Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Plângere adresată unei alte instanţe decât cea competentă după materie sau după calitatea persoanei. Trimiterea plângerii la instanţa competentă
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Urmărirea penală. Plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată
C. proc. pen., art. 2781
Plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., adresată unei alte instanţe decât cea competentă după materie sau după calitatea persoanei, se trimite instanţei competente, prin sentinţă definitivă, în baza art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu prevederile care reglementează, după caz, competenţa după materie sau după calitatea persoanei și competenţa teritorială.
I.C.C.J., Secţia penală, sentinţa nr. 1986 din 23 noiembrie 2009
Prin plângerea penală înregistrată la Înalta Curte de Casaţie și Justiţie la data de 8 octombrie 2009, petiţionarul G.E. a solicitat, în temeiul prevederilor art. 2781 C. proc. pen., desfiinţarea ordonanţei nr. 169/P/2007 din 10 septembrie 2009, dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial București și trimiterea cauzei procurorului pentru tragerea la răspundere penală a persoanelor reclamate.
Prin ordonanţa nr. 169/P/2007 din 10 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial București s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., art. 45 alin. (1) și alin. (12) C. proc. pen. raportat la art. 42 C. proc. pen., art. 25 alin. (1) C. proc. pen., art. 30 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și art. 38 C. proc. pen.:
- Neînceperea urmăririi penale faţă de membrii Comisiei Locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 Otopeni, Comisiei Judeţene Ilfov de aplicare a Legii nr. 18/1991, respectiv, Comisiei Municipiului București de aplicare a Legii nr. 18/1991, sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută în art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen., întrucât faptele nu există;
- Disjungerea cauzei cu privire la membrii Comisiei Locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 Otopeni și Comisiei Judeţene Ilfov de aplicare a Legii nr. 18/1991, sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută în art. 248 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. și declinarea acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București, unitate competentă material și teritorial să efectueze cercetări.
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, verificând regularitatea actului de sesizare, conform art. 300 alin. (1) C. proc. pen., examinând plângerea scrisă formulată de petiţionarul G.E. și, în raport cu precizările făcute de parchet în conţinutul ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale, a constatat că Judecătoriei Sectorului 1 București îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Învestirea organelor judiciare - organe de urmărire penală sau instanţa de judecată - nu se poate face în lipsa unei sesizări legale, care constituie temeiul și punctul de plecare al desfășurării procesului penal.
Sesizarea reprezintă, așadar, actul procesual prin care subiectul îndreptăţit se adresează organului judiciar competent, cu solicitarea desfășurării activităţilor pe care legea i le conferă ca atribuţii funcţionale.
Pentru determinarea organelor judiciare competente să efectueze urmărirea penală ori judecata, Codul de procedură penală cuprinde dispoziţii privitoare la competenţa acestora de a efectua acte valabile, cu eficienţă legală în desfășurarea procesului penal, distingând între competenţa după materie (ratione materiae), competenţa după calitatea persoanei (ratione personae), competenţa funcţională (ratione oficii) și competenţa teritorială (ratione loci).
Pe de altă parte, conform art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., plângerea în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată se soluţionează de instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Examinând actele premergătoare efectuate în cauză de către parchet, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată următoarele:
Prin plângerea adresată iniţial Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București, petiţionarul G.E. a reclamat faptul că, deși a obţinut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile privind punerea în posesie pentru un teren în suprafaţă de 15.000 mp, i-a fost refuzat acest drept de către membrii comisiilor de aplicare a Legii nr. 18/1991 din cadrul Primăriei Otopeni, Prefecturii Ilfov și Prefecturii București, iar o parte din terenul pe care trebuia să i se reconstituie dreptul de proprietate a fost inclus în terenul pentru care s-a reconstituit, în mod abuziv, dreptul de proprietate al altei persoane, respectiv numitului G.D.
Prin ordonanţa nr. 4342/P/2003 din 16 mai 2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu motivarea că, întrucât valoarea terenului în discuţie este mai mare decât echivalentul în lei a sumei de 1.000.000 euro, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial București este competent să efectueze cercetări, conform art. 13 alin. (12) din O. U. G. nr. 43/2002.
