Revizuire.
Instanță militară care a judecat cauză în primă
instanță. Condamnat care nu are calitatea de militar.
Instanță civilă. Instanța competentă
Cuprins pe
materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata.
Căile extraordinare de atac. Revizuirea
Indice
alfabetic: Drept procesual penal
-
revizuire
- instanța
competentă
C. proc.
pen., art. 401
În lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului,
reflectată în Hotărârea din 21 septembrie 2006 pronunțată
în cauza Maszni împotriva României, precum și a regulii cu valoare de
principiu a „judecării civililor de către instanțele civile”,
consacrată în art. 35 C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea
nr. 356/2006, instanța civilă devenită competentă să
judece cauza în primă instanță, printr-o modificare
legislativă, este instanța competentă să soluționeze
cererea de revizuire a hotărârii penale definitive de condamnare a
persoanei care nu are calitatea de militar, chiar dacă instanța ce a
judecat cauza în primă instanță și a dispus condamnarea
este o instanță militară.
I.C.C.J., secția penală,
încheierea nr. 581 din 25 martie 2008
Prin cererea adresată Parchetului de pe lângă
Tribunalul Militar Cluj, înregistrată sub numărul 15/C din 31
ianuarie 2007, numita S.E., sora condamnatului politic S.A., a solicitat
declanșarea procedurii de revizuire a sentinței penale nr. 719 din 30
mai 1958 a Tribunalului Militar al Regiunii a lll-a Militară Cluj,
invocând incidența în cauză a prevederilor art. 394 alin. (1) lit. a)
C. proc. pen.
Prim-procurorul militar al Parchetului de pe lângă
Tribunalul Militar Cluj, constatând că infracțiunea pentru care S.A.
a fost condamnat la moarte și executat este o infracțiune contra
siguranței statului, de competența curții de apel, a trimis
cererea de revizuire la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Invocând Decizia nr. XXX din 9 octombrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile
Unite, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a restituit cererea
de revizuire la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Cluj pentru
efectuarea cercetărilor impuse de art. 399 C. proc. pen.
După efectuarea actelor de cercetare, procurorul
militar a înaintat întregul material, împreună cu propunerea de respingere
a cererii revizuire ca neîntemeiată, instanței militare.
Verificându-și competența de soluționare a cererii de revizuire,
Tribunalul Militar Cluj, prin sentința
penală nr. 42 din 13 noiembrie 2007, și-a declinat competența
în favoarea Curții de Apel Cluj.
Pentru a pronunța această
sentință, Tribunalul Militar Cluj a reținut că art. 26 C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin art. I
pct. 14 din Legea nr. 281/2003, prevede că tribunalul militar
judecă infracțiunile prevăzute în art. 331-352 din Codul penal,
precum și alte infracțiuni săvârșite în legătură cu îndatoririle de serviciu,
comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepția celor date în competența altor
instanțe. Prin urmare, tribunalul militar poate judeca numai cauze
în care sunt implicați militarii.
În argumentarea acestei opțiuni se invocă
și Hotărârea din 21 septembrie 2006 a Curții Europene a
Drepturilor Omului, Secția întâi, publicată în Monitorul Oficial nr.
585 din 24 august 2007, dată în cauza Maszni împotriva României, prin care
se constată încălcarea dreptului la un proces echitabil protejat de
art. 6 paragraf 1 din Convenția europeană pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în
situația în care persoanele civile sunt judecate de instanțele
militare.
Cu privire la aplicabilitatea Deciziei nr. XXX din 9
octombrie 2006 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, Secțiile Unite, potrivit căreia
instanța competentă să soluționeze cererea de
revizuire este instanța care a judecat cauza în primă
instanță, chiar dacă, la momentul introducerii cererii,
datorită modificării dispozițiilor legii procesual penale,
aceasta nu mai are competența de a judeca fondul cauzei în primă
instanță, Tribunalul Militar Cluj reține că această
decizie nu este aplicabilă în speță, deoarece, din
conținutul recursului în interesul legii promovat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, nu rezultă că s-ar fi avut în
vedere situația în care modificările aduse Codului de procedură
penală se referă la diferențierea competenței
instanțelor civile față de cele militare. Se conchide că
acel recurs în interesul legii a vizat numai instanțele de aceeași
natură, civile sau militare, și nu mai este de actualitate ca urmare
a hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului din 21 septembrie
2006 în cauza Maszni împotriva României.
