Competență după calitatea persoanei. Infracțiuni săvârșite de avocați
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Competența. Competența după materie și după calitatea persoanei
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- competență după calitatea persoanei
- infracțiuni săvârșite de avocați
C. proc. pen., art. 281
În conformitate cu prevederile art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., curtea de apel judecă în primă instanță, între altele, infracțiunile săvârșite de avocați. Competența curții de apel, în acest caz, a fost consacrată legislativ în considerarea calității persoanei ce exercită profesia de avocat, care, potrivit art. 1 din Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se exercită numai de avocații înscriși în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naționale a Barourilor din România. Prin urmare, dacă o persoană exercită profesia de avocat în afara acestui cadrul legal, iar obiectul judecății îl constituie exercitarea, fără drept, a profesiei de avocat sau plângerea împotriva soluției de netrimitere în judecată pentru această infracțiune, prevăzută în art. 281 C. pen., competența revine judecătoriei, în temeiul art. 25 alin. (1) C. proc. pen., iar nu curții de apel.
I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1063 din 24 martie 2008
Prin plângerea formulată de Baroul de Avocați Vaslui s-a solicitat tragerea la răspundere penală a intimatului M.E. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 281 C. pen., susținându-se că, în ședința publică din 30 iunie 2006, în cadrul dosarului penal nr. 1732/2005 aflat pe rolul Judecătoriei Vaslui, intimatul a asigurat apărarea inculpatei D.N. ca avocat desemnat de Baroul Constituțional, neavând calitatea de avocat înscris într-un barou din cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România.
Prin rezoluția nr. 143/P/2007 din 20 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de M.E.
Prin rezoluția nr. 707/II/2/2007 din 2 august 2007 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași a fost respinsă plângerea Baroului de Avocați Vaslui împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, constatându-se că, în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 281 C. pen.
Împotriva soluției de netrimitere în judecată Baroul de Avocați Vaslui a formulat plângere, care a fost respinsă, ca nefondată, prin sentința nr. 68 din 8 noiembrie 2007 a Curții de Apel Iași, Secția penală.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a considerat că rezoluția procurorului este corectă și că faptele reclamate nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii prevăzută în art. 281 C. pen., lipsind atât latura obiectivă, cât și cea subiectivă.
Astfel, s-a apreciat că activitățile desfășurate de intimatul M.E. s-au înscris în limitele legii, el activând într-un barou înființat printr-o hotărâre judecătorească, iar sub aspect subiectiv, această persoană nu a prevăzut și nici nu a urmărit ori acceptat încălcarea legii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Baroul de Avocați Vaslui, care a susținut, între altele, că urmărirea penală s-a făcut de un organ necompetent, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași în loc de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui.
Recursul declarat este întemeiat.
În conformitate cu dispozițiile art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., curtea de apel este competentă să judece, între altele, infracțiunile săvârșite de avocați.
Din examinarea textului se constată că această competență a fost consacrată legislativ în considerarea calității de avocat, profesie care, potrivit art. 1 din Legea nr. 51/1995, se exercită numai de avocații înscriși în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naționale a Barourilor din România.
Ca atare, în situația în care o asemenea persoană săvârșește o infracțiune, competența de efectuare a urmăririi penale revine parchetului de pe lângă curtea de apel, iar cea de judecată, acelei curți, avându-se în vedere și celelalte condiții prevăzute de lege.
În ipoteza în care o persoană exercită profesia de avocat în afara cadrului legal arătat, iar obiect al urmăririi penale și al judecății îl constituie exercitarea profesiei de avocat fără drept, competența revine parchetului de pe lângă judecătorie și, respectiv, judecătoriei, în baza art. 25 alin. (1) C. proc. pen.
Din examinarea actelor dosarului de constată că, prin plângerea formulată de recurentul Baroul de Avocați Vaslui, s-a susținut că intimatul a funcționat într-un barou constituit nelegal, pentru care actele de constituire și de înregistrare sunt nule de drept, conform art. 1 alin. (3) din Legea nr. 51/1995.
Ca atare, fiind în discuție însăși calitatea de avocat, ca profesie exercitată nelegal, competența de soluționare a cauzei nu aparține curți de apel, ci judecătoriei.
Potrivit art. 197 alin. (2) și (3) C. proc. pen., dispozițiile referitoare la competența după materie și după calitatea persoanei sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, care nu poate fi înlăturată în niciun mod și poate fi invocată în orice stare a procesului, luându-se în considerare chiar din oficiu.
Pe de altă parte, conform art. 3859 alin. (1) pct. 1 din același cod, hotărârile sunt supuse casării în cazul când nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei.
Față de considerentele ce preced, constatând că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale evocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Vaslui.