Transferarea persoanelor condamnate. Condiţiile
transferării. Art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004
Cuprins pe materii:
Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Transferarea
persoanei condamnate
Indice alfabetic:
Drept procesual penal
-
transferarea persoanei condamnate
-
condiţiile transferării
Legea
nr. 302/2004, art. 129 lit. c)
În conformitate cu art. 129 lit. c) din Legea nr.
302/2004, transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei
poate avea loc, dacă la data primirii cererii de transferare condamnatul mai
are de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei. În cazul în care persoana
condamnată are de executat mai multe pedepse cu închisoarea, aplicate prin
hotărâri de condamnare diferite, care se execută succesiv, îndeplinirea
condiţiei prevăzute în art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004 se examinează în
raport cu durata totală a pedepselor, iar condiţia menţionată se consideră
îndeplinită, dacă la data primirii cererii de transferare persoana condamnată
mai are de executat cel puţin 6 luni din durata totală a acestora, chiar dacă
pentru una dintre pedepse condamnatul are de executat mai puţin de 6 luni.
I.C.C.J.,
secţia penală, decizia nr. 3470 din 30 octombrie 2008
La
data de 19 martie 2007, la Ministerul Justiţiei din România a fost primită
cererea formulată de Ministerul Justiţiei al Regatului Spaniei, prin care se
solicită transferarea persoanei condamnate S.G. într-un penitenciar din România
pentru executarea pedepsei aplicate de instanţele judecătorești spaniole.
Cererea a fost însoţită de
hotărârile străine de condamnare, respectiv sentinţa penală pronunţată în cauza
nr. 310/2001 de Judecătoria Penală nr. 3 Malaga, sentinţa penală nr. 503/2004 a
Judecătoriei Penale nr. 5 Malaga și sentinţa penală nr. 350/2004 a Judecătoriei
Penale nr. 9 Malaga.
Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel București a înaintat instanţei cererea formulată, împreună cu
documentele anexate și rezultatul verificărilor efectuate.
Prin sentinţa nr. 212 din
11 octombrie 2007, Curtea de Apel București, Secţia a II-a penală și pentru
cauze cu minori și de familie, a admis sesizarea, a recunoscut hotărârile
judecătorești străine și a dispus transferarea persoanei condamnate pentru
continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.
Împotriva hotărârii a
declarat recurs Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel București.
Înalta Curte de Casaţie și
Justiţie, Secţia penală, prin decizia nr. 854 din 7 martie 2008, a admis
recursul, a casat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași
instanţă, constatând că în mod nelegal instanţa de fond nu a menţionat în
dispozitiv durata pedepsei închisorii ce urmează a fi executată, împrejurare
care conduce la imposibilitatea punerii sale în executare, în contextul în care mandatul de executare ce se va emite
în cauză, potrivit art. 149 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, trebuie să
respecte dispoziţiile art. 420 C. proc. pen.
Rejudecând,
Curtea de Apel București, Secţia a II-a penală și pentru cauze cu minori și de
familie, prin sentinţa nr. 101 din 15 aprilie 2008, a admis sesizarea, a
recunoscut hotărârile judecătorești pronunţate în statul de condamnare,
respectiv sentinţa penală pronunţată în cauza nr. 310/2001 de Judecătoria
Penală nr. 3 Malaga, sentinţa penală nr. 503/2004 a Judecătoriei Penale nr. 5
Malaga și sentinţa penală nr. 350/2004 a Judecătoriei Penale nr. 9 Malaga și a
dispus transferarea persoanei condamnate S.G. într-un penitenciar din România,
în vederea executării pedepsei de 2 ani, 4 luni și 15 zile închisoare aplicată
prin sentinţa penală nr. 350/2004 a Judecătoriei Penale nr. 9 Malaga, după
executarea pedepsei stabilite prin sentinţa penală nr. 503/2004 a Judecătoriei
Penale nr. 5 Malaga.
În ceea ce privește
transferarea, s-a apreciat că numai în cazul sentinţei penale nr. 350/2004 a
Judecătoriei penale nr. 9 Malaga sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art.
129 din Legea nr. 302/2004, dispunând transferarea pentru executarea numai a
pedepsei aplicate prin această hotărâre.
În cauză, instanţa a
reţinut că nu se poate dispune transferarea pentru executarea pedepsei aplicate
prin sentinţa penală nr. 310/2001 a Judecătoriei penale nr. 3 Malaga, întrucât
aceasta a fost executată în totalitate în perioada 19 februarie 2005 - 5 iulie
2006, iar pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 503/2004 a Judecătoriei
Penale nr. 5 Malaga se află în curs de executare și până la momentul expirării - 15 august 2008, există
un interval de timp mai mic de 6 luni, astfel încât nu este îndeplinită
condiţia prevăzută în art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004.
Împotriva acestei sentinţe
a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând-o
pentru nelegalitate, întrucât instanţa trebuia să
dispună transferarea persoanei în vederea continuării executării întregii
pedepse rezultante date spre executare de statul de condamnare.
Recursul este fondat.
În cazul transferării unei persoane condamnate spre România, Convenţia europeană
asupra transferarii persoanelor condamnate și legea internă au urmat două proceduri
alternative de executare, între care statul de executare va trebui să aleagă:
continuarea executării imediat sau în baza unei hotărâri judiciare și
conversiunea (schimbarea) condamnării, printr-o hotărâre judecătorească.
