Mandat european de arestare. Dreptul la apărare
Cuprins
pe materii: Drept procesual
penal. Partea specială. Proceduri prevăzute în legi speciale.
Mandatul european de arestare
Indice
alfabetic: Drept procesual penal
- mandat
european de arestare
- dreptul la
apărare
C. proc. pen., art.
6
Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 6
În procedura de executare a
mandatului european de arestare, dacă instanța a respins cererea
apărătorului ales de amânare a judecării cauzei și a
desemnat un apărător din oficiu, procedând la judecarea cauzei și
pronunțarea hotărârii cu privire la executarea mandatului european de
arestare, instanța a încălcat dreptul la apărare al persoanei
solicitate, garantat de art. 24 din Constituție, art. 6 din Codul de
procedură penală și art. 6 din Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât
simpla desemnare a unui apărător din oficiu, fără a-i da
acestuia posibilitatea efectivă de a studia actele dosarului, nu conduce
la îndeplinirea obligației de asigurare a asistenței juridice și
constituie o lipsire a persoanei solicitate de o apărare efectivă, de
natură a încălca dreptul la apărare al acesteia.
I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 945 din 14
martie 2008
Prin sentința
nr. 6 din 3 martie 2008 a Curții de Apel Cluj, Secția penală, a
fost admisă cererea formulată de autoritățile judiciare
italiene cu privire la executarea mandatului european de arestare emis la 11
octombrie 2007 de către Biroul Procurorului Republicii de pe lângă
Tribunalul din Milano sub nr. EA/652/99/ST pe numele cetățeanului
român P.L., în vederea executării pedepsei de 7 ani și 5 luni
închisoare aplicată prin sentința nr. 2827 din 15 martie 2002 a
Tribunalului din Milano, sentință rămasă definitivă la
1 octombrie 2002. Totodată, s-a constatat că prin încheierea
penală nr. 93 din 6 noiembrie 2007 s-a dispus arestarea preventivă a
persoanei solicitate P.L. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu 6
noiembrie 2007, și a fost menținută starea de arest a acesteia.
În partea
introductivă a acestei hotărâri s-a dispus amendarea
apărătorului ales, avocat N.M., cu suma de 5.000 de lei, în baza art.
198 alin. (3) C. proc. pen., constatând că nu se dovedește motivul
obiectiv al lipsei apărătorului ales și că acesta nu
și-a îndeplinit obligația legală de a asigura substituirea.
Împotriva
acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs persoana
solicitată P.L., care a criticat hotărârea pentru nelegalitate
și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței
atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pe considerentul încălcării
dreptului la apărare al acesteia.
Recurentul
avocat N.M. a criticat hotărârea sub aspectul dispoziției referitoare
la amendarea sa, precizând că la 3 martie 2008 a absentat în mod
justificat, cererea sa de amânare neavând un caracter abuziv, fiind
determinată de motive obiective precizate instanței de fond.
Verificând
legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, conform
dispozițiilor art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte de
Casație și Justiție constată că recursurile declarate
în cauză sunt fondate, urmând a fi admise pentru considerentele care
urmează:
Examinând cauza,
Înalta Curte de Casație și Justiție constată că
instanța de fond a procedat în mod corect dispunând arestarea persoanei
solicitate P.L., reținând că, din documentele anexate dosarului
cauzei, rezultă că persoana solicitată a fost condamnată la
pedeapsa de 7 ani și 5 luni închisoare aplicată prin sentința
nr. 2827 din 15 martie 2002 a Tribunalului din Milano, sentință
rămasă definitivă la 1 octombrie 2002.
Judecând cauza în fond, instanța
a respins cererea apărătorului angajat, de amânare a cauzei pe
considerentul că are de susținut o cauză la Tribunalul
Mureș, cu motivarea că cererea nu este justificată. În
această situație, instanța a desemnat un apărător din
oficiu și a procedat la judecarea cauzei.