În urma actelor premergătoare efectuate în cauză, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial București a reţinut că:
- Hotărârile judecătorești definitive și irevocabile obţinute de petiţionarul G.E. nu au stabilit amplasamentul în raport cu care urma să i se reconstituie dreptul de proprietate, astfel că nu se poate invoca de către acesta încălcarea unui drept legitim determinat în raport cu locaţia dată, petiţionarul obţinând doar un drept abstract în ceea ce privește dreptul său de proprietate.
- Nu au rezultat indicii în cauză în sensul că membrii Comisiei Locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 Otopeni, Comisiei Judeţene Ilfov de aplicare a Legii nr. 18/1991, respectiv, Comisiei Municipiului București de aplicare a Legii nr. 18/1991, în exerciţiul atribuţiunilor lor de serviciu, cu știinţă, nu ar fi îndeplinit vreun act ori l-ar fi îndeplinit în mod defectuos și prin aceasta să fi vătămat interesele legale ale petiţionarului G.E., astfel că s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceștia, sub aspectul infracţiunii prevăzute în art. 246 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen.
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a constatat că Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial București s-a pronunţat cu privire la această infracţiune, având în vedere că terenul pentru care petiţionarul G.E. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate avea, încă din luna noiembrie 1999, o valoare de piaţă mai mare de 1.180.200 euro.
- Cu privire la legalitatea reconstituirii dreptului de proprietate al numitului G.D., parchetul a solicitat Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii efectuarea unui control de specialitate, ocazie cu care s-a stabilit că acestuia i s-a reconstituit, în mod ilegal, dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 1 ha, întrucât dreptul de proprietate în cauză fusese reconstituit tatălui său, G.M., iar cererea prin care acesta a solicitat reconstituirea a fost depusă după 8 luni de la expirarea termenului legal de depunere a cererilor, în temeiul Legii nr. 18/1991, respectiv Legii nr. 169/1997.
În raport cu aceste aspecte și cu faptul că Direcţia Naţională Anticorupţie, potrivit art. 13 alin. (12) din O. U. G. nr. 43/2002, cu modificările și completările ulterioare, este competentă să efectueze urmărirea penală doar dacă s-a cauzat o pagubă mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 248 și art. 2481 C. pen., în cauză a fost dispusă o constatare tehnico-știinţifică privind identificarea topografică a terenului în suprafaţă de 1 ha (pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate numitului G.D.) și de evaluare imobiliară a acestuia, raportat la momentul consumării prezumtivei fapte de abuz în serviciu contra intereselor publice, respectiv data de 5 noiembrie 1999, când a fost emis titlul de proprietate nr. 44555 din 5 noiembrie 1999.
Constatarea tehnico-știinţifică a fost efectuată de un specialist din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar conform art. 11 alin. (3) din O. U. G. nr. 43/2002, cu modificările și completările ulterioare, aceasta constituie mijloc de probă, în condiţiile legii.
În raportul de constatare, specialistul a stabilit faptul că valoarea de piaţă a terenului în suprafaţă de 10.000 mp, pentru care i-a fost reconstituit numitului G.D. dreptul de proprietate, este de 840.168 euro, la data de 5 noiembrie 1999, când a fost emis titlul de proprietate nr. 44555 din 5 noiembrie 1999 și că reconstituirea s-a făcut pe un alt amplasament decât cel care a aparţinut autorului său.
În raport cu aceste aspecte, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial București a dispus disjungerea cauzei faţă de membrii Comisiei Locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 Otopeni și Comisiei Judeţene Ilfov de aplicare a Legii nr. 18/1991, sub aspectul infracţiunii prevăzute în art. 248 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. și declinarea acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București, competent teritorial și material să efectueze cercetări în cauză.
Având în vedere dispoziţiile art. 29 pct. 1 C. proc. pen., care statuează competenţa de judecată în primă instanţă a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie și în raport cu actele premergătoare efectuate în cauză de către parchet - la care s-a făcut referire anterior - Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că persoanele reclamate de petiţionarul G.E. nu au o calitate specială care să atragă competenţa de judecată în primă instanţă a Secţiei penale a instanţei supreme, iar competenţa după natura infracţiunilor pentru care au fost cercetate aceste persoane aparţine judecătoriei.
Pentru aceste considerente și având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 25 C. proc. pen., judecătoria judecă în primă instanţă toate infracţiunile, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în baza art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 30 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a trimis plângerea formulată de petiţionarul G.E. împotriva ordonanţei nr.169/P/2007 din 10 septembrie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial București, la Judecătoria Sectorului 1 București, spre competentă soluţionare, prin sentinţă definitivă.