Contestaţie la executare. Recunoașterea hotărârilor penale străine. Instanţa competentă
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Executarea hotărârilor penale
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- contestaţie la executare
- recunoașterea hotărârilor penale străine
- instanţa competentă
C. proc. pen., art. 418, art. 461 alin. (1) lit. d) și alin. (2)
Legea nr. 302/2004, art. 121 alin. (1) și (2),
art. 146 alin. (2)
Potrivit art. 461 alin. (2) C. proc. pen., contestaţia la executare întemeiată pe prevederile art. 461 alin. (1) lit. d) se judecă de instanţa de executare sau de instanţa corespunzătoare în grad instanţei de executare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere a condamnatului.
În cazul în care, în temeiul prevederilor Legii nr. 302/2004, curtea de apel a dispus recunoașterea unor hotărâri penale străine, transferarea condamnatului pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România, conversiunea condamnării și a emis mandatul de executare a pedepsei, curtea de apel nu constituie instanţă de executare, în sensul art. 418 și art. 461 alin. (2) C. proc. pen., ci o instanţă specială desemnată ca autoritate judiciară competentă în unele dintre procedurile reglementate în legea menţionată. Într-un atare caz, instanţa competentă să judece contestaţia la executare nu este, prin urmare, curtea de apel, ci instanţa competentă material potrivit legii române să judece în primă instanţă infracţiunile pentru care contestatorul a fost condamnat în străinătate, în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere a condamnatului.
I.C.C.J., secţia penală, încheierea nr. 2912 din 8 mai 2006
Prin sentinţa penală nr. 2974 din 8 decembrie 2005 pronunţată de Judecătoria Vaslui a fost declinată competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de condamnatul F.R. în favoarea Curţii de Apel Iași, cu motivarea că această instanţă este, potrivit art. 461 alin. (2) C. proc. pen., competentă să soluţioneze cauza, întrucât în circumscripţia sa se află locul de deţinere a contestatorului, fiind totodată instanţa corespunzătoare în grad instanţei de executare, Curtea de Apel București.
Prin sentinţa penală nr. 21 din 23 februarie 2006, Curtea de Apel Iași și-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea Judecătoriei Vaslui și, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.
Curtea de Apel Iași a apreciat că, în raport cu infracţiunile pentru care contestatorul a fost condamnat, instanţa de executare, precum și instanţa corespunzătoare în grad instanţei de executare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, este Judecătoria Vaslui.
Examinând conflictul negativ de competenţă, potrivit art. 43 alin. (1), (3) și (7) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că în cauză competenţa de soluţionare aparţine Judecătoriei Vaslui pentru următoarele considerente:
Prin contestaţia la executare înregistrată la Judecătoria Vaslui, condamnatul a solicitat să-i fie dedusă întreaga perioadă de detenţie executată în străinătate și să-i fie aplicată conversiunea pedepsei, funcţie de legislaţia statului român.
În motivarea cererii, condamnatul a arătat că, prin sentinţa penală nr. 7 Schw Vr 454/00 Hv 8/00 din 17 august 2000, a fost condamnat de Tribunalul de Land Eisenstadt din Austria la o pedeapsă de 13 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunilor de furt, distrugere și viol, iar prin sentinţa penală nr. 22/E Hv 4/04t din 9 martie 2004 a Tribunalului Krems Am der Donau, la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracţiunea de vătămare corporală.
Prin sentinţa nr. 164 din 23 decembrie 2004 a Curţii de Apel București, secţia I penală, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind transferarea condamnatului pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România, au fost recunoscute în România sentinţa penală nr. 7 Schw Vr 454/00 Hv 8/00 din 17 august 2000 a Tribunalului de Land Eisenstadt și sentinţa penală nr. 22 E Hv 4/04t din 9 martie 2004 a Tribunalului Krems Am der Donau și s-a dispus transferul condamnatului din Austria în România.
Condamnatul a fost obligat să continue în România executarea pedepselor de 13 ani închisoare (prima sentinţă) și 1 an închisoare (cea de-a doua sentinţă).
