Plângere penală adresată
direct instanţei. Plângere care nu
întrunește cerinţele prevăzute în art. 222 alin. (2) C. proc. pen. Soluţii
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Urmărirea penală.
Efectuarea urmăririi penale. Sesizarea organelor de urmărire penală
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- plângere
penală adresată direct instanţei
- plângere
care nu întrunește cerinţele prevăzute în art. 222 alin. (2) C. proc. pen.
C. proc.
pen., art. 222 alin. (2)
Conform art. 222 alin. (2) C. proc. pen., plângerea penală
trebuie să cuprindă numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiţionarului,
descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului
dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă.
Plângerea penală adresată direct instanţei, care
nu întrunește cerinţele prevăzute în dispoziţiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că nu
cuprinde descrierea faptei pentru care se solicită tragerea la răspundere
penală a persoanei reclamate, se respinge ca inadmisibilă, nefiind incidente
dispoziţiile art. 222 alin. (7) C. proc. pen.
I.C.C.J., secţia penală, sentinţa nr. 653 din 30 martie 2009
Prin plângerea penală
înregistrată la Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Secţia penală, la data de
23 februarie 2009, petiţionarul A.I. a
solicitat tragerea la răspundere penală a magistraţilor V.A., P.Ș. și
G.P. - judecători la Înalta Curte de
Casaţie și Justiţie și P.L. - procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și
Justiţie sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor, deoarece i-au fost încălcate mai multe drepturi prevăzute în
Constituţie.
Petiţionarul a mai susţinut că, deși a formulat
o plângere similară la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și
Justiţie, întrucât această unitate refuză să efectueze verificări, solicită ca
„Înalta Curte să realizeze cercetarea judecătorească în cauză.”
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, examinând
actele dosarului, constată că plângerea formulată de petiţionarul A.I. este inadmisibilă, întrucât nu se
circumscrie cerinţelor prevăzute în art. 222 alin. (1) și (2) C. proc. pen.
Astfel, potrivit art. 221 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire
penală poate fi sesizat prin plângere sau denunţ, ori se sesizează din oficiu,
atunci când află pe orice altă cale că s-a săvârșit o infracţiune.
Ca atare, mijloacele sau modurile prin care organul
de urmărire penală ia cunoștinţă, în condiţiile legii, despre săvârșirea unei
infracţiuni, determinând obligaţia acestuia de a se pronunţa cu privire la
eventuala începere a urmăririi penale referitoare la acea infracţiune, pot fi
clasificate în raport cu sursa de informare în:
- moduri de sesizare externe (plângerea sau
denunţul);
- moduri
de sesizare interne (sesizarea din oficiu).
Învestirea organelor judiciare - organe de
urmărire penală sau instanţe de judecată - nu se poate face în lipsa unei sesizări legale, care constituie
temeiul și punctul de plecare al desfășurării procesului penal.
Sesizarea reprezintă, așadar, actul procesual
prin care subiectul îndreptăţit se adresează organului judiciar competent, cu
solicitarea desfășurării activităţilor
pe care legea i le conferă ca atribuţii
funcţionale.
Potrivit art. 222 alin. (1) C. proc. pen., plângerea este
încunoștinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică căreia i
s-a cauzat o vătămare prin infracţiune.
În alin. (2) al aceluiași articol se arată că
plângerea trebuie să cuprindă numele, prenumele, calitatea, domiciliul
petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea
făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă.
Indicarea în cuprinsul plângerii a tuturor
acestor menţiuni constituie o condiţie
privind admisibilitatea plângerii, dându-i acesteia un conţinut precis,
constituind, totodată, o precauţiune împotriva plângerilor neîntemeiate.
Nerespectarea acestor cerinţe esenţiale de admisibilitate
a plângerii ar putea genera abuzuri în exercitarea dreptului de petiţionare.
Examinând plângerea formulată de petiţionarul
A.I., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că aceasta nu cuprinde
elementele cerute de textul de lege anterior invocat, întrucât în conţinutul
său nu sunt descrise în concret faptele pentru care se solicită tragerea la
răspundere penală a persoanelor reclamate, nefiind indicate data, locul și
împrejurările în care se presupune că acestea ar fi fost săvârșite, făcându-se
doar generic referire la „încălcarea unor drepturi din Constituţie.”
Întrucât plângerea, astfel cum a fost formulată,
nu poate conduce la un rezultat concret, satisfăcător, pentru o eventuală
începere a cercetărilor sau măcar pentru demonstrarea atingerii intereselor
legitime ale petiţionarului A.I., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a dispus
respingerea acesteia, ca inadmisibilă.