Extrădare. Arestare provizorie. Detenţiune pe viaţă
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Lege specială. Extrădarea. Arestarea provizorie
Indice alfabetic:
- Extrădare
- Arestare provizorie
Legea nr. 302/2004, art. 60 alin. (4)
În cazul în care se admite cererea de extrădare a unei persoane condamnate în România, emiterea mandatului de arestare provizorie a acesteia este obligatorie, indiferent de pedeapsa în executarea căreia se află cel a cărui extrădare se cere; măsura arestării intră în vigoare după executarea pedepsei sau când aceasta este considerată ca executată.
Ca atare, mandatul de arestare provizorie trebuie emis și în cazul când cel extrădat se află în executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă; în acest sens trebuie observat că legea penală prevede situaţii când condamnarea la această pedeapsă se înlocuiește în timpul executării cu închisoarea pe timp mărginit, sau când, în urma liberării condiţionate, după o anumită perioadă pedeapsa detenţiunii pe viaţă se consideră executată, ori când cel condamnat este graţiat.
I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 320 din 17 ianuarie 2005
Curtea de Apel București, secţia a II-a penală, prin sentinţa nr.141 din 9 decembrie 2004, a dispus extrădarea condamnatului P.C., cu amânarea predării către statul solicitant după executarea pedepsei aplicate în România
Mandatul de arestare întocmit de autorităţile statului solicitant pentru săvârșirea infracţiunilor care, în legislaţia română, corespund instigării la nerespectarea regimului materialelor explozive, la nerespectarea regimului materiilor explozive și la distrugere, prevăzute în art.25 raportat la art.280 alin. (1) și (4), la art.20 raportat la aceleași texte și la art.217 alin. (1) și (4) C. pen.
Instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art.26 și art.28 din Legea nr.302/2004 și ale Convenţiei europene de extrădare referitoare la dubla incriminare și la pedepse, conform legislaţiilor celor două state implicate în procedură.
Curtea de apel a considerat că, având în vedere pedeapsa detenţiunii pe viaţă pe care condamnatul o are de executat în România, nu se impune emiterea unui mandat de arestare provizorie, potrivit art.60 alin.(4) din Legea nr.302/2004.
Recursul declarat de procuror este fondat.
Potrivit art. 60 alin. (4) din legea menţionată, în cazul amânării predării persoanei a cărei extrădare a fost aprobată, instanţa emite un mandat de arestare provizorie în vederea extrădării. În cazul în care persoana extrădată se află, în momentul admiterii cererii de extrădare, sub puterea unui mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de autorităţile judiciare române, mandatul de arestare provizorie în vederea extrădării intră în vigoare de la data încetării motivelor care au justificat amânarea.
În raport cu aceste dispoziţii, emiterea de către instanţă a mandatului de arestare provizorie este obligatorie, măsura dând eficienţă juridică extrădării aprobate în cazul în care persoana extrădată nu poate fi predată de îndată; arestarea nu se raportează nici la pedeapsa pe care inculpatul o are de executat în statul solicitat, nici la faptul că luarea acestei măsuri nu a fost cerută de către statul solicitant, astfel cum, eronat, instanţa a interpretat aceste dispoziţii.
În consecinţă recursul declarat de procuror a fost admis, s-a casat hotărârea atacată și s-a dispus arestarea provizorie în vederea extrădării a condamnatului.