În procedura de continuare
a executării reglementată în art. 10 din Convenţie și în art. 145 din lege, statul de executare continuă pur și
simplu activitatea începută de statul de condamnare, succedându-i în
totalitate.
Principiul
este acela potrivit căruia statul de executare este continuatorul statului de
condamnare. Acesta rezultă mai întâi din art. 10 paragraf 1 din Convenţie, care
prevede că în caz de continuare a executării, statul de executare este legat de
natura juridică și durata
sancţiunii așa cum rezultă ele din
condamnare.
Aceeași
dispoziţie este reluată și în art. 145 din lege, care stabilește că în cazul în care statul român optează pentru continuarea
executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte natura juridică
și durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.
Natura juridică a
sancţiunii evocă natura pedepsei impuse atunci când dreptul statului de
condamnare se întemeiază pe o diversitate de pedepse.
Durata sancţiunii înseamnă
că hotărârea de condamnare ce urmează a fi executată în statul de executare are
durata condamnării, așa cum a fost fixată de statul de condamnare.
Faţă de aceste dispoziţii
legale, în examinarea îndeplinirii condiţiei transferării prevăzută în art.
129 lit. c) din Legea nr. 302/2004,
instanţa de fond trebuie să se raporteze la întreaga durată a pedepsei ce se
execută în prezent în Regatul Spaniei, astfel cum rezultă aceasta din
documentele furnizate de autorităţile judiciare străine, respectiv pedeapsa
rezultantă de 6 ani și 2 luni închisoare, în raport cu care trebuie să constate
că este îndeplinită condiţia legală sus-menţionată.
Cererea formulată de
autoritatea competentă străină, primită la Ministerul Justiţiei din România la
data de 19 martie 2007, prin care se solicită transferarea condamnatului
cetăţean român pentru executarea pedepsei aplicate de autorităţile judiciare
spaniole, este însoţită de copii certificate traduse ale hotărârilor
judecătorești definitive de condamnare, dovezi ale perioadelor de privaţiune de
libertate deja executate, dispoziţiile legale aplicabile și dovada exprimării
consimţământului condamnatului.
În înscrisul intitulat
„transfer de persoană condamnată - date referitoare la condamnat” sunt
menţionate data liberării definitive (25 decembrie 2010) și datele la care se
împlinesc 2/3, respectiv 3/4 din pedeapsă - 8 decembrie 2008 și 13 iunie 2009.
Pentru fiecare dintre cele
trei hotărâri definitive există fișa de lichidare, întocmită în mod separat.
Din fișele de lichidare a
pedepselor, rezultă că pedepsele cu închisoarea se execută succesiv, în
perioadele: 19 februarie 2005 - 5 iulie 2006, 6 iulie 2006 - 15 august 2008 și 16
august 2008 - 25 decembrie 2010.
Perioadele de timp
menţionate în fișele de lichidare au fost stabilite prin deducerea duratei
arestării preventive aferente fiecărei cauze.
Potrivit dispoziţiilor art.
129 lit. c) din Legea nr. 302/2004, una
dintre condiţiile pentru transferare este ca, la data primirii cererii,
condamnatul să mai aibă de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei.
Această dispoziţie legală
face referire la ceea ce condamnatul mai are de executat, ceea ce atrage
concluzia că în examinarea îndeplinirii acestei condiţii trebuie avut în vedere
cuantumul pedepsei rezultante stabilită de statul de condamnare, aceasta fiind
cea care se execută efectiv.
În raport cu pedeapsa
rezultantă de 6 ani și 2 luni, a cărei executare a început la 19 februarie
2005, în cauză este îndeplinită condiţia prevăzută în art. 129 lit. c) din
Legea nr. 302/2004.
Este corectă susţinerea
recurentului că în raport cu menţiunile celor trei hotărâri judecătorești, prin
admiterea cererii de transferarea în vederea executării pedepsei aplicate numai
pentru una dintre acestea (a cărei executare nici nu a început) s-a creat o
situaţie defavorabilă persoanei condamnate, fapt ce contravine principiilor
instituite în legislaţia în materie.
Faţă de aceste considerente,
în temeiul art. 38515 pct. 2
lit. d) C. proc. pen.,
recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva
sentinţei penale nr. 101 din 15 aprilie 2008 a fost admis, sentinţa atacată a fost casată și, rejudecând, Înalta Curte
de Casaţie și Justiţie a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea
de Apel București, a recunoscut sentinţa
penală pronunţată în cauza nr. 310/2001 de Judecătoria Penală nr. 3 Malaga, sentinţa
penală nr. 503/2004 a Judecătoriei Penale nr. 5 din Malaga și sentinţa penală
nr. 350/2001 a Judecătoriei Penale nr. 9 din Malaga - Spania.
În baza art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, a dispus transferarea
condamnatului S.G. într-un penitenciar din România, pentru continuarea
executării pedepsei rezultante de 6 ani și 2 luni închisoare, dată spre
executare acestuia de autorităţile judiciare competente ale statului
solicitant, prin hotărârile penale definitive recunoscute.