Acțiune civilă. Repararea prejudiciului. Penalități de întârziere. Parte responsabilă civilmente
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Regulile de bază și acțiunile în procesul penal. Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- acțiune civilă
- parte responsabilă civilmente
C. proc. pen., art. 14, art. 16
1. În cazul acțiunii civile alăturate acțiunii penale în cadrul procesului penal, repararea integrală a prejudiciului cauzat prin infracțiune presupune atât repararea prejudiciului efectiv (damnum emergens), cât și a beneficiul nerealizat (lucrum cesans) ca urmare a săvârșirii infracțiunii. În cauzele privind infracțiunea de înșelăciune, săvârșită cu prilejul executării unui contract, penalitățile de întârziere datorate potrivit clauzelor contractuale constituie beneficiul nerealizat și, în consecință, inculpatul este obligat și la plata acestora, în vederea reparării integrale a prejudiciului.
2. În conformitate cu art. 16 alin. (1) C. proc. pen., introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc, la cerere sau din oficiu, fie în cursul urmăririi penale, fie în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare. Introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc din oficiu numai în cazul în care acțiunea civilă se exercită din oficiu, potrivit art. 17 alin. (1) C. proc. pen., atunci când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă. Prin urmare, instanța de judecată nu poate dispune, din oficiu, introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente, dacă nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute în art. 17 alin. (1) C. proc. pen. pentru exercitarea din oficiu a acțiunii civile.
I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 5792 din 4 decembrie 2007
Prin sentința penală nr. 187 din 3 aprilie 2007, Tribunalul Galați a condamnat pe inculpatul Z.L. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) din același cod.
În baza dispozițiilor art. 14 C. proc. pen. cu referire la art. 346 C. proc. pen., combinat cu art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata de despăgubiri civile, după cum urmează :
- suma de 217770,357 RON, către partea civilă societatea comercială M.;
- suma de 49388,2368 RON, către partea civilă societatea comercială T.;
- suma de 34270,8671 RON, către partea civilă societatea comercială D.;
- suma de 36238,099 RON, către partea civilă societatea comercială S.
Prima instanță a reținut în esență că, în calitate de administrator la societatea comercială F., în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada noiembrie-decembrie 2004, inculpatul Z.L. a indus și menținut în eroare reprezentanții legali a patru societăți comerciale, cu prilejul achiziționării de marfă, prin emiterea de file cec fără a avea disponibil în cont și dezalimentând contul, producând un prejudiciu în sumă totală de 337667,55 RON societăților comerciale, între care figurează și societatea comercială M.
În cursul anului 2004, societatea comercială M. a cultivat 300 ha cu orz, obținând o producție de 620 tone, iar pentru valorificare, a găsit pe Internet mai mulți potențiali cumpărători, între care și societatea comercială F. Martorul B.I., reprezentant al societății comerciale M., a declarat că a discutat telefonic cu numitul A.V., stabilind prețul și modalitatea de plată, respectiv la 30 de zile cu o filă cec, iar din dispoziția numitului A.V., secretara A.C. i-a înmânat o filă cec și un contract semnat de inculpatul Z.L.
Valoarea totală a mărfii livrată de societatea comercială M. către societatea comercială F. este de 217770,357 RON. Fila cec a fost introdusă la plată la termenul scadent de 30 de zile și a fost refuzată din lipsa totală de disponibil în cont.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel partea civilă societatea comercială M., care a susținut că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, între altele, întrucât inculpatul nu a fost obligat la plata sumei de 14863 RON reprezentând penalitățile de întârziere, stabilite prin contractul încheiat cu inculpatul, iar societatea comercială F. nu a fost introdusă în cauză, ca parte responsabilă civilmente.
Referitor la introducerea în cauză a părții responsabile civilmente, societatea comercială F., curtea de apel a reținut că, întrucât partea civilă a solicitat, în momentul constituirii de parte civilă, numai obligarea inculpatului la repararea pagubei, instanța nu putea, din oficiu, să introducă în cauză, ca parte responsabilă civilmente, societatea comercială administrată de inculpat.
Nefondat este și motivul de apel privind obligarea inculpatului la plata penalităților de întârziere, deoarece răspunderea penală a inculpatului atrage, în latura civilă a cauzei, răspunderea delictuală.
Constatând că inculpatul a săvârșit infracțiunea de înșelăciune cu ocazia contractului încheiat cu partea civilă, în mod absolut acest contract este nul, deoarece este viciat în ceea ce privește consimțământul părților. Penalitățile se pot acorda, dar în cadrul unui contract valabil încheiat, ceea ce nu este cazul în speță.
Pentru motivele expuse, Curtea de Apel Galați, Secția penală, prin decizia nr. 147/A din 10 septembrie 2007, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă, societatea comercială M.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs partea civilă, societatea comercială M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin motivele de recurs, partea civilă a criticat hotărârile pronunțate în cauză, susținând că în mod greșit ambele instanțe au respins nejustificat pretențiile privind suma de 14863 RON, reprezentând penalități de întârziere, stabilite prin contractul încheiat cu inculpatul și că în mod greșit nu a fost introdusă în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, societatea comercială F.
