. Excepţie de neconstituţionalitate.
Admisibilitate
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Dispoziţii
generale
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- excepţie
de neconstituţionalitate
C. proc
pen., art. 303 alin. (6)
Legea nr. 47/1992, art. 29
1. Excepţia
de neconstituţionalitate este admisibilă, potrivit art. 29 alin. (1), (2) și
(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă sunt îndeplinite următoarele
condiţii: excepţia de neconstituţionalitate privește o lege sau o ordonanţă ori
o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură
cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul
acestuia (alin. 1), excepţia este ridicată de una dintre părţi, de instanţa de
judecată sau de procuror (alin. 2) și dispoziţia care formează obiectul
excepţiei nu a fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie
anterioară a Curţii Constituţionale (alin. 3). Dispoziţiile care incriminează
faptele pentru care inculpatul, autor al excepţiei de neconstituţionalitate, a
fost trimis în judecată, precum și cele care reglementează competenţa organului
care a efectuat urmărirea penală au legătură cu soluţionarea cauzei, în sensul
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.
2. În conformitate cu art. 29 alin. (6) din Legea nr.
47/1992, republicată, instanţa de judecată respinge cererea de sesizare a
Curţii Constituţionale, numai dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară
prevederilor alin. (1), (2) sau (3) ale aceluiași articol. Prin urmare, în
cazul în care cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu este motivată,
însă condiţiile prevăzute în art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr.
47/1992, republicată, sunt îndeplinite, instanţa de judecată nu poate respinge
cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, întrucât motivarea cererii nu
este prevăzută de lege printre condiţiile de admisibilitate supuse controlului
instanţei de judecată.
3. Dacă
recursul împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de sesizare a
Curţii Constituţionale este admis, instanţa de recurs casează încheierea
atacată, admite cererea, sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate și, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992,
republicată, și al art. 303 alin. (6) C. proc. pen., suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate.
I.C.C.J.,
secţia penală, decizia nr. 2497 din 29 iunie 2009
Prin
încheierea din 19 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel București, Secţia
penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus, între altele, respingerea, ca
inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. b) și alin. (12)
din O. U. G. nr. 43/2002 și a dispoziţiilor art. 132 din Legea nr.
78/2000.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că, potrivit
art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea
Constituţională poate fi sesizată în cazurile prevăzute expres de art. 146 din
Constituţie sau de legea sa organică, iar sesizările trebuie făcute în formă
scrisă și motivate. Or, în speţă, deși inculpatul C.G. a susţinut că
dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. b) și alin. (12) din O. U. G.
nr. 43/2002 și art. 132 din Legea nr. 78/2000 vin în contradicţie cu
prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din
Constituţie, nu a motivat în niciun fel prin ce anume
se aduce atingere acestor dispoziţii din legea fundamentală, astfel încât nu
este îndeplinită condiţia imperativă a admisibilităţii unei cereri de sesizare
a Curţii Constituţionale prevăzută în art. 10 alin. (2) raportat la art. 29
alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată.
S-a mai
reţinut că excepţiile invocate nu au legătură cu cauza, întrucât nu se aduce o
critică textelor de lege propriu-zise, în realitate dorindu-se modificarea
acestora.
S-a reţinut, de asemenea, că toate cele trei dispoziţii
legale invocate de inculpat ca fiind neconstituţionale au făcut obiectul
Deciziei nr. 876 din 30 noiembrie
Inculpatul C.G. a declarat recurs susţinând că: respingerea
cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este nelegală și netemeinică,
deoarece legea nu condiţionează admisibilitatea cererii de sesizare de
motivarea acesteia; în mod greșit s-a apreciat că dispoziţiile legale atacate
cu excepţia de neconstituţionalitate nu au legătură cu cauza și că până în
prezent ele nu au fost declarate neconstituţionale.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs
invocate, dar și sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C.
proc. pen., Înalta Curte de
Casaţie și Justiţie constată că recursul este fondat pentru următoarele
considerente:
Din
dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă fără
echivoc faptul că instanţa, în faţa căreia a fost ridicată o excepţie de
neconstituţionalitate, poate respinge cererea de sesizare a Curţii
Constituţionale în vederea soluţionării acesteia numai atunci când excepţia
este inadmisibilă, întrucât este contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3).
Așa fiind, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie reţine că,
potrivit legii, în soluţionarea unei cereri de sesizare a Curţii
Constituţionale, instanţa de judecată este competentă să verifice doar
îndeplinirea condiţiilor prevăzute expres și limitativ în art. 29 alin. (1),
(2) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, respectiv dacă excepţia de
neconstituţionalitate vizează o lege sau o ordonanţă în vigoare, care are
legătură cu soluţionarea cauzei; dacă este ridicată de persoanele în drept și
dacă prevederile legale vizate de excepţie nu au fost constatate ca fiind
neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Având în
vedere cele menţionate se constată că motivarea cererii de sesizare a Curţii
Constituţionale nu este prevăzută de lege printre condiţiile de admisibilitate
supuse controlului instanţei de judecată, astfel încât în mod greșit prima
instanţă a reţinut că cererea nu poate fi admisă, întrucât nu este motivată.
Se constată, de asemenea, că s-a apreciat greșit că
dispoziţiile legale la care se referă excepţia de neconstituţionalitate nu au
legătură cu soluţionarea cauzei.
Astfel, din
actele dosarului rezultă că inculpatul C.G., autorul excepţiei, este trimis în
judecată, între altele, pentru săvârșirea infracţiunii prevăzute în art.
Atâta timp
cât excepţia de neconstituţionalitate vizează, pe de o parte, dispoziţiile
legale care incriminează fapta dedusă judecăţii (art. 132 din Legea
nr. 78/2000) și, pe de altă parte,
dispoziţiile legale care reglementează competenţa organului care a efectuat
urmărirea penală (art. 13 alin. 1 lit. b și alin. 12 din O. U. G.
nr. 43/2002), este evident că prevederile legale la care se referă excepţia au
legătură cu soluţionarea cauzei.
De asemenea, se constată că prevederile legale la care se
referă excepţia nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie
anterioară a Curţii Constituţionale.
Reţinând și
faptul că inculpatul face parte din categoria persoanelor la care se referă
art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casaţie
și Justiţie constată că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute în art. 29
alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, astfel încât greșit
s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Opinia Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie cu privire la
excepţia de neconstituţionalitate ridicată de inculpatul C.G., exprimată în
condiţiile art. 29 alin. (4) teza I, este că dispoziţiile art. 13 alin. (1)
lit. b) și alin. (12) din O. U. G. nr. 43/2002 și art. 132
din Legea nr. 78/2000 nu contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1), art. 21
alin. (3) și art. 124 alin. (2) din Constituţia României.
Faţă de
considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte de
Casaţie și Justiţie a admis recursul declarat de inculpatul C.G., a casat
încheierea atacată și, rejudecând, a admis cererea formulată de inculpat, a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. b) și alin. (12) din O. U. G.
nr. 43/2002 și art. 132 din Legea nr. 78/2000 și, conform art. 29
alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, și art. 303 alin. (6) C. proc. pen., a suspendat judecarea
cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Notă: Prin soluţia pronunţată în decizia nr.
2497 din 29 iunie