Curtea de Apel Cluj, prin sentința penală nr. 9
din 16 ianuarie 2008, a declinat
competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Tribunalului Militar Cluj și,
constatând conflictul negativ de competență,
a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în
vederea pronunțării regulatorului de competență .
Declinatorul de
competență emis de Curtea de Apel Cluj are ca unică
argumentație Decizia nr. XXX din 9 octombrie 2006 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, Secțiile Unite.
În rezolvarea conflictului negativ
de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție
reține următoarele:
Prin sentința penală nr.
719 din 30 mai 1958 a Tribunalului Militar al Regiunii a lll-a Militară Cluj, numitul S.A. a fost condamnat alături de alți inculpați la pedeapsa capitală și
confiscarea totală a averii. În baza acestei hotărâri s-a emis
mandatul de executare a pedepsei nr. 1153
din 29 august 1958, iar la data de 1 septembrie 1958 condamnatul a fost
executat.
Împotriva acestei sentințe a
formulat cerere de revizuire numita S.E., sora condamnatului S.A.
Cererea de revizuire se întemeiază pe
dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., descoperirea unor
fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute
de instanță la soluționarea cauzei, și a fost
formulată de sora condamnatului, persoană abilitată de
dispozițiile art. 396 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 397 C. proc. pen., cererea de revizuire se
adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care
a judecat cauza in primă instanță, iar în conformitate cu
dispozițiile art. 401 C. proc. pen., pentru cazul de revizuire
prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., competentă
să judece cererea de revizuire este instanța care a judecat cauza în
primă instanță.
Prin Decizia nr. XXX din 9
octombrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial nr. 725 din 26
octombrie 2007, dată în interesul legii, s-a statuat că
„instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire
este instanța care a judecat cauza în primă instanță, chiar
dacă, la momentul introducerii cererii, datorită modificării dispozițiilor
legii procesual penale, aceasta nu mai avea competența de a judeca fondul
cauzei în primă instanță.”
Instanța supremă a concluzionat că, în lipsa unei
dispoziții contrare, instanța competentă să
soluționeze cererea de revizuire este determinată de reglementarea în
vigoare la data pronunțării hotărârii atacate pe această
cale, iar nu de aceea existentă în momentul introducerii cererii de
revizuire, instituindu-se astfel regula ultraactivității legii
procedurale anterioare atunci când, împotriva unei atari hotărâri
definitive, se exercită calea extraordinară de atac a revizuirii,
ulterior modificării competenței de judecată.
În finalul expozeului hotărârii se conturează o
excepție de la regula de conduită procedurală stabilită
pentru interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.
401 C. proc. pen., arătându-se că, în cazul în care instanța,
care a soluționat fondul cauzei, a fost între timp desființată,
un asemenea mod de a proceda nu ar mai fi posibil și, de aceea, numai
într-o astfel de situație se impune să fie determinată
competența de soluționare a cererii de revizuire potrivit normelor de
competență în vigoare în momentul introducerii cererii.
Dezlegarea dată problemei de drept judecate este
obligatorie pentru instanțe, chiar dacă, în cuprinsul
hotărârilor supuse examinării instanței supreme, nu se
regăsesc, în concret, rezolvări de practică judiciară
asemănătoare speței de față.
Trebuie observat, însă, că, prin Hotărârea
din 21 septembrie 2006, dată în Cauza Maszni împotriva României,
publicată în Monitorul Oficial nr. 585 din 24 august 2007, Curtea
Europeană a Drepturilor Omului, Secția întâi, a constatat că a
avut loc încălcarea art. 6 paragraf 1 din Convenția europeană
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale, în situația judecării civililor de către
instanțele militare.
