Transferarea persoanelor condamnate. Deducerea privării de
libertate executată de condamnat. Graţiere parţială acordată de statul străin
Cuprins
pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale.
Transferarea persoanelor condamnate
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- transferarea persoanelor
condamnate
- deducerea privării de libertate
executată de condamnat
- graţiere parţială acordată de
statul străin
Legea nr. 302/2004, art. 122, art. 145,
art. 146
1. În
procedura transferării persoanei condamnate în vederea executării pedepsei
într-un penitenciar din România, instanţa română are obligaţia de a deduce
integral din pedeapsă durata privării de libertate executată de condamnat,
inclusiv durata arestării executată de persoana transferată în procedura
extrădării sale în statul de condamnare.
2. În conformitate cu dispoziţiile art. 122
alin. (4) din Legea nr. 302/2004, amnistia și graţierea pot fi acordate atât de
statul străin, cât și de statul român. În consecinţă, dacă statul străin de
condamnare a graţiat parţial pedeapsa, instanţa română care dispune
recunoașterea hotărârii de condamnare și transferarea persoanei condamnate în
vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România trebuie să constate
graţierea parţială a pedepsei.
I.C.C.J.,
secţia penală, decizia nr. 2942 din 11 septembrie 2009
Prin
sesizarea din 7 noiembrie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București
a solicitat acestei instanţe recunoașterea și punerea în executare a sentinţei
penale nr. 1920 din 21 iulie
Curtea de
Apel București, Secţia a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,
prin sentinţa nr. 300 din 20 noiembrie
Totodată, a
constatat că numitul H.D. va putea fi liberat condiţionat la 11 noiembrie
Pentru a
pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că în cauză este îndeplinită
condiţia dublei încriminări, prevăzută în art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004
și de art. 3 paragraf 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării
persoanelor condamnate și că recurentul H.D. a consimţit la transfer.
Împotriva
acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
București, care a susţinut că, în mod greșit, s-a omis deducerea perioadei în
care persoana condamnată s-a aflat în stare de arest în Belgia, în cursul
procedurii de extrădare, că, de asemenea, s-a omis constatarea graţierii unei
perioade de 4 luni din pedeapsă, beneficiu acordat de statul de condamnare și
că în mod greșit au fost menţionate în hotărârea atacată data la care
condamnatul va fi liberat condiţionat și data la care expiră pedeapsa.
S-a
solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei primei instanţe și rejudecarea
cauzei.
Recursul
declarat este întemeiat, pentru următoarele considerente:
1. În
conformitate cu dispoziţiile art. 145 și art. 146 din Legea nr. 302/2004, în
cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei
aplicate, el trebuie să respecte felul și durata pedepsei prevăzută în
hotărârea de condamnare și să procedeze la deducerea întregii perioade în care
condamnatul s-a aflat în stare de deţinere în cauza în care s-a pronunţat
hotărârea penală recunoscută.
Din
examinarea actelor și lucrărilor dosarului, respectiv fișele penale privind
situaţia executării pedepsei furnizate de autorităţile judiciare franceze, se
constată că, prin hotărârea Tribunalului de Mare Instanţă din Draguignan din 21 iulie 2003, din pedeapsa aplicată de 8
ani închisoare s-a dedus perioada 26 noiembrie 2002 - 10 martie 2003 (3 luni și
13 zile) în care condamnatul s-a aflat arestat în Belgia, în cursul procedurii
de extrădare iniţiată în cauză de statul francez, situaţia în care, potrivit
dispoziţiilor evocate, trebuia dedusă din acea pedeapsă durata celor 3 luni și
13 zile, astfel ca deducerea să privească perioada 26 noiembrie 2002 la zi.
Întrucât nu
a procedat astfel, prima instanţă a pronunţat hotărârea cu înfrângerea
dispoziţiilor imperative arătate, ea fiind supusă, sub acest aspect, casării.
2. Potrivit
dispoziţiilor art. 122 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, amnistia și graţierea
pot fi acordate atât de statul român, cât și de statul străin, iar în cadrul
procedurii speciale a recunoașterii hotărârii și transferării persoanei
condamnate, acest beneficiu acordat de unul dintre state trebuie constatat,
efectul fiind conform art.
Din analiza
actelor dosarului se constată că statul francez, ca stat de condamnare, a
graţiat o perioadă de 4 luni din pedeapsă stabilită de Tribunalul de Mare
Instanţă din Draguignan, prin sentinţa menţionată.
Ca urmare,
potrivit textului legal evocat și hotărârii tribunalului francez, trebuie
constatată graţiată această durată, lucru pe care prima instanţă, în mod
greșit, nu l-a făcut.
3. Prin art.
122 alin. (1) și art. 144 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 s-a statuat că
executarea pedepsei este guvernată de legea statului de executare.
Ca urmare,
dispoziţiile relative la durata pedepsei ce urma să fie executată în România și
data la care condamnatul urma să fie liberat condiţionat se impun a fi
stabilite potrivit legii române de executare, de autorităţile judiciare române
competente.
În
consecinţă, menţiunile din dispozitivul hotărârii atacate referitoare la data
la care s-ar împlini executarea pedepselor de 8 ani și 11 ani, în total, 19 ani
închisoare, prin cumul aritmetic și data la care ar fi fost posibilă liberarea condiţionată
sunt urmarea unei greșite aplicări a prevederilor legale evocate.
Faţă de
considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a admis recursul
declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinţei
nr. 300 din 20 noiembrie
A dedus prevenţia persoanei condamnate pentru
perioada executată de la 26 noiembrie 2002 la 11 septembrie