Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 51 din 5 martie 2002 Tribunalul Mureș a dispus respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului C.V. din infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului C.V. în infracțiunea incriminată de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.
În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174, și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen., inculpatul C.V. a fost condamnat la pedeapsa principală de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., s-a dispus în baza art. 71 C. pen., interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., s-a scăzut din pedeapsa astfel aplicată perioada executată de inculpat în baza mandatului de executare nr. 1572 din 20 mai 1999 emisă de Judecătoria Tg. Mureș, respectiv detenția scursă între 13 octombrie 1999 – 14 aprilie 2001.
Tribunalul Mureș a constatat că părțile vătămate B.I. și Spitalul Clinic jud. Mureș nu s-au constituit părți civile în cauză, deoarece au fost despăgubite de inculpat.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la acesta a cuțitului care a servit la săvârșirea infracțiunii, obiect ridicat de la locul faptei și înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, s-a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Tribunalul Mureș reinvestit cu soluționarea prezentei cauze a reținut că:
Prin sentința penală nr. 1121/1998 a Judecătoriei Tg. Mureș inculpatul C.V. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii incriminate de dispozițiile art. 182 alin. (1) C. pen., s-a constatat că partea vătămată B.I. nu a formulat pretenții civile în cauză, că partea civilă Spitalul Clinic Jud. Mureș a fost despăgubită cu suma de 643.323 lei, și s-a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Prin decizia penală nr. 42 din 14 ianuarie 1999 a Tribunalului Mureș s-a respins apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale anterior menționate, iar prin decizia penală nr. 213/1999 a Curții de Apel Tg. Mureș s-a respins și recursul promovat de inculpat în această cauză.
Instanțele de control judiciar, respectiv Tribunalul Mureș și Curtea de Apel Tg. Mureș au reținut că, în cauza de față existau elemente care impuneau schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului C.V. într-o infracțiune mai gravă, dar că în căile de atac ale inculpatului nu se putea proceda la agravarea situației acestuia, fapt ce a determinat pronunțarea deciziilor penale anterioare prin care s-au respins ca nefondate căile de atac promovate de inculpat.
Prin decizia nr. 2924 din 22 iunie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, s-a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 1121/1998 a Judecătoriei Tg. Mureș, deciziei penale nr. 42/1999 a Tribunalului Mureș și deciziei penale nr. 213/1999 a Curții de Apel Tg. Mureș, hotărâri ce au fost casate cu privire la încadrarea juridică a faptei comisă de inculpat și în baza art. 334 C. proc. pen., s-a operat schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 200 C. pen., raportat la art. 174 C. pen. Prin decizia Curții Supreme de Justiție s-a dispus ca Tribunalul Mureș să procedeze la o nouă instrumentare a cauzei.
Tribunalul Mureș a reținut că inculpatul a consumat în ziua de 25 februarie 1997 în mai multe rânduri băuturi alcoolice la barul B.R. din satul Corunca.
Observând că partea vătămată B.I., după ce a băut 50 ml vodcă a părăsit localul, l-a urmărit și invocând un conflict anterior cu acesta, i-a aplicat 3 lovituri de cuțit, două în brațe, iar una în abdomen.
Partea vătămată a revenit în bar, acordându-i-se primul ajutor și fiind anunțate salvarea și organele de poliție. În acest timp inculpatul a fost dezarmat de cetățenii aflați în apropiere.
Certificatul medico-legal nr. 1120 din 20 martie 1997 relevă un politraumatism prin agresiune cu armă albă: plagă penetrantă abdominală, la intervenția chirurgicală efectuată în regim de urgență constatându-se un hemiperitoneu prin plagă gastrică transfixiantă.
Raportul de expertiză medico-legală atestă că leziunile produse au pus în primejdie viața victimei.
Declarațiile inculpatului au fost inconstante și contradictorii, el oferind variante ale săvârșirii faptei care nu își au corespondent în ansamblul probator.
