor declarate de părțile
vătămate G.L. și G.A.
Astfel, se constată că partea
vătămată G.L. a declarat apel în cauză, apel care a fost
depus înaintea termenului de judecată din 12 iunie 2008, odată cu
apelul declarat de partea civilă S.E.
La termenul de judecată din 12
iunie 2008, deși partea vătămată G.L. a formulat cerere de
repunere în termen a apelului declarat, conform art. 364 C. proc. pen.,
instanța a prorogat discutarea cererii, mai întâi pentru termenul din 26
iunie 2008, iar ulterior pentru termenul din 3 iulie 2008.
Totodată, se mai constată
că și partea vătămată G.A. a declarat apel în
cauză, apel care a fost depus la termenul de judecată din 26 iunie
2008, prin care partea vătămată a solicitat instanței
repunerea în termenul de apel, conform art. 364 C. proc. pen.
Prin încheierea de
ședință din 3 iulie 2008 instanța a constatat că
partea vătămată G.L. a promovat un apel peste termen, fiind
incidente dispozițiile art. 365 C. proc. pen., iar cu privire la apelul
declarat de partea vătămată G.A. a constatat că a fost
tardiv introdus.
Înalta Curte de Casație și
Justiție constată că omisiunea instanței de prim control
judiciar de a consemna în minuta și în dispozitivul deciziei
pronunțate soluția dată apelurilor declarate de
părțile vătămate G.L. și G.A. se circumscrie cazului
de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc.
pen., care, potrivit dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C.
proc. pen., atrage rejudecarea cauzei de către instanța a cărei
hotărâre a fost casată.
Potrivit art. 378 alin. (3) C. proc.
pen. instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor
motivelor de apel invocate.
Aceasta înseamnă că, în
cadrul deliberării, prin decizia pronunțată, instanța de
apel are obligația - dacă în cauză au fost declarate mai multe
apeluri - să le examineze pe toate și să se pronunțe asupra
tuturor, inclusiv asupra tuturor motivelor de apel invocate în susținerea
acestora, pentru a nu lăsa necenzurate greșelile care eventual ar
exista în cauza supusă verificării sale.
În prezenta cauză, omisiunea
instanței de apel de a se pronunța prin decizie asupra apelurilor
declarate de părțile vătămate G.L. și G.A. - apelul
părții vătămate G.L. vizând nu numai latura civilă a
cauzei, ci și latura penală, aceasta solicitând majorarea pedepselor
aplicate inculpaților - conduce la concluzia că instanța de prim
control judiciar, pronunțându-se, printre altele, și atât în sensul
schimbării încadrării juridice a faptelor pentru inculpații
T.M., M.L. și P.S. din infracțiunea prevăzută în art. 13
alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, într-o formă agravată a
infracțiunii, prin reținerea și a alin. (4) al art. 13 din Legea
nr. 678/2001, cât și în ce privește înlăturarea prevederilor
privind grațierea față de inculpatul P.S., a agravat
situația acestora în propria cale de atac exercitată, în cauză
neexistând un apel al parchetului în defavoarea inculpaților.
În aceste condiții, procedeul
folosit de instanța de apel de „a se pronunța” asupra apelurilor
declarate de părțile vătămate G.L. și G.A. printr-o
încheiere, respectiv prin încheierea din 3 iulie 2008, este nelegal, legea
impunând ca pronunțarea asupra tuturor apelurilor declarate într-o
cauză să se facă prin hotărârea finală, respectiv prin
decizie (art. 379 C. proc. pen. raportat la art. 311 alin. 2 C. proc. pen.).
Mai mult, se constată că,
în dispozitivul deciziei pronunțate în apel, instanța face referire
la admiterea apelului părții civile G.E. (în cauză neexistând o
parte civilă cu acest nume), ceea ce ar putea conduce la concluzia că
indicarea greșită a numelui părții vătămate G.L.
este o eroare materială (eroare care însă nu a fost îndreptată
prin încheierea din 7 noiembrie 2008, deși s-ar fi impus, dacă
soluția o viza pe această parte vătămată).
Dar, chiar dacă s-ar admite ca
reală o astfel de ipoteză, apare totuși o contradicție
între dispozitivul deciziei din apel (în care instanța admite apelul
părții civile G.E.) și încheierea de ședință din
3 iulie 2008, în care constată că partea vătămată a
promovat un apel peste termen, instanța de prim control judiciar având
obligația de a se pronunța în sensul admiterii apelului peste termen
promovat de partea vătămată G.L., ceea ce însă nu a
făcut.
Față de considerentele mai
sus arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în
conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc.
pen., a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel București, de partea civilă S.E., de părțile
vătămate G.L. și G.A., de inculpații T.M., T.C., M.L., N.F.
și P.S. împotriva deciziei nr. 254/A din 6 noiembrie 2008 a Curții de
Apel București, Secția a II-a penală și pentru cauze cu
minori și de familie, privind și pe inculpatul D.A., a casat decizia
penală menționată și a trimis cauza spre rejudecare
aceleiași instanțe. În baza art. 38517 alin. (4) C. proc.
pen. raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., a menținut actele
procedurale îndeplinite în fața instanței până la 16 octombrie
2008.