Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 481 din 19 noiembrie 2002, Tribunalul Prahova a admis contestația la executare formulată în temeiul art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, privind pe condamnatul E.I., și în consecință a dispus modificarea dispozitivului sentinței penale nr. 35 din 2 aprilie 1993, pronunțată de Tribunalului Prahova și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 916 din 4 aprilie 1995, a Curții Supreme de Justiție, privind condamnarea inculpatului E.I., la pedeapsa de 20 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., în sensul că, în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată și perioada reținerii din 17 septembrie 1992.
Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținut.
S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 50 din 27 aprilie 1995, emis de Tribunalul Prahova și s-a emis un nou mandat conform prezentei sentințe.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, dispunându-se plata sumei de 150.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin sentința penală nr. 35 din 2 aprilie 1993, a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 916 din 4 aprilie 1995, a Curții Supreme de Justiție, inculpatul E.I. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 20 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen. și art. 181 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.
Din pedeapsa aplicată a fost dedusă perioada arestului preventiv, începând de la 18 septembrie 1992, la zi, fără a se computa și durata reținerii de 24 ore, din data de 17 septembrie 1992.
Instanța de executare a constatat că, sub acest aspect, există o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, potrivit dispozițiilor art. 461 lit. d) C. proc. pen. și, în consecință, constatând temeinicia contestației, a dispus admiterea acesteia și deducerea perioadei reținerii din 17 februarie 1992 din durata pedepsei aplicate condamnatului.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 47 din 27 ianuarie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul E.I. și a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 300.000 lei, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.
Instanța de apel a reținut că apelantul nu a formulat critici împotriva hotărârii judecătorești, solicitând numai să i se comunice motivele admiterii contestației la executare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul E.I. solicitând admiterea acesteia și pe fond respingerea contestației la executare, formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat.
Potrivit dispozițiilor art. 461 lit. c) C. proc. pen., contestația contra executării hotărârii se poate face atunci când se ivește vreo nelămurire, cu privire la hotărârea care se execută.
O astfel de situație este și cea în care se invocă existența unui calcul greșit privitor la computarea reținerii și arestării preventive.
Ori, instanțele de judecată au stabilit în mod corect faptul că, deși condamnatul E.I. a fost reținut pe timp de 24 ore, pe data de 17 septembrie 1992, această perioadă nu a fost computată din durata pedepsei aplicate, astfel cum o cer dispozițiile art. 88 C. pen.
Prin urmare, în mod corect instanța de fond a admis contestația la executare, formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, dispunând, în favoarea condamnatului, deducerea corectă a reținerii și arestării preventive.
Așa fiind, și constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de condamnatul E.I., dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Văzând dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul E.I., împotriva deciziei penale nr. 47 din 27 ianuarie 2003, a Curții de Apel Ploiești.
Obligă pe recurent la plata sumei de 650.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 mai 2003.