În drept, partea civilă și-a întemeiat recursul, între altele, pe dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 10 și 18 C. proc. pen.
Examinând hotărârile pronunțate în cauză atât sub aspectele invocate de partea civilă, cât și prin prisma cazurilor de casare menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul formulat este fondat, numai cu privire la greșita soluționare a laturii civile a cauzei de către instanța de fond și cea de apel.
Înalta Curte de Casație și Justiție reține că în mod corect prima instanță nu a dispus introducerea în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, a societății comerciale F.
Potrivit art. 24 alin. (3) C. proc. pen., persoana chemată în procesul penal să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele materiale și morale provocate prin fapta inculpatului, are calitatea de parte responsabilă civilmente.
În art. 16 C. proc. pen. se prevede că introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc, fie în cursul urmăririi penale, fie în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare, ceea ce constituie actul inițial al cercetării judecătorești.
Introducerea părții responsabile civilmente în cauză poate avea loc la cerere sau din oficiu (atunci când acțiunea civilă se exercită și din oficiu, respectiv când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă).
În cauză, se constată că recurenta parte civilă a solicitat numai obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile, și nu a cerut și introducerea în dosar a societății comerciale F., în calitate de parte responsabilă civilmente, până la momentul începerii cercetării judecătorești.
Având în vedere că în cauză acțiunea civilă nu putea fi exercitată din oficiu, nefiind îndeplinite cerințele art. 17 alin. (1) C. proc. pen., nici instanța nu putea să dispună, din oficiu, introducerea în cauză a societății comerciale administrată de inculpat în calitate de parte responsabilă civilmente, întrucât latura civilă a procesului penale este guvernată de principiul disponibilității părților.
În raport cu aceste considerente, se constată că motivul de recurs referitor la introducerea în cauză a societății comerciale F., în calitate de parte responsabilă civilmente, nu este fondat.
După cum s-a menționat, în mod greșit a fost respinsă cererea părții civile, societatea comercială M., de obligare a inculpatului la plata penalităților de întârziere.
Înalta Curte de Casație și Justiție constată că cererea părții civile privind obligarea inculpatului la plata penalităților de întârziere este fondată.
Astfel, între societatea administrată de inculpat și partea civilă a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare a cantității de 620 tone de orz.
Partea civilă și-a îndeplinit obligațiile contractuale, livrând cantitatea de orz stipulată în contract.
În cauză, neexecutarea obligațiilor contractuale ale inculpatului, plata prețului, constituie, în același timp, și o infracțiune prevăzută în art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen.
În acest caz, partea civilă avea de ales între a pretinde despăgubirile pe calea unei acțiuni civile delictuale sau pe calea unei acțiuni în răspundere contractuală. În cauză, partea civilă a înțeles să alăture acțiunea sa civilă acțiunii penale (conform art. 14 alin. 2 C. proc. pen.), motiv pentru care se aplică regulile răspunderii civile delictuale, și nu cele ale răspunderii civile contractuale, fiind greșită motivarea instanței de apel în sensul că este nul contractul încheiat între părți, fiind viciat consimțământul acestora.
În consecință, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 998 C. civ. care prevăd că „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acele din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”, completate de art. 999 C. civ. care precizează că „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.”
Rezultă că în aceste cazuri, ca și în cel din speța dedusă judecății, principiul general este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, respectiv autorul prejudiciului (inculpatul, în speță) este obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), dar și beneficiul nerealizat de victimă (lucrum cesans), ca urmare a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii (infracțiunea de înșelăciune, în speță).
Ori, în cauză, se constată că inculpatul, conform textelor legale citate, trebuie să acopere atât prejudiciul efectiv, respectiv contravaloarea orzului, cât și penalitățile de întârziere datorate potrivit clauzelor contractuale, beneficiu nerealizat.
În art. 9.2 din contractul nr. 112 din 12 noiembrie 2004 încheiat între părți s-a prevăzut că în cazul neîndeplinirii obligației de plată a contravalorii mărfii de către cumpărător sau al nelivrării mărfii în termenul stipulat de către vânzător, fiecare dintre părți va suporta penalități de 0,15% din valoarea mărfii, pe zi de întârziere, dar nu mai mult decât cuantumul sumei datorate.
Având în vedere dispozițiile legale care reglementează soluționarea laturii civile a cauzei penale, precum și dispozițiile contractului încheiat între părți, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în cauză s-a comis o gravă eroare de către instanțe, atunci când nu au acordat și penalitățile de întârziere, în vederea reparării integrale a prejudiciului.
În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a admis recursul declarat de partea civilă, a casat decizia atacată și, în parte, sentința penală nr. 187 din 3 aprilie 2007, numai cu privire la plata penalităților de întârziere și a obligat pe inculpatul Z.L. să plătească părții civile, societatea comercială M., și penalități de 0,15% pe zi de întârziere, dar nu mai mult decât suma datorată de 217770,357 RON.