Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Arad, prin sentința penală nr. 365 din 27 noiembrie 2002, a respins cererea formulată de condamnatul M.G., pentru revizuirea sentinței penale nr. 217 din 28 august 2002, pronunțată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. 5515/2002.
Hotărând astfel, prima instanță a reținut că, prin cererea sa, condamnatul a solicitat revizuirea sentinței, motivând că fapta comisă de el a fost greșit calificată, întrucât în realitate, el a săvârșit infracțiunea de furt calificat și nu aceea de tâlhărie.
Tribunalul, examinând cererea de revizuire formulată de condamnat, a constatat că motivul invocat de acesta nu se regăsește între cazurile de revizuire, prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și a respins cererea.
Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat apel condamnatul M.G., criticând-o pentru aceea că, în mod greșit Tribunalul Arad i-a respins cererea de revizuire.
Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 26/ A din 30 ianuarie 2003, a respins apelul ca nefondat, cu motivarea că în mod corect, instanța de fond a apreciat că nu se impune admiterea cererii de revizuire, având în vedere că motivele invocate, încadrarea greșită a faptei comise sau neexpertizarea acestuia, nu se regăsesc printre acelea, prevăzute în mod expres și limitativ de art. 394 C. proc. pen.
Nemulțumit de hotărârea instanței de apel, în termen legal, condamnatul revizuient a declarat recurs, reiterând criticile formulate și în apel și anume, greșita încadrare juridică dată faptei pentru care a fost condamnat, în realitate el săvârșind infracțiunea de furt calificat și nu aceea de tâlhărie și a solicitat aplicarea unei pedepse corespunzătoare faptei pe care a comis-o.
Recursul declarat de condamnatul revizuient este nefondat.
După cum se poate constata din reglementarea revizuirii în C. proc. pen., calea extraordinară de atac a revizuirii se poate promova numai în cazurile expres și limitativ, prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
În speță, revizuientul nu a făcut dovada existenței vreunuia dintre motivele enumerate de lege (art. 394 C. proc. pen.), astfel că, în mod corect instanța de fond a respins cererea de revizuire, prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei comise, din infracțiunea de tâlhărie în aceea de furt, soluție ce a fost menținută și de instanța de control judiciar, prin respingerea apelului.
În consecință, în cauză, neexistând motive care să ducă la casarea hotărârilor pronunțate, secția penală, a Curții Supreme de Justiție, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul de față, ca nefondat.
Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a suportării onorariului apărătorului desemnat din oficiu, urmează a se dispune potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient M.G., împotriva deciziei penale nr. 26/ A din 30 ianuarie 2003, a Curții de Apel Timișoara.
Obligă pe recurent la plata sumei de 650.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 mai 2003.