Procedând astfel,
instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea normelor
legale privind garantarea dreptului la apărare, consfințit
și garantat de art. 24 din Constituție, de art. 6 din Codul de
procedură penală și de art. 6 din Convenția pentru
apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,
așa cum a fost amendată prin Protocolul nr. 11 din 1 noiembrie 1998.
Astfel, Înalta
Curte de Casație și Justiție are în vedere dispozițiile
art. 171 alin. (41) C. proc. pen., care prevăd: “Când asistența
juridică este obligatorie, dacă apărătorul ales nu se
prezintă nejustificat (…) la termenul de judecată fixat și nici
nu asigură substituirea (…) instanța ia măsuri pentru desemnarea
unui apărător din oficiu care să-l înlocuiască, acordând un
termen de minimum 3 zile pentru pregătirea apărării.”
Simpla
desemnare a unui apărător din oficiu, fără a-i da acestuia
posibilitatea efectivă de a studia actele dosarului, nu duce la
îndeplinirea obligației de asigurare a asistenței juridice. Numirea
unui apărător din oficiu, în modalitatea arătată, nu
asigură nici necesitatea respectării dispozițiilor art. 6
paragraf 3 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului
și a libertăților fundamentale.
Potrivit
art. 6 paragraf 3 lit. b) din Convenție, orice acuzat are dreptul să
dispună de timpul și înlesnirile necesare pregătirii
apărării sale, iar conform art. 6 alin. (4) C. proc. pen., orice
parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul
procesului penal. Corelativ acestui drept, alin. (5) al art.
6 stabilește obligația organelor judiciare de a lua
măsurile necesare pentru asigurarea asistenței juridice a
inculpatului sau învinuitului, numai dacă acesta nu are apărător
ales.
Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere în
același sens și Hotărârea Curții Europene a Drepturilor
Omului în Cauza Criossant c. Germaniei (25 septembrie 1992), în
considerentele căreia s-a reținut că relația
confidențială client - avocat nu poate fi considerată una
absolută, fiind supusă anumitor limite, în cazul în care
instanța trebuie să decidă dacă interesele justiției
impun ca acuzatul să fie apărat sau nu de avocatul ales de el.
Instanța trebuie să țină cont de intenția acuzatului,
dar poate și trece peste această intenție, dacă există
motive relevante și suficiente pentru a considera că aceasta este în
interesul justiției.
În
speță, măsura dispusă, de natură a încălca
dreptul la apărare al persoanei solicitate, prin lipsirea acesteia de o
apărare efectivă, este departe de a fi în interesul bunei soluționări
a cauzei.
Apreciind că
măsura arestării preventive luată față de persoana
solicitată P.L. se impune a fi menținută, pentru a preveni orice
impediment de natură a aduce atingere soluționării cauzei,
Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 90 alin.
(9) din Legea nr. 302/2004, va menține măsura arestării
persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile.
Totodată,
Înalta Curte de Casație și Justiție constată că lipsa
apărătorului ales al persoanei solicitate, avocat N.M., la termenul din
3 martie 2008 a fost justificată pe considerentul că are de
susținut o cauză la Tribunalul Mureș, motiv pentru care a
arătat că este în imposibilitate de prezentare, dispoziția
instanței de fond de amendare fiind nefondată. Înalta Curte de
Casație și Justiție, calificând cererea acestuia de scutire de
plata amenzii ca recurs împotriva hotărârii prin care s-a dispus
amendarea, va înlătura dispoziția de amendare a
apărătorului ales N.M., ca urmare a admiterii recursului declarat de
acesta.
În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de persoana solicitată P.L. și de avocat N.M., în nume propriu, împotriva sentinței nr. 6 din 3 martie 2008 a Curții de Apel Cluj, Secția penală, a casat sentința penală atacată și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Curtea de Apel Cluj, în ceea ce privește persoana solicitată P.L., a înlăturat dispoziția de amendare a apărătorului ales N.M. și a menținut starea de arest a persoanei solicitate.