Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. Cerere privind efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Recursul
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.
- cerere privind efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice
C. proc. pen., art. 3859 alin. (1) pct. 10
Respingerea cererii inculpatului de a se efectua o expertiză medico-legală psihiatrică nu atrage incidenţa cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., dacă atât prima instanţă, cât și instanţa de apel s-au pronunţat motivat asupra respingerii probei solicitate, întrucât această probă a fost administrată în cursul urmăririi penale, concluziile raportului de expertiză sunt certe, clare și neechivoce, iar între actele medico-legale existente la dosar nu există contradicţii.
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1878 din 23 martie 2006
Prin sentinţa penală nr. 416 din 19 octombrie 2005, Tribunalul Vaslui a condamnat pe inculpatul T.C. pentru săvârșirea infracţiunii de omor calificat prevăzută în art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) din același cod.
Instanţa a reţinut că, la 16 martie 2005, inculpatul a avut un conflict spontan cu victima R.V., având ca motiv remiterea unei sume de bani, iar în acea împrejurare victima a lovit cu pumnul pe inculpat. La 17 martie 2005, în faţa unui local, victima R.V. a lovit pe inculpat cu un bici peste mână, iar inculpatul a scos un cuţit și a aplicat acesteia o lovitură în partea stângă a umărului. Victima a fugit de la locul altercaţiei, însă fiind ajunsă din urmă de inculpat, care i-a aplicat o lovitură cu același cuţit în zona spatelui, a decedat.
Împotriva acestei sentinţe inculpatul a declarat apel, între altele, cu privire la necesitatea efectuării unei expertize psihiatrice care să-i stabilească discernământul la momentul comiterii faptei.
Prin decizia penală nr. 3 din 5 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Iași, apelul inculpatului a fost respins ca nefondat, întrucât în cauză a fost administrată proba cu o expertiză medico-legală psihiatrică în cursul urmăririi penale, stabilindu-se, în urma examinării inculpatului, că acesta prezintă tulburare de personalitate mixtă emoţional-instabilă cu elemente antisociale și paranoide și că a comis fapta cu discernământ.
Expertiza psihiatrică s-a efectuat în condiţiile reglementate prin O. G. nr. 1/2000 de Serviciul de medicină legală judeţean competent potrivit legii, iar concluziile raportului sunt certe, clare și fără echivoc în sensul stabilirii răspunderii penale a inculpatului care are discernământul faptelor sale.
În cursul judecăţii cauzei în primă instanţă, la solicitarea instanţei, același serviciu de medicină legală a stabilit că inculpatul nu este în situaţia care să impună luarea măsurii obligării la tratament medical conform art. 113 C. pen., iar recomandarea formulată prin expertiză vizând supravegherea medicală cu eventual tratament de specialitate a avut ca scop atenţionarea cadrelor medicale din penitenciar privind tendinţa inculpatului de a acţiona impulsiv. Acest act medico-legal nu este în contradicţie cu raportul de expertiză psihiatrică, concluziile lor fiind practic identice, astfel încât nu au impus efectuarea unei noi expertize.
Recursul declarat de inculpat prin care a invocat, între altele, cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., solicitând casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice, este nefondat.
Critica referitoare la efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice nu poate fi avută în vedere, întrucât în cauză, pe de o parte, ambele instanţe s-au pronunţat asupra acestei probe, iar pe de altă parte, aceasta nu este necesară.
Astfel, în cursul urmăririi penale a fost dispusă și efectuată, de către Serviciul de medicină legală judeţean Vaslui, expertiza medico-legală psihiatrică a inculpatului T.C., al cărei raport concluzionează, între altele, că inculpatul prezintă tulburare de personalitate mixtă emoţional instabilă cu elemente antisociale și paranoide și a comis fapta de care este învinuit cu discernământ, recomandându-se supravegherea medicală cu eventual tratament de specialitate prin colaborare cu laboratorul de sănătate mintală teritorial.
Prin încheierea din 24 august 2005, Tribunalul Vaslui a respins proba solicitată de inculpat privind efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice de către Institutul de medicină legală Iași, cu motivarea că în raportul de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat de Serviciul de medicină legală judeţean Vaslui nu există elemente contradictorii care să justifice efectuarea unei noi expertize.
