Competenţa
Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie. Competenţă după calitatea persoanei.
Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în
judecată
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Competenţa.
Competenţa după materie și după calitatea persoanei
Indice alfabetic: Drept procesual penal
-
competenţa Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie
-
competenţă după calitatea persoanei
C. proc. pen., art. 29 pct. 1 lit. a),
art. 40, art. 2781
Înalta Curte de Casaţie
și Justiţie judecă în primă instanţă, potrivit
art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., infracţiunile săvârșite de senatori și deputaţi, iar
conform art. 2781 din același cod, plângerile împotriva rezoluţiilor
sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată care privesc persoanele
având calitatea prevăzută în art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc.
pen.
În conformitate cu
prevederile art. 40 alin. (1) C. proc. pen., atunci când competenţa instanţei este determinată de
calitatea inculpatului, instanţa rămâne competentă să judece chiar dacă
inculpatul, după săvârșirea infracţiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile
în care: a) fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului; b)
s-a dat o hotărâre în primă instanţă.
În raport cu aceste
prevederi, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie nu are competenţa de a judeca
plângerea împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în
judecată, dacă făptuitorului i-a încetat mandatul de senator sau deputat, iar
fapta nu are legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestuia ca parlamentar.
I.C.C.J., secţia penală, sentinţa nr. 301 din 16 februarie 2009
Prin plângerea
înregistrată la Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, petiţionarul U.A. a
solicitat, în temeiul prevederilor art. 2781 C. proc.
pen., desfiinţarea rezoluţiei cu nr. 59/P/2008 din 15
august 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie -
Secţia de Urmărire Penală și Criminalistică și trimiterea cauzei procurorului
pentru tragerea la răspundere penală a persoanelor reclamate, respectiv G.I.,
P.N., S.G., S.D. și O.M.
Prin rezoluţia
cu nr. 59/P/2008 din 15 august 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie și Justiţie - Secţia de Urmărire Penală și Criminalistică s-a dispus,
în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit.
a) C. proc. pen.,
neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii:
- G.I. -
deputat în Parlamentul României și fost consilier în cadrul Consiliului Local
B. și P.N. - secretar al Primăriei Municipiului B. sub aspectul infracţiunilor
de abuz în serviciu contra intereselor publice și fals intelectual prevăzute în
art. 248 și art. 289 C. pen., întrucât faptele nu
există;
- S.G. -
Primarul Municipiului B., S.D. - consilier în cadrul Serviciului contabilitate
și O.M. - șef serviciu buget în cadrul Primăriei Municipiului B. sub aspectul
infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută în art.
248 C. pen., întrucât fapta nu există.
S-a reţinut
că, prin plângerea înregistrată la data de 8 ianuarie 2008 la Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, petiţionarul U.A. a solicitat
efectuarea de cercetări faţă de persoanele mai sus menţionate sub aspectul
infracţiunilor prevăzute în art. 248 și art. 289 C. pen.
Având în vedere că, la data de 17
decembrie 2004, numitul G.I., prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 36/2004, a
fost validat în calitate de deputat în Parlamentul României, Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a efectuat verificări în cauză, în
conformitate cu dispoziţiile art. 209 alin. (3) C. proc.
pen. raportat la art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Întrucât din
actele premergătoare efectuate nu au rezultat elemente care să conducă la
concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor reclamate,
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a dispus neînceperea
urmăririi penale în cauză.
La termenul
din data de 16 februarie 2009, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie,
verificându-și competenţa în soluţionarea plângerii formulate de petiţionarul
U.A. împotriva rezoluţiei de neînceperea urmăririi penale cu nr. 59/P/2008,
dispusă de parchet în cauză, a constatat că aceasta revine Curţii de Apel
Brașov, pentru următoarele considerente:
Învestirea
organelor judiciare - organe de urmărire penală sau instanţe de judecată - nu
se poate face în lipsa unei sesizări legale, care constituie temeiul și punctul
de plecare al desfășurării procesului penal.
Sesizarea
reprezintă, prin urmare, actul procesual prin care subiectul îndreptăţit se
adresează organului judiciar competent, cu solicitarea desfășurării
activităţilor pe care legea i le conferă ca atribuţii funcţionale.
Legiuitorul,
pentru determinarea organelor judiciare competente să efectueze urmărirea
penală ori judecata, a prevăzut în Codul de procedură penală dispoziţii
privitoare la competenţa acestora de a efectua acte valabile, cu eficienţă
legală în desfășurarea procesului penal, distingând între competenţa după
materie, competenţa după calitatea persoanei, competenţa funcţională și
competenţa teritorială.
