Competența Direcției Naționale Anticorupție. Art. 13 alin. (1) lit. a) din O. U. G. nr. 43/2002
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Competența. Felurile competenței. Competența după materie și după calitatea persoanei
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- competența Direcției Naționale Anticorupție
- art. 13 alin. (1) lit. a) din O. U. G. nr. 43/2002
O. U. G. nr. 43/2002, art. 13 alin. (1) lit. a)
Potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din O. U. G. nr. 43/2002, cu modificările și completările ulterioare, sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro ori o perturbare deosebit de gravă a activității unei autorități publice, instituții publice sau oricărei alte persoane juridice ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro. În sensul dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din O. U. G. nr. 43/2002, cu modificările și completările ulterioare, prin infracțiuni de corupție se înțeleg toate infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, inclusiv infracțiunile asimilate celor de corupție, cum este șantajul prevăzut în art. 131 din această lege, iar nu numai infracțiunile la care se face referire în Secțiunea a 2-a din Legea nr. 78/2000.
I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 521 din 12 februarie 2008
Prin încheierea nr. 4F din 6 februarie 2008 dată de judecătorul din cadrul Curții de Apel Brașov, Secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă propunerea de arestare preventivă formulată de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov privind pe inculpații M.A., D.R., F.A., A.M., D.G. și A.G., în cauza penală ce formează obiectul urmăririi penale în dosarul nr. 51/P/2007 al organului judiciar amintit.
Hotărând astfel, curtea de apel a reținut, în esență, că propunerea de arestare preventivă este lovită de nulitate absolută, întrucât urmărirea penală în cauză a fost efectuată de către un organ judiciar necompetent - în speță Serviciul Teritorial Brașov din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - pentru considerentele arătate în continuare:
Prin referatul nr. 51/P/2007 din 5 februarie 2008 întocmit de procurorul șef al Serviciului Teritorial Brașov din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Curtea de Apel Brașov a fost sesizată cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților M.A., D.R., F.A., A.M., D.G. și A.G., întemeiată pe dispozițiile art. 136 alin. (5) și art. 148 alin. (1) lit. b), d) și f) C. proc. pen. - pentru inculpatul M.A. și respectiv art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. - pentru ceilalți inculpați, sub învinuirea de a fi comis în calitate de autori sau complici infracțiunile prevăzute în art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000 și art. 189 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în următoarele împrejurări:
La 12 martie 2007, după ce a fost informat de notarul public T.V. cu privire la revocarea unei procuri, inculpatul M.A., împreună cu inculpații F.A., D.R., A.M., D.G. și A.G. au exercitat violențe asupra părții vătămate B.H., pe care au lipsit-o de libertate în mod ilegal pe un interval de circa 2 ore pentru a o determina să renunțe la manifestarea expresă de voință exprimată la 8 martie 2007 în fața unui notar public, prin care a revocat în întregime mandatul dat lui M.A. printr-o procură autentică din 23 februarie 2007, cu scopul de a dobândi în mod injust un folos material în cuantum de minim 255.000 euro. Organul de urmărire penală a reținut în încadrarea juridică a infracțiunii de șantaj și aplicarea art. 131 din Legea nr. 78/2000, deoarece în cauză mai există și un alt învinuit, T.V., care are calitatea de notar public și care a fost pus sub acuzare pentru complicitate la infracțiunea prevăzută în art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, față de care s-a considerat a fi incidente dispozițiile art. 1 lit. g) și art. 2 din legea amintită. Incidența Legii nr. 78/2000 cu privire la inculpații M.A. și A.M. - art. 1 lit. f) din Legea nr. 78/2000 - a fost dată de calitatea acestora de președinte al organizației municipale și, respectiv, județene a unui partid.
În cadrul dezbaterilor, reprezentantul Direcției Naționale Anticorupție a susținut că urmărirea penală în cauză a fost efectuată de organul judiciar menționat în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. a) teză finală din O.U.G. nr. 43/2002 [„indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis (...) valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro”], întrucât suma de bani ce a format obiectul tranzacției ce a declanșat săvârșirea infracțiunilor în cauză era de 45.000 euro, sumă dată de inculpatul M.A. părții vătămate B.H.
În raport cu precizările sus menționate, premergător examinării în fond a propunerii de arestare preventivă, curtea de apel a procedat la verificarea regularității actului de sesizare în conformitate cu dispozițiile art. 300 C. proc. pen., sens în care a reținut următoarele:
- potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 43/2002, completată și modificată ulterior, Direcția Națională Anticorupție are ca principală atribuție efectuarea urmăririi penale pentru infracțiuni de corupție, prevăzute în Legea nr. 78/2000, dar numai acele fapte care îi sunt date în competență în condițiile stabilite în art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002;
- săvârșirea unor infracțiuni prevăzute în Legea nr. 78/2000 constituie numai o condiție premisă necesară, dar nu suficientă, pentru a fi atrasă competența materială a Direcției Naționale Anticorupție, în acest sens fiind obligatoriu să existe și una din ipotezele limitativ prevăzute de lege, care condiționează atragerea competenței de cauzarea unor anume consecințe sau de o anumită valoare a sumei de bani pretinse ori a bunurilor ce formează obiectul infracțiunii de corupție, respectiv de o anumită calitate a celor care au comis astfel de fapte ilicite;
- din interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) teza finală din O.U.G. nr. 43/2002 rezultă că: a) pentru a fi în competența de urmărire penală a Direcției Naționale Anticorupție, valoarea sumei sau a bunului ce formează obiectul activității ilicite trebuie să se refere exclusiv la o infracțiune de corupție dintre cele limitativ prevăzute în Secțiunea a 2-a a Legii nr. 78/2000 (infracțiunea de șantaj imputată inculpaților făcând parte din infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție prevăzute în Secțiunea a 3-a a legii amintite) și că b) pentru infracțiunile asimilate și conexe din celelalte secțiuni sunt aplicabile, după caz, celelalte ipoteze ale art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 43/2002 - ce nu își găsesc aplicabilitate în speță - respectiv au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro ori o perturbare deosebit de gravă a activității unei autorități publice, instituții publice sau oricărei alte persoane juridice.
