Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 10 din 7 octombrie 2002, Curtea de Apel Ploiești a respins ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționara M.F.
A fost obligată petiționara la 300.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt că, prin plângerea introdusă la 27 august 2002, petiționara M.F. a solicitat anularea soluției date prin rezoluția nr. 23/P/2000 din 12 mai 2000 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin care s-a dispus neânceperea urmăririi penale împotriva făptuitorului P.M., notar public, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen.
Petiționara M.F. a formulat inițial plângere penală împotriva nepotului său M.G.N., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale și uz de fals, prevăzută și pedepsită de art. 288 și art. 291 C. pen., susținând că, acesta ar fi contrafăcut semnătura defunctei M.R. (mama persoanei vătămate și bunica făptuitorului) pe o serie de înscrisuri pe care le-a depus în dosarul civil nr. 2893/RCA/1998 al Judecătoriei Câmpina, având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3049 din 27 aprilie 1994 și partajarea averii rămase de pe urma defuncților M.G.N. și M.R.
Ulterior, petiționara a făcut plângere și împotriva notarului public P.M., care a întocmit actul autentic, pentru infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen.
Față de calitatea unuia dintre făptuitori, de notar public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, unde se depusese inițial plângerea, și-a declinat competența, prin rezoluția nr. 294/P/2000, în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești .
Din conținutul plângerii și din declarația persoanei vătămate reiese că M.G.N. ar fi uzat în instanță și de înscrisuri sub semnătură privată false și anume, o cerere și o chitanță,care, în realitate, nu erau semnate de defuncta M.R., așa cum pretinde nepotul său, iar o altă cerere adresată Notarului de Stat la 27 aprilie 1994 și un plan de situație (anexa contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3049/27 aprilie 1994) conțin de asemenea semnături contrafăcute ale defunctului.
S-a mai reținut că, petiționara a susținut că planul de situație incriminat, nici nu a fost întocmit în 1994, ci ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare mai sus menționat, deoarece nepotul său l-a depus la dosarul civil abia în anul 1996, așa încât, toate actele depuse de M.G.N. în litigiu civil sunt false.
Ulterior, petiționara a solicitat efectuarea de cercetări penale și asupra notarului P.M. de la Notariatul Câmpina, deoarece acesta a știut că nepotul său, M.G.N. folosește acet false, unele autentificate chiar de către notarul public mai sus menționat.
În urma verificărilor efectuate asupra actelor care au stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare la care se referă petiționara, s-a constatat că notarul public P.M. nu a comis nici un fals, iar actele avute în vedere la întocmirea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3049 din 27 aprilie 1994 au fost corecte.
Față de această situație, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, prin rezoluția nr. 23/P/2000 din 12 mai 2000, a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva făptuitorului P.M., pentru infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. și a disjuns cauza privind pe făptuitorul M.G.N. și continuarea arestărilor împotriva acestuia, pentru comiterea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals,prevăzute de art. 288, 290 și 291 C. pen.
Verificând actele de urmărire penală primară, efectuate de procurorul însărcinat cu soluționarea plângerii penale a părții vătămate, în urma sesizării depusă de petiționară la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, acest organ prin rezoluția nr. 1371/II/2000 din 11 iulie 2000, a respins-o ca neîntemeiată.
După comunicarea soluției, petiționara s-a adresat Curții de Apel Ploiești cu plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale împotriva făptuitorului P.M., în calitate de notar public, așa cum s-a arătat mai sus.
Instanța a mai reținut că din actele și lucrările dosarului de la urmărirea penală atașate, ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, nu se poate reține în sarcina notarului public infracțiunea de fals intelectual, așa cum susține petiționara, iar din actele avute în vedere pentru întocmirea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3049/27 aprilie 1994 și care se află la mapa cu acte autentice, la Biroul de Carte Funciară din cadrul Judecătoriei Câmpina, nu sunt false, cum se susține și oricum, notarul de stat nu era obligat să facă o verificare amănunțită a acestora.