În această privință Curta a reamintit
Raportul din 13 ianuarie 2006 privind problemele administrării
justiției de către instanțele militare, care enunță
principiul că „instanțele militare trebuie, din principiu, să
fie necompetente să judece civili”, invocând și poziția
similară ce fusese deja adoptată de Curtea Interamericană a
Drepturilor Omului (Durand și Ugarte împotriva Peru), care statuase
că instanțele militare trebuie să aibă o competență
exclusivă rezervată personalului militar ce a comis infracțiuni
sau delicte în timp ce își exercita îndatoririle.
Prin modificarea legislativă operată asupra
Codului de procedură penală prin Legea nr. 356 din 21 iulie 2006
publicată în Monitorul Oficial nr. 677 din 7 august 2006, legiuitorul,
dând curs unor rațiuni de bună administrare a justiției și
tendinței manifestate în celelalte sisteme judiciare democratice de
restrângere a competenței instanțelor militare exclusiv în sfera
faptelor penale comise de personalul militar și anchetării și
judecării de către parchetele și instanțele civile a
cauzelor în care alături de militari sunt implicați și civili, a
modificat dispozițiile art. 35 C. proc. pen., consacrând regula cu valoare
de principiu a „judecării civililor de către instanțele civile.”
Aceeași lege, în cuprinsul art. III alin. (2)
și (3), prin norme cu caracter tranzitoriu, a menținut în mod
nejustificat competența instanțelor militare și, respectiv, a
parchetelor militare, în cauzele aflate în curs de urmărire penală
sau de judecată la data intrării în vigoare a acestei legi. În
aplicarea acestor texte ale legii, urma ca parchetele militare și,
respectiv, instanțele militare să continue urmărirea penală
și judecata împotriva unor persoane care nu au calitatea de militari.
Constatând că legiuitorul a menținut în mod
nejustificat competența instanțelor militare și, respectiv, a
parchetelor militare, în cauzele aflate în curs de urmărire penală
sau de judecată la data intrării în vigoare a acestei legi, ceea ce
ar însemna că parchetele militare
și, respectiv, instanțele militare să continue urmărirea
penală și judecata împotriva unor persoane care nu au
calitatea de militari, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 610
din 20 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 474 din 16 iulie
2007, a concluzionat că această derogare este vădit
discriminatorie în raport cu criteriul avut în vedere de legiuitor în
modificarea art. 35 alin. (1) și (2) C. proc. pen., și anume lipsa
calității de militar a unuia sau unora dintre făptuitori.
S-a conchis, deci, că textele de lege
menționate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituția
României privind egalitatea în drepturi, întrucât reglementează diferit
competența de urmărire penală și de judecată a unor
persoane având același statut și aflate în aceeași situație
juridică.
Această abordare a legiuitorului și, mai apoi,
a instanței de contencios constituțional, vine să realizeze
consacrarea, în dreptul procesual din țara noastră, a principiului
nr. 5 din Raportul din 13 ianuarie 2006 al raportorului special al subcomisiei
pentru promovarea și protecția drepturilor omului, potrivit
căruia „instanțele militare trebuie, din principiu, să fie
necompetente să judece civili”, constituind o garanție în plus a
respectării dreptului la un proces echitabil și a egalității
în drepturi.
Judecarea civililor de către civili, ca regulă
procedurală fundamentală, poate fi constatată și în
evoluția ce a marcat ultimul deceniu la nivelul sistemelor de drept
internațional, ceea ce confirmă existența unei tendințe
nete de a exclude competența instanțelor militare din domeniul penal
atunci când este vorba de judecarea civililor.
Observând că prevederile legale interne și
internaționale amintite sunt norme de reglementare a competenței
după calitatea persoanei, care restrâng abilitarea judiciară a
instanțelor militare, trebuie să precizăm că ele
interesează ordinea publică și sunt de imediată aplicare
(tempus regit actum). Incidența imediată a acestor prescripții
procedurale nu este dată numai de principiul activității, ca
regulă aplicabilă în absența unor dispoziții care să
le proclame extraactivitatea, ci și de rațiunea adoptării legii
de modificare a Codului de procedură penală și considerentele
deciziei Curții Constituționale amintite. Mai mult, la această
concluzie se ajunge indubitabil pentru a se asigura protejarea drepturilor
procesuale ale persoanelor supuse jurisdicției penale și, îndeosebi,
a dreptului la un proces echitabil, a egalității în drepturi.
