Condamnarea inculpatului faţă de care prima instanţă a dispus încetarea procesului penal. Omisiunea ascultării inculpatului prezent. Consecinţe
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Apelul
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- condamnarea inculpatului faţă de care prima instanţă a dispus încetarea procesului penal
- omisiunea ascultării inculpatului prezent
C. proc. pen., art. 378 alin. (11)
Condamnarea de către instanţa de apel a inculpatului faţă de care prima instanţă a dispus încetarea procesului penal, fără ca instanţa de apel să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit art. 378 alin. (11) C. proc. pen., atrage casarea deciziei instanţei de apel.
În lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului și, în special, a hotărârii din 25 iulie 2000 din cauza Tierce și alţii împotriva San Marino, inculpatul trebuie ascultat de instanţa de apel, iar în cazul în care nu este prevăzută calea de atac a apelului, de către instanţa de recurs, oricare ar fi soluţia - de condamnare sau de achitare - a instanţei de fond și oricare ar fi motivul de apel sau de recurs invocat.
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2435 din 7 mai 2007
Prin sentinţa penală nr. 90/F din 21 iunie 2006, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și a art. 144 din legea nr. 8/1996, modificată prin Legea nr. 285/2004, s-a încetat procesul penal privind pe inculpatul A.A., sub aspectul infracţiunilor prevăzute în art.140 alin. (1) lit. c) și art. 1399 din Legea nr. 8/1996, modificată prin Legea nr. 285/2004.
Prin decizia nr. 13/A din 1 februarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Pitești, Secţia penală și pentru cauze cu minori și de familie, apelul declarat de procuror a fost admis, sentinţa atacată a fost desfiinţată și s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea a două infracţiuni prevăzute în art. 1398 din Legea nr. 8/1996, modificată prin Legea nr. 285/2004, cu aplicarea art. 13 C. pen.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, susţinând, prin apărătorul ales, că hotărârea este lovită de nulitatea absolută prevăzută în art. 197 alin. (2) C. proc. pen., deoarece instanţa de apel, contrar dispoziţiilor art. 378 alin. (11) C. proc. pen., nu a procedat la ascultarea inculpatului, deși era obligată întrucât prima instanţă nu pronunţase împotriva acestuia o hotărâre de condamnare.
Înalte Curte de Casaţie și Justiţie, examinând atât motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) și art. 3857 C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 378 alin. (11) C. proc. pen., „cu ocazia judecării apelului, instanţa este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Partea specială, Titlul II, Capitolul II, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţa de fond, precum și atunci când instanţa de fond nu a pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.”
Din economia textului de lege menţionat rezultă că instanţa de prim control judiciar nu putea dispune condamnarea inculpatului direct în apel, după ce prima instanţă încetase procesul penal faţă de acesta, decât în urma audierii inculpatului, care a fost prezent la judecata în apel.
Textul art. 378 alin. (11) C. proc. pen. a fost introdus în Codul de procedură penală prin Legea nr. 356/2006, în urma constatării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului - în cauza Constantinescu contra României - a încălcării dreptului reclamantului la un proces echitabil, drept garantat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor fundamentale. S-a susţinut că instanţa de apel, precum și instanţa de recurs - în cazul în care nu este prevăzută calea de atac a apelului - au obligaţia de a examina o cauză în fapt și în drept și nu pot proceda la o apreciere globală asupra vinovăţiei sau a inocenţei inculpatului, fără a-l asculta pe acesta și fără a evalua, în mod direct, elementele de probă prezentate personal de inculpat, în caz contrar procedura derulată în faţa lor neîndeplinind exigenţele unui proces echitabil.
Ca atare, în lumina acestei jurisprudenţe, inculpatul trebuie ascultat de instanţa de apel, iar în cazul în care nu este prevăzută calea de atac a apelului, de către instanţa de recurs, oricare ar fi soluţia - de condamnare sau de achitare - a instanţei de fond și oricare ar fi motivul de apel sau de recurs invocat. În acest sens sunt concluziile instanţei de la Strasbourg, în hotărârea din 25 iulie 2000 din cauza Tierce și alţii împotriva San Marino.
În aceste condiţii, hotărârea instanţei de apel din prezenta cauză, care se bazează exclusiv pe analiza probelor administrate de prima instanţă, este nelegală, iar împrejurarea că inculpatului i-a fost acordat ultimul cuvânt nu dispensează instanţa de apel de obligaţia de a-l audia.
Cum potrivit dispoziţiilor legale (art. 371 alin. 2 C. proc. pen.) procedura în faţa instanţei de apel urmează aceleași reguli ca și cea din faţa primei instanţe, instanţa de apel având competenţa de a se pronunţa atât asupra chestiunilor de fapt, cât și asupra celor de drept, această instanţă poate, dar numai după administrarea de probe, inclusiv audierea inculpatului, conform principiului nemijlocirii, să dispună achitarea ori condamnarea inculpatului.
Deși nulitatea invocată de inculpatul recurent nu face parte din categoria nulităţilor absolute strict enumerate de legiuitor în dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., ci reprezintă o nulitate relativă, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, pentru argumentele expuse anterior și având în vedere dispoziţiile art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen., apreciază că se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, pentru a fi audiat inculpatul, pentru a i se da posibilitatea administrării de probe în apărare și pentru a nu fi privat de o cale de atac.
În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., recursul a fost admis, decizia atacată a fost casată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, fiind necesară administrarea de probe.