În motivarea hotărârii, prima instanță a mai arătat că, responsabilitatea pentru eventuala folosire a unor acte false la întocmirea contractului de vânzare-cumpărare, aparține făptuitorului M.G.N., față de care s-a disjuns cauza și se continuă cercetările, astfel că plângerea petiționarei în ceea ce-l privește pe făptuitorul P.M., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 23/P/2000 din 12 mai 2000 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești este neîntemeiată, urmând să se respingă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționara M.F., considerând că aceasta a fost dată cu încălcarea legii.
În motivarea recursului, petiționara a arătat că la data de 1 octombrie 2001, a formulat o nouă plângere penală, la recomandarea instanței de judecată civilă, față de notarul P.M. și M.G.N., pentru alte aspecte decât cele care au făcut obiectul unei alte plângeri penale din 2000 împotriva acelorași persoane.
Petiționara a mai relatat că, parchetul a atașat noua plângere la dosarul nr. 23/P/2000 și a respins-o cu motivarea că în anul 2002 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notar.
Petiționara a criticat hotărârea atacată, în sensul că ea este nelegală, deoarece i s-a încălcat dreptul constituțional de liber acces la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție, s-a încălcat principiul aflării adevărului, prevăzut de art. 3 C. proc. pen. și principiul rolului activ al organelor de urmărire penală, prevăzut de art. 4 C. proc. pen.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și să se dispună obligarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești să deschidă dosar penal pentru plângerea din 1 octombrie 2001, să efectueze cercetarea penală în cauză și cu verificarea tuturor faptelor sesizate, respectând principiul adevărului și al rolului activ.
Recursul declarat nu este fondat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 278 C. proc. pen., plângerea împotriva măsurilor luate sau actelor efectuate de procuror se rezolvă de prim-procurorul parchetului. În cazul când măsurile și actele sunt ale prim-procurorului ori luate sau efectuate pe baza dispozițiilor date de către acesta, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.
Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că petiționara M.F. a formulat numeroase plângeri împotriva făptuitorilor M.G.N. și P.M., plângerea în cauză fiind înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești cu nr. 3167/II/2/2001 din 5 martie 2002 și atașată dosarului nr. 23/P/2000.
La data de 20 martie 2002, ca răspuns la această plângere, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești i-a comunicat petiționarei că față de notarul P.M. s-a dispus neînceperea urmării penale pentru infracțiunea reclamată de aceasta, respectiv fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., prin rezoluția nr. 23/P/2000 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. În aceeași adresă s-a mai arătat că, prin rezoluția nr. 2117/II/2/2000 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus și respingerea plângerii formulată de petiționară împotriva soluției sus-menționate, apreciindu-se ca fiind legală și temeinică.
S-a mai menționat că în ceea ce-l privește pe M.G.N., acesta anterior a fost cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 288 alin. (1) și art. 291 C. pen., Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești dispunând, prin rezoluția nr. 3716/P/1996, confirmarea propunerii organelor de poliție de neîncepere a urmăririi penale împotriva acestuia.
Prin adresă s-a mai indicat petiționarei că, o nouă plângere formulată de aceasta împotriva numitului M.G.N. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen., poate fi adresată unității competente, respectiv Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.
Așa fiind, petiționara trebuia să formuleze plângere împotriva rezoluției prin care a fost respinsă plângerea de neîncepere a urmăririi penale a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pe cale ierarhică, în speță, Procurorul General al Curții Supreme de Justiție, care la rândul său trebuia tot printr-o rezoluție sau ordonanță să-și motiveze soluția pe care urma să o dispună.
Cum în cauză, nu s-a făcut nici o dovadă că s-a procedat în acest fel, iar plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, dispusă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a fost adresată direct instanței, se constată că petiționara M.F. nu a respectat criteriul ierarhic prevăzut de art. 278 C. proc. pen.
Ca atare, recursul declarat este nefondat și urmează să fie respins.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de petiționara M.F. să fie respins, ca nefondat.
În baza art. 192 C. proc. pen., urmează ca petiționara să fie obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara M.F. împotriva sentinței nr. 10 din 7 octombrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.
Obligă pe recurenta petiționară la plata sumei de 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 ianuarie 2003.