Cert este că partea vătămată nu l-a provocat, așa cum a încercat inculpatul să se apere. De altfel, el însuși susține că, deși anterior conflictului ar fi fost lovit de partea vătămată cu un tac, acțiunea agresivă nu a fost de natură să-i determine modificări ale psihicului. Într-o declarație dată, el susține că în urmă cu mult timp înainte de data faptei ar fi fost lovit în cap de partea vătămată și că acest lucru ar fi determinat reacția sa agresivă față de acesta. Evident, că timpul scurs de la data pretinsei violențe nu poate determina reținerea în favoarea sa, a circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Împotriva acestei sentințe inculpatul a formulat apel, solicitând, în principal, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., iar în subsidiar reducerea cuantumului pedepsei.
Prin decizia penală nr. 145/A din 30 octombrie 2002 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția penală, s-a respins apelul inculpatului ca nefondat.
Nemulțumit de această hotărâre, inculpatul a atacat-o cu recurs pe care l-a înaintat Curții Supreme de Justiție, secția penală.
În esență, el solicită ca motiv principal schimbarea încadrării juridice dată faptei în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., cu reținerea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., iar în subsidiar redozarea pedepsei în sensul reducerii sale prin aplicarea art. 76 alin. (2) C. pen.
Recursul declarat este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Cu privire la primul motiv de recurs se reține din probele administrate, că inculpatul a aplicat 3 lovituri cu cuțitul, din care una într-o regiune anatomică unde sunt situate organe vitale abdomen, cu mare intensitate, producând o lezare majoră a peritoneului, necesitând o intervenție chirurgicală urgentă care a salvat viața persoanei vătămate. Lovitura aplicată a fost de natură să pună în primejdie viața victimei și a creat o leziune care a fost de natură în absența unei intervenții chirurgicale, să producă moartea.
Așadar, din moment ce lovitura a fost aplicată cu intensitate, cu un instrument vulnerabil apt să producă rezultatul letal, se impune concluzia că inculpatul a intenționat să ucidă victima și nu doar să-i producă vătămări corporale.
În aceste condiții apare evident că fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor și nu pe cele ale infracțiunii de vătămare corporală gravă.
Nu se impune de asemenea, reținerea circumstanței atenuante a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Probele administrate contrazic reținerea acestui text.
Inculpatul inconstant și oscilant invocă, succesiv două situații în sprijinul acestui motiv de recurs.
Prima se referă la un presupus conflict cu partea vătămată care l-ar fi agresat grav (fractură craniană) în anul 1996.
Inculpatul a fost internat, într-adevăr, în perioada 20 iunie – 1 iulie 1996 la Clinica de neurochirurgie Tg. Mureș cu diagnosticul fractură craniană, cauzată de o cădere accidentală și nu de o agresiune comisă de o altă persoană.
Chiar dacă ar fi fost lovit de partea vătămată, nu putea invoca, după 8 luni de zile, producerea unei modificări psihice de natură să justifice reacția lui violentă.
O a doua situație se referă la ziua faptei, când, anterior conflictului, susține că ar fi fost lovit cu un tac de partea vătămată. El a plecat însă din local, a revenit după câteva ore și menționează în mod expres că incidentul nu l-a tulburat și nici nu a reacționat atunci. În mod surprinzător, după ce a revenit în bar, l-a așteptat pe partea vătămată, pe care l-a lovit cu cuțitul în stradă, în fața localului.
Este evident, că față de situația invocată de inculpat, nu se pot reține în favoarea acestuia dispozițiile art. 73 lit. )b C. pen.
Referitor la pedeapsa aplicată, Curtea constată că instanțele au făcut o judicioasă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., reținând în favoarea sa dispozițiile art. 74, și art. 76 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. pen., coborând pedeapsa sub minimul special, astfel că și cel de-al doilea motiv de recurs urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 145 A din 30 octombrie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 13 octombrie 1999, la 11 aprilie 2001.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 mai 2003.