La aceeași abordare ne obligă și
dispozițiile constituționale înscrise în art. 11 potrivit cărora
tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern
și art. 20 alin. (2) conform cărora, dacă există
neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile
fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au
prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în
care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai
favorabile. Aceasta înseamnă că interdicția judecării
civililor de către instanțele militare opera și înainte de
modificările aduse Codului de procedură penală prin Legea nr.
356/2006, având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor
Omului.
Obligativitatea principiului ce se degajă din noile
prevederi legale interne și opțiunile jurisprudențiale ale
Curții Europene a Drepturilor Omului, regăsită în sistemele de
drept europene și internaționale, limitează, sub acest aspect,
aplicabilitatea Deciziei nr. XXX din 9
octombrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
Secțiile Unite, în ceea ce privește competența
instanțelor militare de a judeca cererile de revizuire a hotărârilor
judecătorești prin care au fost condamnați civili, chiar
dacă o instanță din această categorie procedase la
judecarea în primă instanță, în ciclul ordinar de judecată.
Chiar dacă art. 401 C. proc. pen., care
stabilește instanța competentă să soluționeze cererea
de revizuire, nu a suferit textual modificări prin legea de modificare a
Codului de procedură penală, acest text de lege, ca rezultat al interpretării
teleologice și sistematice a Codului de procedură penală și
a celorlalte dispoziții cu caracter procedural penal amintite, trebuie
să deceleze, în conținutul său, și interdicția soluționării
căii extraordinare de atac a revizuirii de către o instanță
militară, dacă privește o persoană civilă
condamnată. Nerespectarea acestui principiu consacrat, atât în dreptul
intern, cât și în sistemele de drept internaționale, ar duce la
situația inacceptabilă ca civilii, într-o eventuală rejudecare a
cauzei, după admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, să
fie judecați de către o instanță militară.
În aplicarea legii procesual penale în timp a fost
consacrat principiul activității, potrivit căruia legea
procesual penală este de imediată aplicare, toate
activitățile procesuale realizându-se numai în conformitate cu legea în vigoare în momentul
efectuării actului (tempus regit actum).
Prin activitatea legii procesual penale se înțelege
aplicarea ei între momentul intrării în vigoare și momentul ieșirii
din vigoare. Aceasta implică efectuarea tuturor actelor procedurale în
conformitate cu legea în vigoare și recunoașterea ca valabile a
actelor procedurale efectuate anterior intrării în vigoare a legii. De
asemenea, o lege procesuală ieșită din vigoare nu mai produce
efecte după abrogare.
Prin intrarea în vigoare a normelor de modificare a
Codului de procedură penală se introduce în sistemul dreptului
procesual penal intern o nouă regulă de delimitare a competenței
personale a instanțelor și parchetelor militare, regulă
caracterizată prin specialitate în raport cu normele de drept comun de
stabilire a abilitărilor legale ale organelor judiciare. Norma
procedurală de stabilire a instanței competente să soluționeze cererea de revizuire prescrisă
de art. 401 C. proc. pen. reprezintă norma cadru, care
stabilește dreptul comun în materie, aplicabilă, atât timp cât
printr-o regulă specială nu se prevede altfel (specialia generalibus
derogant).
Sintetizând cele de mai sus, Înalta Curte de Casație
și Justiție reține că, în cauză, competența de
soluționare a cererii de revizuire formulată de sora condamnatului
civil executat aparține instanței civile determinată, sub aspect
material, de dispozițiile art. 281 pct. 1 lit. a) C. proc.
pen., privind competența în cazul infracțiunilor prevăzute în
art. 155 - 173 C. pen. și infracțiunilor privind siguranța
națională a României prevăzute în legi speciale, respectiv
Curții de Apel Cluj, corespondentă, sub aspect teritorial,
instanței de condamnare.
Față de considerentele ce preced, a fost stabilită competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuienta S.E. în favoarea Curții de Apel Cluj, dosarul fiind trimis acestei instanțe.