Transferarea persoanelor condamnate. Lipsa consimțământului
persoanei condamnate. Expulzare
Cuprins pe materii: Drept
procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Transferarea
persoanelor condamnate
Indice alfabetic: Drept procesual
penal
- transferarea
persoanelor condamnate
-
lipsa consimțământului
persoanei condamnate
- expulzare
Legea nr. 302/2004, art.
129
Protocolul adițional la
Convenția europeană
asupra transferării persoanelor
condamnate, art. 3
În
cazul în care resortisantul român condamnat într-un alt stat nu și-a dat
consimțământul pentru transferarea în România în vederea
executării pedepsei, instanța de judecată poate dispune
transferarea, potrivit art. 3 din Protocolul adițional la Convenția
europeană asupra transferării persoanelor condamnate, dacă prin
hotărârea străină de condamnare sau pe baza acesteia s-a luat
față de persoana condamnată măsura expulzării.
I.C.C.J., secția
penală, decizia nr. 2163 din 23 aprilie 2007
Prin sentința nr. 25 din 5
februarie 2007, Curtea de Apel București, Secția I penală, a
admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București
și a recunoscut efectele deciziei pronunțate la 6 iunie 2006 de
Curtea de Apel din Anvers și ale sentinței pronunțate la 23
noiembrie 2005 de Judecătoria din Anvers.
Prin
aceeași hotărâre, instanța de fond a dispus transferarea
condamnatului T.P. în vederea
executării pedepsei de 7 ani închisoare, în România.
Instanța de fond a reținut
că la 7 februarie 2007 s-a înregistrat cererea Parchetului de pe
lângă Curtea de Apel București, prin care a sesizat instanța în
conformitate cu prevederile art. 149 alin. (4) și art. 150 din Legea nr.
302/2004 în vederea recunoașterii deciziei pronunțate la 6 iunie 2006
de Curtea de Apel din Anvers și a sentinței pronunțate la 23
noiembrie 2005 de Judecătoria din Anvers și a punerii în executare a
acestora în procedura soluționării cererii de transferare într-un
penitenciar din România a persoanei condamnate T.P.
Instanța de fond a mai
reținut că toate înscrisurile emanate de la autoritățile
belgiene s-au depus atât în limba franceză, cât și traduse în limba
română, inclusiv adresa nr. 6/TRA/1588 din 22 noiembrie 2006 a Serviciului
Public Federal de Justiție - Autoritatea Centrală de Cooperare
Internațională în materie penală, prin care se face cunoscut
că persoana condamnată nu și-a dat acordul pentru transfer
și că Ministerul Justiției din Belgia a dispus transferul
fără consimțământul acesteia.
Instanța a constatat că prin
decizia din 6 iunie 2006, Curtea de Apel
din Anvers a soluționat recursul declarat împotriva sentinței
din 23 noiembrie 2005 a Judecătoriei
din Anvers, dispunând condamnarea numitului T.P. la o pedeapsă de 7 ani
închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de exploatarea
prostituției, participare într-o organizație criminală,
prostituție și trafic de ființe umane. De asemenea, s-a luat
față de condamnat măsura interdicției de ședere pe
teritoriul Regatului Belgiei.
Instanța a apreciat că în
speță sunt întrunite atât condiția dublei incriminări
prevăzută în art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și art. 3
paragraf 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării
persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în 1983, cât și
cerințele art. 116 din Legea nr. 302/2004, reținând că în
situația în care persoana condamnată nu a fost de acord cu
transferarea în România pentru continuarea executării pedepsei și s-a
dispus împotriva acesteia și măsura expulzării, devin incidente
dispozițiile art. 3 din Protocolul adițional la Convenția
europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la
Strasbourg la 18 decembrie 1997, ratificat de România prin O. G. nr. 92/1999,
potrivit cu care statul de executare poate, la cererea statului de condamnare,
să își dea acordul pentru transferarea unei persoane condamnate,
fără consimțământul acesteia din urmă, atunci când
condamnarea dispusă împotriva acesteia sau o hotărâre
administrativă luată ca urmare a acestei condamnări conține
o măsură de expulzare.
Recursul declarat de persoana
condamnată este nefondat.
Analizând
actele și lucrările dosarului se constată că instanța
de fond, în mod justificat, a reținut că în speță sunt
incidente dispozițiile art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004, conform
cărora transferarea unei persoane
condamnate în vederea executării pedepsei poate avea loc între altele, numai în cazul în care faptele
care au atras condamnarea constituie infracțiuni, potrivit legii statului
de executare.
De asemenea, corect s-a reținut de
către Curtea de Apel București, Secția I penală, că în
speță sunt îndeplinite și condițiile pentru
recunoașterea hotărârii penale străine de către statul
român, prevăzute în art. 116 din Legea nr. 302/2004, astfel cum au fost
modificate prin Legea nr. 224/2006 .
Înalta Curte de Casație și
Justiție constată că, în mod justificat, Curtea de Apel
București, Secția I penală, fiind sesizată cu cererea
formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București
privind persoana condamnată T.P., în vederea recunoașterii deciziei
pronunțate de Curtea de Apel din Anvers și a punerii în executare a
acesteia în procedura soluționării cererii de transferare într-un
penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei, a apreciat
că sunt incidente dispozițiile art. 3 din Protocolul adițional
la Convenția europeană asupra transferării persoanelor
condamnate, adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997, ratificat de România
prin O. G. nr. 92/1999.
Astfel,
se constată că în cauză autoritățile judiciare
belgiene au dispus condamnarea numitului T.P. la o pedeapsă de 7 ani
închisoare, precum și măsura
restrângerii dreptului la libera circulație pe teritoriul său pe o
perioadă de 5 ani, situație în care, potrivit textelor evocate, statul de executare (în speță
statul român) poate, la cererea statului
de condamnare (Regatul Belgiei), să își dea acordul pentru
transferarea unei persoane condamnate, chiar și în cazul refuzului
persoanei condamnate, întrucât a fost dispusă și măsura
expulzării.
În
consecință, recursul declarat de persoana condamnată a fost
respins.