Ca atare, s-a concluzionat că în speță, fiind vorba de săvârșirea unei infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, și anume aceea de șantaj prevăzută în art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, comisă în dauna unei persoane fizice, nu sunt aplicabile prevederile art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002 și, prin urmare, efectuarea urmăririi penale în cauză de către Direcția Națională Anticorupție nu are justificarea legală, cu consecințele anterior arătate.
În cauză s-a declarat în termen recurs de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, criticându-se încheierea nr. 4F din 6 februarie 2008 a Curții de Apel Brașov ca fiind nelegală și netemeinică, cu solicitarea de a se dispune casarea acesteia și a se trimite cauza pentru soluționarea în fond a propunerii de arestare preventivă de către instanța amintită.
În acest sens s-a motivat că Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov este competentă să efectueze urmărirea penală în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 43/2002, avându-se în vedere că acest organ judiciar este sesizat cu săvârșirea de către inculpați a infracțiunilor de șantaj prevăzută în art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000 și lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută în art. 189 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., ce se presupune a fi fost comise în scopul ca inculpatul M.A. să devină proprietarul unui teren și să dobândească în mod injust un folos material în valoare de minim 255.000 euro, la datele și în împrejurările de fapt expuse în referatul privind propunerea de arestare preventivă (în ceea ce privește infracțiunea de șantaj prevăzută în art. 194 alin. 1 C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, la stabilirea încadrării juridice s-au avut în vedere prevederile art. 1 lit. f) și g) și art. 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la inculpații M.A. - președinte al organizației municipale a unui partid, A.M. - președinte al filialei județene a unui partid și T.V. - notar public, funcția acestuia din urmă atrăgând competența în primă instanță a Curții de Apel Brașov).
Recursul este întemeiat, urmând a fi admis ca atare, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., pentru considerentele arătate în continuare:
Competența Serviciului Teritorial Brașov - Direcția Națională Anticorupție de a efectua urmărirea penală în cauză este atrasă în condițiile dispozițiilor art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, care statuează că „sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, săvârșite în una dintre următoarele condiții: a) dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro ori o perturbare deosebit de gravă a activității unei autorități publice, instituții publice sau oricărei alte persoane juridice ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro.”
De precizat faptul că atunci când legiuitorul a folosit sintagma „infracțiuni de corupție” în cuprinsul textului de lege amintit, s-a referit la toate infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, concluzie ce rezultă din însăși titulatura legii „pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție”, și nu doar la o anumită categorie, respectiv cea a infracțiunilor de corupție cum sunt cele de luare, dare de mită, trafic de influență etc., care se regăsesc în Capitolul III Secțiunea a 2-a din Legea nr. 78/2000, așa cum a reținut curtea de apel.
Normele ce reglementează competența sunt de strictă interpretare și atât timp cât legea nu distinge, nici interpretul nu poate distinge.
Practic, prin interpretarea dată textului de lege de către Curtea de Apel Brașov, în sensul că acesta se aplică numai pentru o categorie de infracțiuni de corupție, respectiv cele din Capitolul III Secțiunea a 2-a, s-a făcut o interpretare restrictivă pe care legiuitorul nu a avut-o în vedere. De altfel, potrivit Legii nr. 78/2000, și infracțiunile asimilate infracțiunilor de corupție sunt infracțiuni de corupție în sens generic, întrucât prin asimilare ele își pierd trăsăturile proprii, dobândindu-le pe cele ale grupului în care se integrează.
Interpretarea susmenționată - singura corespunzătoare voinței legiuitorului - este confirmată implicit de către curtea de apel, în condițiile în care instanța amintită, din oficiu, a procedat conform art. 300 C. proc. pen. la verificarea regularității actului de sesizare și a competenței organului de urmărire penală care a formulat propunerea de arestare preventivă, analizând teza I a art. 13 lit. a) din O.U.G. nr. 43/2002, cu constatarea că nu este aplicabilă în speță întrucât paguba materială este de 45.000 euro (concluzie greșită în condițiile în care toate actele de punere sub învinuire și inculpare se referă la dobândirea în mod injust a unui folos material în cuantum de minim 255.000 euro la stabilirea căruia s-a avut în vedere probatoriul existent, potrivit căruia șantajul și lipsirea de libertate s-au comis spre a fi dobândită proprietatea unui teren a cărui valoare de piața depășește suma de 255.000 euro).
În consecință, competența Direcției Naționale Anticorupție de a efectua urmărirea penală în speță este atrasă de ambele teze ale art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 43/2002, motiv pentru care recursul a fost admis, încheierea atacată a fost casată și s-a dispus trimiterea propunerii de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov pentru soluționare la Curtea de Apel Brașov.