Transferarea persoanelor condamnate. Interdicţie de ședere pe teritoriul statului de condamnare
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Transferarea persoanelor condamnate
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- transferarea persoanelor condamnate
- interdicţie de ședere pe teritoriul statului de condamnare
Legea nr. 302/2004, art. 129
Protocolul adiţional la Convenţia europeană
asupra transferării persoanelor condamnate, art. 3
Dacă statul de condamnare a luat măsura interdicţiei de ședere pe teritoriul său faţă de persoana condamnată și sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 129 lit. a), b), c), e) și f) din Legea nr. 302/2004, Statul român poate dispune transferarea persoanei condamnate în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România, chiar dacă transferul nu este consimţit de către persoana condamnată, întrucât, în conformitate cu art. 3 paragraful 1 din Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, Statul român ca stat de executare care a ratificat Protocolul menţionat poate, la cererea statului de condamnare, care a ratificat același Protocol, să își dea acordul pentru transferarea unei persoane condamnate fără consimţământul acesteia, atunci când condamnarea pronunţată sau o hotărâre administrativă luată ca urmare a acestei condamnări conţine o măsură de expulzare ori de conducere la frontieră sau orice altă măsură, în virtutea căreia persoanei condamnate, odată pusă în libertate, nu îi va mai fi permis să rămână pe teritoriul statului de condamnare.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 3806 din 17 noiembrie 2009
1. Curtea de Apel București, Secţia I penală, prin sentinţa nr. 133 din 12 mai 2009, a admis sesizarea, în baza art. 149 alin. (4) și art. 150 din Legea nr. 302/2004 modificată, formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și în consecinţă:
A recunoscut hotărârea penală pronunţată în dosarul nr. 971 SH v 57/08 h de Tribunalul pentru cauze penale Viena privind pe condamnatul Z.I. și a dispus transferarea persoanei condamnate amintite într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare.
Conform art. 149 alin. (6) din Legea nr. 302/2009 modificată, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei din durata căreia a fost dedusă perioada executată de la 15 ianuarie 2008 la 12 mai 2009.
Hotărând astfel, instanţa a reţinut că, prin hotărârea penală pronunţată în dosarul nr. 971 SH v 57/08 h, Tribunalul pentru cauze penale Viena l-a condamnat pe numitul Z.I. la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de furt deosebit de grav în formă continuată prevăzută în art. 127, art. 128 alin. (2), art. 129 cif. 1 și 2, art. 130 teza 4 și 15 C. pen. austriac.
În fapt, s-a reţinut că numitul Z.I., împreună cu alte persoane, în realizarea aceleiași rezoluţii infracţionale, au pătruns prin efracţie, în perioada 2004 - 2006, în mai multe locuinţe, aparţinând unor părţi vătămate diferite, din care au sustras bijuterii din aur, bani și alte bunuri în valoare totală de 53.773,30 euro.
Această hotărâre a rămas definitivă prin neexercitarea căilor legale de atac, condamnatul fiind încarcerat în executarea pedepsei în penitenciarul Suben.
Ulterior, prin adresa nr. 113832/2008/AO, Ministerul Justiţiei și Libertăţilor Cetăţenești - Direcţia Drept Internaţional și Tratate a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004 modificată, cererea formulată de Ministerul de Justiţie din Republica Austria, prin care se solicită transferarea persoanei condamnate Z.I. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicate acestuia de către instanţele din statul solicitant.
Cererea formulată de autorităţile austriece a fost însoţită de documentele prevăzute în art. 6 paragraful 2 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv copie certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare, dispoziţiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate, copie de pe decizia privind interdicţia de ședere pe teritoriul Republicii Austria, declaraţie privind refuzul persoanei condamnate de a fi transferată în România.
Având în vedere cererea și înscrisurile însoţitoare amintite, Curtea de Apel București a considerat că sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute în art. 129 lit. a), b), c), e) și f) din Legea nr. 302/2004 modificată (art. 3 paragraf 1 lit. a, b, c, e și f din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg) pentru recunoașterea hotărârii penale străine în vederea transferării persoanei condamnate într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare - durata condamnării împlinindu-se la data de 15 iulie 2011.
Referitor la condiţia prevăzută în art. 129 lit. d) din Legea nr. 302/2004 modificată („transferul este consimţit de către persoana condamnată”), Curtea de Apel București a reţinut că din referatul întocmit de Ambasada României la Viena, precum și din procesul-verbal întocmit de biroul de executări penale din cadrul penitenciarului Suben a rezultat că numitul Z.I. nu este de acord cu transferarea lui într-un penitenciar din România, însă prin decizia din data de 2 iulie 2008 Direcţia Federală de Poliţie Viena a luat faţă de acesta măsura interdicţiei de ședere pe teritoriul Republicii Austria. În consecinţă, instanţa a considerat că sunt incidente dispoziţiile art. 3 paragraful 1 din Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg în anul 1997 (act ratificat atât de România, cât și de Republica Austria), astfel că se poate realiza transferarea sus-numitului într-un penitenciar din România și în lipsa consimţământului.
2. Recursul declarat în cauză de condamnatul Z.I., cale de atac nemotivată, susţinută oral prin apărătorii din oficiu pentru motivul de nelegalitate privind lipsa consimţământului persoanei condamnate la transfer, este nefondat, urmând a fi respins ca atare în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pentru următoarele considerente:
Conform prevederilor art. 129 din Legea nr. 302/2004 modificată (situat în Titlul VI „Transferarea persoanelor condamnate”, Capitolul I „Dispoziţii generale”, având textul marginal „Condiţiile transferării”), transferarea persoanei condamnate în vederea executării pedepsei „poate avea loc numai în următoarele condiţii: a) condamnatul este resortisant al statului de executare; b) hotărârea este definitivă; c) la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei (...); d) transferul este consimţit de către persoana condamnată (...); e) faptele care au atras condamnarea constituie infracţiuni potrivit legii statului de executare; f) statul de condamnare și statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestui transfer; în caz contrar, transferarea nu poate avea loc.”
În speţă, avându-se în vedere că numitul Z.I., cetăţean român, a fost condamnat definitiv în Austria la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare a cărei durată se împlinește la 15 iulie 2011 pentru faptele prevăzute în art. 127, art. 128 alin. (2), art. 129 cif. 1 și 2, art. 130 teza 4 și 15 C. pen. austriac - având corespondent infracţiunea continuată de furt calificat prevăzută în art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. român -, iar Statul român ca stat de executare și-a dat acordul la transfer, sunt îndeplinite în mod incontestabil în acest sens condiţiile prevăzute în art. 129 lit. a), b), c), e) și f) din Legea nr. 302/2004 modificată.
Condiţia prevăzută în art. 129 lit. d) din legea amintită nu mai este necesar a fi îndeplinită, astfel cum în mod corect s-a reţinut prin sentinţa atacată - contrar susţinerilor condamnatului-recurent - întrucât prin decizia din data de 2 iulie 2008 Direcţia Federală de Poliţie Viena a luat faţă de acesta măsura interdicţiei de ședere pe teritoriul Republicii Austria, împrejurare ce înlătură obţinerea consimţământului condamnatului, potrivit dispoziţiilor art. 3 paragraful 1 din Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg în anul 1997 (act ratificat atât de Republica Austria, cât și de România).
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată Z.I. împotriva sentinţei nr. 133 din 12 mai 2009 a Curţii de Apel București, Secţia I penală.