Tribunalul a dispus, însă, efectuarea unei adrese la Serviciul de medicină legală judeţean Vaslui prin care să se precizeze dacă se impune luarea măsurii obligării la tratament medical prevăzută în art. 113 C. pen. Prin adresa nr. 55/PA din 2 septembrie 2005 a Serviciului de medicină legală judeţean Vaslui se arată că nu se impune luarea de măsuri obligatorii de tratament, precum cele prevăzute în art. 113 C. pen. și că inculpatul a comis fapta de care este învinuit cu discernământ, iar recomandările din concluziile raportului de expertiză medico-legală au avut ca scop atenţionarea cadrelor medicale din penitenciar privind tendinţa inculpatului de a acţiona impulsiv.
În partea introductivă a sentinţei pronunţate de prima instanţă au fost consemnate solicitările inculpatului privind efectuarea unei expertize de către Institutul de medicină legală Iași, concluziile reprezentantului parchetului asupra acesteia, precum și poziţia instanţei în sensul că respinge cererea formulată de inculpat, cu motivarea că nu există contraziceri între concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică și precizările cu privire la supravegherea și tratamentul inculpatului, arătându-se că situaţia în care se află inculpatul nu-l pune pe acesta în condiţiile prevăzute în art. 113 C. pen., iar obligarea la tratament medical nu este obligatorie.
Totodată, în partea introductivă a deciziei instanţei de apel au fost consemnate solicitarea inculpatului în apel de a se efectua o expertiză, concluziile reprezentantului parchetului și poziţia apărătorului inculpatului, instanţa de apel pronunţându-se în sensul că având în vedere concluziile primului raport de expertiză medico-legală în care se stabilește discernământul inculpatului și precizările Serviciului de medicină legală judeţean Vaslui și că nu sunt alte acte medicale ulterioare efectuării expertizei, respinge proba cu expertiza medico-legală.
În ceea ce privește cazul de casare invocat de recurentul inculpat, prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., faţă de critica adusă instanţei de apel, în sensul solicitării efectuării unei noi expertize psihiatrice și al nepronunţării cu privire la această probă, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie consideră că examinarea acestei critici poate avea loc numai cu privire la obligaţiile ce incumbă instanţei de fond.
Astfel, în conţinutul dispoziţiilor art. 3859 C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut 21 de cazuri în care hotărârile sunt supuse casării, cel reglementat la pct. 10 referindu-se la mai multe ipoteze, și anume instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor și să influenţeze soluţia procesului.
Așa cum a fost reglementat, acest caz de casare vizează omisiuni ale instanţei de fond, constând în nepronunţarea asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, a unei probe administrate sau a unei cereri esenţiale pentru părţi, care sunt de esenţa judecăţii în primă instanţă, chiar dacă legiuitorul nu a prevăzut expres acest lucru.
De asemenea, pentru a opera acest caz de casare, legiuitorul mai impune și condiţia privind în ce măsură nepronunţarea influenţează soluţia procesului, astfel că apărările formulate de către inculpat trebuie să demonstreze dacă proba sau cererea solicitată a fost admisă sau respinsă, ori dacă în cazul administrării probei, prin simpla ei menţionare, fără o evaluare, a dus la o soluţie contrară celei care s-ar fi putut pronunţa dacă proba ar fi fost valorificată prin analiză și interpretare.
În cauză, Înalta Curte de Casaţie și justiţie, examinând critica recurentului inculpat referitoare la omisiunile instanţei de fond cu privire la efectuarea expertizei psihiatrice, constată că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece ambele instanţe s-au pronunţat motivat asupra respingerii probei solicitate, în condiţiile în care nu există contradicţii între concluziile actelor medicale, iar completarea solicitată de instanţă vizează numai lămurirea necesităţii sau nu a dispunerii măsurii prevăzute în art. 113 C. pen., în cauză nedepunându-se acte medicale noi ulterioare expertizei psihiatrice, așa încât nu este incident cazul de casare invocat, prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.
Faţă de considerentele ce preced, recursul a fost respins.