Din ansamblul
normelor privitoare la competenţă, mai exact din prevederile art. 29 pct. 1
lit. a) C. proc. pen.,
rezultă că, în cazul infracţiunilor săvârșite de senatori și deputaţi,
competenţa de a judeca în primă instanţă astfel de cauze aparţine Înaltei Curţi
de Casaţie și Justiţie, iar potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin.
(1) C. proc. pen.,
plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere
în judecată se soluţionează de judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni,
potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
De asemenea,
potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care calitatea a fost dobândită după
săvârșirea infracţiunii - în speţă numitul G.I. a dobândit calitatea de deputat
în Parlamentul României după săvârșirea faptelor pentru care a fost reclamat -
competenţa se determină după natura și gravitatea infracţiunii, cu excepţia infracţiunilor săvârșite de
persoanele prevăzute în art. 29 pct. 1 (demnitari). Excepţia a fost
instituită prin Legea nr. 281/2003, ca urmare a Deciziei nr. 67/2003 a Curţii
Constituţionale, care a statuat că ar fi neconstituţională prevederea potrivit
căreia un deputat sau senator ar putea fi judecat de o altă instanţă decât
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie.
Faţă de
dispoziţiile legale citate, în mod corect, Parchetul de pe lângă Înalta Curte
de Casaţie și Justiţie a efectuat cercetări în cauză.
Înalta Curte
de Casaţie și Justiţie constată însă că, la data de 14 iulie 2008, a încetat, prin demisie, calitatea de deputat
în Parlamentul României a numitului G.I., calitate care ar fi atras
competenţa instanţei supreme în soluţionarea prezentei cauze.
Potrivit
dispoziţiilor art. 40 alin. (1) C. proc. pen., când competenţa instanţei este determinată de
calitatea inculpatului, instanţa rămâne competentă să judece chiar dacă
inculpatul, după săvârșirea infracţiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile
când:
a) fapta are
legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului;
b) s-a dat o
hotărâre în primă instanţă.
Ca atare, din
dispoziţia legală mai sus citată rezultă că făptuitorul care, la momentul
judecăţii, nu mai are calitatea cerută de legiuitor, pierde beneficiul
competenţei speciale determinate de acea calitate, dacă faptele nu au legătură
cu îndatoririle de serviciu ce-i reveneau în calitatea avută sau cauza se află
încă la judecata în primă instanţă.
Având în
vedere că, la data de 14 iulie 2008, a încetat mandatul de deputat al numitului
G.I., iar din verificările efectuate a reieșit că acesta nu a fost validat
pentru un nou mandat ca senator sau deputat și, întrucât faptele pentru care a
fost cercetat în prezenta cauză nu au legătură cu atribuţiile de serviciu pe
care le-a avut ca parlamentar, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că
la acest moment, nefiind întrunită nici cerinţa prevăzută în art. 40 alin. (1)
lit. b) C. proc. pen.,
respectiv nepronunţându-se o hotărâre în primă instanţă - nu mai este competentă să judece cauza în
fond, dispoziţiile privind competenţa după calitatea persoanei fiind
prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute.
Deși, în
cauză, competenţa după natura infracţiunilor pentru care au fost cercetaţi
numiţii G.I., P.N., S.G., S.D. și O.M. ar reveni Judecătoriei Brașov, având în
vedere calitatea de notar a
numitului G.I. și, în raport cu dispoziţiile art. 281 pct. 1 lit. b)
C. proc. pen. (care
stabilesc competenţa curţii de apel în judecarea în primă instanţă a
infracţiunilor săvârșite de notarii publici), competenţa de soluţionare a
cauzei aparţine Curţii de Apel Brașov. Și aceasta deoarece, în caz de dublă determinare a competenţei, atât
după materie, cât și după calitatea făptuitorului, competenţa de judecată
revine instanţei superioare în grad
ierarhic, fără deosebire dacă aceasta este determinată de infracţiunea
săvârșită sau de calitatea persoanei.
În consecinţă, pentru considerentele
arătate mai sus și având în vedere și dispoziţiile art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 2781
alin. (1) C. proc. pen.,
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a trimis plângerea formulată de
petiţionarul U.A. la Curtea de Apel Brașov spre competentă soluţionare.