În baza art. 39 alin. (2) C. pen. a fost contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat, de 8 ani, 2 luni și 23 zile de închisoare (din pedeapsa de 13 ani închisoare), cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa Tribunalului Krems Am der Donau, iar la pedeapsa rezultantă s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, condamnatul urmând să continue în România executarea pedepsei de 9 ani, 2 luni și 23 zile de închisoare.
În baza acestei sentinţe, a fost emis de către Curtea de Apel București mandatul de executare a pedepsei închisorii.
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că, potrivit dispoziţiilor art. 121 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004, executarea unei hotărâri penale străine are loc potrivit legii române (alin. 1), iar hotărârile străine recunoscute și executate în România produc aceleași efecte ca și hotărârile pronunţate de instanţele române (alin. 2).
În ceea ce privește conversiunea condamnării, potrivit dispoziţiilor art. 146 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, în cazul schimbării condamnării se aplică procedura prevăzută de legea română.
În cauza de faţă, întrucât contestatorul a invocat o cauză de micșorare a pedepsei, sunt aplicabile prevederile art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Dispoziţiile art. 461 alin. (2) C. proc. pen. stabilesc o competenţă alternativă - între instanţa de executare și instanţa corespunzătoare în grad instanţei de executare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere a condamnatului -, în ceea ce privește contestaţia întemeiată pe prevederile art. 461 alin. (1) lit. a), b) și d) din același cod și o competenţă exclusivă a instanţei ce a pronunţat hotărârea ce se execută, în cazul contestaţiei la executare fundamentată pe dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
În cauză, Judecătoria Vaslui în mod greșit a apreciat că instanţa de executare este Curtea de Apel București, declinând competenţa Curţii de Apel Iași, instanţă egală în grad instanţei de executare, în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere a condamnatului.
În speţa de faţă, Curtea de Apel București nu reprezintă instanţa de executare, ci reprezintă o instanţă specială desemnată prin Legea privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, pentru a recunoaște în România hotărârile pronunţate în străinătate și care a dispus transferul condamnatului în România pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din ţară.
Faza de executare a hotărârilor penale are ca obiect desăvârșirea activităţii de realizare a justiţiei penale, prin aducerea la înfăptuire a celor decise prin hotărârile penale definitive.
Organul care ordonă executarea hotărârii este instanţa de executare.
Potrivit art. 418 C. proc. pen., instanţa de executare este, de regulă, prima instanţă de judecată și numai în cazul hotărârilor pronunţate în primă instanţă de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, instanţa de executare este Tribunalul București sau tribunalul militar teritorial cu sediul în București.
Deși activitatea de executare a hotărârii penale se desfășoară potrivit normelor de reglementare proprii fazei de executare, există însă unele corelaţii între aceste norme și cele din partea generală a Codului de procedură penală.
Astfel, instanţa de executare, fiind prima instanţă de judecată, determinarea ei se face practic prin aplicarea regulilor privitoare la competenţă din partea generală a Codului de procedură penală.
Codul de procedură penală repartizează cauzele penale, sub raportul competenţei după materie, acelor organe judiciare penale pe care le consideră potrivite pentru soluţionarea lor, iar la repartizarea cauzelor penale se ţine seama de calificarea faptelor săvârșite, fie în raport cu incriminarea lor tipică, fie în raport cu vreo variantă agravată a incriminării.
Repartizarea se referă la instanţa căreia i se atribuie competenţa de a judeca fapta respectivă în primă instanţă.
În cauză, raportat la infracţiunile pentru care F.R. a fost condamnat în străinătate - furt calificat, distrugere, viol și vătămare corporală -, instanţa competentă material în România să judece astfel de infracţiuni în primă instanţă este judecătoria, astfel că instanţa de executare și totodată instanţa corespunzătoare în grad instanţei de executare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere a condamnatului este Judecătoria Vaslui.
Pentru aceste considerente, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui.