Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 189 din 5 martie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul D.P. la 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 din același cod, cu aplicarea art. 76 alin. (2) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
Pe latură civilă, în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 și următoarele C. civ., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 35.000.000 lei cu titlu de daune morale, către partea civilă P.A.
În baza art. 188 din Legea nr. 3/1978 inculpatul a fost obligat la plata, cu titlu de despăgubiri civile, a sumei de 5.063.492 lei, către partea civilă Spitalul Universitar de Urgență București.
În temeiul art. 113 C. pen., inculpatul a fost obligat la tratament medical până la însănătoșire.
Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Inculpatul și familia sa erau vecini cu familia P., imobilul în care locuiau având intrări separate.
Pe acest fundal, în după-amiaza zilei de 17 iunie 2000, P.A. fiica sa și un musafir, aflați în desfășurarea unei petreceri, au fost injuriați de inculpat și de soția lui, motiv pentru care, la un moment dat, P.A. a ieșit din locuință și cu intenția de a-i determina pe cei doi să se liniștească, a ajuns la ușa bucătăriei inculpatului. Acesta, având în mână un cuțit, l-a îndreptat spre zona toracică dreaptă a femeii, care însă, pentru a se apăra, a ridicat mâna stângă, astfel că lovitura i-a secționat parțial artera ulnară.
Din raportul de expertiză medico-legală datat 12 iulie 2000 și completat la 8 august 2000, s-a reținut că partea vătămată a fost lovită cu un corp ascuțit, posibil cuțit, în zona antebrațului stâng inferior și în zona toracică dreaptă, necesitând pentru vindecare 50-55 zile îngrijiri medicale, iar prin localizare și gravitate, leziunile i-au pus viața în primejdie.
Împotriva sentinței, inculpatul a declarat apel, motivele invocate fiind greșita stabilire a situației de fapt și, implicit, a vinovăției sale, precum și netemeinicia pedepsei aplicată.
Prin decizia penală nr. 633 din 10 octombrie 2002, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul declarat, a desființat sentința și a redus pedeapsa aplicată inculpatului, de la 3 ani închisoare, la un an și 6 luni închisoare.
Prin aceeași hotărâre, s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul.
În recursul declarat, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a criticat hotărârea pronunțată de instanța de apel, pentru netemeinicia pedepsei aplicată inculpatului.
La rândul său, recurentul inculpat și-a motivat recursul pe greșita stabilire a situației de fapt și, deci, a vinovăției sale, sens în care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., pe netemeinicia pedepsei aplicată cu referire la modalitatea de executare a acesteia și pe greșita soluționare a laturii civile a cauzei.
Recursurile declarate de parchet și de inculpat nu sunt fondate.
Potrivit art. 72 C. pen., text de lege care stabilește criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului și de împrejurările, care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
În spiritul textelor de lege invocate, se reține că reducând pedeapsa stabilită inculpatului, în condițiile aplicării art. 76 alin. (2) C. pen., instanța de apel a considerat toate criteriile de individualizare, în cadrul acestora orientându-se spre limita minimului special, durata ei corespunzând și scopului întrucât inculpatul este învârstă, bolnav și nu are antecedente penale.
În ce privește modalitatea de executare, pedeapsa închisorii va fi în măsură să realizeze prevenția generală și specială, în cauză nefiind incidente condițiile de aplicare a suspendării condiționate (art. 81 alin. (3) C. pen.) și, ca atare, nici ale suspendării executării sub supraveghere, prevăzute de art. 861 C. pen.
În ce privește motivul de recurs vizând greșita încadrare juridică a faptei se reține că este, de asemenea, nefondat, pentru următoarele considerente:
Pentru existența infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., este necesar ca, pe plan subiectiv, în raport cu rezultatul produs, inculpatul să fi acționat cu intenție.
În vederea delimitării infracțiunii de vătămare corporală gravă, de tentativa de omor, în stabilirea laturii subiective, trebuie să se țină seama de toate datele de fapt, începând cu obiectul folosit, intensitatea cu care au fost aplicate loviturile, regiunea spre care au fost îndreptate acestea, urmările ce se puteau produce și pericolul pentru integritatea fizică a celui agresat astfel.
În cauză, fapta inculpatului de a fi aplicat, cu intensitate, lovitura de cuțit spre zona toracică a victimei, și, pentru că aceasta și-a ridicat brațul pentru a se proteja, lezarea arterei ulnare cu consecința unui număr de zile relativ mare, pentru îngrijiri medicale, constituie tentativă la infracțiunea de omor.
În ce privește motivul de recurs formulat de inculpat, privind soluționarea laturii civile a cauzei, și acesta este nefondat.
Din moment ce inculpatul, săvârșind tentativa la infracțiunea de omor, a cauzat victimei, pe lângă suferințe fizice, și suferințe morale, respectiv obligarea sa la internări în spital, deci lipsa din mijlocul familiei și modificarea stilului de viață cotidiană, dezdăunarea acestora prin echivalent bănesc este în spiritul prevederilor art. 14 și următoarele C. proc. pen.
Este de observat că partea vătămată a cerut suma de 100.000.000 lei, din care 5.000.000 lei despăgubiri materiale și 95.000.000 lei despăgubiri morale, instanța, justificat, acordându-i suma de 35.000.000 lei cu titlu de daune morale.
Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpat nefiind fondate, în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse.
Conform art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul D.P., împotriva deciziei penale nr. 633 din 10 octombrie 2002, a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 mai 2003.